Insurer's 90-day claim deadline runs from theft, not payment—action time-barred, Fund's refusal upheld.

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat instanţei anularea deciziei nr. 15460/21.06.2018 emise de FGA şi obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să aprobe plata sumei de 7384,95 euro la cursul BNR din ziua plăţii, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 232/2019 din 22 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea şi anulată Decizia FGA nr. 15460/21.06.2018.

A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantei despăgubiri materiale în sumă de 7384,95 euro la cursul BNR din data plătii.

A fost obligată pârâta către reclamantă la cheltuieli de judecată în sumă de 350 RON taxă de timbru.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acţiunii, casarea sentinţei şi respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, după prezentarea situaţiei de fapt, a arătat că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este constituit cu scop şi destinaţie precise şi nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă, ci acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, fiind obligat să facă o analiză proprie a dosarelor de daună.

A susţinut recurentul că în mod greşit instanţa de fond a stabilit că reclamanta are calitatea de creditor. În prezenta cauză, conform definiţiei date de către art. 1 din Condiţii generale privind asigurarea de răspundere civilă a transportatorului în calitate de cărăuş pentru mărfurile transportate pe cale rutieră, beneficiar al asigurării este terţa persoană prejudiciată de asigurat, îndreptăţită să primească despăgubirea cuvenită, în cazul producerii unui eveniment asigurat. Astfel, doar B. S.R.L. avea calitatea de beneficiar, între aceasta şi C. intervenind contractul de transport, iar poliţa de asigurare CMR nr. x emisă în 27.07.2016 viza ca şi beneficiar al asigurării tocmai B. S.R.L..

A menţionat recurentul că doar B. S.R.L. avea calitatea de a formula şi cere despăgubiri de la FGA în temeiul Legii nr. 213/2015. Societatea reclamantă, prin achitarea contravalorii mărfii furate, a respectat condiţiile contractuale stabilite prin contractul de transport, această creanţă neavându-şi izvorul în contractul de asigurare, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond în considerente. Totodată, potrivit înscrisurilor depuse, B. a solicitat reclamantei factura fiscală a mărfii pentru a începe demersurile cu asigurătorii.

Alt aspect reţinut prin instanţa de fond este cel potrivit căruia cererea de plată nu este tardivă. După ce instanţa a stabilit că plata efectuată de reclamantă s-a făcut în baza unui contract de asigurare, a stabilit că termenul de 90 de zile trebuie raportat la subrogaţia intimatei-reclamante, odată cu data la care aceasta a achitat despăgubirea către D..

Recurentul a arătat că cererea de plată transmisă conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile, caz în care Comisia Specială a stabilit că a intervenit tardivitatea.

Alt aspect menţionat de recurent este faptul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 503/2004, Legii nr. 554/2004 şi Legii nr. 213/2015, prin faptul că a obligat direct la plată fără a da posibilitatea ca FGA prin Comisia Specială să analizeze pe fond cererea de plată, în condiţiile în care a stabilit că intimata-reclamantă are calitatea de creditor de asigurare şi cererea sa de plată a fost depusă în termenul legal.

4. Apărările intimatei

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că în mod legal prima instanţă a reţinut calitatea sa de creditor de asigurare potrivit art. 1593 alin. (1) din C. civ., având în vedere că reclamanta s-a subrogat în drepturile persoanei păgubite D. Astfel, reclamanta a dobândit calitatea de creditor de asigurare în momentul încheierii contractului de compensare nr. x/06.06.2017 prin care a suportat contravaloarea mărfurilor. Astfel, data de 06.06.2017 este data la care s-a născut creanţa în patrimoniul reclamantei şi de la care începe să curgă termenul de 90 de zile prevăzut de lege pentru depunerea cererii de plată.

Chiar dacă B. S.R.L. este beneficiara poliţei, aceasta nu a efectuat niciun demers în vederea recuperării prejudiciului, iar potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, orice persoană care se consideră îndreptăţită la repararea prejudiciului cauzat de către persoana asigurată se poate adresa Fondului de Asigurare.

A mai arătat intimata că termenul de 90 de zile a început să curgă de la 06.06.2017, astfel că cererea de plată depusă la 24.08.2017 este depusă în termen legal.

A susţinut că soluţia instanţei de fond de anulare a deciziei FGA şi de obligare la emiterea unei noi decizii de despăgubire este legală, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 213/2015.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Controlul judiciar declanşat de intimata S.C. A. S.R.L. are ca obiect verificarea legalităţii deciziei nr. 15460/21.06.2018 prin care recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor i-a respins cererea de plată nr. x/24.08.2017 pentru suma de 33.675,37 RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor furate, întrucât a apreciat, pe de o parte, că cererea a fost tardiv formulată, iar, pe de altă parte, că solicitantul nu are calitatea de creditor.

Prima instanţă a admis acţiunea şi a anulat decizia administrativă dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, următoarele argumente juridice:

* D. a solicitat reclamantei (casă de expediţii) efectuarea unui transport de marfă având ca loc de încărcare Nyirbator (Ungaria) şi loc de descărcare Zeebrugge (Belgia). Reclamanta a încredinţat respectivul transport către S.C. B. care, la rândul său, a subcontractat comanda de transport către C. S.R.L., acesta fiind transportatorul care a încărcat efectiv marfa din Ungaria. Marfa nu a mai ajuns la destinaţie, presupus a fi furată la data de 14.02.2017. C. S.R.L. era asigurat E. cu poliţia CMR 3019480 pentru răspundere civilă (poliţa valabilă 23.07.2016-22.07.2017). Beneficiarul D. a emis reclamantei factura x/22.02.2017 prin care a solicitat acesteia contravaloarea mărfii presupus furate. Reclamanta a suportat contravaloarea mărfii sustrase conform contractului de compensare nr. x/06.06.2017 încheiat cu beneficiarul.

Aşa fiind, prin plata efectuată către beneficiar, reclamanta s-a subrogat în drepturile persoanei păgubite D. pentru recuperarea debitului de la C. S.R.L. - asigurat la E.. Potrivit art. 1.593 alin. (1) noul C. civ., oricine plăteşte în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului, fără a putea însă dobândi mai multe drepturi decât acesta.

Conform art. 1597 alin. (1) noul C. civ., subrogaţia îşi produce efectele din momentul plăţii pe care terţul o face în folosul creditorului. Prin urmare, prin plata debitului, reclamanta s-a subrogat în drepturile persoanei păgubite D. (art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015). În concluzie, reclamanta este creditor de asigurare în sensul Legii nr. 213/2015.

* Reclamanta a depus în termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 cererea de plată.

Potrivit art. 2528 din C. civ. (noul C. civ.), naşterea dreptului de creanţă - la repararea pagubelor cauzate prin fapte ilicite - este "data când păgubitul a cunoscut sau a trebuit să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea". Conform art. 1597 alin. (1) din acelaşi act normativ, subrogaţia îşi produce efectele din momentul plăţii pe care terţul o face în folosul creditorului.

Data la care beneficiarul serviciului de transport - persoana păgubită D. a cunoscut paguba şi pe cel ce răspunde de ea este 14.02.2017. În ceea ce o priveşte pe reclamantă, calitatea sa de persoană păgubită s-a transmis prin subrogaţie, data naşterii dreptului său de creanţă împotriva asiguratului fiind, potrivit art. 1597 alin. (1) noul C. civ., data plăţii pe care terţul (reclamanta) o face în folosul creditorului iniţial (D.), respectiv data contractului de compensare nr. 20 - 06.06.2017.

Înalta Curte nu poate împărtăşi soluţia primei instanţe, în raport de argumentele ce vor fi redate în continuare.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior."

Prevederi similare sunt şi în art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, potrivit cărora: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată (…). Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări (…)".

Conform prevederilor art. 2199 alin. (1) noul C. civ.:

"Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit."

Instanţa de control judiciar apreciază că, în speţa de faţă, dreptul de creanţă ia naştere odată cu obligaţia asiguratorului de a plăti indemnizaţia de asigurare terţului păgubit, respectiv la data producerii riscului asigurat stipulat în contractul de asigurare, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 2199 alin. (1) noul C. civ. Aceasta în condiţiile în care creanţa la care fac referire dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este creanţă de asigurări, după cum este definită de art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, respectiv creanţa creditorului de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare.

Prin urmare, dreptul de creanţă al societăţii intimate s-a născut la data producerii riscului asigurat, respectiv data de 14.02.2017, dată la care au dispărut bunurile transportate de C. S.R.L. care era asigurată la E. cu poliţia x pentru răspundere civilă. Cum această dată este anterioară datei rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment a societăţii E. (17.03.2017), termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 curge de la data de 17.03.2017 şi se încheie la data de 16.06.2017. Ca urmare, după cum în mod corect s-a reţinut în decizia administrativă dedusă judecăţii în prezenta cauză, la data depunerii cererii de plată adresate Fondului de Garantare a Asiguraţilor (17.08.2017, conform poştei), societatea intimată era decăzută din dreptul de a o formula.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat eronat dispoziţiile normative anterior citate, fiind fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În atare situaţie, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea motivului de casare nominalizat în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 232/2019 din 22 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Va obliga intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 232/2019 din 22 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:

Respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 26 mai 2021.