Judicial assistant salary classification: mootness via subsequent orders superseding contested seniority allowances

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.07.2017, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat aplicarea în mod corect a dispoziţiilor legale în vigoare privind vechimea în funcţie, respectiv revocarea ordinului 219/C/01.02.2017 cu reţinerea corectă a datei de 9 aprilie 2015 ca fiind data corectă şi în raport de care să li se acorde diferenţele salariale, cu stabilirea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare în raport de vechimea în funcţie de 0-3 sau 3-5 ani, aşa cum prevede art. 16 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 683/16 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de către reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A fost anulat în parte ordinul MJ nr. 219/C/2017.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită în favoarea reclamanţilor ordine de încadrare salarială cu aplicarea unei valori de referinţă de 405 RON pe perioada 9.04.2015-30.11.2015, respectiv cu aplicarea unei valori sectoriale de referinţă de 445,5 RON pe perioada 01.12.2015-30.09.2016.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Justiţiei relativ la capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale.

A fost respinsă acţiunea depusă împotriva acestuia relativ la capătul doi de cerere ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă în rest acţiunea formulată de către reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, având ca obiect anulare act administrativ ordin nr. 219/C/2017, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii A., B., C. şi D. şi pârâtul Ministerul Justiţiei.

3.1 Pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea recursului, a arătat că, în sens contrar celor reţinute de prima instanţă, prin dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015, s-a avut în vedere nivelul maxim prin raportare la aceeaşi categorie profesională şi funcţie, iar nu preluarea prin asimilare a unui drept specific altor categorii profesionale, respectiv al judecătorilor, care nu a existat niciodată în patrimoniul reclamanţilor care îndeplinesc funcţia de asistent judiciar.

La 1 ianuarie 2011, asistenţii judiciari au fost reîncadraţi pe clase de salarizare având în vedere vechimea în funcţie, respectiv corespunzător tranşelor 0-3 ani şi 3-5 ani, însă, în ceea ce priveşte drepturile salariale, fiind aplicabile dispoziţiile tranzitorii ale legilor anuale de salarizare, care au prevăzut că nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în Legea-cadru nr. 284/2010, aceştia nu au beneficiat de drepturi suplimentare pentru vechimea în funcţie.

A mai arătat recurentul că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, şi ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Ulterior, a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, iar la 24.05.2017 a fost emis noul ordin de salarizare intimaţilor-reclamanţi, în speţă OMJ nr. 1479/C/24.05.2017, prin care a fost stabilit noul cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a sporurilor aferente acestuia.

În baza Legii nr. 153/2017, a fost emis ulterior OMJ nr. 2210/C/31.08.2017.

Având în vedere aceste texte legale invocate, faptul că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii din 01.10.2016, precum şi art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, recurentul a arătat că reclamanţii nu au nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată din 01.10.2016.

3.2 Reclamanţii au declarat recurs împotriva sentinţei instanţei de fond, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, anularea ordinului MJ nr. 219/C/2017, obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare, cu aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON + 4% + 10% începând cu 01.12.2015 la zi şi pe viitor, respectiv cu aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON + 4% pentru perioada anterioară datei de 1.12.2015, cuprinsă în termenul de prescripţie de trei ani anterior introducerii acţiunii.

Au menţionat recurenţii că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Justiţiei se impunea a fi respinsă raportat la dispoziţiile ordinului nr. 219/2017 care privesc obligaţii de plată ale acestui pârât. Prin virarea sumelor către Tribunalul Suceava, pârâtul face efectiv şi plata drepturilor salariale.

Au apreciat că în mod nelegal a reţinut instanţa de fond că valoarea de referinţă sectorială este de 405 RON, astfel cum reiese din adresa nr. x/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât aceasta este caducă şi nu produce consecinţe juridice având în vedere că există hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a stabilit că valoarea de referinţă sectorială este 405 RON + 4% + 10% după 01.12.2015 până la data pronunţării acestora şi pe viitor, respectiv cu aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON + 4% pentru perioada anterioară datei de 1.12.2015.

Apărarea pârâtului în sensul că a emis ulterior alte ordine nu poate fi primită, întrucât acestea nu dispun o recalculare a drepturilor salariale la valoarea de referinţă solicitată şi nu dispun acordarea diferenţelor şi daunelor-interese.

Au mai arătat recurenţii că instanţa de fond a reţinut în mod nelegal că reclamanţii nu pot beneficia de drepturile salariale corespunzătoare tranşei de vechime în funcţie, fără o motivare pertinentă a cererii. Tranşele de salarizare corespunzătoare vechimii în funcţie nu au fost aplicate, iar sumele aferente nu au fost incluse în valoarea de referinţă sectorială şi nici nu au fost acordate reclamanţilor ca sume compensatorii tranzitorii.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

5. Alte aspecte procesuale

Pârâtul Ministerul Justiţiei a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, faţă de emiterea OMJ nr. 1479/C/24.05.2017, OMJ nr. 2066/C/24.05.2018, OMJ nr. 2822/C/2018, OMJ nr. 2824/C/2018, OMJ nr. 2827/C/2018, arătând că prin aceste ordine şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa recurată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat aplicarea în mod corect a dispoziţiilor legale în vigoare privind vechimea în funcţie, respectiv revocarea ordinului 219/C/01.02.2017 cu reţinerea corectă a datei de 9 aprilie 2015 ca fiind data corectă şi în raport de care să li se acorde diferenţele salariale, cu stabilirea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare în raport de vechimea în funcţie de 0-3 sau 3-5 ani, aşa cum prevede art. 16 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a anulat în parte ordinul MJ nr. 219/C/2017, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită în favoarea reclamanţilor ordine de încadrare salarială cu aplicarea unei valori de referinţă de 405 RON pe perioada 9.04.2015-30.11.2015, respectiv cu aplicarea unei valori sectoriale de referinţă de 445,5 RON pe perioada 01.12.2015-30.09.2016, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Justiţiei relativ la capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale şi, în consecinţă, a respins acest petit ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins în rest acţiunea având ca obiect anulare act administrativ ordin nr. 219/C/2017, ca neîntemeiată.

Răspunzând punctual criticilor de nelegalitate ale sentinţei atacate, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine:

2.1.1. Referitor la recursul pârâtului Ministerului Justiţiei

În raport cu susţinerile recurentului Ministerul Justiţiei şi cu probele administrate la dosar, reţine Înalta Curte că, la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018 .

Prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Înalta Curte constată că prin ordinul menţionat s-a dispus recalcularea indemnizaţiei recurenţilor-reclamanţi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acţiune.

De asemenea, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, precum şi plata dobânzilor şi a actualizării cu rata inflaţiei.

Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., reţinând că unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Or, prin emiterea celor două ordine anterior nominalizate, pretenţiile reclamanţilor referitoare la acordarea VRS au fost recunoscute, plata sumelor aferente urmând a fi efectuată cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 3/2019.

În consecinţă, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.1.1. Referitor la recursul reclamanţilor

2.1.1.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

2.1.1.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Critica recurenţilor în ceea ce priveşte soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei relativ la capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale este nefondată.

Înalta Curte apreciază că este corectă argumentaţia primei instanţe în sensul că instituţia abilitată să efectueze plata drepturilor salariale către recurenţii-reclamanţi este ordonatorul terţiar de credite, respectiv Tribunalul Suceava.

Critica recurenţilor referitoare la existenţa discriminării ca urmare a neacordării "sporului de fidelitate în specialitatea funcţiei" de care alţi colegi magistraţi-asistenţi ar beneficia este nefondată.

Prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se acordă un drept specific doar pentru perioada aferentă vechimii în funcţie pe care un asistent judiciar o poate îndeplini în sistem pe baza mandatului ce i-a fost conferit. În concret, se are în vedere vechimea de la 0 la 3 ani sau de la 3 la 5 ani. Dispoziţia normativă în discuţie a fost preluată în Legea-cadru nr. 153/2017 care, la art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII intitulat "Reglementări specifice personalului din justiţie", prevede că: "asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă, la Capitolul I, lit., nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

Recurenţii-reclamanţi au promovat acţiuni în justiţie pentru acordarea sporului analizat, însă acestea au fost respinse.

Mai precis, prin sentinţa civilă nr. 303/31.01.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor B. şi A. având ca obiect obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava la "calcularea şi plata drepturilor salariale echivalente reieşite din aplicarea majorării indemnizaţiei de încadrare brută lunară în raport cu vechimea numai în funcţia de personal asimilat judecătorilor, prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006." Prin decizia civilă nr. 793/A/29.05.2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a respins apelul declarat împotriva sentinţei anterior nominalizate.

Prin sentinţa civilă nr. 825/25.09.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantelor C. şi D. având ca obiect obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava la "calcularea şi plata drepturilor salariale echivalente reieşite din aplicarea majorării indemnizaţiei de încadrare brută lunară în raport cu vechimea numai în funcţia de personal asimilat judecătorilor, prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006." În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut faptul că, în executarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi a prevederilor O.U.G. nr. 20/2916, au fost emise de către Ministrul Justiţiei ordinele nr. 4860/C/21.12.2016 şi nr. 219/01.02.2017 "prin care s-au aliniat toate salariile la nivelul maxim aflat în plată atât pentru judecători cât şi pentru asistenţii judiciari." Această soluţie a rămas definitivă prin respingerea apelului ca nefondat, prin decizia civilă nr. 508/25.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

În fine, instanţa de control judiciar apreciază că este nefondată şi critica recurenţilor-reclamanţi referitoare la acordarea VRS, în raport de motivele prezentate la punctul anterior al deciziei de faţă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. împotriva sentinţei civile nr. 683/16 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Va admite recursul promovat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.

Va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamanţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. împotriva sentinţei civile nr. 683/16 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul promovat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, respinge acţiunea reclamanţilor.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 26 mai 2021.