Jurisdictional conflict over timely invocation of material incompetence for civil delictual claim against public servants

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.08.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B., C. şi D., în calitate de angajate ale Serviciului Registratură-Arhivă al secţiei menţionate, precum şi pe Preşedintele secţiei, doamna judecător E., solicitând instanţei ca pe baza probelor administrate şi în contradictoriu cu acestea, să constate refuzul pârâtelor de a-i înregistra cererea de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, având temei legal Legea nr. 554/2004, pentru neachitarea contribuţiilor obligatorii prevăzute de Legea nr. 227/2015, considerând că acestea au procedat la falsificarea acţiunii sale în totalitate cu privire la obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, generând astfel confuzie şi schimbarea solicitării din acţiune prin menţionarea obiectului cererii ca fiind "litigii cu funcţionari publici, conform Legii nr. 188/1999", cu referire la o altă perioadă decât cea menţionată în acţiunea depusă.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

2.1. Prin sentinţa nr. 26/CA din 14 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în contencios administrativ şi fiscal, promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B., C., E. şi D., în favoarea Judecătoriei Slobozia, şi a dispus trimiterea dosarului acestei din urmă instanţe.

Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel Constanţa a apreciat, în esenţă, că urmarea calificării acţiunii reclamantului ca fiind o acţiune în pretenţii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, devin incidente dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k); art. 107 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., în raport de care competente teritorial şi material să soluţioneze cauza ar fi Judecătoria Hârşova sau Judecătoria Constanţa. Totodată, a avut în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la competenţa facultativă, invocate de pârâte, faţă de care a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Constanţa, în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, respectiv în favoarea instanţei alese, şi anume Judecătoriei Slobozia, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Judecătoria Slobozia, judeţul Ialomiţa, prin sentinţa nr. 834 din 7 aprilie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de reclamantul A., şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei promovată de reclamantul menţionat în contradictoriu cu pârâtele B., C., E. şi D., în favoarea Curţii de Apel Constanţa. A constatat ivit conflict negativ de competenţă între Judecătoria Slobozia şi Curtea de Apel Constanţa; a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În esenţă, judecătoria a reţinut incidenţa în cauză a considerentelor Deciziei nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în aplicarea cărora a constatat că a rămas competentă să judece cauza Curtea de Apel Constanţa, deoarece nu a invocat excepţia necompetenţei materiale în termenul prevăzut de art. 131 C. proc. civ.

II. Decizia Înaltei Curţi pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii, reţinând că este vorba despre un conflict negativ de competenţă tipic.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Obiectul demersului judiciar promovat de reclamantul A. vizează obligarea pârâtelor, ca urmare a constatării pretinselor fapte imputate acestora de natură a-i fi încălcat onoarea, demnitatea şi personalitatea, la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale, respectiv obligarea fiecăreia dintre pârâtele B., C. şi D. la plata sumei de 30.000 RON, iar în ceea ce o priveşte pe pârâta E. obligarea acesteia la plata sumei de 40.000 RON.

În urma precizărilor depuse de reclamant cu privire la obiectul acţiunii formulate, potrivit cărora a înţeles să solicite obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale, cererea sa a fost calificată de Curtea de Apel Constanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind o acţiune întemeiată pe dispoziţiile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă de faţă nu priveşte, aşa cum reiese din considerentele reţinute în sentinţele pronunţate de către instanţele aflate în conflict, norma de drept aplicabilă obiectului dedus judecăţii din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cauzei.

Astfel, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prima instanţă sesizată, a reţinut incidenţa în cauză, pe de o parte, a dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k); art. 107 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a prevederilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la competenţa facultativă, acestea din urmă invocate de pârâte, în aplicarea cărora a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantului în favoarea Judecătoriei Slobozia, judeţul Ialomiţa.

În schimb, instanţa astfel sesizată, şi anume Judecătoria Slobozia, judeţul Ialomiţa, a apreciat că a rămas competentă să judece cauza Curtea de Apel Constanţa, deoarece nu a invocat excepţia necompetenţei materiale în termenul prevăzut de art. 131 C. proc. civ., reţinând astfel că sunt incidente în speţă considerentele Deciziei nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Aşadar, instanţele aflate în conflict nu au exprimat opinii diferite în ceea ce priveşte obiectul acţiunii deduse judecăţii în prezenta cauză sau în referire la consecinţele pe care le atrage calitatea pârâtelor asupra instanţei competente să judece acţiunea, particularitatea cauzei vizând modul de interpretare a momentului până la care instanţa poate invoca excepţia necompetenţei sale materiale în accepţiunea dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ. în interpretarea cărora a fost pronunţată Decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar art. 131 din acelaşi cod prevede că "(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.""(2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

Din interpretarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., anterior citat, rezultă că, atâta timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial să o soluţioneze, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă acţiunea ar atrage competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Ca urmare, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepţie de la regula verificării din oficiu a competenţei şi, implicit, a soluţionării excepţiei de necompetenţă la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen.

În speţă, Înalta Curte observă că la termenul din 8 decembrie 2021, întrucât din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezulta care este temeiul juridic al pretenţiilor formulate de reclamant, Curtea de Apel Constanţa, prima instanţă sesizată, apreciind că în acel moment nu este în măsură să stabilească competenţa materială şi teritorială, a dispus emiterea unei adrese către reclamant pentru a face precizări în sensul de a menţiona dacă a înţeles să formuleze o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 ori pe dispoziţiile C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Termenul din 12 ianuarie 2022, acordat reclamantului în vederea precizării temeiului juridic al acţiunii formulate, a fost schimbat cu termenul din 17 ianuarie 2022, ca urmare a reorganizării secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Constanţa, dosarul fiind transferat la data de 01.01.2022 în secţia de contencios administrativ şi fiscal cu numărul versionat 396/36/2021*, conform procesului-verbal din 01.01.2022.

Reclamantul a depus note scrise din coroborarea cărora cu acţiunea introductivă instanţa a considerat că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispoziţiile C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, în raport de care a invocat excepţia necompetenţei sale materiale şi a amânat cauza la 14 februarie 2022, pentru când a dispus citarea părţilor cu menţiunea de a formula concluzii cu privire la excepţia invocată. Pârâtele au depus concluzii scrise prin intermediul cărora au solicitat admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea unei judecătorii din circumscripţia uneia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă.

În contextul factual reliefat este de reţinut că prima instanţă sesizată, şi anume Curtea de Apel Constanţa, a pronunţat soluţia de declinare a competenţei sale materiale în urma corelării dispoziţiilor art. 200 din C. proc. civ. cu cele ale art. 131 alin. (1) şi alin. (2) din acelaşi Cod, în aplicarea acestor din urmă norme legiuitorul prevăzând, în mod excepţional, că în ipoteza în care, pentru stabilirea competenţei, sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest sens.

Or, în situaţia excepţională evidenţiată referitoare la neindicarea temeiului juridic al acţiunii introductive şi la reorganizarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Constanţa, care a determinat acordarea termenului prevăzut de legiuitor la art. 131 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind excepţia pentru depăşirea termenului legal stabilit la alin. (1) al aceluiaşi text de lege, în şedinţa din 17.01.2022, la care părţile nu au fost prezente, instanţa a invocat excepţia necompetenţei sale materiale şi a stabilit termenul din 14.02.2022 pentru a oferi părţilor posibilitatea să formuleze concluzii cu privire la excepţia invocată. Aceasta întrucât legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 224 din C. proc. civ. că "Instanţa este obligată, în orice proces, să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu".

Prin urmare, ca regulă generală, deşi chestiunea competenţei trebuie lămurită chiar la primul termen de judecată, părţile trebuie să fie legal citate în acest sens, iar, în mod excepţional, dacă pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, acest aspect va fi pus în discuţia părţilor, fiind acordat un termen în acest scop; legiuitorul acordând această posibilitate tocmai pentru ca aspectul esenţial al stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei să fie tranşat cu respectarea garanţiilor procesuale instituite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cum, în cauză, primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate pentru lămuriri în vederea identificării cauzei cererii de chemare în judecată a fost stabilit la data de 12 ianuarie 2022, iar în urma schimbării pe cale administrativă a acestuia a fost fixat termenul din 17 ianuarie 2022, moment procesual la care instanţa a considerat că se impune, în mod excepţional, acordarea termenului din 14 februarie 2022 în vederea citării părţilor pentru a pune în discuţia acestora, în condiţii de contradictorialitate, excepţia necompetenţei sale materiale în raport de precizările formulate de reclamant, Înalta Curte apreciază că prima instanţă sesizată a invocat în termen legal excepţia necompetenţei sale materiale, în acord cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost acestea interpretate în considerentele Deciziei nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

În aceste condiţii, ţinând cont de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum în mod corect a fost calificat de Curtea de Apel Constanţa ca fiind o acţiune în pretenţii întemeiată pe răspundere civilă delictuală, în privinţa căruia instanţa ulterior sesizată nu a exprimat o opinie contrară, şi, având în vedere calitatea pârâtelor prin prisma căreia sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la competenţa facultativă, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere material să soluţioneze prezenta cauză este Judecătoria Slobozia, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, curte de apel învecinată cu Curtea de apel Constanţa, în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă.

Faţă de toate considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Slobozia, judeţul Ialomiţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., în favoarea Judecătoriei Slobozia, judeţul Ialomiţa.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.