Partial annulment of road designation decision: appeal admitted, lower judgment quashed and remanded for new ruling on peremption exception

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.01.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava a chemat în judecată pârâţii Guvernul României, Consiliul Judeţean Suceava şi Consiliul Local al comunei Cârlibaba, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea parţială a Hotărârii Guvernului României nr. 1357/27.12.2001, respectiv excluderea din Anexa nr. 27/1, poziţia 61, a drumului comunal 87B - Drum de acces pe pârâul Valea Stânii, comuna Cârlibaba, judeţul Suceava, atestat prin acest act administrativ cu caracter individual ca fiind proprietatea publică a Unităţii Administrativ-Teritoriale Cârlibaba, judeţul Suceava.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 56 din 16 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Suceava; a admis excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă acţiunea având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Suceava,Consiliul Local al comunei Cîrlibaba şi Guvernul României.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 04.06.2018, sub nr. x/2018.

3. Hotărârea de casare a instanţei de recurs.

Prin decizia nr. 2132 din 28 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava împotriva sentinţei nr. 56 din 16 aprilie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal; a casat în parte sentinţa atacată şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii instanţei de fond. Totodată, a menţinut dispoziţia instanţei privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Suceava. În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 11.08.2020, sub nr. x/2018*.

4. Hotărârea instanţei de fond, pronunţată în rejudecare.

Prin sentinţa nr. 54 din 16 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva-Direcţia Silvică Suceava; a admis excepţia de perimare şi a constatat perimată cererea având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva-Direcţia Silvică Suceava în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Judeţean Suceava şi Consiliul Local al comunei Cârlibaba.

5. Calea de atac exercitată în rejudecare.

Împotriva sentinţei de fond pronunţate în rejudecare a declarat recurs reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a criticat recurenta-reclamantă argumentul instanţei de fond din sentinţa atacată potrivit căruia cererea de repunere pe rol a fost depusă în cadrul termenului de 6 luni de la data suspendării judecăţii, însă, potrivit art. 242 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., la data formulării cererii de repunere pe rol obligaţiile nu erau îndeplinite.

Astfel, a arătat că potrivit adresei instanţei emise la data de 15.09.2020 i-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de a prezenta extrasul CF cu privire la drumul comunal 87B-Drum acces pe pârâul Valea Stânii, împreună cu istoricul înscrierilor în Cartea Funciară, cu menţiunea ca, în situaţia imposibilităţii obţinerii extrasului CF, să indice instanţei numărul cărţii funciare în care este evidenţiat imobilul în discuţie. Totodată, prin adresa emisă de instanţă la data de 22.10.2020 i s-a pus în vedere să depună diligenţele necesare în scopul identificării înscrierii în CF a drumului comunal 87B-Drum acces pe pârâul Valea Stânii. În urma diligenţelor depuse în scopul evidenţiat, reclamanta a depus la data de 16.06.2021 înscrisurile obţinute, din cuprinsul cărora apreciază că se poate identifica numărul cărţii funciare, chiar în condiţiile în care au fost apreciate incomplete de către prima instanţă.

În opinia recurentei-reclamante instanţa de fond a încălcat dispoziţiile legale privitoare la rolul său activ, deoarece nu a pus în discuţia părţilor înscrisurile depuse la dosar, respectiv menţiunile menţionate în cuprinsul acestora, limitându-se să constate perimarea acţiunii.

Contrar argumentelor primei instanţe, recurenta-reclamantă a considerat că din coroborarea dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ. se desprinde necesitatea îndeplinirii cumulative a mai multor condiţii pentru perimarea cererii, după cum urmează: învestirea instanţei cu o cerere ce a condus la o judecată în prima instanţă ori într-o cale de atac ori existenţa unei executări silite încuviinţate şi pornite; rămânerea pricinii în nelucrare timp de 6 luni; termenul de perimare să nu fi fost întrerupt ori suspendat pentru vreuna din cauzele indicate la art. 417 şi art. 418 C. proc. civ.. abandonarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii.

În acest sens a evocat jurisprudenţa instanţei supreme în care s-a statuat că în temeiul art. 417 din C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, actul respectiv putând consta în cererea de repunere pe rol, act întreruptiv ce trebuia analizat de către instanţă prin prisma condiţiilor de admisibilitate şi nu prin prisma apărărilor de fond sau a dovezilor.

De asemenea, a arătat că în situaţia în care instanţa aprecia că nu sunt îndeplinite obligaţiile instituite sau acestea erau incomplete, era necesar să se discute în condiţii de contradictorialitate cu privire la înscrisurile depuse ori în referire la menţiunile cuprinse în acestea şi, în ipoteza în care înscrisurile în discuţie ar fi fost neconcludente, să se procedeze la judecarea pe fond a cauzei în baza probatoriului deja administrat.

Or, neîndeplinirea obligaţiei instituite de către prima instanţă, şi anume indicarea numărului cărţii funciare, deşi aceasta a fost făcută înaintea soluţionării cererii de repunere pe rol, nu împiedică desfăşurarea normală a judecăţii, având în vedere că prin cererea introductivă s-a solicitat anularea unui act administrativ, iar judecata viza stabilirea naturii juridice a bunului.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că prima instanţă a încălcat prevederile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. privind dreptul de dispoziţie al părţilor, potrivit căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, apreciind astfel că instanţa a constatat în mod abuziv incidenţa perimării şi i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, un argument în acest sens fiind şi împrejurarea că dosarul a fost soluţionat pe excepţii în ambele cicluri procesuale, apreciind astfel că se evită soluţionarea fondului cauzei.

În continuare recurenta a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că hotărârea de fond cuprinde motive contradictorii, în sensul că, pe de o parte, se constată că actul procedural întreruptiv a fost îndeplinit în termen, iar, pe de altă parte, deşi obligaţiile au fost îndeplinite înainte de soluţionarea cererii de repunere pe rol, aceasta a fost respinsă întrucât înscrisurile depuse nu sunt edificatoare.

În final partea recurentă a invocat incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., afirmând că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 416 şi art. 417 din C. proc. civ. întrucât actul procedural efectuat de reclamantă este un act întreruptiv în sensul art. 417 C. proc. civ., fiind făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

În concluzie, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de perimare a cererii de chemare în judecată şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.

6. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Consiliul Judeţean Suceava a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei de fond. În esenţă, a arătat că motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă nu sunt întemeiate, prima instanţă reţinând în mod corect că la data formulării cererii de repunere pe rol obligaţiile reclamantei nu erau îndeplinite, astfel că ulterior a intervenit perimarea judecăţii, iar în temeiul art. 416 şi art. 242 alin. (2) din C. proc. civ. a respins cererea de repunere pe rol şi a admis excepţia perimării acţiunii. Totodată, a combătut susţinerile recurentei conform cărora actul de procedură cu rol întreruptiv al cursului perimării ar fi fost cererea de repunere pe rol a cauzei.

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat, la rândul său, întâmpinare faţă de recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică. În sprijinul concluziilor formulate a arătat, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru constatarea perimării acţiunii, considerând că termenul de perimare a începută să curgă de la data de 18 noiembrie 2020, data pronunţării încheierii de suspendare a cauzei, şi s-a împlinit la 18 mai 2021, dată la care a operat de drept sancţiunea procedurală a perimării cererii de chemare în judecată raportat la data depunerii cererii de repunere pe rol a reclamantei din 20 mai 2021, cerere ce nu poate constitui un act întreruptiv al cursului termenului de perimare.

Prin întâmpinarea sa, intimatul-pârât Consiliul Local Cârlibaba a solicitat, de asemenea, respingerea recursului reclamantei ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală. În esenţă, a arătat că în mod corect a reţinut prima instanţă că la data formulării cererii de repunere pe rol obligaţiile reclamantei nu erau îndeplinite, astfel încât a respins cererea de repunere pe rol şi a constatat intervenită perimarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de normele legale incidente în materie, de criticile invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs şi de apărările formulate de intimaţii-pârâţi prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat în considerarea argumentelor ce succed.

Demersul judiciar al reclamantei vizează anularea parţială a Hotărârii Guvernului României nr. 1357/27.12.2001, respectiv excluderea din Anexa nr. 27/1, poziţia 61, a drumului comunal 87B - Drum de acces pe pârâul Valea Stânii, comuna Cârlibaba, judeţul Suceava, atestat prin acest act administrativ cu caracter individual ca fiind proprietatea publică a Unităţii Administrativ-Teritoriale Cârlibaba, judeţul Suceava.

Soluţionând cauza în rejudecare după casare, instanţa de fond a respins, ca nefondată, cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva-Direcţia Silvică Suceava; a admis excepţia de perimare şi a constatat perimată cererea având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva-Direcţia Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Judeţean Suceava şi Consiliul Local al Comunei Cârlibaba.

Împotriva hotărârii primei instanţe a exercitat recurs reclamanta Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva-Direcţia Silvică Suceava, criticând-o pentru nelegalitate. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine, ca o primă observaţie, că din dezvoltarea criticilor formulate în cererea de recurs reiese că recurenta-reclamantă a reproşat instanţei de fond, în esenţă, încălcarea art. 9 din C. proc. civ. ce reglementează dreptul de dispoziţie al părţilor, încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează rolul său activ în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei de perimare a acţiunii, considerând că a apreciat în mod greşit că cererea sa de repunere pe rol nu este un act întreruptiv al cursului perimării şi, de asemenea, a susţinut că instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii procesului civil prin faptul că nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor înscrisurile depuse la termenul din 16 iunie 2021 ori menţiunile cuprinse în acestea cu privire la numărul cărţii funciare, limitându-se să se pronunţe asupra excepţiei de perimare.

Astfel, este de observat că, deşi criticile sus-menţionate au fost circumscrise de parte dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., clamând incidenţa acestor motive de casare referitoare la contradictorialitatea motivării instanţei şi la aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, aceste critici pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitor la pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, astfel că instanţa de control judiciar urmează a analiza recursul, în principal din perspectiva acestui din urmă motiv de nelegalitate.

Aceasta întrucât în doctrină şi în jurisprudenţa recentă s-a statuat că sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural săvârşite de instanţă, altele decât cele menţionate la pct. 1-4 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, aplicarea greşită a unor texte de lege, precum şi încălcarea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancţionate prin celelalte motive de recurs, cum ar fi dreptul la apărare, nesocotirea principiului publicităţii şedinţei de judecată, principiul oralităţii sau al contradictorialităţii, inclusiv principiul disponibilităţii părţilor cu privire la derularea procedurii.

Or, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancţiunea nulităţii, pricinuindu-se astfel vătămarea dreptului reclamantului prin încălcarea dreptului său la apărare.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În egală măsură, instanţa de control judiciar aminteşte că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile"; "(2)Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. (…)"; "(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă".

Reţine Înalta Curte că respectarea acestor dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie şi obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Aşadar, analizând sentinţa recurată prin prisma acestor considerente, a criticilor formulate de recurenta-reclamantă, încadrate de instanţa de control judiciar în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., şi a apărărilor formulate prin întâmpinări de intimaţii-pârâţi Guvernul României, Consiliul Judeţean Suceava şi Consiliul Local al comunei Cârlibaba, Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a motivului de casare menţionat, criticile formulate de parte din această perspectivă fiind întemeiate, de natură a conduce la casarea sentinţei de fond recurate.

În speţă, prin încheierea de şedinţă din data de 18 noiembrie 2020 prima instanţă a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., reţinând că reclamanta, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, pune în imposibilitate instanţa să verifice situaţia juridică a drumului comunal 87B-Drum de acces pe pârâul Valea Stânii, prin omisiunea de a depune, fie extras CF, fie de a indica numărul de carte funciară pentru a crea posibilitatea solicitării de informaţii de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pe cale judiciară.

Prin cererea transmisă prin poştă la data de 17.05.2021, aşadar înăuntrul termenului de 6 luni de la data suspendării judecăţii, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor -Romsilva - Direcţia Silvică Suceava a solicitat repunerea cauzei pe rol, pentru discutarea căreia a fost fixat termen la data de 16 iunie 2021, termen la care reprezentantul părţii reclamante a depus la dosarul cauzei şi a comunicat părţii adverse prezente un număr de 23 de file reprezentând copia extrasului de carte funciară nr. x-Fundul Moldovei în care se regăseşte drumul în litigiu.

Instanţa a luat act de înscrisurile depuse şi a pus în discuţie cererea de repunere a cauzei pe rol, precum şi excepţia de perimare invocată de pârâtul Consiliul Judeţean Suceava prin notele de şedinţă, iar prin sentinţa pronunţată a respins ca nefondată cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, a admis excepţia de perimare şi a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că cererea de repunere pe rol nu a fost însoţită de dovada îndeplinirii obligaţiilor puse în sarcina reclamantei şi că anumite înscrisuri de care s-a prevalat aceasta pentru a proba îndeplinirea obligaţiilor stabilite la termenele din 14.09.2020 şi 21.10.2020 au fost depuse la 16.06.2021, după împlinirea termenului de perimare, ale cărei efecte de drept constituie un impediment în continuarea judecăţii conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, a constatat că înscrisurile depuse de parte nu demonstrează îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina sa, deoarece a depus doar pagina 2 a unui extras de carte funciară şi un istoric pentru care instanţa nu poate face legătura cu obiectul cauzei. Ca atare, a apreciat că la data formulării cererii de repunere pe rol obligaţiile nu erau îndeplinite, iar ulterior a intervenit perimarea judecăţii.

Instanţa de control judiciar nu poate valida raţionamentul instanţei de fond, deoarece acesta reflectă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 242 alin. (2) din C. proc. civ. şi nesocotirea principiului contradictorialităţii, reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii pronunţate.

Astfel, contrar opiniei instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că pentru a se dispune repunerea cauzei pe rol nu era obligatoriu ca, odată cu cererea părţii reclamante, să fie depuse şi înscrisurile de care partea s-a prevalat pentru a proba îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă la termenele din 14.09.2020, 21.10.2020 şi 18.11.2020, pentru a fi considerate depuse cu respectarea termenului legal, atâta timp cât discutarea cererii de redeschidere a procesului şi, implicit, verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru continuarea judecăţii, au avut loc chiar la termenul la care au fost depuse şi înscrisurile administrate de parte, neputându-se astfel susţine cu suficient temei că depunerea acestora în şedinţa din 16 iunie 2021 ar fi constituit din această perspectivă un impediment în continuarea judecăţii conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ., ca efect al intervenirii termenului de perimare.

Într-adevăr, în prezenta cauză momentul începerii curgerii termenului de perimare îl constituie data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru că din acest moment partea are îndatorirea de a stărui în continuarea judecăţii ce a fost suspendată, actuala reglementare stabilind un singur termen de perimare de 6 luni. Deşi termenul de perimare este un termen procedural legal peremptoriu, legiuitorul a stabilit că acesta poate fi şi întrerupt sau suspendat.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 417 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat reiese că, pentru a întrerupe termenul de perimare, actul de procedură trebuie să fie efectuat de către partea interesată, să aibă ca scop repunerea pe rol în vederea judecării cauzei şi să îndeplinească cerinţele prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă.

Aplicând dispoziţiile art. 242 alin. (2) din C. proc. civ. în varianta expusă în sentinţa atacată, şi anume aceea în care cererea părţii reclamante de repunere pe rol este valabil făcută doar dacă este însoţită de dovada îndeplinirii obligaţiilor puse în sarcina sa, în condiţiile în care redeschiderea judecăţii urma a se discuta în condiţii de contradictorialitate la termenul fixat în acest scop şi nu la data formulării cererii de repunere pe rol, instanţa de fond a interpretat în mod restrictiv acest text de lege, încălcând astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil, de natură a-i provoca în mod iremediabil vătămarea interesului, câtă vreme, în acest fel, fondul pretenţiilor sale nu a mai fost examinat. Or, în aceeaşi ipoteză de aplicare a dispoziţiilor legale amintite, dacă partea ar formula cererea de repunere pe rol însă nu ar depune dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente decât la termenul stabilit pentru discutarea acesteia ar însemna ca instanţa să anuleze ca netimbrată cererea de repunere pe rol, raţionament ce nu poate fi însă acceptat atât timp cât la momentul discutării cererii de repunere pe rol aceasta era timbrată.

Analiza cererii de repunere pe rol a fost făcută de judecătorul fondului dintr-o dublă perspectivă: în primul rând a reţinut că aceasta nu poate conduce la reluarea judecăţii, întrucât partea nu a ataşat la cerere dovada îndeplinirii obligaţiilor puse în sarcina sa de către instanţă şi, în al doilea rând, a reţinut că înscrisurile depuse la termenul stabilit pentru judecarea cererii de repunere pe rol nu dovedesc îndeplinirea obligaţiei.

Înalta Curte reţine, după cum s-a arătat în precedent, că din interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "la cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite" rezultă că verificarea îndeplinirii obligaţiilor se face la momentul discutării cererii de repunere pe rol.

Pe de altă parte, teza a doua a acestui alineat, mai impune o altă condiţie pentru reluarea judecăţii, respectiv aceea că judecata va fi reluată dacă, potrivit legii, aceasta poate continua, ceea ce înseamnă că trebuie să nu fi intervenit un alt incident care să împiedice judecata, în cazul de faţă fiind vorba despre perimare.

Fiind o sancţiune procesuală care tinde să lipsească de efecte actul de sesizare a instanţei din pricina conduitei procesuale neglijente şi lipsite de stăruinţă a părţii care a învestit instanţa, perimarea poate interveni de drept numai în ipoteza în care partea respectivă se află într-o incontestabilă culpă procesuală, manifestată printr-o pasivitate neîndoielnică şi nescuzabilă. Ca urmare, o asemenea împrejurare - o pasivitate neîndoielnică şi nescuzabilă a părţii, o lipsă de stăruinţă fundamentată pe neglijenţă şi delăsare, care să fie considerate motive imputabile părţii - trebuie să fie identificată în mod incontestabil.

Or, formularea cererii de repunere pe rol este o dovadă că partea înţelege să stăruie în judecată, prezumţia de desistare pe care se bazează această sancţiune procesuală, dedusă, în cazul de faţă, din faptul neîndeplinirii obligaţiilor puse de instanţă în sarcina sa, fiind răsturnată până la momentul verificării îndeplinirii acestor obligaţii.

Altfel spus, de la momentul formulării cererii de repunere pe rol operează prezumţia că partea insistă în judecată, însă doar până la momentul la care instanţa verifică dacă partea şi-a îndeplinit obligaţiile puse în sarcina sa, respectiv până la analizarea cererii de repunere pe rol.

În speţă, judecătorul fondului a apreciat că cererea de repunere pe rol nu are aptitudinea de a întrerupe cursul perimării întrucât înscrisurile depuse, constând doar din pagina 2 a unui extras din cartea funciară şi un istoric pentru care nu se poate face legătura cu obiectul cauzei, nu demonstrează îndeplinirea obligaţiilor, însă nu a pus în discuţia părţilor aceste aspecte, încălcând astfel principiul contradictorialităţii, principiu fundamental al procesului civil, care este o componentă a dreptului fundamental la apărare.

Or, principiul contradictorialităţii primează faţă de principiul rolului activ, instanţa neputându-se pronunţa fără a asculta poziţia părţilor, în doctrină susţinându-se chiar că principiul contradictorialităţii (şi implicit asigurarea respectării acestui principiu) reprezintă mijlocul prin care principiul rolului activ nu aduce atingere dreptului la apărare al părţilor.

De asemenea, se impune şi precizarea că acest principiu nu guvernează numai etapa dezbaterilor în fond, ci domină procesul civil de la un capăt la altul, chiar dacă se manifestă în mod distinct pe parcursul desfăşurării procedurii judiciare.

Ca urmare, pentru a stabili dacă înscrisurile prezentate de parte fac dovada îndeplinirii obligaţiei stabilite în sarcina reclamantei şi sunt astfel apte de a întregi cererea de repunere pe rol sub aspectul efectului său de întrerupere a cursului perimării, instanţa era obligată să pună în discuţia părţilor toate aceste aspecte.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar constată că prin respingerea cererii de repunere pe rol în considerarea caracterului neconcludent sau incomplet al înscrisurilor depuse de reclamantă pentru a proba îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina sa şi, implicit, prin admiterea excepţiei de perimare a cererii de chemare în judecată, fără a fi puse în discuţia contradictorie a părţilor aceste înscrisuri, devin incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În cauză, vătămarea procesuală constând în imposibilitatea recurentei-reclamante de a continua procesul nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei de fond atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea excepţiei de perimare a acţiunii, conform dezlegărilor date de instanţa de control judiciar prin prezenta hotărâre.

Cu ocazia rejudecării instanţa de fond va pune în discuţia părţilor, în condiţii de contradictorialitate, înscrisurile depuse de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor -Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, precum şi menţiunile cuprinse în acestea cu privire la drumul comunal 87B-Drum acces pe pârâul Valea Stânii, şi va aprecia dacă aceste înscrisuri corespund cerinţei stabilite în sarcina reclamantei.

8. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru argumentele expuse la pct. 7 din prezenta decizie, constatând că în mod greşit Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată cererea de repunere pe rol, a admis excepţia de perimare şi a respins acţiunea reclamantei pe acest aspect, pronunţând astfel o soluţie cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din acelaşi Cod, raportat la art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamantă, va casa sentinţa de fond şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea excepţiei de perimare a acţiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava împotriva sentinţei nr. 54 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea excepţiei de perimare a acţiunii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.