Pharmacy Operating License Validity: Interpretation of Demographic Criterion and Competent Authority for Space Verification Under Law No. 266/2008

Şedinţa publică din data de 02 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.01.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi A. S.R.L.:

• de urgenţă si cu precădere - suspendarea actului administrativ constând în Autorizaţia de funcţionare nr. x din data de 16.10.2019 emisă de Ministerul Sănătăţii până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare;

• pe fond - anularea Autorizaţiei de funcţionare nr. x din data de 16.10.2019 şi constatarea nelegalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acesteia.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1283 din data de 8 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a interesului ca neîntemeiate şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Colegiul Farmaciştilor din judeţul Vaslui, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi A. S.R.L., ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1283 din data de 8 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, a exercitat recurs reclamantul Colegiul Farmaciştilor din judeţul Vaslui, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a susţinut că sentinţa atacată nu îndeplineşte standardul de motivare impus de disp. art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., deoarece motivarea sentinţei reprezintă o preluare ad literam a considerentelor sentinţei civile nr. 1099/2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al CAB, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Preluarea întocmai din hotărârea pronunţată, într-o cauză cu un grad extrem de mare de similitudine, fără ca prima instanţă să realizeze o apreciere proprie a materialului probator şi a problemei de drept deduse judecăţii, reprezintă o veritabilă nemotivare a sentinţei primei instanţe.

Din perspectiva disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept naţional şi a dreptului Uniunii Europene.

Principala critică de nelegalitate are în vedere emiterea autorizaţiei de funcţionare cu nesocotirea criteriului demografic, astfel cum această noţiune este reglementată de prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, interpretate prin Decizia nr. 768/2018 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 12 şi art. 42 din Legea farmaciei nr. 266/2008.

Recurentul-reclamant consideră că raportarea criteriului demografic la numărul de persane ce figurează cu domiciliul pe raza mun. Vaslui, iar nu la numărul de persoane ce locuiesc efectiv pe raza municipiului (populaţia rezidentă) este greşită.

Prima instanţă pune semnul egalităţii între noţiunea de locuitor şi aceea de persoană cu domiciliul pe raza unei localităţi, asumând că în lipsa unei definiţii a locuitorului în Legea nr. 266/2008, cadrul normativ în materia evidenţei populaţiei îşi va găsi incidenţa şi în ceea ce priveşte interpretarea art. 12 din Legea nr. 266/2008.

Un astfel de raţionament nu poate fi primit deoarece contravine în mod flagrant însuşi scopului urmărit de legiuitor prin reglementarea criteriului demografic drept condiţie esenţială pentru autorizarea farmaciilor comunitare.

În scopul identificării voinţei reale a legiuitorului, recurentul-reclamant face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 768/2014 din care se deduce că noţiunea de locuitor la care se referă art. 12 din Legea nr. 266/2008, priveşte numărul de persoane care locuiesc efectiv/real într-o localitate, iar nu numărul de persoane care au domiciliul stabilit pe raza localităţii, fără a locui în fapt la domiciliu.

Aceeaşi concluzie, susţine recurentul-reclamant, rezultă şi din interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European şi Consiliului, unde noţiunea de "populaţie rezidentă în mod obişnuit" desemnează toate persoanele care au reşedinţa obişnuită într-un stat membru la momentul de referinţă, determinate în raport de faptul că au locuit la locul lor de reşedinţă obişnuită o perioadă neîntreruptă de cel puţin 12 luni înainte de momentul de referinţă sau au sosit la locul lor de reşedinţă obişnuită în cursul celor 12 luni precedente momentului de referinţă cu intenţia de a rămâne pentru cel puţin un an.

Aplicarea criteriului demografic în raport de numărul de persoane domiciliate pe raza unei localităţi conduce la disoluţia rolului farmaciei şi, în final, la lezarea ireversibilă a sistemului de sănătate publică.

Autorizarea unui număr de farmacii cu mult mai mare decât nevoia reală a comunităţii conduce la migrarea farmaciştilor din zonele rurale limitrofe către municipiul Vaslui, expunerea populaţiei din zonele urbane la o prezenţă agresivă a farmaciilor, nesocotirea standardelor deontologice în detrimentul atingerii unor obiective materiale.

În acest sens, susţine recurentul-reclamant, s-a pronunţat şi CJUE în cauzele conexe C-570/07 şi C-571/07.

Criteriul demografic se impune a fi analizat prin adresa nr. x/29.05.2019 emisă de Primăria Vaslui în baza adresei nr. x/16.04.2019 a Direcţiei Judeţene de Statistică Vaslui, potrivit căreia populaţia rezidentă a mun. Vaslui la recensământul din anul 2011 a fost de 55.407 persoane.

Interpretarea legii astfel cum a fost realizată de către prima instanţă încalcă disp. art. 34 din Constituţia României, ce protejează şi garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii publice.

Recurentul-reclamant invocă şi greşita interpretare şi aplicare a disp. art. 10 din Legea nr. 266/2008, forma în vigoare la data depunerii cererii de autorizare a funcţionării farmaciei - 25.03.2019, avându-se în vedere că direcţia judeţeană de sănătate publică avea în competenţă controlul privind conformitatea sau neconformitatea spaţiului şi nu Ministerul Sănătăţii.

Elocvente în acest sens sunt disp. art. 10 din Legea nr. 266/2008, forma în vigoare la data de 25.03.2019, iar faptul că Ordinul nr. 962/2009 privind normele de punere în aplicare nu a fost pus în acord cu dispoziţiile Legii nr. 266/2008, act juridic cu forţă juridică superioară, nu poate fi imputat recurentului, iar intimatul nu se poate prevala de propria culpă de a nu fi modificat la timp legislaţia secundară.

În acelaşi sens se poate considera că a intervenit o abrogare implicită a Ordinului nr. 962/2009, în temeiul căruia a fost realizat controlul privind conformitatea spaţiului.

Se mai arată că sentinţa atacată este pronunţată cu greşita interpretare a Normelor privind spaţiul pentru care se eliberează autorizaţia de funcţionare indiferent dacă raportarea se face la Normele din 2009 sau la cele din 2019, deoarece autorizaţia de funcţionare a fost emisă pentru un spaţiu cu privire la care există o altă autorizaţie de funcţionare a unei farmacii comunitare, autorizaţia nr. x/15.04.2013.

La adresa în discuţie sunt autorizate două farmacii comunitare, iar întreruperea activităţii pentru 180 de zile reprezintă o suspendare a activităţii şi nu o încetare, de unde rezultă că la data emiterii autorizaţiei de funcţionare atacate, spaţiul nu corespundea exigenţelor normative, fiind în fapt alocat unei alte farmacii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă A. S.R.L. s-a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală. În esenţă, intimata-pârâtă a susţinut că sentinţa recurată respectă cerinţele legale de redactare şi motivare, fiind respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că sentinţa recurată este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, respectiv cu aplicarea corectă a reglementărilor normative adoptate pentru stabilirea competenţei de a efectua controlul de conformitate a spaţiului unităţii farmaceutice pentru care se solicită autorizarea, precum şi a normelor privind spaţiul pentru care se eliberează autorizaţia de funcţionare a farmaciei comunitare.

A opinat intimata-pârâtă că în perioada suspendării activităţii farmaciei legea nu condiţionează valabilitatea actului administrativ de păstrarea spaţiului unităţii farmaceutice, fiind astfel dedusă, pe calea interpretării normative, disponibilitatea adresei pentru farmacia înfiinţată prin actul dedus judecăţii.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat, la rândul său, întâmpinare faţă de recursul exercitat de reclamantul-reclamant, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea unor critici de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Cu privire la primul motiv de casare a arătat că recurentul nu a demonstrat lipsa de coerenţă în raţionamentul instanţei de fond, astfel încât această critică este nefondată.

În referire la cel de-al doilea motiv de recurs ce vizează faptul că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu nesocotirea criteriului demografic, astfel cum este acesta reglementat de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, a susţinut că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că, prin Legea nr. 266/2008 nu este definită noţiunea de locuitor, astfel încât instanţa poate să aibă în vedere doar întreaga economie a prevederilor O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români şi a prevederilor H.G. nr. 1375/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor legale privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, din care reiese că evidenţa persoanelor se ţine după principiul locului de domiciliu al acestora, domiciliul fiind adresa la care persoana fizică are locuinţa principală.

Recurentul-reclamant Colegiul Farmaciştilor din judeţul Vaslui a formulat răspunsuri la întâmpinările intimaţilor-pârâţi, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate şi a apărărilor formulate, ca neîntemeiate, şi, pe cale de consecinţă, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus note de şedinţă, prin care, în esenţă, a reiterat apărările formulate prin întâmpinare şi a răspuns susţinerilor recurentului-reclamant din răspunsul la întâmpinare.

Astfel, a considerat că hotărârea instanţei de fond nu contravine dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului şi nu se poziţionează în conflict argumentativ cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 768/2014, iar efectul pozitiv al lucrului judecat în privinţa constatării juridice a competenţei Ministerului Sănătăţii de a efectua inspecţia de specialitate, a fost reţinut pe calea respingerii definitive a motivului de nelegalitate invocat în mod identic de către recurent în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii, în dosarul nr. x/2020, conform argumentelor expuse pe larg în cuprinsul notelor de şedinţă.

La termenul de judecată din data de 7 aprilie 2022, Înalta Curte a pus în discuţia contradictorie a părţilor prezente excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii şi, după deliberare, a respins-o ca neîntemeiată, apreciind că motivele invocate de recurentul-reclamant, astfel cum au fost dezvoltate în memoriul de recurs, pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, faţă de proba cu înscrisurile solicitate de recurentul-reclamant în dovedirea celui de-al doilea motiv de recurs ce vizează modalitatea de interpretare a prevederilor art. 12 din Legea nr. 266/2008 privind farmaciile, înscrisuri ce au constat în expunerea de motive, o hotărâre de guvern, precum şi extrase din ziare, din care rezultă aceeaşi situaţie de fapt cu aceea din expunerea de motive, precum şi o listă cu farmaciile din Municipiul Vaslui, cerere de probatorii pusă, de asemenea, în discuţia contradictorie a părţilor, Înalta Curte a reţinut că proba solicitată, astfel cum a fost expusă, nu are aptitudinea de a contribui la soluţionarea procesului prin prisma motivelor de recurs invocate, respingând-o ca atare.

La acelaşi termen recurentul-reclamant a arătat că înţelege să invoce excepţia de nelegalitate a Adresei nr. x din data de 28.05.2019, emisă de Primăria municipiului Vaslui, şi să formuleze o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Cum se interpretează dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, respectiv dacă numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, în funcţie de care se realizează înfiinţarea unei farmacii comunitare reprezintă numărul de persoane care locuiesc în mod efectiv pe raza unei localităţi, astfel cum aceste informaţii rezultă în urma recensământului populaţiei, sau numărul de persoane care au domiciliul stabilit pe raza localităţii, astfel cum aceste informaţii rezultă din evidenţele Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date?".

Aceste noi cereri au fost comunicate intimatei-pârâte A. S.R.L., prin intermediul reprezentantului convenţional, în şedinţa publică din 7 aprilie 2022, iar intimatului-pârât Ministerul Sănătăţii odată cu citaţia emisă pentru următorul termen de judecată stabilit la data de 2 iunie 2022.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a depus note scrise în cadrul cărora a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului Colegiul Farmaciştilor din judeţul Vaslui în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, iar în privinţa excepţiei de nelegalitate a invocat excepţia inadmisibilităţii.

De asemenea, intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus concluzii cu privire la excepţia de nelegalitate, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă şi lipsită de interes, precum şi un punct de vedere la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă.

La termenul din 2 iunie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a Colegiului Farmaciştilor din România în ceea ce priveşte formularea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie invocată de intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii, şi a respins-o cu motivarea că solicitarea părţii a fost adresată completului de recurs în vederea analizării condiţiilor impuse de o astfel de sesizare, şi nu în mod direct Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La acelaşi termen, instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor prezente excepţia de nelegalitate a Adresei nr. x din data de 28.05.2019, emisă de Primăria municipiului Vaslui, inclusiv excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes invocate în legătură cu aceasta, precum şi cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, reţinând cauza în pronunţare atât cu privire la chestiunile invocate, cât şi cu privire la fondul recursului.

II. Soluţiile şi considerentele Înaltei Curţi asupra excepţiei de nelegalitate a Adresei nr. x din data de 28.05.2019, emisă de Primăria municipiului Vaslui, asupra cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi asupra recursului exercitat în cauză

1. Cu privire la excepţia de nelegalitate a Adresei nr. x/25.05.2019 emisă de Primăria municipiului Vaslui

În motivarea excepţiei de nelegalitate a Adresei nr. x/28.05.2019 emise de Primăria mun. Vaslui, recurentul-reclamant susţine că prin cererea introductivă de instanţă s-a solicitat anularea autorizaţiei de funcţionare nr. x/16.10.2019 pentru A. S.R.L., precum şi a operaţiunilor care au stat la baza emiterii acesteia.

Aceeaşi parte arată că prima instanţă s-a raportat la Adresa nr. x/28.05.2019, acesta fiind actul la care s-a raportat pârâtul Ministerul Sănătăţii pentru emiterea autorizaţiei de funcţionare.

Prima instanţă a considerat că adresa/adeverinţa analizată a fost emisă cu respectarea legii, motiv pentru care recurentul-reclamant înţelege să invoce excepţia de nelegalitate a aceleiaşi adrese, arătând că are natura juridică a unui act administrativ unilateral individual şi de aceasta depinde soluţionarea cauzei.

Pe fondul excepţiei de nelegalitate, recurentul-reclamant invocă interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 155 alin. (5) lit. d) rap. la art. 129 alin. (7) lit. c) din Codul administrativ, deoarece primarul este obligat să pună la dispoziţia persoanelor interesate datele statistice necesare aplicării criteriului demografic, adică numărul de locuitori efectivi ai municipiului Vaslui.

De asemenea, se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, rap. la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005, care se referă la persoanele care locuiesc în mod efectiv pe raza mun. Vaslui.

Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Adresei nr. x/28.05.2019 emisă de Primăria mun. Vaslui, întrucât instanţa de fond a analizat respectivul înscris pe cale principală, odată cu soluţionarea cererii de anulare a autorizaţiei de funcţionare nr. x/16.10.2019, astfel cum a solicitat reclamantul prin acţiunea introductivă.

Adresa emisă de Primăria mun. Vaslui a stat la baza emiterii autorizaţiei de funcţionare în cauză, de unde rezultă că este o operaţiune administrativă prealabilă şi nu are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, cum pretinde recurentul-reclamant.

Actul care produce efecte juridice, în sensul Legii contenciosului administrativ, este autorizaţia de funcţionare care nu putea să fie emisă în lipsa adresei privitoare la numărul de locuitori aflaţi pe raza mun. Vaslui.

Întrucât atât actul administrativ, cât şi operaţiunea administrativă au fost analizate pe prima instanţă, din punct de vedere al legalităţii acestora, invocarea excepţiei de nelegalitate cu privire la un act premergător este inadmisibilă.

Aceeaşi soluţie s-ar fi impus şi în ipoteza în care Adresa nr. x/28.05.2019 avea natura juridică a unui act administrativ individual, cum susţine recurentul-pârât, deoarece instanţa de fond a analizat înscrisul pe cale principală, fiind inadmisibilă analizarea şi pe calea excepţiei de nelegalitate, excepţie de fond, în viziunea disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

2. Cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Recurentul-reclamant solicită Înaltei Curţi să pronunţe, în temeiul art. 519 C. proc. civ., o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept a interpretării disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, respectiv dacă numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, în funcţie de care se realizează înfiinţarea unei farmacii comunitare reprezintă numărul de persoane care locuiesc în mod efectiv pe raza unei localităţi, astfel cum aceste informaţii rezultă în urma recensământului populaţiei sau numărul de persoane care au domiciliul stabilit pe raza localităţii, astfel cum aceste informaţii rezultă din evidenţele Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

Înalta Curte va respinge cererea formulată, considerând că nu sunt îndeplinite cumulativ dispoziţiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ., avându-se în vedere că se solicită, prin interpretarea disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, dezlegarea fondului pricinii şi nu lămurirea unei chestiuni de drept.

3. Analiza motivelor de casare

Primul motiv de nelegalitate circumscris sferei de aplicare a disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea sentinţei atacate, este nefondat.

Recurentul-reclamant consideră că sentinţa recurată este nemotivată, deoarece au fost preluate considerentele unei alte sentinţe ce a analizat o cauză similară.

Identitatea de argumente existente în cauze identice nu corespunde tezei susţinute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care solicită totala lipsă de motivare, respectiv necuprinderea motivelor pe care se întemeiază sentinţa, ceea ce în speţă, nu este îndeplinit, dimpotrivă, judecătorul fondului a încercat să dea o soluţie unitară, în cauze identice.

Motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează să fie respins ca nefondat.

Potrivit disp. art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008, înfiinţarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcţie de numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale.

Recurentul-reclamant consideră că interpretarea prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 s-a făcut cu nesocotirea criteriului demografic, astfel cum această noţiune este interpretată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 768/2014 şi definită prin Regulamentul (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20.11.2013 privind statisticile demografice europene.

Înalta Curte reţine că cele două acte invocate, decizia Curţii Constituţionale a României şi Regulamentul UE, nu reprezintă norme de drept material, în sensul disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

În legătură cu decizia Curţii Constituţionale se pune problema nesocotirii soluţiei şi argumentelor referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor invocate, deoarece interpretarea legii este dată în competenţa instanţelor judecătoreşti.

Se constată că prin Decizia nr. 768/2014, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 şi art. 42 din Legea farmaciei nr. 266/2008, reţinând că instituirea criteriului demografic nu încalcă libertatea economică, este necesară şi proporţională, faţă de obiectivul de interes public urmărit de legiuitor.

În acelaşi timp, prin decizia pronunţată, Curtea Constituţională nu a interpretat în niciun mod disp. art. 12 alin. (1) din Legea farmaciei, mai mult a citat jurisprudenţa CJUE (parg. 17 şi 18), inclusiv hotărârea menţionată prin motivele de recurs, conform căreia fiecare stat membru al Uniunii Europene este liber să îşi proiecteze propriul sistem de protecţie a sănătăţii publice.

În acelaşi sens, Regulamentul (UE) 1260/2013 nu împiedică statul membru să adopte propriul act intern, care poate să fie mai strict sau mai larg decât cel cuprins în actul european, cum este O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor.

Înalta Curte constată că interpretarea şi aplicarea disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 a fost realizată de către prima instanţă în concordanţă cu prevederile C. civ. şi ale O.U.G. nr. 97/2005, persoana fizică fiind prezumată a locui în mod efectiv la adresa de domiciliu, noţiunea de "locuitor" fiind similară cu cea de "persoană domiciliată".

Solicitarea ca Ministerul Sănătăţii să apeleze la datele statistice deţinute de Direcţia Judeţeană de Statistică Vaslui este eronată, având în vedere că prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 obligă ca numărul de locuitori să fie dovedit prin adeverinţă emisă de autorităţile administraţiei publice locale, astfel cum s-a realizat în cauză.

Din această perspectivă nu se poate invoca nesocotirea prevederilor art. 34 din Constituţia României, ce protejează şi garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii publice, iar neconstituţionalitatea textului de lege nu s-a pronunţat de către Curtea Constituţională.

În ceea ce priveşte greşita interpretare şi aplicare a disp. art. 10 din Legea nr. 266/2008, forma în vigoare la data depunerii cererii de autorizare a funcţionării farmaciei - 25.03.2019, respectiv necompetenţa Ministerului Sănătăţii de a verifica conformitatea spaţiului, Înalta Curte constată că argumentele sunt nefondate.

Se reţine că cererea de autorizare, depusă la 25.03.2019 era reglementată de prevederile OMS nr. 962/2009, iar actul a fost abrogat expres la 24.04.2019.

Până la această dată, O.U.G. nr. 58/2017, de modificare a Legii nr. 266/2008, obliga Ministerul Sănătăţii să emită ordinul pentru aplicarea modificărilor şi completărilor aduse Legii farmaciei, însă acest ordin a fost emis la 24.04.2019, după depunerea cererii de autorizare la 25.03.2019.

Potrivit disp. art. 3 alin. (2) din OMS nr. 444/2019, dosarele depuse înainte de intrarea în vigoare a acestui ordin, se soluţionează potrivit legislaţiei în vigoare la data depunerii.

OMS nr. 444/2019 este în vigoare, nu a fost anulat de instanţa competentă, este obligatoriu de urmat, astfel că nu se poate considera că a operat o abrogare implicită a OMS nr. 962/2009.

Referitor la interpretarea greşită a normelor privind spaţiul pentru care se eliberează autorizaţia de funcţionare, în sensul că aceasta a fost emisă pentru un spaţiu în care există o altă autorizaţie de funcţionare a unei farmacii comunitare, Înalta Curte va respinge ca nefondate argumentele aduse de recurentul-reclamant.

În conformitate cu disp. art. 21 din Legea farmaciei, autorizaţia existentă deja pentru spaţiu a fost suspendată ca urmare a întreruperii activităţii pentru o perioadă de 180 zile, însă nu există nicio dispoziţie legală cuprinsă în lege care să conducă la considerarea că spaţiul trebuie indisponibilizat, mai ales că întreruperea activităţii farmaciei este datorată încetării, expirării sau suspendării contactului de închiriere sau contratului de comodat asupra spaţiului.

Mai mult, după perioada de întrerupere a activităţii, farmacia nu este obligată să îşi reia activitatea în acelaşi spaţiu, deoarece acesta nu este un element incorporat efectelor autorizaţiei pentru perioada când activitatea este suspendată.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia de nelegalitate a Adresei nr. x din 28 mai 2019 emisă de Primăria municipiului Vaslui, invocată de recurentul-reclamant Colegiul Farmaciştilor din judeţul Vaslui, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de acelaşi recurent-reclamant.

Respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Farmaciştilor din judeţul Vaslui împotriva sentinţei nr. 1283 din 8 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.