Prahova Tribunal holds jurisdiction in plaintiff's challenge to EU fund correction; negative conflict resolved.

Şedinţa publică din data de 31 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 29.04.2021 cu nr. x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Deciziei emise de pârâtă sub nr. x din 24.11.2020 prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei nr. 6638/REC/69/FZ/26.10.2020 împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/01.10.2020;

- anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare emisă de pârâtă sub nr. x/01.10.2020;

- obligarea pârâtei la acordarea finanţării nerambursabile în continuare pentru suma de 1.260.042,42 RON nelegal şi netemeinic stabilită cu titlu de corecţie financiară, inclusiv la restituirea sumei de 203.775,37 RON nelegal şi netemeinic stabilită cu titlu de creanţă bugetară, împreună cu dobânzile aferente, în cuantum de 307,06 RON, stabilite prin Adresa nr. x/26.01.2021.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1302 din data de 22.11.2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost dispusă declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Prahova a reţinut că furnizorul serviciului public de apă şi canalizare, astfel cum este definit de Legea nr. 241/2006 şi Legea nr. 51/2006, este autoritate publică, întrucât are statut de utilitate publică şi este autorizată să presteze un serviciu public, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 241/2006.

Drept urmare, competenţa teritorială de a judeca acţiunea formulată o are instanţa de la domiciliul pârâtului, legiuitorul reglementând în acest sens o competenţă teritorială exclusivă de la care părţile nu pot deroga.

În speţă, pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu sediul în Bucureşti, iar competenţa de a judeca prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti.

2.2. Prin sentinţa nr. 1366 din 15 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamanta reprezintă o persoană juridică de drept privat cu capital public în sensul art. 2 lit. g) şi art. 28 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/2006, autorizată să presteze un serviciu public, în scopul realizării obiectului său de activitate, respectiv alimentarea cu apă potabilă şi epurarea apelor uzate.

Cu toate acestea, obiectul prezentei cereri îl reprezintă anularea actelor administrative în baza cărora a fost aplicată o corecţie financiară de 5% din valoarea de Contractului de finanţare nr. x/06.12.2016 ce a avut ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru implementarea proiectului cos SMIS 104337 cu titlul "Fazarea proiectului Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova", corecţie în cuantum de 1.260.042,42 RON şi restituirea sumei de 203.775,37 RON stabilită cu titlu de creanţă bugetară, împreună cu dobânzile aferente, în cuantum de 307,06 RON.

În cadrul acestui contract, reclamanta are calitatea de beneficiar al proiectului derulat pentru dezvoltarea infrastructurii în aria sa de operare, dar fără a implica îndeplinirea vreunei activităţi în regim de putere publică pentru efectuarea acestor investiţii, obiectul de activitate al reclamantei fiind diferit. Aşadar, faptul că îmbunătăţirea gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi canalizare prestat de către reclamantă reprezintă obiectul contractului de finanţare, îndeplinirea lucrărilor şi investiţiilor necesare nu au legătură cu acţionarea în regim de putere publică pentru apărarea interesului public, eventualele acţiuni întreprinse în derularea contractului fiind efectuate de către reclamantă în calitate de persoană juridică de drept privat, ca simplu beneficiar al investiţiilor rezultate în urma contractului de finanţare.

Astfel, deşi cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal formulate de către o persoană juridică asimilată autorităţii publice, în înţelesul Legii nr. 554/2004, în contradictoriu cu o altă autoritate publică, sunt de competenţa exclusivă a instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la sediul pârâtei, obiectul prezentei cauze este reprezentat de anularea actelor administrative emise de către pârâtă având în vedere rolul distinct al reclamantei de persoană juridică de drept privat beneficiară a contractului de finanţare şi nu de prestatoare a unui serviciu de interes legitim public.

Aşadar, instanţa a apreciat faptul că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este instanţa de contencios administrativ şi fiscal în circumscripţia căreia îşi are sediul pârâta, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind situată în mun. Ploieşti, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Constată Înalta Curte, în regulator de competenţă, că, demersul judiciar al reclamantei vizează, în esenţă, contestarea unui act administrativ de control, respectiv Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare emisă de pârât sub nr. x/01.10.2020, precum şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 3102 din 24.11.2020.

Prezentul conflict negativ de competenţa vizează aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Chestiunea de drept care trebuie dezlegată în speţă pentru a stabili instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza de faţă, constă în a analiza care dintre cele două părţi litigante acţionează în regim de putere publică în cadrul raportului juridic administrativ dedus judecăţii.

Din reglementarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reiese că legiuitorul a avut în vedere două ipoteze şi anume prima, în care reclamantul este o persoană fizică sau juridică de drept privat care se consideră vătămată de o autoritate publică şi a doua, în care calitatea de reclamant o are o autoritate publică, instituţie publică sau asimilată, care, învestită cu putere publică, se îndreaptă împotriva unei persoane fizice sau juridice de drept privat.

Prin urmare, norma de competenţa teritorială este edictată în favoarea părţii din raportul juridic de drept material care nu are aceleaşi resurse pe care le are autoritatea publică, acesta din urmă având, în esenţă, un avantaj net superior oricărei persoane fizice sau juridice.

Analizând raportul juridic litigios născut între părţile prezentei cauze, Înalta Curte constată că reclamanta A. S.A., chiar dacă i se aplică un regim juridic mixt din punct de vedere al organizării, în sensul că este o persoană juridică de drept privat care, însă, prin obiectul său de activitate este asimilată unei entităţi de interes public, în prezentul litigiu nu acţionează în regim de putere publică, pretenţiile sale juridice derivând dintr-o presupusă vătămare printr-un act administrativ prin care şi-a manifestat puterea publică pârâtul din speţă, respectiv Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Prin urmare, societatea reclamantă se manifestă în prezentul litigiu, ca orice particular vătămat în drepturile sale şi care doreşte să înlăture efectele executorii ale unui act administrativ emis în regim de putere publică de către autoritatea publică pârâtă.

Având în vedere că intenţia legiuitorului a fost aceea de favorizare a părţii aflate într-o poziţie de inferioritate cu statul, indiferent dacă aceasta este o persoană fizică, juridică de drept privat sau juridică de drept privat asimilată unei autorităţi publice, iar în speţă, deşi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene este o autoritate publică şi are calitatea de pârât, cea care se află în poziţie inferioară în cadrul raportului juridic de drept public este societatea reclamantă, o interpretare contrară lipsind de raţiune şi eficienţă intenţia legiuitorului de a stabili o competenţă in favorem.

În acelaşi sens, Înalta Curte reţine şi faptul potrivit căruia calitatea de autoritate asimilată are relevanţă procesuală doar în situaţia în care această calitate dă naştere unui raport juridic de drept material dezechilibrat, în situaţia în care autoritatea asimilată acţionează în exercitarea serviciului în regim de putere publică, deci cu puteri exorbitante. Doar într-o astfel de situaţie se poate apăra interesul pârâtului prin judecarea procesului cât mai aproape de sediul/domiciliul acestuia.

Altfel spus, persoana juridică de drept privat asimilată unei autorităţi publice sesizează instanţa de la sediul/domiciliul pârâtului doar în cazul în care acţionează ca o parte cu puteri exorbitante, în calitatea sa de delegat statal în privinţa unei competenţe limitative (anume aceea de utilitate publică sau serviciu public, în regim de putere publică). În toate celelalte situaţii în care nu are poziţia de superioritate, calitatea relevantă este cea primară, anume de persoană juridică de drept privat.

Aşadar, Înalta Curte consideră că forma articolului 10 alin. (3) nu reglementează de fapt situaţia în care reclamantul este o persoană juridică de drept privat care cheamă în judecată o autoritate publică cu care se află într-un raport juridic de drept material. Raţiunea stabilirii competenţei în favoarea persoanei fizice sau juridice de drept privat, indiferent dacă este reclamant sau pârât, conduce la concluzia că norma prevăzută în art. 10 alin. (3) trebuie să fie interpretată nu literal, ci în spiritul acesteia, numai într-o astfel de situaţie scopul legii, anume protecţia suplimentară acordată părţii vulnerabile, putând fi atins.

În concluzie, în raportul juridic de drept material dedus judecăţii în prezenta cauză, în care părţi sunt o persoană juridică de drept privat şi o autoritate publică, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.