Jurisdictional conflict over refusal to transfer forest land from state public to private domain: application of Law No. 554/2004 to central authority acts

Şedinţa publică din data de 31 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.06.2021 sub nr. x/2021, precizată şi completată ulterior, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Neamţ, Comisia locală de Fond funciar a comunei Farcaşa şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat:

- în principal, obligarea primului pârât ca, în termen de 2 luni de zile, să emită o O.U.G. sau H.G. pentru încuviinţarea trecerii parcelei de teren cu vegetaţie forestieră, parcelă ce cuprinde şi amplasamentul aprobat prin H.C.J. 11428/2018 - din domeniul public al statului în domeniul privat al localităţii pentru punerea în executare a sentinţei civile definitive şi irevocabile nr. 743/29.05.2007 a Judecătoriei Bicaz, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate după unchiul defunct B. pentru suprafaţa de 5 ha teren cu vegetaţie forestieră, pe raza comunei Farcaşa, jud. Neamţ;

- cu titlu accesoriu, obligarea pârâţilor Comisia Locală şi Comisia Judeţeană de a-i comunica relaţiile şi înscrisurile solicitate, respectiv dovada care să ateste că terenul din locaţia încuviinţată prin H.C.J. 11428/2018 face parte din domeniul public sau privat al statului, ori din proprietatea UAT Farcaşa,

- obligarea ultimei pârâte să emită şi să înainteze Guvernului României a proiectului de Hotărâre pentru încuviinţarea trecerii terenului pădure din comuna Farcaşa de la pct. Stejaru aflată în administrarea Ocolului Silvic Borca din domeniul public al statului în domeniul privat al statului sau al localităţii Farcaşa pentru a putea obţine titlu de proprietate, în termen de cel mult o lună.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 113 din data de 23 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii: Guvernul României, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor (Prefectura Neamţ) şi Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Farcaşa, în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia I civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că temeiul de drept al cererii reclamantei este art. 6 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, faţă de care devine incidentă norma specială de competenţă materială prev. la art. 35 alin. (1)1 din acelaşi act normativ, care dispune imperativ că "Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii."

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 438 din data de 21.02.2022, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a admis excepţia necompetentei materiale invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Neamţ şi Comisia locală de fond funciar a comunei Farcaşa, în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; constatând ivit conflictul de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă şi suspendarea judecaţii cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Neamţ a reţinut că reclamanta a depus precizări cu privire la temeiul legal al cererii, prin care a arătat că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, atacând un refuz de îndeplinire a unei obligaţii legale. A subliniat reclamanta că tocmai din cauza acestui refuz nu se poate face aplicarea în continuarea a dispoziţiilor art. 6 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, dispoziţii pe care nu îşi întemeiază cererea.

În consecinţă, dat fiind că în cauză se contestă refuzul de îndeplinire a unei obligaţii legale a unei autorităţi publice centrale, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine curţii de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, avându-se în vedere totodată şi alin. (3) al art. 10 din acelaşi act normativ, potrivit căruia "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său."

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, rezultă faptul că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită ca faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Obiectul şi temeiul juridic al cererii de chemare în judecată sunt esenţiale pentru corecta determinare a normelor de competenţă materială incidente în litigiu, cu respectarea principiului disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă numai în limitele învestirii.

Aşadar, litigiul dedus judecăţii vizează un act administrativ asimilat, iar competenţa materială se stabileşte după poziţionarea emitentului actului în sistemul administraţiei publice (autorităţi centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pornind de la această premisă, în situaţia în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică centrală, cât şi una locală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În speţa de faţă, actul vătămător, care a constituit punctul de plecare al litigiului este reprezentat de refuzul pârâtului Guvernul României de a emite o hotărâre prin care să dispună trecerea unui teren din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, necesară pentru emiterea titlului de proprietate asupra terenului menţionat.

În aceste condiţii, având în vedere şi prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora, competenţa poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale,/…/, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor (Prefectura Neamţ) şi Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Farcaşa în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.