Insolvency practitioner's 3-month disciplinary suspension annulled; fees deemed monthly, not unfair competition.

Şedinţa publică din data de 31 mai 2022

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.07.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din Romania şi Instanţa Superioară de Disciplină din Cadrul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din Romania a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună: anularea Deciziei nr. 28 pronunţată la data de 17 mai 2019 de instanţa superioară de disciplină din cadrul UNPIR în cadrul dosarului nr. x/2019 şi, pe cale de consecinţă, respingerea plângerii formulate de Consiliul de conducere al Filialei UNPIR Alba; revocarea suspendării dispuse pentru o perioadă de 3 luni pentru încălcarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, art. 14. alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din Codul privind Conduita Etică; obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată.

2. Aspecte procedurale

Curtea a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Instanţei Locale de Disciplină Cluj, emitenta Hotărârii nr. 3/21 martie 2019 prin care a fost sancţionată disciplinar reclamanta.

3. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1005 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România; a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins în rest acţiunea promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Instanţa Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România şi Instanţa Locală de Disciplină din cadrul UNPIR CLUJ, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac exercitată

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi pe cale de consecinţă, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România; admiterea contestaţiei, anularea Deciziei nr. 3/21 martie 2019 pronunţate de Instanţa locală de disciplină din cadrul UNPIR Cluj şi a Deciziei nr. 28 pronunţată la data de 17 mai 2019 de Instanţa superioară de disciplină din cadrul UNPIR; anularea deciziei de suspendare pe o perioadă de 3 luni pentru încălcarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, art. 14. alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din codul privind Conduita Etică; obligarea intimatelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, atât în prima instanţă cât şi în recurs.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

4.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din simpla lecturare a sentinţei civile recurate, se desprinde fără echivoc ideea potrivit căreia sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, raportat la modalitatea în care prima instanţă a soluţionat contestaţia sub aspectul legalităţii procedurii de citare şi de comunicare a actelor de procedură, în faţa instanţei locale de disciplină din cadrul UNPIR Cluj.

Prin intermediul contestaţiei formulate, recurenta a arătat în principal încălcarea faţă de aceasta a normelor de citare, precum şi a normelor de comunicare a actelor de procedură, în cadrul procedurii de cercetare disciplinară.

După ce Instanţa locală de disciplină Cluj a rămas în pronunţare la termenul de judecată din data de 25.10.2018, ulterior s-a dispus repunerea cauzei pe rol şi efectuarea unor adrese către ANAF pentru a comunica ofertele financiare depuse de către B. la selecţiile organizate de Comisiile de Selecţie în conformitate cu prevederile OPANAF nr. 2442/2016 pentru perioada 19.09.2017 - 27.09,2018, fără ca reclamanta să fie citată cu privire la repunerea cauzei pe rol si la stabilirea unui nou termen de judecată si fără să aibă cunoştinţă de decizia de a se administra noi probe în cauză.

Practic, din momentul în care comisia locală de disciplină a rămas în pronunţare, reclamanta nu a mai avut cunoştinţă de evenimentele ulterioare, respectiv de faptul că instanţa a repus cauza pe rol şi judecă în continuare cauza, a dispus administrarea unor probe suplimentare, probe pe care nu a avut ocazia să le discute în contradictoriu şi nici nu a avut ocazia să propună contraprobe. Ca atare, nu a avut cunoştinţă despre repunerea cauzei pe rol, iar această modalitate de administrare a procedurii disciplinare a avut ca şi efect direct şi imediat încălcarea principiului contradictorialităţii dezbaterilor şi a principiului dreptului la apărare, principiu consacrat atât la nivel constituţional, cât şi la nivelul C. proc. civ.

Recurenta a indicat suplimentar în acest sens prevederile art. 19 alin. (3) din Anexa 4 la Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, care prevăd că "Lipsa părţilor regulat citate nu împiedică soluţionarea cauzei, instanţa de disciplină putându-se pronunţa pe baza actelor şi a dovezilor administrate în cauză." Per a contrario, lipsa părţii nelegal citate împiedică soluţionarea cauzei.

Nu în ultimul rând, nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părţilor şi se sancţionează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiţii. Nulităţile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilităţii şi principiul oralităţii dezbaterilor) sunt nulităţi virtuale şi operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării.

Cu toate acestea, această stare de fapt nu a fost analizată de către instanţa de fond, iar sentinţa pronunţată nu cuprinde niciun motiv cu privire la aceste aspecte invocate pe larg în cuprinsul contestaţiei, aspecte care constituie totodată cel mai grav viciu al procedurii disciplinare, fapt care în mod indubitabil atrage sancţiunea anulării deciziilor emise în aceste condiţii.

4.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.2.1. In primul rând, este nelegală modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor de drept material care au condus la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România în prezenta cauză.

Recurenta a arătat că raţionamentul instanţei de fond este eronat, raportat pe de o parte la prevederile art. 36 C. proc. civ. şi pe de altă parte la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi art. 46 din O.U.G. nr. 86/2006, dar şi la prevederile art. 661 din O.U.G. nr. 86/2006.

Potrivit art. 46 din O.U.G. nr. 86/2006, UNPIR este persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvenţă, în condiţiile stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă. Sediul UNPIR se află în municipiul Bucureşti. Potrivit art. 52 din acelaşi act normativ, organele de conducere ale UNPIR sunt Congresul UNPIR, preşedintele UNPIR, Adunarea reprezentanţilor permanenţi şi Consiliul naţional de conducere al UNPIR.

Art. 66 indice 1 alin. (1) arată modalitatea în care funcţionează Comisia Superioară de Disciplină şi anume pe lângă Consiliul naţional de conducere funcţionează Instanţa superioară de disciplină.

Ca atare, din perspectiva legii contenciosului administrativ, emitentul actului este UNPIR, acesta fiind persoană juridică de utilitate publică, persoană care poate acţiona exercitând forţa publică la nivel legislativ, dar şi în mod individual la nivel disciplinar prin Instanţa superioară de disciplină. Din perspectiva O.U.G. nr. 86/2006, instanţa superioară de disciplină este un organism specializat al UNPIR, care funcţionează pe lângă consiliul naţional de conducere şi care se ocupă, printre altele, cu soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor comisiilor locale de disciplină, astfel cum este cazul în speţa de faţă.

Ca atare, raportat la modalitate de organizare a Instanţei Superioare de Disciplină dar şi raportat la statutul UNPIR de persoană juridică de utilitate publică, cadrul procesual a fost stabilit în mod corect, decizia contestată fiind emisă de UNPIR prin Instanţa Superioară de Disciplină, motiv pentru care se impune casarea sentinţei civile pronunţate în cauză şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a UNPIR.

4.2.2. În al doilea rând, este nelegală modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor de drept material referitoare la presupusa identitate dintre o întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată şi asociatul coordonator al acesteia.

Interpretarea greşită a normelor de drept material sub acest aspect a condus la greşita soluţionare a contestaţiei, atât în ceea ce priveşte verificarea modalităţii de citare în cauză a B.-ului şi a recurentei persoană fizică, cât şi în ceea ce priveşte verificarea calităţii procesuale sale pasive în calitate de persoană fizică, în cadrul acţiunii disciplinare.

Potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 86/2006, "Formele de organizare a profesiei de practician în insolvenţă cu personalitate juridică dobândesc personalitate juridică la data înregistrării în Registrul formelor de organizare ţinut de UNPIR."

Mai departe, potrivit art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ, "SPRL este titulară a unui patrimoniu propriu. Obligaţiile şi răspunderea SPRL sunt garantate cu patrimoniul propriu", iar potrivit art. 21 alin. (3), "prevederile prezentului capitol privitoare la SPRL se aplică si B., în măsura compatibilităţii lor".

In atare condiţii, este evidentă aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care o persoană juridică, cu personalitate juridică proprie şi distinctă de cea a asociatului persoană fizică, este în continuare identificată sub toate aspectele cu persoana fizică şi invers.

Sub aspectul îndeplinirii procedurii de citare, lipsa identităţii între cele două persoane putea fi percepută cel mai bine prin sediul diferit pe care societatea B. îl avea faţă de asociatul acesteia A.. Ca atare, instanţa de recurs nu poate valida raţionamentul potrivit căruia, procedura de citare realizată la sediul persoanei juridice echivalează cu procedura de citare la sediul persoanei fizice având calitatea de asociat în persoana juridică.

În ceea ce priveşte repercusiunile asimilării persoanei juridice cu persoana fizică -asociat sub aspectul modalităţii de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a persoanei fizice A., prima instanţă în mod cu totul eronat a validat concluziile comisiei superioare de disciplină, care vin în vădită contradicţie cu prevederile art. 36 C. proc. civ.

După cum se poate lesne observa, comisia superioară de disciplină face o gravă confuzie între calitatea procesuală pasivă a unei persoane şi calitatea acesteia de pârât într-o cauză. Astfel, în opinia comisiei superioare de disciplină, calitatea procesuală pasivă este dată de modul în care reclamantul a înţeles să formuleze cerere de chemare în judecată, adică dacă reclamantul a indicat o anumită persoană ca fiind pârât într-o cauză, automat acea persoană are calitate procesuală pasivă.

In mod evident, un astfel de raţionament deficitar este în totală contradicţie cu prevederile legale incidente în cauză, respectiv cu prevederile art. 36 C. proc. civ.. Ca atare, pentru a se analiza dacă o persoană are sau nu calitate procesuală pasivă într-o cauză, trebuie să se analizeze identitatea dintre parte şi subiectul raportului juridic litigios şi nu identitatea între parte şi persoana pârâtului indicată printr-o cerere de chemare în judecată.

Cu privire la fondul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, recurenta a arătat că nu a deţinut calitate procesuală pasivă în procedura de cercetare disciplinară.

Conform art. 28 alin. (2) din Anexa 4 la Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţa, din 29/09/2007:

"Asociaţii, practicienii colaboratori şi practicienii salarizaţi în interiorul profesiei exercită profesia de practician în insolvenţa în numele societăţii."

Astfel, a fost suspendată în mod greşit din cadrul profesiei de practician în insolvenţa deoarece la licitaţiile organizate de către ANAF a participat societatea de insolvenţă B., iar nu recurenta în nume personal, adică practicianul in insolventa participant a fost B. şi nu practicianul in insolventa A., cele doua entităţi fiind distincte din punct de vedere juridic.

Prin urmare, societatea este cea care răspunde în situaţia în care se constată o abatere disciplinară, deoarece aceasta are personalitate juridică distinctă, iar practicianul în insolvenţă/asociatul coordonator exercită activitate doar în numele societăţii, nu si în nume personal. In speţă, societatea B. este cea a depus ofertele la care face referire Consiliul de Conducere al UNPIR Alba şi nu recurenta, în calitate de practician în insolvenţă. Faptul că recurenta şi societatea B. nu sunt una şi aceeaşi persoană reiese inclusiv din faptul că cele două persoane sunt înscrise în mod distinct în tabloul practicienilor în insolvenţă.

Ca atare, o eventuală răspundere disciplinară a societăţii B. nu se poate răsfrânge în mod direct asupra asociatului acesteia, fără ca măcar această sancţiune să nu fie aplicată în principal societăţii.

Răspunderea pentru fapta de concurenţă neloială este în fapt o răspundere delictuală specială personală şi care nu se poate răsfrânge asupra unei alte persoane care nu a săvârşit nicio faptă.

Nici asimilarea făcută de instanţa de fond cu alte forme de exercitare a profesiilor liberare nu este tocmai exacta, în condiţiile în care se face o trimitere sumară la formele de exercitare a profesiilor de avocat şi de executor judecătoresc, fără a se distinge între existenţa mai multor forme de exercitare a profesiei, în cadrul diferitelor profesii, diferenţa între aceste forme de organizare fiind exact cheia de boltă a acestei speţe, respectiv problematica existenţei, pe de o parte, a unor forme de organizare care se asimilează profesionistului (cabinet de avocat, cabinet individual de insolvenţă, birou executor judecătoresc) şi, pe de altă parte, existenţa unor persoane juridice înfiinţate de profesionist, persoane care au în schimb personalitate juridică proprie şi distinctă de cea a persoanei fizice care a înfiinţat-o (Societatea Civilă de Avocatură, întreprindere Profesională Unipersonală cu Răspundere Limitată, Societate Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti, etc.)

4.2.3. In al treilea rând, este nelegală modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor de drept material referitoare la fondul cauzei.

Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 40 din O.U.G. nr. 86/2006, reţinând în mod eronat faptul că practicarea unor onorarii în cuantum de 299 de RON sau 349 de RON pentru întreaga procedură nu respectă criteriile menţionate în acest text de lege şi nu poate răspunde nevoilor de funcţionare ale unui cabinet de insolvenţă, orice profit fiind exclus.

Aşa cum a arătat şi în cuprinsul contestaţiei şi cum a demonstrat în prezenta cauză, toate onorariile fixe ofertate au reprezentat onorarii lunare şi nu onorarii pentru întreaga procedură de insolvenţă. Sunt greşite aprecierile potrivit cărora sunt încălcate prevederile art. 40 din O.U.G. nr. 86/2006 raportat la ofertarea unui onorariu de 299 de RON sau 349 de RON şi pretinderea ulterioară din fondul de lichidare a unui onorariu de 4.000 de RON, astfel încât oferta formulată în aceste condiţii să fie declarată câştigătoare. În realitate, onorariile cuprinse în oferte, au fost de 299 de RON/lună şi de 349 de RON/lună, iar mai apoi solicitarea de decontare din fondul de lichidare s-a bazat pe un calcul aritmetic al lunilor în care a fost asigurată administrarea societăţii de către B., înmulţit cu onorariul lunar aprobat de către creditori.

Nu a existat aşadar nicio faptă de concurenţă neloială, onorariile ofertate fiind onorarii lunare şi nu globale, astfel cum instanţele disciplinare şi instanţa de fond au reţinut eronat.

Acest fapt reiese fără echivoc chiar din cuprinsul ofertelor formulate şi depuse la dosarul cauzei, precum şi din deciziile de desemnare a ofertelor ca fiind câştigătoare (anexa 5 - ofertele formulate, anexa 6 - procesele-verbale de selecţie întocmite, anexa 7 - voturile exprimate de ANAF în cadrul adunărilor creditorilor - documente anexate contestaţiei.)

Nu a existat, aşadar, nicio faptă de concurenţă neloială, B. decontând din fondul de lichidare, exact onorariul ofertat în cadrul selecţiei de oferte, înmulţit cu numărul de luni aferent procedurii respective.

Nu în ultimul rând, pe lângă netemeinicia celor reţinute cu privire la onorariile fixe practicate de B., analiza onorariilor fixe nu fac obiectul sesizării iniţiale şi nici a unei precizări ulterioare a acesteia. Pe scurt, aspectele legate de onorariile fixe practicate nu au făcut nici obiectul sesizării şi nici obiectul apărărilor sau a probelor administrate în faţa instanţei de disciplină inferioare, problematica onorariilor fixe apărând pentru prima dată în cuprinsul deciziei instanţei din cadrul UNPIR Cluj. Aşadar, ambele instanţe de disciplină şi în special comisia superioară de disciplină, în motivarea soluţionării contestaţiei, reţin cu privire la fondul cauzei aspecte care nu au fost nici învederate de către reclamantă, nici avute în vedere de către instanţa de fond şi pe cale de consecinţă faţa de care nu s-au făcut apărări până în prezent în această cauză.

Pe scurt, sesizarea UNPIR Alba şi implicit limitele în care trebuia să se judece această cauză au vizat practicarea de către B. a unui onorariu de succes derizoriu în cazul a 8 debitori, respectiv un onorariu de 0,0000001%. Acesta era aşadar obiectul prezentei cauze, şi faţă de această situaţie instanţele disciplinare trebuiau să se pronunţe dacă reprezintă sau practicarea unei concurenţe neloiale. Aşadar, ca şi expresie a principiului disponibilităţii părţilor, instanţele disciplinare au fost chemate să se pronunţe cu privire la cuantumul onorariului de succes în 8 dintre cauzele instrumentate de societatea B..

Cu toate acestea, instanţa superioară de disciplină a înţeles să se raporteze în soluţionarea prezentei cauze la cuantumul onorariilor fixe practicate de societatea B. în 7 cauze în care societatea a deţinut calitatea de practician în insolvenţă. Ca atare, contrar celor sesizate de UNPIR Alba şi de cele discutate în faţa instanţei de fond, comisia superioară de disciplină a analizat onorariile fixe practicate de B., fără să facă nicio referire la onorariile de succes, omiţând astfel să se pronunţe chiar cu privire la obiectul acestei cauze.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinări, deşi recursul le-a fost comunicat în termen.

6. Soluţia instanţei de recurs

6.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă

Prin plângerea formulată de Consiliul de Conducere al UNPIR - Filiala Alba, s-a solicitat aplicarea sancţiunii suspendării pe o perioadă de 3 luni a membrului UNPIR al Filialei Cluj, A., având număr matricol IC 4066, pentru săvârşirea faptei ce constituie concurentă neloială, respectiv, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) şi art. 76 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, coroborate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din Codul de etică profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

Prin Hotărârea nr. 3 din data de 21 martie 2019, pronunţată de pârâta Instanţa Locală de Disciplină Cluj (ILD Cluj), a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de practicianul în insolvenţă A. şi s-a dispus aplicarea sancţiunii suspendării pe o perioadă de 3 luni a membrului UNPIR al Filialei Cluj, A., pentru săvârşirea faptei ce constituie concurenţă neloială, respectiv, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) şi art. 76 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, coroborate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din Codul de etică profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

Împotriva Hotărârii nr. 3/21.05.2019 emisă de Instanţa Locală de Disciplină Cluj, A. în calitate de practician în insolvenţă şi de asociat coordonator al B. a formulat contestaţie care a fost înregistrată pe rolul Instanţei Superioare de Disciplină sub nr. x/2019.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, contestatoarea a arătat că a fost suspendată în mod greşit din cadrul profesiei de practician în insolvenţă, deoarece la licitaţiile organizate de către ANAF a participat societatea de insolvenţă B.. şi nu A. în nume personal, cele două entităţi fiind distincte din punct de vedere juridic.

A susţinut că Instanţa Locală de Disciplină s-a pronunţat fără citarea practicianului în insolvenţă, iar toate probele administrate în cauză au fost efectuate cu încălcarea principiului contradictorialităţii dezbaterilor, cu nerespectarea dreptului la apărare, dar şi a dreptului de acces la un proces echitabil, cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie, cât şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pe fond, a susţinut, în esenţă, că un onorariu minim de 670 RON/lună respectă criteriile impuse de dispoziţiile legale, că modul de calcul al onorariilor propuse de către practicianul în insolvenţă în cadrul licitaţiilor organizate de ANAF, nu este şi nu poate fi reglementat de către UNPIR, pentru că ar însemna că organizaţia profesională, impune statului principiile de desfăşurare al licitaţiilor organizate de ANAF.

A mai arătat că interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2016 este pur subiectivă şi nu se face distincţie între cele două onorarii, lăsând la latitudinea practicianului în insolvenţă tipul de onorariu practicat şi că singurul în măsură să aprecieze dacă onorariul propus de către B. era unul serios este ANAF, care, în măsura în care considera că aceasta era unul neserios, putea descalifica oferta înaintată.

Prin Decizia nr. 28 din 17.05.2019 pronunţată de pârâta Instanţa Superioară de Disciplină în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi s-a respins contestaţia, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat prezenta acţiune în contencios administrativ.

6.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă

6.2.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat, pe calea acestui motiv de recurs, nepronunţarea primei instanţe cu privire la critica necitării reclamantei în faţa instanţei disciplinare după repunerea cauzei pe rol.

Deşi în faţa primei instanţe a susţinut şi critica legată de necomunicarea hotărârii comisiei de disciplină (cu privire la care prima instanţă a răspuns în sensul că la dosar există dovada confirmării de primire, asumată prin semnătură, iar reclamanta a formulat în termen legal contestaţie împotriva hotărârii pronunţate de instanţa locală de disciplină, ceea ce dovedeşte că a luat cunoştinţă despre această hotărâre), această critică nu a mai fost reiterată în faţa instanţei de recurs.

Înalta Curte constată că prima instanţă, într-adevăr, a avut în vedere la soluţionarea criticii exclusiv perioada de dinaintea repunerii cauzei pe rol de către instanţa disciplinară.

Cu toate acestea, soluţionând direct în recurs acest motiv de critică, Înalta Curte constată că există câteva erori materiale în susţinerile recurentei; cauza a fost repusă pe rol la termenul din 22 noiembrie 2018, iar nu la cel din 25 octombrie 2018.

Dincolo de acest aspect, după repunerea pe rol a cauzei, la termenul din 7 martie 2019, a fost prezentul apărătorul ales al societăţii B., apărător ce a fost ales de către asociatul coordonator al societăţii, recurenta din cauza de faţă. Or, chiar dacă în mod formal există o încălcare a regulilor procedurale privind citarea, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a dovedit o vătămare procesuală, cât timp în mod evident, ca unic asociat al acestei societăţi, a avut cunoştinţă de termenul acordat la data de 7 martie 2019. Prin urmare, acest motiv de casare este nefondat.

6.2.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6.2.2.1. Motivul de recurs referitor la greşita aplicare a legii prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România

Înalta Curte constată că şi acest motiv de recurs este nefondat, prima instanţă făcând o corectă aplicare a legii sub acest aspect.

Astfel, cum în mod corect a statuat prima instanţă, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă este conferită de calitatea de emitent al actului administrativ contestat, iar în cazul de faţă Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă nu este emitenta actelor administrative contestate, acestea fiind emise de către Instanţa Superioară de Disciplină, respectiv de către Instanţa Locală de Disciplină Cluj în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 86/2006 şi potrivit prevederilor Statutului practicienilor în insolvenţă, doar aceste instanţe de disciplină având aptitudinea de a sta în proces în calitate de pârâte.

Din punct de vedere al calităţii procesuale în materia contenciosului administrativ, ceea ce prezintă relevanţă este capacitatea de drept administrativ exprimată prin conţinutul atribuţiilor autorităţilor publice chemate în judecată în calitate de pârâte, indiferent dacă acestea au sau nu personalitate juridică sau dacă sunt sau nu de utilitate publică.

Înalta Curte constată că niciuna din prevederile legale invocate prin cererea de recurs nu conduc la răsturnarea raţionamentului făcut de prima instanţă, care este realizat cu respectarea legii.

6.2.2.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor de drept material aplicabile unei presupuse identităţi între întreprinderea profesională unipersonală cu răspundere limitată şi asociatul coordonator al acesteia.

Recurenta a invocat acest motiv de recurs din două perspective: pe de o parte, din perspectiva modalităţii de citare în cauză a B.-ului şi a recurentei persoană fizică în faţa instanţei de disciplină; pe de altă parte, din perspectiva verificării calităţii procesuale sale pasive în calitate de persoană fizică, în cadrul acţiunii disciplinare.

În ceea ce priveşte modalitatea de citare în cauză a B.-ului şi a recurentei persoană fizică în faţa instanţei de disciplină, Înalta Curte constată că motivul de recurs este nefondat.

Aşa cum s-a statuat deja anterior, este evident că practicianul în insolventă A. a avut efectiv cunoştinţă de existenţa dosarului neputându-se susţine aşadar că a suferit vreo vătămare. Faptul că societatea B. şi reclamanta, în calitate de practician în insolvenţă, figurau înscrise în tabloul practicienilor în insolvenţă cu adrese diferite, nu este relevant, în condiţiile în care reclamanta nu a fost vătămată de această formalitate, în sensul că a luat efectiv cunoştinţă de dosarul disciplinar şi a avut posibilitatea să îşi formuleze apărări.

Prima instanţă a mai subliniat şi faptul că în faţa comisiei superioare de disciplină, reclamanta a fost citată la noua adresa cu care figurează înscrisă în tabloul practicienilor în insolvenţă, orice eventuală vătămare fiind astfel reparată şi că la dosar există dovada confirmării de primire a hotărârii de fond, asumată prin semnătură, împotriva căreia reclamanta a formulat în termen legal contestaţie împotriva hotărârii pronunţate de instanţa locală de disciplină, ceea ce dovedeşte că a luat cunoştinţă despre această hotărâre.

Din perspectiva verificării calităţii procesuale pasive a reclamantei în calitate de persoană fizică, în cadrul acţiunii disciplinare, Înalta Curte constată că motivul de recurs este fondat.

Astfel, prima instanţă a reţinut că, din economia prevederilor art. 21 din O.U.G. nr. 86/2006 rezultă că B. ia fiinţă prin actul unilateral de voinţă al unui singur practician în insolventă şi îşi desfăşoară activitatea profesională prin practicianul constituitor, situaţie în care B. se identifică, în concret, cu practicianul în insolvenţă prin voinţa căruia B. s-a constituit.

Înalta Curte nu poate susţine această afirmaţie, cât timp, conform art. 28 alin. (2) din Anexa 4 la Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţa, din 29/09/2007: "Asociaţii, practicienii colaboratori şi practicienii salarizaţi în interiorul profesiei exercită profesia de practician în insolvenţa în numele societăţii." Astfel, acest argument teoretic avut în vedere de prima instanţă nu poate fi reţinut.

Cu privire la fondul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, recurenta a arătat că nu a deţinut calitate procesuală pasivă în procedura de cercetare disciplinară, cât timp sesizarea este îndreptată împotriva sa, în calitate de reprezentant legal al formei de exercitare a profesiei B.., iar la licitaţiile organizate de către ANAF a participat societatea de insolvenţă B. şi nu recurenta în nume personal, adică practicianul in insolventa participant a fost B. şi nu practicianul in insolventa A., cele doua entităţi fiind distincte din punct de vedere juridic.

Înalta Curte constată că acest motiv este suficient pentru admiterea recursului şi casarea sentinţei, cu respingerea acţiunii disciplinare.

Prin urmare, atâta timp cât la licitaţiile organizate de către ANAF a participat societatea de insolvenţă B., în cazul unei abateri disciplinare comise în cadrul participării la aceste licitaţii, societatea este cea care răspunde, deoarece aceasta are personalitate juridică distinctă, iar practicianul în insolvenţă/asociatul coordonator exercită activitate doar în numele societăţii, nu si în nume personal.

Faptul că recurenta şi societatea B. nu sunt una şi aceeaşi persoană reiese inclusiv din faptul că cele două persoane sunt înscrise în mod distinct în tabloul practicienilor în insolvenţă.

Deşi acest motiv este suficient pentru admiterea acţiunii, pentru o completă soluţionare a cauzei, Înalta Curte va proceda la analizarea şi a ultimului motiv de recurs.

6.2.2.3. Motivul de recurs referitor la greşita aplicare a legii pe fondul cauzei

Înalta Curte constată că şi acest motiv de recurs este fondat, în mod eronat atât instanţele disciplinare, cât şi prima instanţă de judecată raportându-se la oferta făcută de practician ca fiind făcută pe întrega procedură, în condiţiile în care, în mod evident, aceasta avea în vedere un onorariu lunar. Acest aspect reiese, de exemplu, în mod cert din menţiunea făcută în tabelul privind ofertele practicienilor în dosarul nr. x/2018 al Comisiei de Selecţie a Practicienilor în Insolvenţă din cadrul AJFP Bistriţa Năsăud.

Instanţa de recurs constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 40 din O.U.G. nr. 86/2006, reţinând în mod eronat practicarea unor onorarii în cuantum de 299 de RON sau 349 de RON pentru întreaga procedură şi pretinderea ulterioară din fondul de lichidare a unui onorariu de 4.000 de RON, astfel încât oferta formulată în aceste condiţii să fie declarată câştigătoare. În realitate, onorariile cuprinse în oferte, au fost de 299 de RON/lună şi de 349 de RON/lună, iar mai apoi solicitarea de decontare din fondul de lichidare s-a bazat pe un calcul aritmetic al lunilor în care a fost asigurată administrarea societăţii de către B., înmulţit cu onorariul lunar aprobat de către creditori. Ca urmare, Înalta Curte constată că nu se poate reţine săvârşirea unei fapte de concurenţă neloială, onorariile ofertate fiind onorarii lunare şi nu globale.

În ceea ce priveşte motivul legat de faptul că instanţa de disciplină s-ar fi pronunţat cu privire la altceva decât a fost sesizată, Înalta Curte constată că este nefondat, potrivit art. 16 alin. (1) şi (6) din Hotărârea UNPIR nr. 3/2007 din 29 septembrie 2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi a Codului de etică profesională şi disciplină ale Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România:

"(1) Procedura disciplinară se declanşează la cererea oricărei persoane fizice sau juridice interesate din punct de vedere al interesului juridic.

(...) (6) Instanţele de disciplină ale Uniunii pot fi sesizate de preşedintele Uniunii, Consiliul naţional de conducere al Uniunii, consiliul de conducere al filialei sau se pot autosesiza."

6.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Instanţa Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România şi Instanţa Locală de Disciplină din Cadrul UNPIR Cluj; va anula Decizia nr. 28 pronunţată la data de 17 mai 2019 de Instanţa superioară de disciplină din cadrul UNPIR şi Hotărârea nr. 3/21 martie 2019 pronunţată de pârâta Instanţa Locală de Disciplină din cadrul UNPIR Cluj; va menţine în rest sentinţa atacată (cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii proceasuale pasive a pârâtei UNPIR).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1005 din 18 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Instanţa Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România şi Instanţa Locală de Disciplină din Cadrul UNPIR Cluj.

Anulează Decizia nr. 28 pronunţată la data de 17 mai 2019 de Instanţa superioară de disciplină din cadrul UNPIR şi Hotărârea nr. 3/21 martie 2019 pronunţată de pârâta Instanţa Locală de Disciplină din cadrul UNPIR Cluj.

Menţine în rest sentinţa atacată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.