Review of ECtHR finding of arbitrary exchange rate conversion violating property rights under Article 1 Protocol No. 1

Şedinţa publică din data de 31 mai 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată la data de 26 septembrie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.A. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 121.257,67 USD, reprezentând contravaloarea creanţei aferente anului 2009, la cursul valutar din momentul plăţii efective.

La aceeaşi dată, reclamanta a invocat în contradictoriu cu Guvernul României excepţia de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 1638/2008, art. 1-5, precum şi a anexei 1.25, ulterior modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 732/20 iulie 2011, privind aprobarea cuantumului sumelor ce urmează a fi decontate operatorilor economici ca urmare a îndeplinirii prevederilor Acordului bilateral dintre Guvernul României şi Republica Irak, semnat la 18 august 2005.

Prin încheierea din 30 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dispus suspendarea judecăţii şi sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care, prin sentinţa civilă nr. 1985/20 martie 2012 a respins excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actul normativ a cărui nelegalitate a fost invocată în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost emis conform prevederilor art. 9 alin. (2) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi art. 108 din Constituţie, având la bază nota de fundamentare întocmită de Ministerul Finanţelor Publice.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că normele atacate au ca temei Legea nr. 29/1994, pe baza cărora s-a stabilit cursul de 0,0015 RON/USD, deşi dispoziţiile acestui act normativ nu sunt aplicabile în cazul contractelor comerciale încheiate în nume propriu de fostele întreprinderi de comerţ exterior, ele referindu-se doar la creanţele României care provin din contracte guvernamentale.

Reclamanta a mai arătat că suma reprezentând valoarea creanţei societăţii pentru anul 2009 trebuie achitată la cursul valutar din data plăţii şi nu la cursul de 0,0015 RON/USD, stabilit prin normele criticate cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1638/2008, modificate în anul 2011, cu atât mai mult cu cât plata întregii creanţe a statului faţă de societate a fost eşalonată până în anul 2028.

S-a precizat şi faptul că prin aplicarea hotărârii se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei, încălcându-se reglementările contabile emise de comunitatea europeană, ca şi dispoziţiile constituţionale care garantează şi ocrotesc proprietatea privată.

2. Decizia ce face obiectul cererii de revizuire

Prin Decizia nr. 433 din data de 30 ianuarie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de S.C. "A." S.A. împotriva sentinţei nr. 1985 din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că prevederile criticate cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1638/2008 sunt conforme dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, în forma în vigoare la acea dată, potrivit cărora la Fondul "Proprietatea" se vor vira, pe măsura încasării, sumele rezultate din recuperarea creanţelor României provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, după deducerea unui procent de 3% din care se vor plăti cheltuielile cuvenite operatorilor economici exportatori, stabilite pe baza cursului de 0,0015 RON pentru un dolar SUA, ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică.

Aceste dispoziţii au fost abrogate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2010 privind destinaţia sumelor provenite din recuperarea unor drepturi valutare ale României care fac referire la aceeaşi valoare a cursului valutar de 0,0015 RON/USD ce urmează a fi în continuare acordată agenţilor economici exportatori, prevederi aprobate prin Legea nr. 26/2011 şi care îşi produc şi în prezent efectele.

Hotărârea Guvernului nr. 1638/2008 a fost emisă aşadar în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 247/2005, care au determinat derogarea de la reglementările contabile în vigoare referitoare la evaluarea creanţelor la cursul de schimb valabil la data încheierii exerciţiului financiar, precum şi recuperarea creanţelor conform graficului stabilit prin Acordul bilateral semnat la 18 august 2005, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 260/2006.

Modul de decontare avut în vedere de hotărârea de guvern a cărei nelegalitate s-a invocat respectă aşadar prevederile actului normativ cu forţă juridică superioară, în baza căruia a fost adoptat, Legea nr. 247/2005, cu menţiunea că în prezent sunt în vigoare dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2010, aprobată prin Legea nr. 26/2011, constatate ca fiind constituţionale prin decizia Curţii Constituţionale nr. 422/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 24 iulie 2012.

3. Calea de atac extraordinară exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 433 din data de 30 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Revizuenta a solicitat schimbarea deciziei nr. 433/30.01.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2010 şi, pe cale de consecinţă, admiterea recursului formulat, modificarea sentinţei civile nr. 1985/20.03.2012 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2010 în sensul admiterii cererii, respectiv anularea parţială a H.G. nr. 1638/2008, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011 (care nu aduce modificări dispoziţiilor a căror anulare se solicită sau anexei 1.25), în special anularea parţială a Anexei 1.25, prin care se încalcă dreptul său de proprietate, încălcare care continuă să producă consecinţe deosebit de grave şi care a fost constatată şi sancţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 2 noiembrie 2021 în cauza S.C. A. S.A. împotriva României (cererea nr. 15.886/15) publicată în Monitorul Oficial al României din data de 23 decembrie 2021, respectiv a tuturor dispoziţiilor care stabilesc că statul trebuie să plătească succesorilor foştilor operatori economici de stat creanţele convertite conform unui curs de schimb special de 0.0015 RON (RON) pentru 1 USD, a articolului 4 prin care se dispune scoaterea din evidenţa contabilă a veniturilor societăţii provenind din creanţele pe relaţia Irak şi art. 5 prin care se dispune că nu se mai aplică cursul comunicat de către BNR, precum şi a celorlalte dispoziţii contrare hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, revizuenta arată că acestea sunt îndeplinite, după cum urmează:

Prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 2 noiembrie 2021 pronunţată în cauza S.C. A. S.A. împotriva României (cererea nr. 15.886/15) publicată în Monitorul Oficial al României din data de 23 decembrie 2021, Curtea a constatat că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, că reclamanta deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 20.918.040 USD (20.918.040.96 conform anexa nr. 1.25 a H.G. 1638/10.12.2008), iar conversia de 0,0015 RON (RON) pentru 1 USD este vădit ilegală, singura modalitate de a acoperi prejudiciul material al reclamantei fiind revizuirea hotărârilor în faţa instanţelor naţionale.

Reclamanta suportă în continuare consecinţe foarte grave având în vedere că dreptul său de proprietate (art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie) este încălcat şi în prezent, fiindcă nu poate încasa creanţa sa de 20.918.040 USD (20.918.040.96 conform anexa nr. 1.25 a H.G. 1638/10.12.2008) decât la o conversie de 0.0015 (RON) pentru 1 USD, deşi corect este la cursul BNR, iar aceste consecinţe deosebit de grave continuă să se producă atâta timp cât actul administrativ - H.G. nr. 1638/2008, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011 nu este anulat parţial, în special anularea parţială a Anexei 1.25, prin care se încalcă dreptul său de proprietate, consecinţe care nu au fost compensate de CEDO prin satisfacţie echitabilă şi nu pot fi oprite decât prin revizuirea deciziei nr. 433/30.01.2013.

O explicaţie a raţiunii Curţii de a aprecia că revizuirea este singura modalitate prin care reclamanta ar putea fi repusă în situaţia anterioară încălcării este că reclamanta beneficiază de o creanţă certă şi lichidă în cuantum 20.918.040 USD (20.918.040,96 USD conform anexa nr. 1.25 a H.G. 1638/10.12.2008), iar până la momentul pronunţării Curţii devenise exigibilă o creanţă în cuantum de 14.440.134,14 USD. Această sumă ar corespunde cuantumului scadenţelor creanţei reclamantei care îi erau datorate în perioada 2009-2020, precum şi dobânzilor aplicate la această sumă, însă încălcarea dreptului de proprietate produce efecte şi pe viitor având în vedere eşalonarea creanţei până în anul 2028.

Prezentul litigiu a fost declanşat iniţial în faţa instanţelor naţionale doar pentru suma de 121.257,67 dolari americani, reprezentând valoarea creanţei A. S.A. aferentă anului 2009 şi astfel Curtea nu putea să acopere întreg prejudicial material exigibil în cuantum de (14.440.134,14 USD), fiind necesară astfel revizuirea hotărârii prin care s-a respins acţiunea de contencios administrativ şi pe cale de consecinţă anularea parţială a Hotărârii de Guvern, revizuirea hotărârii prin care s-a respins acţiunea civilă şi repunerea în termen în vederea unei noi acţiuni pentru sumele exigibile.

Revizuenta invocă Rezoluţia nr. 1226 (2000) adoptată la 28 septembrie 2000 privind Executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi cauza Lungoci c. României şi susţine că revizuirea deciziei nr. 433/30.01.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2010 este admisibilă, având în vedere că sunt îndeplinite toate dispoziţiile prevăzute de art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, după prezentarea situaţiei de fapt care a generat prezenta cerere, revizuenta arată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1985/20.03.2012 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2010 s-a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1638/2008, cu motivarea că "reclamanta a atacat actul administrativ, H.G. nr. 1638/2008 şi pe calea acţiunii directe, solicitând anularea acestuia, însă prin sentinţa nr. 2791/19.06.2010 pronunţată în dosarul nr. x/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată", în condiţiile în care sentinţa nr. 2791/19.06.2010 privea litigiul declarant de o altă persoană juridică, respectiv S.C. B.. Greşeala a fost sesizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care însă, evocând alte considerente a respins prin decizia civilă nr. 433/30.01.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2010 recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1985/20.03.2012.

În aceste condiţii, având în vedere că prin decizia Curţii Europene nu s-a acordat nicio despăgubire pentru prejudiciul material suferit, singura reparaţie pentru reclamantă este admiterea prezentei revizuiri, obligaţie impusă de către Curte, pentru a nu se constata o nouă încălcare, sens în care se invocă art. 46 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Recomandarea nr. R (2000) adoptată de Comitetul Miniştrilor la 19 ianuarie 2004 către statele membre asupra reexaminării sau redeschiderii anumitor cauze la nivel intern în urma hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene în cauza Papamichalopoulus c. Greciei (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 31 octombrie 1995) prin care este afirmat principiul restituito în integrum.

În opinia revizuentei, H.G. nr. 1638/2008, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011 se impune a fi anulată parţial pentru motivele invocate în faţa instanţelor naţionale.

Ca şi motiv de nelegalitate invocă faptul că H.G. nr. 1638/2008, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011, încalcă şi art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie în condiţiile în care:

• Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în acest dosar că H.G. nr. 1638/2008, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011, în ceea ce priveşte articolele a căror anulare se solicită, încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie şi dreptul de proprietate al reclamantei;

• H.G. nr. 1638/2008, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011, în ceea ce priveşte articolele a căror anulare se solicită, încalcă şi jurisprudenţa Curţii Europene în acest sens, în speţă cauza S.C. A. S.A. împotriva României (cererea nr. 15.886/15) publicată în Monitorul Oficial al României din data de 23 decembrie 2021. Convenţia este aplicabilă pe plan naţional. Ea a fost încorporată în legislaţia Statelor Membre, care şi-au asumat obligaţia de a proteja drepturile prevăzute în Convenţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire a hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de recurs cu privire la excepţia de nelegalitate, excepţia inadmisibilităţii solicitării din cererea de revizuire privind anularea parţială a H.G. nr. 1638/2008, iar pe fond a solicitat respingerea atât a cererii de revizuire, cât şi a excepţiei de nelegalitate, ca neîntemeiate.

În motivare se arată următoarele:

4.1. Cererea de revizuire a hotărârii judecătoreşti pronunţată de instanţa de recurs cu privire la excepţia de nelegalitate este inadmisibilă, întrucât, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, fondul pretenţiilor reclamantei se regăseşte în cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. dosar x/2010, soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă (în primă instanţă), de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă (în apel) şi, respectiv, în recurs, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civila (dosarul a primit nr. x/2013). Dosarul înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.12.2011 şi, respectiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (în recurs) a vizat exclusiv excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1638/2008, ridicată de reclamantă în dosarul sus-menţionat.

Intimatul citează paragrafele 97 -101 şi 110-113 ale Hotărârii din 02.11.2021, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Decizia nr. 233 din 15.02.2011 a Curţii Constituţionale şi arată că, admiţând faptul că şi împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de instanţa de recurs prin care nu se evocă fondul poate fi formulată o cerere de revizuire, în prezenta cauză inadmisibilitatea cererii de revizuire derivă din aceea că, faţă de dispoziţiile legale care reglementează acest motiv de revizuire, raportat la pretenţiile pecuniare ale reclamantei şi la decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului, exclusiv decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013 poate face obiectul unei cereri de revizuire. Instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire formulată de reclamantă împotriva deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013 nu este ţinută de soluţia ce ar putea fi pronunţată, pe fond, în legătură cu excepţia de nelegalitate, astfel încât hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa de recurs cu privire la excepţia de nelegalitate nu poate face obiect al cererii de revizuire şi, ca atare, în cauza de faţă, cererea de revizuire înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal este inadmisibilă.

4.2. Solicitarea reclamantei din cererea de revizuire de anulare parţială a H.G. nr. 1638/2008 este inadmisibilă.

Intimatul citează art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data înregistrării dosarului nr. x/2010) şi arată că, în situaţia în care instanţa ar constata nelegalitatea actului administrativ, soluţia care trebuie pronunţată este aceea de constatare a nelegalităţii, iar nu de anulare (totală sau parţială) a actului administrativ, aşa cum solicită reclamanta.

Pentru a fi admisibilă excepţia de nelegalitate, nu este suficient ca ea să fie ridicată oricând în cadrul unul proces, ci actul administrativ trebuie să fie raportat la dispoziţiile legale în baza cărora a fost emis. Or, aşa după cum rezultă din preambulul H.G. nr. 1638/2008 privind aprobarea cuantumului sumelor ce urmează a fi decontate operatorilor economici ca urmare a îndeplinirii prevederilor Acordului bilateral dintre Guvernul României, acţionând prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Republica Irak, acţionând prin Ministerul Finanţelor, semnat la Amman la 18 august 2005, aceasta a fost emisă în baza art. 9 alin. (2) lit. a) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, iar conţinutul H.G. nr. 1638/2008 nu intră în conflict cu actul normativ în baza căruia a fost emis.

Or, aspectele invocate de reclamantă în motivarea excepţiei de nelegalitate privesc chestiuni ce nu pot fi analizate decât într-o acţiune în anulare a actului administrativ cu caracter normativ în discuţie (H.G. nr. 1638/2008), în care instanţa este competentă să analizeze dacă, prin emiterea acestui act administrativ, reclamanta a fost vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim. Reclamanta solicită instanţei să iasă din sfera de soluţionare a excepţiei de nelegalitate şi să se pronunţe ca o instanţă învestită cu soluţionarea unei cereri de anulare a actului administrativ, în care este cercetată legalitatea actului administrativ în raport de pretinsa vătămare adusă reclamantei într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, invocând încălcarea art. 6 paragraful 1 - Convenţia Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul nr. 1, art. 44 şi art. 56 din Constituţia României, Legea contabilităţii şi a Reglementării contabile conform cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, aşadar alte acte normative decât Legea nr. 247/2005, în baza căreia a fost emisă H.G. nr. 1638/2008. Reclamanta solicită transformarea excepţiei de nelegalitate în "acţiune în anulare", fapt pentru care a şi invocat, ca "motiv de nulitate", încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie, ceea ce nu poate fi, însă, acceptat. Cu ocazia soluţionării excepţiei de nelegalitate, analiza legalităţii H.G. nr. 1638/2008 trebuie să se limiteze la dispoziţiile din cuprinsul acesteia care o privesc pe reclamantă: excepţia de nelegalitate nu poate avea ca obiect întregul act administrativ (H.G. nr. 1638/2008, în ansamblul său), întrucât actul administrativ priveşte şi alţi destinatari; excepţia de nelegalitate trebuie analizată doar în limita sumelor care fac obiectul acţiunii în pretenţii din cauză (ratele din anul 2009).

4.3. Datoria reglementată de statul român cu statul irakian în anul 2005 prin Acord guvernamental nu era o datorie a Irakului faţă de societăţile prin intermediul cărora s-au realizat exporturile, ci faţă de statul român, care înainte de 1989 avea monopol în ceea ce priveşte activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională. Acesta a fost şi motivul pentru care, prin Legea nr. 29/1994, cu modificările ulterioare, Guvernul a fost autorizat să aprobe negocierea în vederea recuperării creanţelor României provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, precum şi modalitatea de încasare a acestora. Sumele rezultate din recuperarea creanţelor statului român, definite prin Legea nr. 29/1994, au avut diverse destinaţii. Guvernul nu şi le-a însuşit în detrimentul proprietarilor de imobile naţionalizate, aşa cum afirmă reclamanta, ci le-a acordat o altă destinaţie.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, în raport de condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 9 din vechiul C. proc. civ., text aplicabil în raport de data pronunţării deciziei a cărei revizuire se cere, Înalta Curte constată că cererea de revizuire întruneşte condiţiile de admisibilitate, după cum urmează:

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 9 din vechiul C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

9.dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate;"

5.1. Prin Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 din C. proc. civ. şi a constatat că dispoziţiile art. 322 pct. 9 din C. proc. civ. sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, indiferent de divergenţa de opinii existentă între părţi cu privire la eventuala evocare a fondului de către decizia nr. 433/30.01.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire a acestei decizii pentru motivul de revizuire prevăzut la art. 322 alin. (1) pct. 9 din vechiul C. proc. civ. este admisibilă, sub rezerva îndeplinirii şi a celorlalte condiţii, condiţia evocării fondului nefiind necesar a fi îndeplinită pentru acest motiv.

5.2. Este, de asemenea, întrunită condiţia de a se fi constata de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti.

5.2.1. Astfel, prin Hotărârea în Cauza S.C. A. - S.A. împotriva României, din 02.11.2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1221 din 23 decembrie 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

5.2.2. În ceea ce priveşte condiţia ca această încălcare să fie datorată unei hotărâri judecătoreşti, îndeplinirea acestei condiţii rezultă din par. 96-99 ale deciziei pronunţate de instanţa europeană:

"96. În acest context, Curtea subliniază că chestiunea dacă instanţele interne au examinat cu atenţie principalele argumente prezentate de părţi este de o importanţă deosebită. Reaminteşte că a constatat deja încălcarea acestei dispoziţii în cauze în care instanţele interne nu au efectuat o analiză de proporţionalitate a măsurii contestate în raport cu scopurile urmărite şi argumentele părţilor (a se vedea, mai ales, C. S.R.L. împotriva Moldovei, nr. 21.151/04, pct. 74, CEDO 2008; Paulet împotriva Regatului Unit, nr. 6.219/08, pct. 67-69, 13 mai 2014; Uzan şi alţii, (…), pct. 215).

97. Examinând hotărârile pronunţate în prezenta cauză de instanţele interne care au soluţionat acţiunea civilă introdusă de reclamantă împotriva Ministerului Finanţelor, Curtea constată că aceste instanţe nu au pus în balanţă interesele aflate în joc. Acestea au acordat o pondere decisivă faptului că numai statul era abilitat să negocieze recuperarea creanţei reclamantei şi să decidă asupra destinaţiei sumelor virate de Irak în temeiul acestei creanţe (…).

98. Acestea au hotărât astfel că statul putea decide liber convertirea creanţei în monedă naţională la un curs mai mic decât cel practicat de BNR, orice cerere de invalidare a acestui curs de către puterea judecătorească fiind inadmisibilă întrucât aceasta din urmă risca să încalce competenţele puterii legislative (…).

99. Cât despre instanţele care au soluţionat acţiunea în contencios administrativ, Curtea constată că nici acestea nu au răspuns la argumentul reclamantei constând în denunţarea caracterului arbitrar şi disproporţionat al cursului de schimb special. Reiese din motivarea deciziilor lor că controlul aplicat Hotărârii nr. 1.638/2008 s-a limitat la legalitatea procedurii adoptării acesteia şi conformităţii acesteia cu Legea nr. 247/2005 (…)."

Reiese cu claritate din considerentele citate că, în opinia Curţii, încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie provine din omisiunea analizării de către instanţele naţionale care au examinat cauza, inclusiv de către cele de contencios administrativ, a proporţionalităţii între interesul public şi cel privat aflate în joc. În esenţă, instanţelor de contencios administrativ (inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a pronunţat în recurs decizia nr. 433/30.01.2013) li se reproşează implicit faptul că "nu au răspuns la argumentul reclamantei constând în denunţarea caracterului arbitrar şi disproporţionat al cursului de schimb special".

Înalta Curte nu poate reţine argumentul intimatului, dezvoltat în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, potrivit căruia raportat la pretenţiile pecuniare ale reclamantei şi la decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului, exclusiv decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013 poate face obiectul unei cereri de revizuire, de vreme ce din considerentele mai sus citate rezultă că încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie a fost constatată de instanţa europeană prin prisma carenţelor constate în analiza controlului de proporţionalitate pe care instanţele naţionale erau chemate a îl efectua, fără a se specifica dacă această obligaţie revenea instanţelor civile sau celor de contencios administrativ. Obiectul şi limitele învestirii instanţei de contencios administrativ în cadrul excepţiei de nelegalitate pare să fie, în opinia instanţei europene, lipsit de relevanţă din perspectiva obligaţiei de a pune în balanţă interesul public şi cel privat în cadrul analizei pretenţiilor reclamantei, respectiv de a răspunde la argumentul reclamantei constând în denunţarea caracterului arbitrar şi disproporţionat al cursului de schimb special.

5.3. Este, de asemenea, îndeplinită condiţia ca, consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

5.3.1. Astfel, pe de o parte, după cum rezultă din notele scrise depuse la dosar, până în prezent, revizuenta nu a obţinut câştig de cauză în niciunul din litigiile prin care încearcă remedierea încălcării constatate de instanţa europeană, cererile de revizuire fiind fie respinse ca inadmisibile fie suspendate sau pe rol instanţelor.

Pe de altă parte, intimatul însuşi nu a susţinut existenţa vreunei măsuri reparatorii sau a vreunei împrejurări care să fi pus capăt încălcării constatate cu privire la dreptul de proprietate al revizuentei sau să fi eliminat consecinţele acesteia.

În sfârşit, nici instanţa europeană nu a acordat o reparaţie patrimonială.

5.3.2. În ceea ce priveşte condiţia ca aceste consecinţe să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate, îndeplinirea acestei condiţii reiese din chiar considerentele deciziei pronunţate de instanţa europeană, care a arătat că:

"110. Curtea reaminteşte că o hotărâre prin care a constatat o încălcare impune statului pârât obligaţia de a pune capăt respectivei încălcări şi de a înlătura consecinţele acesteia astfel încât să restabilească pe cât posibil situaţia existentă înainte de încălcare [Iatridis împotriva Greciei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI].

111. În prezenta cauză, Curtea observă că, atunci când constată încălcarea drepturilor unui reclamant, art. 509 alin. (10) din C. proc. civ. al României (supra, pct. 55) permite revizuirea unei cauze în plan intern cu scopul de a repara încălcarea Convenţiei (S.C. A. S.A., nr. 43.807/06, pct. 41, 31 martie 2015; Elisei-Uzun şi Andonie împotriva României, nr. 42.447/10, pct. 78, 23 aprilie 2019; Bocu împotriva României, nr. 58.240/14, pct. 41, 30 iunie 2020).

112. Curtea constată că aceasta este situaţia din prezenta cauză, având în vedere că a concluzionat că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 prin aceea că, în mod contrar celor impuse de jurisprudenţa sa, instanţele interne au omis să pună în balanţă interesele aflate în joc.

113. Ţinând seama de aceste circumstanţe, Curtea consideră că cea mai potrivită reparaţie pentru reclamantă ar fi aceea de a i se permite revizuirea cauzei (a se vedea, mutatis mutandis, S.C. A. S.A., citată anterior, pct. 41; Elisei-Uzun şi Andonie, citată anterior, pct. 78; Bocu, citată anterior, pct. 41). Prin urmare, nu este necesar să acorde reclamantei o sumă cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material."

Prin urmare, consecinţele acestei încălcări nu pot fi remediate decât prin revizuirea deciziei pronunţate pentru a permite efectuarea controlului de proporţionalitate impus de decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului între interesele aflate în joc, cu luarea în considerare a argumentului reclamantei constând în denunţarea caracterului arbitrar şi disproporţionat al cursului de schimb special.

În consecinţă, constatându-se îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 9 din vechiul C. proc. civ., cererea de revizuire va fi admisă, decizia nr. 433 din data de 30 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2010 va fi desfiinţată şi se va fixa termen pentru rejudecarea recursului, cu analizarea aspectelor impuse de instanţa europeană în decizia mai sus citată.

În cadrul analizei recursului urmează a fi avute în vedere şi apărările formulate de către intimat în prezenta cerere de revizuire cu privire la inadmisibilitatea solicitării reclamantei din cererea de revizuire de anulare parţială a H.G. nr. 1638/2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.A. împotriva Deciziei nr. 433 din data de 30 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Desfiinţează Decizia nr. 433 din data de 30 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2010.

Acordă termen pentru rejudecarea recursului la data de 27.09.2022, cu citarea părţilor.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2022.