Effectiveness of mandatory suspension of prosecutor office under Statute of Judges and Prosecutors: operation by law upon confirmation of indictment versus CSM decision date

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată la data de 25 februarie 2020 pe rolul Curţii de Apel Suceava împotriva Hotărârii nr. 22 din 9 ianuarie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii revocarea acesteia, iar în subsidiar anularea în parte şi, respectiv, modificarea în parte a acesteia, în sensul de a se hotărî suspendarea sa din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava începând cu data emiterii hotărârii atacate, respectiv 09.01.2020.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 52 din 16 iunie 2020 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori şi a anulat în parte hotărârea nr. 22 din 9.01.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, în sensul că se va înscrie ca dată a începerii măsurii de suspendare, data de 9.01.2020 în loc de 19.12.2019.

1.3. Căile de atac exercitate

Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamantul A. cât şi pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

1.3.1. Prin recursul său reclamantul A. a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate şi în rejudecare să se dispună anularea integrală a hotărârii nr. 22 din 9.01.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.

În motivarea căii de atac exercitate reclamantul a susţinut următoarele:

Primul motiv de nulitate invocat, care este circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la împrejurarea că prin cererea de chemare în judecată s-a contestat şi faptul că suspendarea reclamantului din funcţie a fost dispusă exclusiv "ca urmare a trimiterii în judecată" în condiţiile în care începând cu data de 24.07.2018, data intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018, trimiterea în judecată nu mai constituie temei legal pentru suspendarea din funcţie a unui magistrat.

Instanţa de fond a omis în totalitate să analizeze acest motiv de nulitate a hotărârii C.S.M., neexistând o motivare care să poată face obiectul unor critici, solicitând să se constate că hotărârea C.S.M. este dată în baza unei dispoziţii legale care nu mai există în legislaţia noastră începând cu data de 24.07.2018.

Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susţine că în urma modificării legislative realizate prin adoptarea art. I, pct. 104 din Legea nr. 207/2018, art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie atunci când când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară.

Instanţa de fond a făcut, în cauză, o greşită interpretare şi aplicare a sintagmei "după confirmarea judecătorului de cameră preliminară" apreciind că, prin încheierea nr. 638/19.12.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a fost confirmat rechizitoriul nr. x/2013 din data de 3 octombrie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, bazându-şi această concluzie pe dispoziţia din încheiere conform căreia s-a constatat legalitatea sesizării instanţei şi s-a dispus începerea judecăţii.

În acelaşi timp, instanţa de fond a considerat ca nerelevante dispoziţiile cuprinse atât în această încheiere, cât şi în încheierea din 28.02.2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2014, prin care atât completul de judecători de cameră preliminară de la Î.C.C.J., cât şi judecătorul care exercită funcţia de judecată din cadrul Curţii de Apel Cluj au dispus trimiterea rechizitoriului la procuror în vederea refacerii (remedierii) acestuia.

Dispoziţiile de trimitere a rechizitoriului la procuror în vederea remedierii acestuia nu pot avea decât semnificaţia juridică a unei lipse de confirmare a actului de sesizare a instanţei - cel puţin la acele momente procesuale.

Pe de altă parte, în baza principiului separării funcţiilor judiciare, consacrat expres de art. 3 din C. proc. pen., judecătorul care exercită funcţia de judecată nu ar putea, niciodată, trimite la parchet (procurorului) un rechizitoriu care a fost confirmat, în prealabil, de judecătorul de camera preliminară.

Ori, dispunând trimiterea rechizitoriului la procuror pentru remedierea acestuia, judecătorul care exercită funcţia de judecată a apreciat că nu există o confirmare a rechizitoriului de către judecătorul de cameră preliminară, deoarece, dacă ar fi existat o atare confirmare, dispoziţia de trimitere a rechizitoriului la procuror nu armai fi fost posibilă.

1.3.2. Prin recursul său pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate şi în rejudecare să se dispună respingerea în tot a acţiunii reclamantului.

În motivarea cererii de recurs formulate pârâtul a susţinut următoarele:

Hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 62 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sub aspectul momentului de la care pot opera efectele suspendării, considerat a fi incident motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu modificările şi completările ulterioare:

"Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri:

a) când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară;

a1) când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu;

a2) când faţă de acesta s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune şi organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligaţia de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârşit fapta".

Alin. (2) al art. 62 din aceeaşi lege prevede că:

"(2) Suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de către secţia pentru judecători sau, după caz, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii".

Relevante sunt şi prevederile art. 40 alin. (2) lit. 1 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

"Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la cariera procurorilor: dispune suspendarea din funcţie a procurorilor".

În considerarea prevederilor legale sus citate şi a situaţiei de fapt reţinută în cuprinsul Hotărârii nr. 22 din 09.01.2020, secţia pentru procurori a constatat suspendarea din funcţie a reclamantului începând cu data de 19.12.2019.

Revenind la cele reţinute de instanţa de fond, se arată că acestea nu pot fi apreciate ca fondate, Hotărârea nr. 22 din 9.01.2020 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii fiind în concordanţă cu prevederile legale incidente în materia suspendării din funcţie a unui magistrat.

Suspendarea din funcţie a intimatului reclamant prin hotărârea în discuţie a avut la bază cele menţionate în copia minutei încheierii penale nr. 638 din 19 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 3 octombrie 2014 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei şi s-a dispus începerea judecăţii faţă de reclamant.

Din conţinutul minutei încheierii penale definitive nr. 638 din 19 decembrie 2019 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală rezultă că au fost admise contestaţiile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi de către mai mulţi inculpaţi, printre care şi intimatul reclamant, împotriva încheierii penale din data de 17 iunie 2016 şi a încheierii penale nr. 1 din data de 15 aprilie 2019, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Prin încheierea penală definitivă nr. 638 din 19 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 3 octombrie 2014 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, legalitatea administrării probelor (cu excepţia celor excluse de judecătorul de cameră preliminară), a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauza penală privind inculpaţii din dosar, printre care şi reclamantul din cauza de faţă.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de fond referitoare la faptul că hotărârea în discuţie nu poate produce efecte retroactive, precizăm că, faţă de formularea imperativă a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu lasă loc de apreciere organului abilitat să verifice condiţiile prevăzute de lege şi anume secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, suspendarea este una "ope legis", intervenind de la momentul în care sunt întrunite cerinţele legale prevăzute în textul menţionat.

Apreciem că instanţa de fond face o confuzie între momentul în care suspendarea intervine şi momentul la care secţia pentru procurori, în contextul dat, constată intervenită această suspendare. Astfel, fiind vorba despre o suspendare de drept, aceasta intervine în mod automat la momentul în care sunt îndeplinite cerinţele legii (în speţă, acest moment coincizând cu data pronunţării încheierii penale definitive nr. 638 din 19 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală) în timp ce data la care secţia pentru procurori/judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii constată intervenit acest caz de suspendare este data la care pronunţă hotărârea (în cauză, data de 09.01.2020). Prin urmare, efectele despre care face vorbire instanţa de fond se produc în temeiul legii.

În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 62 alin. (1)1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, care dispun că judecătorul/procurorul poate fi suspendat din funcţie şi în cazul în care a fost trimis în judecată pentru o infracţiune, dacă se apreciază, în raport de circumstanţele cauzei, că se aduce atingere prestigiului profesiei.

În situaţia mai sus expusă secţia pentru procurori are un drept de apreciere, nu şi în situaţia reglementată prin dispoziţiile 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, când, aşa cum s-a precizat, suspendarea intervine "ope legis".

În consecinţă, având în vedere că procedura de cameră preliminară a fost finalizată, dar şi dispoziţiile prevăzute de art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se apreciază, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că secţia pentru procurori a constatat în mod temeinic şi legal că la data de 19.12.2019 (data rămânerii definitive a încheierii penale nr. 638 din 19 decembrie 2019 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală) a intervenit în virtutea legii, suspendarea din funcţia de procuror a intimatului reclamant.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâtul intimat Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului reclamantului în principal ca lipsit de interes, iar în subsidiar ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

2.2. În privinţa recursului reclamantului A., se constată că la data de 20.05.2022, titularul acestei căi de atac a formulat o cerere prin care a declarat că renunţă la judecarea recursului promovat în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.

Având în vedere manifestare clară şi neechivocă de voinţă a recurentului - reclamant în sensul anterior menţionat, instanţa de control judiciar dând eficienţă principiului dreptului părţii de a dispune asupra cererii formulate, în contextul celor expuse, cu luare în considerare a acordului exprimat de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, va lua act de cererea de renunţare la judecată căii de atac exercitată de către reclamant.

2.3. În privinţa recursului declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, instanţa de control judiciar constată că obiect de dispută între părţi este momentul de la care se produce efectul suspendării, atunci când hotărârea secţiei competente din cadrul CSM este ulterioară cauzei în temeiul căreia s-a dispus sau s-a constatat suspendarea raporturilor de serviciu al magistratului.

Prima instanţă prin soluţia atacată a apreciat în aplicarea art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 că suspendarea raporturilor de serviciu ale magistratului este un act de dispoziţie al secţiei corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar momentul de la care pot opera efectele suspendării nu poate fi unul care precede pronunţarea hotărârii secţiei competente, fără a fi retroactivă.

Hotărârea instanţei de fond, în această privinţă, este nelegală, fiind pronunţată cu intepretarea eronată a art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, criticile recurentului pârât, sub acest aspect, fiind întemeiate.

Potrivit acestei norme "Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie … când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară".

Din însăşi formularea acestui text, se observă, contrar aserţiunilor instanţei de fond, că însuşi legiutorul a fixat momentul de la care se produce efectul suspendării raporturilor de serviciu ale magistratului, judecător sau procuror, după caz, respectiv de când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară.

De altfel, în fiecare dintre situaţiile prevăzute la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, unde se regăsesc cazurile de suspendare obligatorie, legiuitorul cu consecvenţă utilizează adverbul de timp "când" pentru a fixa momentul de la care se produce această măsură în privinţa raporturilor de serviciu ale magistraţilor.

În toate situaţiile este greu de imaginat în practică, dacă nu imposibil, concomitenţa dintre momentul de la care legiutorul a ales să se producă efectele suspendării şi momentul de la care secţia competentă din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii constată această situaţie juridică.

Suspendarea raporturilor de serviciu ale magistraţilor în această situaţie se produce în temeiul legii (ope legis), aşa cum a susţinut recurentul C.S.M., situaţie juridică pe care hotărârea acestuia, având în vedere că în cvasimajoritatea cazurilor este ulterioară acestei modificări a raportului de serviciu, o va constata, cum de altfel s-a întâmplat în prezenta cauză.

Este adevărat, că potrivit art. 62 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 "Suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de către secţia pentru judecători sau, după caz, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii". Norma în discuţie are însă caracter general, vizând ambele situaţii de suspendare, atât obligatorie cât şi facultativă, însă scopul său nu este de sublinia sfera de acţiuni pe care secţia competentă este îndriduită a le întreprinde atunci când se consideră învestită cu o suspendare a raporturilor de serviciu ale magistraţilor, aspecte care sunt lămurite cu caracter special în aliniatele precedente, pentru fiecare categorie în parte, ci de a sublinia competenţa corespunzătoare a fiecărei secţii în parte, în raport de categoria de magistraţi a căror carieră o gestionează.

De altfel şi ratione legis este greu de asimilat argumentul instanţei de fond, cum între momentul producerii cauzei de supendare (trimitere în judecată, arest preventiv, întocmire raport de expertiză psihiatrică, etc.) şi dispunerea suspendării, cum se pretinde, ar mai putea fi întocmite acte procedurale valabile, cu respectarea principiilor care le guvernează activitatea, fără ca prestigiul profesiei pe care normele în discuţie tind să-l ocrotescă, nu ar fi afectat.

Prin urmare, în situaţia dată, Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţia competentă, nu dispune o măsură care deja s-a produs în temeiul legii, ci constată o situaţie juridică preexistentă, competenţă nesuceptibilă de valenţe retroactive în aplicare, cum de altfel s-a procedat prin hotărârea nr. 22 din 9.01.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.

În această notă, în mod legal prin această hotărâre autoritatea publică pârâtă a constatat intervenită suspendarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, la momentul trimiterii în judecată a acestuia, respectiv la data de 19.12.2019, astfel că hotărârea instanţei de fond care a apreciat că suspendarea putea fi dispusă numai de la momentul adoptării aceste hotărâri este dată cu intepretarea eronată a art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 pct. 8 şi 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o va casa în parte şi, rejudecând cauza în aceste limite, va respinge acţiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea recurentului A. de renunţare la judecarea recursului declarat împotriva sentinţei nr. 52 din 16 iunie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o casează şi, rejudecând:

Respinge acţiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2022.