Time-barred challenge to mediation council's failure to process practice suspension under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată (cerere reconvenţională disjunsă din dosarul nr. x/2018) înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 03.06.2019, în urma declinării competenţei materiale prin sentinţa civilă nr. 2692/2019 pronunţată la data de 12 aprilie 2019 în dosarul nr. x/2019 de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul de Mediere, solicitând obligarea acestuia să soluţioneze cererea înregistrată la Consiliul de Mediere sub nr. x/20.12.2017 şi de a se lua act de încetarea calităţii sale de mediator.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 246 din 8 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia prescripţiei.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, ca prescrisă.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, în vederea rejudecării.

În motivarea recursului, a arătat că în mod nelegal a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Recurenta a menţionat că în mod greşit a reţinut prima instanţă că intimata i-ar fi transmis solicitările privind necesitatea completării cererii printr-o modalitate care să demonstreze că a luat cunoştinţă de această solicitare. Astfel, la dosarul cauzei nu există niciun înscris din care să reiasă că intimata-pârâtă ar fi procedat la comunicarea prin poştă sau firmă de curierat a solicitării sale privind necesitatea completării cererii de suspendare din profesia de mediator. Totodată, nu există o dovadă de semnare de primire din partea recurentei cu privire la această adresă.

În aceste condiţii, a apreciat recurenta că faptul că prima instanţă a stabilit că recurenta ar fi luat cunoştinţă de notificare în data de 05.03.2018 nu are suport în înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Totodată, intimata-pârâtă nu a procedat la comunicarea unui răspuns cu privire la cererea de suspendare.

A susţinut recurenta că instanţa de fond a stabilit în mod nelegal că acţiunea a fost depusă cu depăşirea termenului de 6 luni, excepţia dreptului material la acţiune fiind în mod greşit admisă.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Consiliul de Mediere să soluţioneze cererea înregistrată sub nr. x/20.12.2017 şi să ia act de încetarea calităţii sale de mediator.

Instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei şi a respins cererea reclamantei ca prescrisă, soluţie împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost aplicate greşit.

Potrivit textului legal menţionat:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile."

Cu referire la criticile aduse soluţiei primei instanţe, instanţa de control judiciar reţine că a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune deoarece s-a reţinut că termenul de şase luni în care reclamanta trebuia să introducă cererea de chemare în judecată s-a împlinit la 05.09.2018, înainte de data introducerii acţiunii - 20.12.2018.

Analizând criticile susţinute prin intermediul memoriului de recurs, instanţa de control judiciar constată că reclamanta a formulat cererea nr. x/20.12.2017 prin care a solicitat pârâtului Consiliul de Mediere să ia act de dorinţa sa de a-şi suspenda dreptul de liberă practică, recunoscut pe teritoriul României în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, modificată şi completată, pe o perioadă nedeterminată.

Intimatul-pârât Consiliul de Mediere a transmis reclamantei o notificare prin e-mail, la 05.03.2018, la adresa indicată de aceasta şi regăsită în tabloul mediatorilor din Bucureşti la datele de contact ale recurentei, prin care i-a comunicat necesitatea completării dosarului cu dovada achitării taxelor profesionale la zi sau cerere de plată în mod eşalonat a debitului în cuantum de 1125 RON, cu dovada achitării primei tranşe, cu menţiunea că în cazul în care nu sunt îndeplinite cerinţele din notificare, dosarul fiind incomplet va fi clasat în termen de 30 de zile de la primirea notificării.

În aceste condiţii, faţă de cele arătate anterior, Înalta Curte reţine că în mod corect a apreciat instanţa de fond că termenul de şase luni în care trebuia introdusă cererea de chemare în judecată s-a împlinit la 05.09.2018.

Astfel, sunt neîntemeiate criticile recurentei în sensul că prima instanţă a reţinut greşit faptul că intimata a transmis solicitarea de completare a cererii printr-o modalitate care să demonstreze că a luat la cunoştinţă de aceasta. Totodată, contrar celor susţinute de recurentă, astfel cum s-a arătat anterior, nu este întemeiată nici critica privind faptul că stabilirea datei de 05.03.2018 de luare cunoştinţă de notificare nu are suport în înscrisurile aflate la dosar.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare invocat de recurentă şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 246 din 8 aprilie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 246 din 8 aprilie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 26 mai 2022.