Compensation titles for expropriated land: survival of claim right after expiration of option deadline following unconstitutionality of statutory condition

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2016, pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, au solicitat obligarea autorităţii sesizate la continuarea aplicării prevederilor legale în materie de fond funciar prin emiterea titlurilor de despăgubire şi să se ia act de faptul că reclamanţii au fost în imposibilitatea exercitării dreptului la opţiune.

Prin sentinţa nr. 279 din 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii invocată de pârâtă şi a respins ca tardivă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au promovat recurs reclamanţii A., B. şi C., criticând modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 1211 din 26 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. şi a trimis cauza spre rejudecare.

Dosarul a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016*.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 93 din data de 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins prescripţia dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca nefondată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 93 din data de 19 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că dosarul care a fost depus la pârâtă a rămas nesoluţionat din cauza unei greşeli notariale a cotelor din actul de succesiune, iar după depunerea clarificărilor cererea a fost respinsă ca prescrisă, fără a se lua în calcul motivul de suspendare a termenului de prescripţie.

Termenul de 3 ani prevăzut de norma specială, în speţă Legea nr. 247/2005, se completează cu normele generale în materie, iar nu cu alte norme afară de cazurile expres prevăzute de lege.

Prin urmare, recurenţii-reclamanţi consideră că pentru perioada în care au fost în imposibilitate de a exercita dreptul la opţiune, se aplică prevederile art. 2532 alin. (9) din C. proc. civ.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, obligarea autorităţii sesizate la continuarea aplicării prevederilor legale în materie de fond funciar prin emiterea titlurilor de despăgubire şi să se ia act că reclamanţii au fost în imposibilitatea exercitării dreptului la opţiune.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 05 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat obligarea autorităţii sesizate la continuarea aplicării prevederilor legale în materie de fond funciar prin emiterea titlurilor de despăgubire şi să se ia act de faptul că reclamanţii au fost în imposibilitatea exercitării dreptului la opţiune.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii, ca nefondată, reţinând în esenţă că, cererea de opţiune trebuie formulată în termen de 3 ani de la data emiterii deciziei şi nu de la data comunicării acesteia beneficiarilor. Cum decizia nr. 6707 a fost emisă la data de 23.04.2009, o eventuală cerere de opţiune formulată la data de 19.06.2012, ar fi fost depusă cu depăşirea termenului de 3 ani, anterior menţionat.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin motivele de recurs se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este greşită.

Prima instanţă a fost chemată să verifice dacă refuzul autorităţii pârâte de a soluţiona favorabil cererea reclamanţilor de valorificare a titlurilor de despăgubire emise în favoarea lor prin Decizia nr. 6707/23.04.2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este unul justificat sau, dimpotrivă, unul exprimat cu exces de putere, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut că refuzul autorităţii pârâte de valorificare a titlurilor de despăgubiri a fost exprimat explicit prin adresele nr. x/23.06.2014 şi nr. y/20.06.2014, prin care s-a respins ca tardivă cererea reclamanţilor ce a fost depusă la data de 16.07.2013, cu depăşirea termenului de 3 ani de la data emiterii Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 6707/23.04.2009, termen prevăzut de art. 18 indice 1 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Însă, Înalta Curte va avea în vedere că prin Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 09.10.2020, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi a constatat că soluţia legislativă care condiţionează însuşi dreptul la despăgubiri al deţinătorilor de titluri de despăgubire de exercitarea dreptului de opţiune pentru o anumită modalitate de despăgubire este neconstituţională.

În lumina celor prezentate se conturează ideea conform căreia persoanele îndreptăţite care nu şi-au valorificat Titlurile de despăgubire prin exprimarea unei opţiuni în raport de dispoziţiile art. 181 alin. (1) -(3) din Legea nr. 247/2005 în termenul de 3 ani prevăzut de alin. (4) al aceluiaşi articol, au posibilitatea de a solicita Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor ("ANRP") emiterea titlurilor de plată aferente Deciziilor emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (ulterior Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor), reprezentând titlurile de despăgubire.

Nu în ultimul rând, este de menţionat că Decizia CCR nr. 597 din 15 iulie 2020 produce efecte deosebit de importante şi sub aspectul modalităţii de despăgubire pe care statul va trebui să o respecte.

De asemenea, Înalta Curte constată că raţionamentul primei instanţe este contrazis de faptul că, Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 6707/23.04.2009 a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la data de 04.02.2010, iar primul demers pentru valorificarea acesteia a fost făcut la data de 19.06.2012, aspect dovedit prin depunerea bonurilor de ordine nr. 902 şi 903.

Acest aspect rezultă şi din adresa nr. x/09.01.2020, depusă de intimata-pârâtă prin care se menţionează că "cele două bonuri purtând numerele 902 şi 903 din data de 19.06.2012 nu se pot traduce printr-o cerere de opţiune din partea reclamanţilor, întrucât pot semnifica orice simplă audienţă a acestora la ANRP, iar din extrasul din baza electronică a cererilor de opţiune nu rezultă că aceştia au depus o astfel de cerere.

De altfel, intimata-pârâtă nu a contestat faptul că recurenţii-reclamanţi s-au prezentat la sediul autorităţii pârâte în vederea exercitării dreptului de opţiune şi valorificării titlului deţinut, că dosarul a fost verificat şi restituit acestora cu recomandarea verbală de a clarifica cotele succesorale, demers în urma căruia Judecătoria Botoşani a dispus anularea declaraţiilor notariale referitoare la cotele succesorale (sentinţa nr. 643/2012), ci a înţeles să dea eficienţă juridică doar cererii depuse de recurenţii-reclamanţi la data de 16.07.2013.

Într-adevăr, Decizia nr. 6707 a fost emisă la data de 23.09.2009 însă în contextul faptic dat, Înalta Curte constată că în mod greşit a reţinut prima instanţă faptul că recurenţii-reclamanţi nu ar fi urmat procedura administrativă în vederea valorificării titlurilor de despăgubire, formulată în scris şi adresată ANRP şi că o eventuală cerere de opţiune formulată la data de 19.06.2012 ar fi fost depusă cu depăşirea termenului de 3 ani.

7. Temeiul de drept al soluţiei

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate pot determina casarea hotărârii atacate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă va admite recursul, va casa în parte, sentinţa recurată şi rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată, va obliga pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la soluţionarea pe fond a cererii de emitere a titlurilor de despăgubire formulate de reclamanţii B., C. şi A. şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., C. şi A. împotriva sentinţei nr. 93 din 19 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulate de reclamanţii B., C. şi A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Obligă pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la soluţionarea pe fond a cererii de emitere a titlurilor de despăgubire formulate de reclamanţii B., C. şi A..

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.