Fiscal definition of building tax base: exclusion of wind turbine support towers from building category

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Comunei Fântânele, Primăria Comunei Fântânele şi Comuna Fântânele (jud. Constanţa), a solicitat anularea deciziei de impunere nr. x/14.03.2018 şi a notei de plată nr. x/14.03.2018 şi obligarea pârâţilor către reclamant la cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariul avocaţial urmând să fie solicitat pe calea unui litigiu separat.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 447 din data de 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a primarului com. Fântânele şi lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a primăriei com. Fântânele; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Comuna Fântânele, Primarul Comunei Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele; a anulat decizia nr. 11/14.03.2018; a anulat, în parte, nota de plată nr. x/14.03.2018, numai în ceea ce priveşte suma aferenta impozitului pe clădiri indicată la rubrica "curent", respectiv: 3.808.935,22 RON"; a respins în rest acţiunea şi a obligat pârâţii către reclamant la cheltuieli de judecată în sumă de 100 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 447 din data de 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Primăria Comunei Fântânele şi Comuna Fântânele şi reclamanta A. S.A..

Prin motivele de recurs formulate, reclamanta A. S.A. a arătat că în cauză, se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, schimbarea în parte în sensul anulării notei de plată nr. x/14.03.2018 şi în privinţa sumei de 1.220.677,73 RON cu titlu de rămăşiţă şi în privinţa sumei de 12.241.892,05 RON cu titlu de accesorii, cu motivarea că instanţa de judecată a încălcat sau aplicat greşit normele de drept material [motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..], că prin hotărârea dată, instanţa de fond a încălcat normele de procedură a căror a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii [motive de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ..].

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se arată că prima instanţă a încălcat normele de procedură respectiv cele prevăzute de art. 430 din C. proc. civ. [Autoritatea de lucru judecat] conform cărora:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat, cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Astfel, respingând cererea de anulare a Notei de plată în ceea ce priveşte rămăşiţa, dar şi în privinţa accesoriilor, aferente impozitului pe clădiri calculat pentru turnurile de susţinere a turbinelor eoliene, instanţa de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 3284/2017 din cadrul dosarului nr. x/2015, prin care s-a statuat faptul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor în sens fiscal.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de anulare a Notei de plată nr. x/14.03.2018 pentru suma de 1.220.677,73 RON cu titlu de rămăşiţă şi pentru suma de 12.241.892,05 RON cu titlu de accesorii, hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază şi cuprinde şi motive contradictorii, fiind astfel incidente şi dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii".

Astfel, deşi instanţa de fond a considerat Nota de plată doar o notificare, deci implicit nu şi act administrativ susceptibil de a fi supus controlului instanţelor judecătoreşti, a anulat suma reprezentând impozit curent şi a respins cererea de anulare ce viza rămăşiţa şi accesoriile, ceea ce echivalează cu o contrarietate în considerentele hotărârii.

În ceea ce priveşte respingerea cererii de anulare a Notei de plată în privinţa sumelor reprezentând rămăşiţă şi accesorii, instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, vechea reglementare, respectiv art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, noua reglementare, precum şi prevederile art. 8 şi art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Sumele au fost stabilite în temeiul art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, vechea reglementare, respectiv în temeiul art. 453 lit. b) din Codul fiscal, noua reglementare, dar în contextul emiterii Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 ("Decizia nr. 5/2014") şi a Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1210/2014 ("Ordinul nr. 1210/2014").

Chiar intimatele - pârâte au invocat prevederile Deciziei nr. 5/2014 şi ale Ordinului nr. 1210/2014 ca temei în emiterea actelor administrativ-fiscale atacate în prezenta cauză, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

Aşa cum s-a mai arătat, prin sentinţa nr. 3284/2017 pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti a statuat faptul că turnurile de susţinere a clădirilor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor din punct de vedere fiscal, întrucât nu prezintă elementele structurale menţionate în mod expres de art. 249 alin. (5) Codul fiscal vechea reglementare (articol identic în conţinut cu art. 453 lit. b) Codul fiscal noua reglementare, varianta în vigoare la data emiterii Notei de plată) şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea Deciziei nr. 5/2014 şi a Ordinului nr. 1210/2014.

Având astfel în vedere faptul că, în situaţia de faţă, actele administrative normative, Decizia nr. 5/2014 şi Ordinul nr. 1210/2014, în baza cărora a fost emisă Nota de plată de către Comuna Fântânele, au fost anulate în mod definitiv, anularea acestui act administrativ individual operează automat în integralitatea sa, în temeiul art. 23 din Legea nr. 554/2004, conform dezlegării de drept date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mai sus-citate, având în vedere că obligaţiile fiscale stabilite, respectiv atât impozitul pe clădiri, cât şi rămăşiţa şi accesoriile, au avut acelaşi temei juridic.

Cu alte cuvinte, deşi instanţa de fond a anulat Decizia de impunere şi Nota de plată în ceea ce priveşte impozitul curent, aceasta nu a dat eficienţă, în privinţa sumelor stabilite cu titlu de rămăşiţă şi accesorii, art. 23 din Legea nr. 554/2004, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 3284/2017 din cadrul dosarului nr. x/2015, respingând cererea de anulare a Notei de plată în ceea ce priveşte rămăşiţa, dar şi în privinţa accesoriilor, aferente tot impozitului pe clădiri calculat pentru turnurile de susţinere a turbinelor eoliene.

Prin motivele de recurs formulate, pârâtele Comuna Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele au arătat că prima instanţă au respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere care vizează anularea deciziei de impunere şi a înştiinţării de plată ci, în mod corect ar fi trebuit să aibă în vedere că decizia de impunere nu reprezintă act administrativ fiscal ce poate fi contestat direct în instanţa de contencios administrativ.

Din analiza documentaţiei aferente şi anterioare emiterii adresei de impunere şi a notei de calcul aferente rezultă că au fost respectate prevederile legale în materie fiscală, aferente taxelor şi impozitelor datorate către buget, iar măsurile trasate de către Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 nu sunt aplicabile cauzei deduse judecăţii.

Deşi Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 3284/25.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015, acest aspect nu influenţează cu nimic soluţionarea prezentei cauze în sensul admiterii recursului, în condiţiile în care aceleaşi construcţii sunt debitate conform Codul fiscal.

Mai mult decât atât, prin Legea nr. 285/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1028/03.12.2018, s-a lămurit art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că s-a prevăzut în mod expres:

"...b) clădire - orice construcţie ..., inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene."

Menţiunea făcută în sensul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene reprezintă construcţii în sens fiscal nu adaugă la lege, nu modifică substanţial vechea reglementare, per a contrario turbinele eoliene tot construcţii rămân.

Aceste turnuri de susţinere a turbinelor eoliene au acelaşi plan, aceeaşi structură, construcţie şi utilitate în prezent, aşa cum aveau şi la momentul la care au fost ridicate şi puse în funcţiune, sens în care recurentele-pârâte apreciază că nu ar fi posibil să se anuleze decizii de impunere pe motiv că turnurile de susţinere nu erau construcţii supuse impozitării anterior anului 2018, dar după decembrie 2018 se prevede în Codul fiscal că în categoria de clădiri sunt incluse şi turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene.

Pentru considerentele expuse solicită admiterea cererii de recurs, casarea în tot a hotărârii pronunţate, iar în rejudecare respingerea respingerii cererii de chemare în judecată ca îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă, iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, recurentele-pârâte au solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâte, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de, 13 aprilie 2021 s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul reclamantei şi va respinge recursul pârâţilor, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei de impunere pentru anul 2018 nr. 11/14.03.2018 şi a notei de plată nr. x/14.03.2018 şi obligarea pârâţilor către reclamant la cheltuieli de judecată.

Prima instanţă a admis, în parte, acţiunea, a anulat decizia nr. 11/14.03.2018, a anulat, în parte, nota de plată nr. x/14.03.2018, numai în ceea ce priveşte suma aferenta impozitului pe clădiri indicată la rubrica "curent", respectiv: 3.808.935,22 RON" şi a respins în rest acţiunea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că sumele restante şi accesoriile aferente debitului restant de la rubricile "rămăşită" şi "accesorii" provin, ca debite principale şi accesorii, din anii 2016 şi 2017 şi din perioada anterioară anului 2016, ca accesorii stabilite tot prin notele de plată din 2016 şi 2017. Or, atât timp cât nu s-a solicitat, în prealabil şi anularea notelor de plată din 2016 şi 2017, legalitatea acestor acte nu poate fi verificată pe cale incidentală în cauza de faţă.

Învestită cu soluţionarea cererilor de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

6.1. Astfel, Înalta Curte constată că prin primul motiv de recurs formulat de reclamantă se invocă încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În urma judecării recursului întemeiat pe acest motiv, se poate dispune casarea hotărârii pronunţate cu încălcarea sau greşita aplicare a oricăror norme de procedură, indiferent dacă nerespectarea acestora este sancţionată cu nulitatea absolută sau cu cea relativă şi indiferent dacă nulitatea este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Subsumat acestui motiv de recurs se invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 3284/2017 din cadrul dosarului nr. x/2015, prin care s-a statuat faptul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor în sens fiscal.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, prima instanţă a dat eficienţă puterii de lucru judecat a dosarelor nr. x/2015 şi nr. y/2015, reţinând în mod expres că nu mai poate fi reluată şi analizată în prezenta cauză problema de drept principală ce face obiectul litigiului pendinte. Concret, a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în jurisprudenţa sa, faptul că prezumţia legală a puterii de lucru judecat nu opreşte judecata celei de-a doua acţiuni, ci facilitează sarcina probaţiunii, aducând înaintea instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare, de care este necesar să se ţină seama. Puterea lucrului judecat este o prezumţie legală, iuris et de iure, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat. Această prezumţie constituie, alături de excepţia lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituţiei lucrului judecat, operând atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluţionată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase. (Decizia nr. 2357 din 5 iunie 2015 pronunţată în recurs de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

În acest context, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiat motivul de recurs prin care se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt, de asemenea, nefondate şi vor fi respinse.

Astfel, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Prin ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că în ceea ce priveşte respingerea cererii de anulare a Notei de plată în privinţa sumelor reprezentând rămăşiţă şi accesorii, instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, vechea reglementare, respectiv art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, noua reglementare, precum şi prevederile art. 8 şi art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este greşită.

Astfel, în privinţa sumelor restante cu titlu de impozit pe clădire menţionate la rubrica "rămăşiţă" din nota de plată, în sumă de 1220677,73 RON, precum şi a accesoriilor aferente sumelor restante cu titlul de impozit pe clădiri în sumă de 12241892,05 RON, s-a reţinut că aceste sume nu pot fi anulate atât timp cât reclamanta nu a solicitat şi anularea adresei nr. x/2016 ca act primar care a stat la baza emiterii notei de plată pe 2018 atacate în cauza de faţă şi nici anularea notelor de plată din 2016 şi 2017. Or, anulând, în litigiul de faţă, debitul principal aferent anului 2018 cu titlul de impozit pe clădiri, nu poate anula, în mod subsecvent şi automat şi debitele principale şi accesoriile fiscale restante ale reclamantei, provenite din anii fiscali anteriori anului 2018, în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat instanţei în mod expres şi anularea debitelor principale şi a accesoriilor provenite/instituite din notele de plată emise în anii anteriori anului 2018.

Referitor la adresa nr. x/15.01.2016 cu privire la care prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a solicitat şi anularea acesteia ca act primar care a stat la baza emiterii notei de plată pe 2018 atacate în cauza de faţă şi nici anularea notelor de plată din 2016 şi 2017, Înalta Curte constată că aceasta a fost contestată în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa nr. 445 din data de 17 noiembrie 2020 s-a dispus anularea deciziei nr. 3786/05.10.2016, adresei nr. x/15.01.2016 şi actelor/operaţiunilor premergătoare comunicate cu adresa nr. x/01.02.2016.

Într-adevăr, Înalta Curte constată că principala problemă de drept, pe fondul raportului juridic fiscal dintre reclamantă şi pârâţi este aceea dacă sumele restante cu titlu de impozit pe clădire menţionate la rubrica "rămăşiţă" din nota de plată, în sumă de 1220677,73 RON, precum şi a accesoriilor aferente sumelor restante cu titlul de impozit pe clădiri în sumă de 12241892,05 RON, trebuie să rămână în vigoare sau pot fi anulate.

Din cuprinsul Notei nr. x/14.03.2018 rezultă că recurenta-reclamantă avea de plată impozit pe clădiri rubrica "curent" suma de 3808935,22 RON, taxă de afisaj 31,00 RON, precum şi "rămăşiţă" în sumă de 1220677,73 RON şi accesorii în sumă de 12241892,05 RON.

Or, atât timp cât prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a dispus anularea, în parte, a notei de plată nr. x/14.03.2018, numai în ceea ce priveşte suma aferentă impozitului pe clădiri indicată la rubrica "curent", respectiv "3.808.935,22 RON" în considerarea faptului că turnul turbinei nu este o clădire în sensul vechiul Codul fiscal, iar impozitul pe clădiri nu era datorat, în mod corect trebuia să dispună şi anularea impozitului aferent aceloraşi clădiri menţionat la rubrica "rămăşiţă" şi "accesorii".

6.2. Prin motivele de recurs formulate de către recurentele-pârâte se susţine că prin Legea nr. 285/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1028/03.12.2018 s-a lămurit art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în sensul că s-a prevăzut în mod expres. "b) clădire - orice construcţie ..., inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene."

Înalta Curte constată că de fapt, prin argumentele formulate, recurentele-pârâte au pretins, în esenţă, că în speţă, instanţa de fond a dispus în mod greşit anularea notei de plată în considerarea faptului că, în virtutea Legii nr. 285/2018, recurenta-reclamantă datorează impozit pe clădiri.

Acest motiv de recurs este neîntemeiat şi va fi respins având în vedere că la data emiterii Notei de plată nr. x/14.03.2018 erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, vechea reglementare, respectiv Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, noua reglementare.

Potrivit art. 249 alin. (5) Codul fiscal (forma în vigoare la data emiterii notei de plată) "prin clădire se înţelege este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri."

Potrivit art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, noua reglementare "prin clădire se înţelege este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri."

Având în vedere că normele de drept sus-menţionate au fost interpretate în sensul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu se circumscriu noţiunii de "clădire" în sens fiscal, nu are relevanţă faptul că ulterior emiterii notei de plată legiuitorul a intervenit pentru modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 şi a legiferat în sensul că "prin clădire se înţelege orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi alte asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene".

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând, va anula în integralitate Nota de plată nr. x/14.03.2018 şi cu privire la sumele restante aferente impozitului pe clădiri, indicate la rubrica "rămăşiţă", în sumă de 1220677,73 RON, precum şi accesorii aferente sumelor restante cu titlul de impozit pe clădiri în sumă de 12241892,05 RON, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În temeiul art. 453 din C. proc. civ. va obliga recurenţii-pârâţi Primăria Comunei Fântânele şi Comuna Fântânele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.200 RON, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., din care suma de 9.000 RON, reprezentând onorariu de avocat şi 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 447 din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Anulează în integralitate Nota de plată nr. x/14.03.2018 şi cu privire la sumele restante aferente impozitului pe clădiri, indicate la rubrica "rămăşiţă", în sumă de 1220677,73 RON, precum şi accesorii aferente sumelor restante cu titlul de impozit pe clădiri în sumă de 12241892,05 RON.

Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi Primăria Comunei Fântânele şi Comuna Fântânele împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Obligă recurenţii-pârâţi Primăria Comunei Fântânele şi Comuna Fântânele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.200 RON, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., din care suma de 9.000 RON, reprezentând onorariu de avocat şi 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.