Appeal dismissed as unfounded in dispute over administrative access to 1926 land settlement plan

Şedinţa publică din data de 20 mai 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale obligarea acestuia ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei pronunţate, să comunice în copie conform cu originalul Planul de aşezare în teren, primit de reprezentantul Ministerului Agriculturii, dr. B., avocat în Sighetu-Marmaţiei, notificat în S.C. nr. 589/C/1923 a Tribunalului Maramureş Sighet, la 11 martie 1926, în procesul de proporţionare a averii imobile a Composesoratului Nobil Vişeu de Sus, pagina 241 Cap. II, alin. (2).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 129 din 24 mai 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs

Prima critică vizează soluţia dată de instanţa de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie ridicată de instanţă din oficiu.

Consideră recurentul că cererea de chemare în judecată este admisibilă, deoarece autoritatea publică centrală refuză să îi comunice un act care, în mod indiscutabil 1-a primit în cadrul unui proces, în speţă fiind vorba de planul de aşezare în teren comunicat reprezentatului Ministerului Agriculturii în şedinţa publică din data de 11 martie 1926, în dosarul nr. x/1923.

Susţine recurentul că obligaţia de comunicare a actului solicitat este prevăzută de art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În continuare, recurentul critică sentinţa recurată sub aspectul respingerii acesteia ca nefondată. Precizează recurentul că documentul solicitat nu priveşte reforma agrară. Documentul solicitat priveşte proporţionarea averii Composesoratului, respectiv un proces civil care nu are legătură cu reforma agrară. Planul de aşezare în teren este documentul în baza căruia s-au pus în posesie proprietarii ieşiţi din indiviziune din cadrul Composesoratului Nobil Vişeu de Sus - Mijloc.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat de A.

Cu titlul prealabil, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susţinerile reclamantului pot fi încadrate în motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin urmare, excepţia nulităţii recursului este nefondată, urmând a fi respinsă în consecinţă.

În cauza de faţă, instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată care vizează obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la transmiterea informaţiilor publice solicitate, şi anume a unei copii conforme cu originalul de pe Planul de aşezare în teren primit de reprezentantul Ministerului Agriculturii, dr. B., avocat în Sighetu-Marmaţiei, notificat în S.C. nr. 589/C/1923 a Tribunalului Maramureş Sighet, la 11 martie 1926, în procesul de proporţionare a averii imobile a Composesoratului Nobil Vişeu de Sus, pagina 241 Cap. II, alin. (2) "dr. C., jurist consult judeţean etc. Ceilalţi prezenţi împreună cu reprezentanţii M. Agriculturii, Casa pădurilor au primit planul de aşezare în teren" sau copie conformă cu originalul, unde se află în păstrare acel Plan de aşezare în teren.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese în mod expres că a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Temeiul juridic indicat prin cererea introductivă este reluat apoi, la solicitarea instanţei de fond, recurentul-reclamant specificând că îşi menţine acţiunea aşa cum a fost formulată

Înalta Curte, analizând criticile aduse de recurentul-reclamant soluţiei primei instanţe, precum şi probele administrate în cauză, reţine că dreptul la acces la o instanţă de contencios administrativ al persoanei vătămate de o autoritate publică nu se confundă cu dreptul de acces la informaţii de interes public.

Instanţa de control judiciar subliniază că, în litigiile privind accesul la informaţiile de interes public calitatea procesuală activă revine solicitantului, care poate fi orice persoană care a formulat cererea, iar calitatea procesuală pasivă revine autorităţii sau instituţiei publice interpelate, care este obligată sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal (art. 5, 6).

În sensul legii, prin informaţie de interes public se înţelege "orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei" (art. 2 lit. b).

Raportat la această definiţie, Planul de aşezare în teren solicitat a fi comunicat în speţă se încadrează, în mod evident, în categoria informaţiilor de interes public în sensul dispoziţiilor din Legea nr. 544/2001.

În acord cu instanţa de fond, deşi formal acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, din cuprinsul acesteia şi al cererii adresate pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale reiese faptul că recurentul-reclamant a solicitat a i se asigura accesul la informaţii de interes public.

Prin urmare, se observă că, nu s-a urmărit de către reclamant obligarea intimatului-pârât la emiterea unui act administrativ astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2004, întrucât actul solicitat nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, adică nu produce prin el însuşi efecte juridice.

În acest context, corect a reţinut instanţa de fond că prezentul demers judiciar este inadmisibil.

Totodată, instanţa de fond, în mod corect, a apreciat că, acţiunea formulată de reclamant este nefondată, întrucât se reţine faptul că, partea poate să oblige autoritatea publică să elibereze un înscris doar dacă aceasta îl deţine. În cauza de faţă, aşa cum rezultă din înscrisurile existe la dosarul cauzei, în arhiva instituţiei intimate nu s-a regăsit actul solicitat de reclamant.

În consecinţă, aşa cum a precizat şi judecătorul fondului, intimatul-pârât nu deţine înscrisul solicitat şi, subsecvent, nu îl poate comunica recurentului-reclamant, existând astfel o imposibilitate obiectivă de a se da curs cererii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 129 din 24 mai 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.