Suspension of Forest Management Order Denied Due to Failure to Prove Justified Case and Imminent Harm Under Administrative Litigation Law

Şedinţa publică din data de 20 mai 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 14.01.2019 A., în contradictoriu cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, Direcţia Silvică Caraş Severin şi Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului, a solicitat în temeiul art. 1 şi art. 11 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, anularea Ordinului 195/2014, emis de pârâta Ministerul Apelor şi Pădurilor în beneficiul Direcţiei silvice Caraş Severin şi Ocolului Silvic Băile Herculane, precum şi a amenajamentului silvic aprobat. În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a solicitat şi suspendarea Ordinului nr. 195/2014, emis de pârâta Ministerul Apelor şi Pădurilor în beneficiul Direcţiei Silvice Caraş Severin şi ocolului Silvic Băile Herculane, precum şi a amenajamentului silvic aprobat.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din data de 10 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor, Direcţia Silvică Caraş Severin - Reşiţa, Agenţia Naţională de Protecţia Mediului şi Ocolul Silvic Baile Herculane - Băile Herculane, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii pronunţată în data de 10 iunie 2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi în rejudecare admiterea cererii şi suspendarea actului administrativ atacat.

Recurenta-reclamantă a susţinut, cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. că hotărârea atacaată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Astfel, instanţa de fond nu a analizat toate motivele invocate pentru dovedirea cazului bine justificat şi toate înscrisurile depuse la dosar. Instanţa a analizat motivele selectiv şi superficial, ignorând cele mai importante şi grave motive ce constituie caz bine justificat:

1. Realizarea procedurii de evaluare de mediu mult timp după de planul - amenajament silvic a fost pus în aplicare

2. Iminenţa tăierii unor păduri care constituie sau care pot constitui păduri virgine, dovedită prin existenţa unor licitaţii deschise, unele gata atribuite, în vederea defrişării.

Astfel, consideră că tăcerea instanţei cu aceste motive constituie o cauză de nemotivare a hotărârii, instanţa neavând posibilitatea să ignore o parte din motivele invocate în cererea de chemare în judecată şi să analizeze selectiv numai ce doreşte.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că Ordinul de aprobare a fost adoptat după intrarea în vigoare şi aplicarea amenajamentului silvic, fără consultarea publicului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 1076/2004 precum şi cele art. 7 coroborat cu art. 6 din Convenţia de la Aarhus precum şi cu art. 8 din aceeaşi Convenţie, aceeaşi obligaţie fiind prevăzută şi de Art. 7 din Lg. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

În ceea ce priveşte consultarea publicului, procedura nu a fost în mod clar respectată, de vreme ce informaţiile esenţiale lipsesc din documentaţie. Astfel, publicul nu a fost corect şi complet informat cu privire la impactul acestui proiect, documentaţia şi planul în formă finală nefiind, de asemenea, niciodată publicate, aşa cum dispune art. 6 din Convenţia de la Aarhus ratificată de România prin Lg 86/2000. Consultarea presupune existenţa efectivă a posibilităţii de exprimare a unei opinii cu privire la documentaţia publicată precum şi obligaţia autorităţii de mediu de a lua în considerare această opinie.

De asemenea, punerea la dispoziţie a documentaţiei si realizarea anunţurilor publice presupune şi respectarea dispoziţiilor art. 7 coroborat cu art. 6 din Lg. 86/2000 privind ratificarea Convenţiei de la Aarhus. Astfel, anunţurile trebuiau să cuprindă toate informaţiile relevante despre procedură, inclusiv faptul că este realizată si procedura de evaluare adecvată. Informaţiile privind acest aspect nu au fost conţinute de anunţurile publicate iar informaţiile specifice nu au fost puse la dispoziţia publicului.

Niciunul dintre anunţuri nu conţine niciun detaliu în legătură cu documentaţia aferentă procedurii de evaluare adecvată şi modalitatea în care publicul poate să ia cunoştinţă de conţinutul acesteia. Anunţul se referă numai la procedura de evaluare strategică de mediu, referirea la evaluarea adecvată făcându-se numai după finalizarea evaluării, odată cu anunţul privind luarea deciziei privind emiterea deciziei de încadrare.

Nu au fost comunicate publicului toate informaţiile relevante deţinute de pârâte: informaţiile cuprinse în memoriul de prezentare prevăzut de Ordinul 19/2010 emis de ministrul mediului şi pădurilor pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar.

De asemenea Amenajamentul silvic a fost adoptat şi se aplică de la data de 01.01.2012 (conform avizului x/23.10.2013), ordinul ministru privind aprobarea amenajamentului fiind emis abia în 2018, fără a fi realizate nici un fel de proceduri de consultare a publicului. Din 2012 până în 2018 amenajamentul nu a fost făcut public, nu a fost realizată procedura de evaluare strategică de mediu şi nu a fost consultat publicul cu privire la aceasta.

Un alt argument este legat de nerespectarea regimului de protecţie a pădurilor virgine şi cvasivirgine reglementat de Ordinul 3397/2012 şi de Ordinul 2525/2016 art. 2.4, întrucât decizia de încadrare şi amenajamentul silvic, nu au prevăzut niciun fel de măsuri de protecţie a pădurilor virgine şi cvasivirgine, nici privind identificarea acestora şi nici privind protecţia acestora, neexistând niciun fel de referinţă.

Pentru aplicarea corectă a principiilor prevenţiei şi precauţiei în luarea deciziilor, trebuie analizată zona în care sunt propuse tăierile pădurii coroborate cu zonele în care sunt amplasare speciile şi habitatele protejate, aşa cum rezultă chiar din dispoziţiile normative ale Ordinului 19/2010, invocat chiar de instanţă, dar greşit aplicat.

Se mai învederează că memoriul de prezentare a PP trebuie să cuprindă anumite elemente obligatorii care lipsesc cu desăvârşire din documentaţia depusă la dosar. Necesitatea identificării zonelor speciilor protejate, deci a harţilor privind cartarea acestora, este solicitată în mod clar, fiind necesară si verificarea în teren, după cum rezultă din paragraful citat mai sus. În condiţiile în care din documentaţia de la dosar rezultă că o asemenea analiză nu a fost făcută, nedeţinându-se zonarea speciilor şi habitatelor, rezultă cu claritate un caz bine justificat, în sensul că nu au fost atinse scopurile principiului precauţiei în luarea deciziilor, nerealizându-se o evaluare de mediu care să demonstreze că speciile şi habitatele din zona de proiect precum şi din vecinătatea zonei de proiect, nu sunt puse în pericol.

Mai mult decât atât, învederează că avizul de mediu care a stat la baza emiterii Ordinului de ministru atacat în prezenta cauză, nu menţionează deloc niciuna dintre speciile a căror protecţie este necesară şi nu prevede niciun fel de măsuri de conservare concrete a acestor specii. Simpla descriere a factorilor de mediu nu este suficientă pentru a demonstra că nu există efecte semnificative asupra acestora ca urmare a implementării planului propus. Avizul de mediu nu se referă în nici un fel nici la protecţia pădurilor virgine, care nu au fost reglementate în cuprinsul amenajamentului silvic.

Prin urmare, consideră că se prezumă un prejudiciu de mediu ireversibil nefiind necesare alte dovezi ale pagubei iminente, întrucât realizarea unei astfel de probe, ar însemna ca biodiversitatea protejată la nivel comunitar să fie deja distrusă, ceea ce este inadmisibil faţă de aplicarea corectă a principiului precauţiei în luarea deciziilor.

Paguba iminentă se produce asupra factorilor de mediu care beneficiază de o protecţie specială, fiind încadrate într-o arie protejată, cu obiective de menţinere a statusului de conservare a acestora. Prin urmare, paguba iminentă pune în pericol patrimoniul naţional natural din aria protejată respectivă, care sunt de interes public, făcând si obiectul protecţiei dreptului fundamental la un mediu sănătos şi echilibrat (art. 35 din Constituţia României). De asemenea, protecţia mediului reprezintă un interes public legitim, aşa cum este el definit de Lg. 554/2004, întrucât se referă la un drept fundamental, dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat. Protecţia acestui drept este chiar obiectul de activitate al reclamantei, astfel încât punerea în primejdie a speciilor şi habitatelor din această arie protejată reprezintă atât o încălcare a interesului naţional (distrugerea patrimoniului natural şi încălcarea unui drept fundamental) cât şi o încălcare a intereselor reclamantei, obiectivul statutar al acesteia fiind protecţia mediului, al dreptului la un mediu sănătos si deci al speciilor si habitatelor protejate din cadrul Site-urilor Natura 2000 cu care se suprapune planul - amenajament silvic.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Apelor si Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs şi menţinerea încheierii pronunţată ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. În ceea ce priveşte motivul prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că încheierea recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. Deşi s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanţă pentru respingerea acţiunii ar fi succintă, Înalta Curte constată că aceast motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

În ceea ce priveşte motivul prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, acesta este nefondat.

Conform prevederilor legale incidente pentru admiterea cererii de suspendare formulată pe art. 15 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ se impune a fi îndeplinite cumulativ cele două condiţii, reciproc determinate, prevăzute expres de art. 14 din acelaşi act normativ şi anume: cazul bine justificat şi paguba creată să fie iminentă.

Atât cazul bine justificat cât şi iminenţa unei pagube se impune a fi analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiza sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, în speţă de reclamantă, aceasta având îndatorirea de a oferi indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură Ordinul nr. 195/2014, prezumţie care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, precum şi de a face verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

În privinţa primei condiţii impuse de legiuitor, cea a cazului bine justificat, corect s-a apreciat că nu este îndeplinită.

Pentru pronunţarea asupra cererii de suspendare, instanţa urmează a-şi limita verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Deşi reclamanta-recurentă a susţinut, la nivel pur declarativ, că ordinul atacat a fost emis cu încălcarea unor acte normative, nu a adus nici măcar un singur argument în acest sens şi nici dovezi care să probeze nelegalitatea Ordinului nr. 195/2014.

Prin urmare, corect s-a apreciat că cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţia cazului bine justificat, ordinul a cărui suspendare s-a solicitat este legal, fiind emis cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie. Cerinţa dovedirii existentei unui caz bine justificat care să justifice suspendarea aplicării Ordinului nr. 195/2014 nu a fost realizată de către recurenta-reclamanta, atât timp cat RNP Romsilva a respectat în totalitate dispoziţiile legale.

În privinţa pagubei iminente, aşa cum este definită de art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, prin "pagubă iminentă" se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, nici această a doua condiţie pentru suspendarea ordinului nu este îndeplinită, deoarece reclamanta nu a dovedit că s-au produs ori că se vor produce pierderi ireparabile. Deşi se vorbeşte de specii şi habitate prioritare, nu a fost identificată nici o specie şi nici un habitat, care să fi fost pus în pericol prin emiterea ordinului atacat.

În ceeea ce priveşte condiţia pagubei iminente, aceasta presupune producerea unui prejudiciu material şi previzibil, greu sau imposibil de reparat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat faptul că iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute.

În aceste condiţii, nu existĂ justificare, iar instanţa nu ar putea dispune suspendarea Ordinului nr. 195/2014 şi a amenajamentului silvic aprobat prin acest ordin, fără o cercetare a fondului cauzei, or, o astfel de cercetare ar duce la o prejudecare a cauzei, încălcându-se astfel una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare. Or, trebuie să se ţină cont de faptul că cererea de suspendare formulată în temeiul art. 15 este indisolubil legată de acţiunea în anularea actului administrativ, fie că este depusă în cadrul acţiunii principale, fie că este depusă printr-o cerere separată.

În concluzie, solicitarea recurentei-reclamante pentru suspendarea Ordinului nr. 195/2014 al Ministerului Apelor şi Pădurilor şi a amenajamentului silvic al Ocolului Silvic Băile Herculane nu îndeplineşte niciuna din cele doua condiţii de admisibilitate - nici cazul bine justificat şi nici paguba iminentă.

În concluzie, Înalta Curte constată caracterul nefondat al motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente prev. de art. 15 din Legea nr. 554/2004, ceea ce impune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 10 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.