Challenge for annulment barred where material error claim seeks re-litigation of merits instead of correcting procedural defect

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2013, la data de 08.08.2013, reclamantul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a formulat în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.A., Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, acţiune în anularea sentinţei arbitrale nr. 132 din 09.07.2013 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin care s-a admis în parte acţiunea arbitrală formulată de reclamanta S.C. A. S.A., astfel cum aceasta a fost precizată, au fost obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 2.832.04170 euro reprezentând capătul 1 din cerere, a respins celelalte capete de cerere, a admis în parte cererea privind cheltuielile de arbitrare şi a obligat în solidar la plata sumei de 150 euro taxa de înregistrare a dosarului, a sumei de 156.603,37 euro reprezentând taxa arbitrală (pro rata) şi a sumei de 25.550 euro reprezentând onorariu de avocat (parte aferentă procedurii arbitrale, pro rata).

Prin sentinţa civilă nr. 2880 din 28.10.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Ministerul Fondurilor Europene, ca neîntemeiată;

- a respins cererea de suspendare a judecăţii formulată de Ministerul Fondurilor Europene;

- a respins acţiunea în anulare formulată de Ministerul Transporturilor, ca inadmisibilă;

- a admis în parte acţiunea formulată de Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.A. şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. (C.N.A.D.N.R. - S.A.);

- a anulat în parte sentinţa arbitrală nr. 132/09.07.2013 şi a reţinut spre soluţionare în fond cererea reclamantei A. S.A. de obligare a pârâţilor Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Transporturilor la plata sumei de 2.832.041,70 Euro către reclamantă şi a accesoriilor acestei sume (penalităţi de întârziere şi dobânda legală), de la data executării prin compensare a actului administrativ - Raportul oficial din 04.02.2010 - până la data plăţii şi a cererii de intervenţie forţată a C.N.A.D.N.R.;

- a înaintat dosarul la Registratură, pentru a fi înregistrat un dosar cu număr nou, având obiectul şi părţile menţionate mai sus şi repartizat aleatoriu unui complet de fonduri;

- a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de arbitrare;

- a menţinut în rest hotărârea arbitrală.

Ca efect al pronunţării sentinţei nr. 2880/28.10.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia nr. 1193 din 23 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost învestită, în dosarul nr. x/2015, cu cererea reclamantei A. S.A. având ca obiect obligarea pârâţilor Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Transporturilor la plata sumei de 2.832.041,70 Euro către reclamantă şi a accesoriilor acestei sume (penalităţi de întârziere şi dobânda legală), de la data executării prin compensare a actului administrativ - Raportul oficial din 04.02.2010 - până la data plăţii şi a cererii de intervenţie forţată a C.N.A.D.N.R.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1277 pronunţată la data de 20 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor şi a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. ca neîntemeiată.

1.3 Împotriva sentinţei civile nr. 1277 pronunţată la data de 20 martie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a încheierii de şedinţă din data de 31.10.2017 pronunţată de aceeaşi instanţă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., invocând dispoziţiile art. 313 din vechiul C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la prima instanţă.

2. Hotărârea supusă contestaţiei în anulare

Prin decizia nr. 4955 din 22 octombrie 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia nulităţii recursului şi a constat nul recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 31 octombrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 1277 din 20 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut instanţa de recurs că litigiu este supus dispoziţiilor Noului C. proc. civ. având în vedere Decizia nr. 1594 pronunţată la data de 27 martie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013, prin care s-a statuat aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor Noului C. proc. civ. în raport de faptul că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost înregistrată pe rolul instanţei după intrarea în vigoare a acestuia.

Cum obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut instanţa de recurs că recurenta nu circumstanţiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei şi că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi preluarea, prin cererea de recurs, a unor pasaje din sentinţa nr. 3735/05.06.2012, nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinţei aşa încât a concluzionat că această neregularitate este sancţionată cu nulitatea.

3. Contestaţia în anulare

Prin contestaţia în anulare formulată în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. de la 1865, contestatoarea Proiect S.A. a invocat faptul că instanţa de recurs a aplicat în mod greşit dispoziţiile C. proc. civ. din 2010, deşi recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. din 1865.

A arătat că în măsura în care instanţa de recurs ar fi înţeles care lege este aplicabilă în timp, nu s-ar mai fi pus problema constatării unei nulităţi a recursului ca nemotivat ci, conform art. 3041 C. proc. civ. din 1865, aceasta ar fi procedat la judecarea lui, întrucât potrivit acestor dispoziţii legale recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Considerând că instanţa a făcut o gravă eroare prin nediferenţierea clară între acţiunea în anulare prin care instanţele de drept comun s-au pronunţat strict asupra aplicabilităţii clauzei compromisorii cu privire la diferendul dintre părţi şi acţiunea demarată de societate la data de 31 ianuarie 2013 ce a format dosarul nr. x/2015, înregistrat iniţial pe rolul tribunalului arbitral - anterior intrării în vigoare a C. proc. civ. din 2010, greşeală ce nu poate fi remediată decât pe calea contestaţiei în anulare, a solicitat contestatoarea admiterea căii de atac exercitată, anularea deciziei pronunţată în recurs şi rejudecarea recursului.

4. Apărările formulate de intimaţi

4.1 Intimatul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare, susţinând că decizia nr. 1594/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are autoritate de lucru judecat în privinţa dezlegărilor cu privire la aplicarea legii noi de procedură iar instanţa de control judiciar a reţinut acest aspect prin decizia nr. 4955/2021, apreciind că nu poate fi vorba nici de ipoteza aplicării dispoziţiilor art. 317 şi urm. din C. proc. civ. de la 1865 şi nici de o greşeală materială, ceea ce conferă caracter inadmisibil contestaţiei în anulare formulată în cauză.

4.2 Intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin întâmpinarea formulată în cauză a invocat excepţiile netimbrării, tardivităţii, inadmisibilităţii şi nulităţii pentru lipsa motivării şi lipsa semnăturii. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestaţiei în anulare în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca nefondată.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, prin raportare la motivele invocate de contestator şi la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată pentru considerentele în continuare expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii contestaţiei în anulare formulată de intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, apreciind că chestiunile invocate ţin de fondul şi admisibilitatea contestaţiei în anulare, iar nu de nulitate.

Totodată, Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestaţie în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivul invocat este prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Deşi în susţinerea contestaţiei în anulare contestatoarea a invocat dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată că, în realitate, aceasta este supusă reglementărilor Noul C. proc. civ., întrucât procesul de faţă derivă din acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2013, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal la data de 8.08.2013, respectiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010, motivul invocat de contestatoare încadrându-se în dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Contestatoarea a invocat faptul că instanţa de recurs ar fi aplicat eronat dispoziţiile noului C. proc. civ., în condiţiile în care, în opinia sa erau aplicabile prevederile C. proc. civ. de la 1865, susţinând că acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 a fost înregistrată iniţial pe rolul tribunului arbitral anterior intrării în vigoare a C. proc. civ. din 2010.

Conform art. 503 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (…)".

Cu referire la acest motiv de contestaţie în anulare, în doctrină s-a reţinut că textul de lege se referă la noţiunea de eroare materială "în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale - cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, soluţionarea recursului în absenţa motivelor de recurs, care nu au fost transmise de instanţa a cărei hotărâre se atacă, menţiuni greşite referitoare la incidentele procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea atacată, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale".

De asemenea, tot în doctrină, s-a afirmat că motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. din 2010 reprezintă o preluare a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 teza întâi din C. proc. civ. de la 1865, cu deosebirea că noţiunea de "greşeală materială" a fost înlocuit cu noţiunea de "eroare materială".

Or, în practica judiciară, cu referire la noţiunea de "greşeală materială" în sensul prevederilor art. 318 teza întâi din C. proc. civ. de la 1865, s-a reţinut, de asemenea, că are în vedere aspecte formale ale judecăţii, un "defect fundamental", care să fie de natură a conduce în mod automat, fără excepţie, la o altă dezlegare a pricinii în recurs. Sunt asemenea greşeli materiale cele menţionate anterior - greşita anulare a cererii, ca netimbrată; greşita respingere a recursului, ca tardiv formulat - în absenţa cărora dezlegarea dată de instanţă ar fi fost cu totul alta.

În cauză, Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. din 2010, întrucât, în realitate, prin motivul invocat, contestatoarea tinde să obţină o nouă judecată a cauzei sub aspectul aplicării dispoziţiilor incidente în raport cu circumstanţele de fapt şi de drept ale cauzei, ceea ce excede controlului realizat de instanţă pe calea contestaţiei în anulare.

Din cuprinsul considerentelor deciziei contestate, rezultă, fără dubiu, faptul că au fost avute în vedere dispoziţiile Noului C. proc. civ. ca urmare a faptului că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost înregistrată pe rolul instanţei după intrarea în vigoare a acestuia, nefiind aplicabile dispoziţiile vechiul Cod de procedură, astfel cum afirmă contestatoarea.

Prin critica formulată, contestatoarea tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

În soluţionarea prezentei cauze, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 4955 din 22 octombrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.