FGA insurance guarantee claim: judicial competence to award specific damages vs. administrative reanalysis under full jurisdiction

Şedinţa publică din data de 20 mai 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.05.2018, sub dosar nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor solicitând anularea decizie FGA nr. 14400/26.04.2018, cu consecinţa obligării pârâtului la plata sumei de 61.672 RON reprezentant contravaloare daună autoturism x cu numărul de înmatriculare x.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2148 din 4 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 14400/26.04.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata în favoarea părţii reclamante a sumei de 61.672 RON cu titlu de despăgubiri materiale, a obligat partea pârâtă la plata către partea reclamantă a sumei de 6.550 RON cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru, onorariu de expert şi onorariu de avocat. A respins în rest cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

1.2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, solicitând admiterea recursului astfel cum este formulat, casarea în tot a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii intimatului-reclamant, având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 1270 C. civ. şi a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 13/2015, a art. 20 alin. (3) din Norma nr. 16/2015 şi a art. 1 alin. (4) din Constituţie, motive de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

În mod greşit instanţa de fond a considerat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile contractuale invocate de recurent în decizia contestată, validând în mod greşit expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, dând astfel relevanţă juridică unor presupuneri, lipsuri de corelare a datelor şi evidente contradicţii logice şi obligând recurentul la despăgubiri, deşi în mod evident FGA nu a analizat pe fond despăgubirile solicitate, neexistand nicio analiză în privinţa cuantumului sumei pretinse, cererea de plată fiind respinsă pe un caz de excludere a răspunderii asigurătorului.

Un al doilea motiv de recurs îl reprezintă încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, în sensul nerespectării separaţiei puterilor în stat, instanţa de judecată stabilind cuantumul despăgubirilor ce s-ar cuveni intimatului reclamant, deşi FGA - instituţie de drept public prin intermediul căreia se pun în executare dispoziţiile Legii nr. 213/2015, în ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri în cazul falimentului unui asigurător, în baza procedurii administrative stabilită de această lege - nu a apreciat asupra acestora.

În opinia recurentului, acesta nu a putut aprecia asupra sumei concrete de despăgubire ce legal s-ar putea acorda, având in vedere înscrisurile care stabilesc întinderea prejudiciului şi a măsurilor ce se pot dispune faţă de împrejurările cauzei.

Astfel, recurentul nu a putut aprecia asupra existenţei sau inexistenţei cazului de daună totală sau a contravalorii reparaţiilor, astfel încât să poată determina despăgubirea raportată la pretenţiile solicitate şi înscrisurile depuse.

2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

2.1. Analizând sentinţa recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât în preambulul cererii de recurs, Înalta Curte reţine că, deşi a fost invocat acest motiv de casare, în susţinerea acestuia recurentul nu a formulat critici concrete.

Analizând sentinţa recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât în preambulul cererii de recurs, Înalta Curte reţine următoarele.

Înalta Curte nu poate proceda la o analiză pe fondul pretenţiilor de despăgubiri solicitate de reclamant, actul administrativ litigios neconţinând vreo verificare sub acest aspect, pentru ca instanţa de judecată să procedeze la un control de legalitate şi temeinicie a deciziei.

Consecinţa anulării deciziei este aceea a obligării recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la reanalizarea cererii de plată formulate de reclamant. Chiar dacă dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, Înalta Curte apreciază că aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situaţiei ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească.

Or, în speţă, această situaţie nu se regăseşte, întrucât recurentul-pârât nu a analizat fondul dreptului pretins de intimatul-reclamant. A proceda altfel şi a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse implică imixtiunea instanţei de judecată în competenţa proprie pârâtului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererea de plată.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de instanţa de fond referitoare la anularea Deciziei nr. 14400/26.04.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte o va menţine, în considerarea următoarelor argumente.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât susţine, în esenţă, că, în cauză nu există complementarietate între avariile celor două autovehicule implicate în accident, iar expertiza tehnică efectuată în cauză a încercat să surmonteze lipsa de dovezi cu presupuneri care să justifice soluţia la care s-a oprit expertul, cu sacrificarea rigorii tehnice, a evidentei lipse de corelare a datelor tehnice şi a inevitabilelor contradicţii logice.

Or, instanţa de control judiciar în acord cu judecătorul fondului observând ansamblul raportului de expertiză aşa cum a fost lămurit prin răspunsul la obiecţiuni, a constatat că expertul tehnic judiciar a expus o concluzie argumentată, rezultatul unui raţionament demonstrativ, întemeiat pe analiza situaţiei de fapt prin prisma declaraţiilor celor implicaţi, a vizualizării imaginii celor două autovehicule în starea ulterioară accidentului şi a recurgerii la un program informatic (software) specializat în simularea şi reconstrucţia accidentelor în scop de identificare a traiectoriilor (PC - crash), bazat pe algoritmi de calcul matematic şi fizic, inclusiv modele energetice ale impactului, modele cinetice pentru simularea în mod realist a traiectoriilor şi modele cinematice pentru studii timp - distanţă.

În acest context, corect s-a reţinut că date fiind şi dispoziţiile art. 330 C. proc. civ., părerea acestui specialist-expert contribuie la stabilirea situaţiei de fapt din proces, prin lămurirea complementarităţii avariilor şi a dinamicii accidentului, ca premisă a verificării adevărului împrejurărilor descrise în declaraţiile date de conducătorii auto implicaţi în evenimentul rutier.

Mai mult decât atât, instanţa de control judiciar reţine argumentele instanţei de fond referitoare la faptul că accidentul rutier s-a desfăşurat potrivit celor declarate de intimatul-reclamant A., astfel că nu devine incidentă clauza din condiţiile de asigurare ale societăţii B. S.A., prin care este exclusă răspunderea asigurătorului în caz de simulare a împrejurărilor şi rea-credinţă.

Prin urmare, potrivit contractului de asigurare, intimatul-reclamant este îndreptăţit la acordarea despăgubirii, aceasta fiind în sumă de 61.672 RON cu aplicarea principiului disponibilităţii, dat fiind că potrivit raportului de expertiză efectuat în proces nivelul despăgubirii cuvenite intimatului este unul superior, respectiv 65.072,49 RON, echivalentul a 14.700 euro.

În ceea priveşte soluţia privind acordarea cheltueililor de judecată, în fond, către reclamant în cuantum de 6550 RON, Înalta Curte o va menţine, apreciind cuantumul ca fiind rezonabil, în contextul desfăşurării procesului de faţă prin prisma complexităţii cauzei şi a activităţii concrete la care avocatul reclamantului a participat, respingând în rest cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, pentru pretinsele cheltuieli de deplasare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 2148 din 4 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare va obliga pârâtul să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamant, va menţine dispoziţiile referitoare la soluţia de anulare a Deciziei 14.400/26.04.2018, cele privind acordarea cheltueililor de judecată în cuantum de 6550 RON şi cele privind respingerea în rest a cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe intimatul la plata către recurent a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 2148 din 4 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare obligă pârâtul să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamantă.

Menţine dispoziţiile referitoare la soluţia de anulare a Deciziei 14.400/26.04.2018, cele privind acordarea cheltueililor de judecată în cuantum de 6550 RON şi cele privind respingerea în rest a cheltuielilor de judecată.

Obligă intimata-reclamantă la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul-pârât.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.