Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3006/2022 AI generated

Revision attempt against final administrative ruling held inadmissible for lack of statutory remedy.

Case Number Decizia nr. 3006/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the claimant's appeal against the Court of Appeal's final decision, which had previously dismissed as inadmissible his appeal against a ruling that rejected his application for revision as inadmissible; thus, the prior dismissal stands and the claimant did not prevail in any instance. The dispute arose in administrative litigation where the claimant sought revision of a civil decision in a case involving local police and gendarmerie authorities, but the court held that the challenged decision was final and not subject to further appeal. Decisive legal basis: Article 457(1) of the Civil Procedure Code (only statutory remedies are available, regardless of the judgment's wording), Article 483(1) (recourse lies only against appellate rulings or others expressly provided by law), Article 634(1) points 1, 4, and 5 (decisions not subject to appeal or recourse, rulings in appeal without recourse, and rulings in recourse are final), and Article 496(1) read with Article 457, leading to the sanction of inadmissibility of the recourse; the court also applied Article 20(3) of Law No. 554/2004 on administrative litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 457 din C. proc. civ; Revision attempt against final administrative ruling held inadmissible for lack of statutory remedy: The dispute arose in administrative litigation where the claimant sought revision of a civil decision in a case involving local police and gendarmerie authorities, but the court held that the challenged decision was final and not subject to further appeal. Decisive legal basis: Article 457(1) of the Civil Procedure Code (only statutory remedies are available, regardless of the judgment's wording), Article 483(1) (recourse lies only against appellate rulings or others expressly provided by law), Article 634(1) points 1, 4, and 5 (decisions not subject to appeal or recourse, rulings in appeal without recourse, and rulings in recourse are final), and Article 496(1) read with Article 457, leading to the sanction of inadmissibility of the recourse; the court also applied Article 20(3) of Law No. 554/2004 on administrative litigation.

Keywords

AI generated
revision of a judgment application to an administrative authority administrative dismissal standing to appeal article of civil procedure statutory basis

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Basis for dismissing the appeal as inadmissible in administrative litigation.

art. 496 alin. (1)

Annulled the appeal as inadmissible.

art. 457 din C. proc. civ.

Cited as the procedural rule applied in the dispositive for the inadmissibility of an unlawful appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin decizia civilă nr. 23 din 20.01.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Maramureş, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi Municipiul Baia Mare - Direcţia Poliţia Locală, împotriva deciziei civile nr. 362/A/02.06.2020 pronunţată de Tribunalul Maramureş.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând admiterea căii de atac.

2. Hotărârea recurată

Prin decizia civilă nr. 636 din 27 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 23 din 20.01.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Maramureş.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 636 din 27 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat calea de atac intitulată apel, în cadrul căreia şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la soluţia de respingere a recursului ca inadmisibilă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând admiterea acestei excepţii şi pe cale de consecinţă respingerea căii de atac formulate în cauză, susţinând, în esenţă, că faţă de dispoziţiile art. 508 alin. (4) raportate la art. 643 alin. (1) pct. 4 şi art. 483 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. inadmisibilitatea recursului rezultă cu evidenţă, acesta fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive care nu face parte din categoria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs în temeiul art. 483 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa a dispus calificarea căii de atac ca fiind recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte urmează să o admită, pentru motivele în continuare arătate.

Argumente de drept şi de fapt relevante

Prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că:

"hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Totodată, art. 634 alin. (1) pct. 1, 4 şi 5 din C. proc. civ. stabileşte că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului, hotărârile date în apel, fără drept de recurs şi hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Din cuprinsul textelor de lege antereferite, rezultă, aşadar, că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de faţă, Înalta Curte reţine că decizia nr. 636 din 27 mai 2021 a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 23 din 20 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Maramureş, având aşadar caracter definitiv, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Prin urmare, reţinând că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv, Înalta Curte va face aplicarea sancţiunii inadmisibilităţii recursului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 636 din 27 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.