Limits of judicial disciplinary review: failure to prove intentional or grossly negligent violation of procedural cost rules in criminal appeals

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei nr. C 19-3377/21.10.2019 emisă de Inspectorul Şef al Inspecţiei Judiciare, precum şi anularea rezoluţiei de clasare nr. 942/08.04.2019 emisă de Direcţia Inspecţie pentru Judecători din cadrul Inspecţiei Judiciare şi trimiterea cauzei la Inspecţia Judiciară pentru continuarea verificărilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1249 pronunţată la data de 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a anulat rezoluţia din data de 21.10.2019 emisă de Inspectorul Şef al Inspecţiei Judiciare în dosarul nr. x 19-3377 şi a respins, în rest, acţiunea ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, pe fond, admiterea cererii introductive, dispunând cercetarea disciplinară a doamnelor judecător B. şi C. de la Judecătoria Pucioasa, judeţ Dâmboviţa, în legătură cu dosarul nr. x/2018 şi dosarul nr. x/2018.

Recurenta-reclamantă, făcând o scurtă prezentare a solicitărilor din cererea de chemare în judecată şi a celor dispuse prin sentinţa recurată, arată că interpretarea dată de instanţa de fond prevederilor art. 991 din Legea nr. 303/2004 este eronată, astfel că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă critică reţinerile instanţei de fond care a apreciat că aplicarea dispoziţiilor art. 275 şi 276 C. proc. pen. sunt norme de interpretare logico-juridică, astfel că magistratul poate extinde sfera cheltuielilor avansate de stat şi cheltuielilor judiciare şi în beneficiul altor părţi decât cele prevăzute de legiuitor în conţinutul acestor norme.

În opinia sa, textele de lege în discuţie sunt imperative şi de strictă interpretare, au în vedere strict cheltuielile avansate de stat, părţile beneficiare şi nicidecum nu pot fi extinse ca temei de drept, prin interpretare logico-juridică, pentru acordarea de cheltuieli de judecată altor participanţi la procesul penal, în cadrul unei plângeri împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.

Prin memoriul adresat pârâtei Inspecţia Judiciară a arătat că cercetarea disciplinară nu pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, ci doar încălcarea cu intenţie sau din gravă neglijenţă a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinant de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe, ceea ce impunea verificări în sensul dacă există încălcări ale normelor de drept material sau procesual, în speţă, dacă a fost corect aplicat art. 275 alin. (2) C. proc. pen. în dosar nr. x/2018 al Judecătoriei Pucioasa, de către d-na judecător B., precum şi art. 276 C. proc. pen. în dosar nr. x/2018 al Judecătoriei Pucioasa, de către d-na judecător C..

Problema de drept care trebuia dezlegată este dacă dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi art. 276 din C. proc. pen. le permiteau doamnelor judecător să includă în cadrul cheltuielilor de stat şi onorariul avocatului intimatului, parte cu care recurenta arată că nu s-a judecat în contradictoriu în cele două dosare, formulând plângere împotriva soluţiei procurorului.

Prin nerespectarea legii şi extinderea abuzivă a normelor legale în discuţie la alţi participanţi la proces, magistraţii i-au creat o vătămare, obligând-o la plata unor cheltuieli pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere aşa cum reiese din conţinutul textelor menţionate, aspecte care, dimpotrivă, constituie încălcări cu intenţie sau din gravă neglijenţă a normelor de drept material ori procesual.

Mai mult, prin Decizia nr. 117/2020 a CCR s-a statuat că expresia "cheltuieli judiciare avansate de stat" semnifică doar sumele de bani cheltuite pe parcursul desfăşurării procesului penal, din bugetul de stat, respectiv sumele de bani alocate în acest scop, din bugetul Ministerului Justiţiei, al Ministerului Public sau al altor ministere de resort, conform art. 272 alin. (2) C. proc. pen.

CCR a mai reţinut că din sumele mai sus arătate urmează a fi scăzute, conform art. 274 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile privind avocaţii din oficiu şi interpreţii desemnaţi de organele judiciare, care rămân în sarcina statului.

Prin urmare, soluţia instanţei de fond este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia în temeiul motivului de recurs invocat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, a arătat că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa recurată că, în speţă, soluţia administrativă de clasare a sesizării dispusă prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare este legală şi temeinică, nereţinându-se încălcări ale dispoziţiilor legale care să justifice declanşarea procedurii disciplinare împotriva magistraţilor pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, în legătură cu dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 2 octombrie 2019, în lucrarea nr. 19-1169, recurenta-reclamantă solicitat, în esenţă, cercetarea disciplinară a doamnelor judecător B. şi C. de la Judecătoria Pucioasa, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cu ocazia soluţionării dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2018, în care au pronunţat încheierile din 15.06.2018, respectiv din 15.10.2018 ce privesc cheltuielile de judecată la care a fost obligată reclamanta, apreciind că încheierile au fost pronunţate cu rea-credinţă/gravă neglijenţă de către doamnele judecător, cu încălcarea normelor de drept procesual şi de drept penal, reprezentate de art. 275 şi art. 276 C. proc. pen.

Sesizarea recurentei-reclamante a fost clasată prin Rezoluţia nr. 942 din 8 aprilie 2019 emisă în lucrarea nr. 19-1169, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu au fost identificate elemente care să releve săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluţiei nr. 942 din 8 aprilie 2019 emisă în lucrarea nr. 19-1169, cererea fiind respinsă, ca nefondată, de prima instanţă care a reţinut, în esenţă, că soluţia administrativă de clasare a sesizării, dispusă prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare, este legală şi temeinică, şi că toate criticile formulate sunt neîntemeiate.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, recurenta-reclamantă reluând susţinerile din sesizare, fiind nemulţumită de soluţia de clasare şi de soluţia pronunţată de prima instanţă.

În concret, recurenta-reclamantă este nemulţumită de neîmpărtăşirea punctului său de vedere, de către Inspecţia Judiciară, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi priveşte pe magistraţii judecători ce au făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare:

"exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Totodată, la art. 991alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege sunt definite noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă.

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraţilor, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de faţă.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă critică sentinţa pentru aplicarea greşită a legii materiale, considerând netemeinică şi nelegală reţinerea instanţei de fond conform cărora reclamanta nu a făcut dovada încălcării de către judecătorii investiţi cu soluţionarea dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2018 ale Judecătoriei Pucioasa, a normelor de drept material sau procesual, precum şi reţinerea potrivit căreia criticile formulate vizează raţionamentul logico-juridic al magistraţilor, iar acest raţionament nu poate fi cenzurat în cadrul verificărilor administrative.

Instanţa de control judiciar observă că nemulţumirea recurentei-reclamante care s-a materializat prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare o reprezintă chiar soluţia pronunţată de către cei doi magistraţi din cadrul Judecătoriei Pucioasa, în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018, prin încheierile din 15.06.2018, respectiv din 15.10.2018. În aceste dosare, având ca obiect "plângere soluţie de neurmărire/netrimitere în judecată (art. 340 C. proc. pen.)", prin respectivele încheieri, reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 275, respectiv art. 276 C. proc. pen.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că Inspecţia Judiciară a efectuat toate verificările necesare însă, în raport cu atribuţiile sale legale, în limitele şi cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în raport de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, potrivit cărora hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale; dar şi ţinând cont de dispoziţiile art. 46 alin. (2) teza finală din aceeaşi Lege nr. 304/2004, în sensul că verificările privind respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificări trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

Or, criticile invocate de recurenta-reclamantă au vizat soluţia de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată în respectivele dosare penale.

În deplin acord cu menţiunile din rezoluţia de clasare şi cu reţinerile judecătorului fondului, Înalta Curte constată că aceste nemulţumiri, exprimate de recurenta-reclamantă în cuprinsul sesizării, excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecţiei Judiciare în ceea ce priveşte modul în care magistraţii menţionaţi în prezenta cauză care au pronunţat încheierile din 15.06.2018 şi din 15.10.2018, în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018 ale Judecătoriei Pucioasa.

Prin urmare, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, nu pot fi identificate elemente de natură să conducă la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, prima instanţă făcând o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1249 din 17 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.