Review of rejection for recovery of EU rural funding: application of res judicata to prior cassation ruling on EU prescription period

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Primul ciclu procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.11.2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.03.2013, încheiat de pârâtă, a notificărilor nr. x/13.03.2013 şi nr. y/07.06.2013, emise de pârâtă şi a deciziei nr. 14838/21.05.2013, emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiei din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

1.2. Sentinţa de fond din primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 111 din 4 iulie 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea şi, în consecinţă, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.03.2013 încheiat de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a notificărilor nr. x/13.03.2013 şi nr. y/07.06.2013, emise de pârâtă şi a deciziei nr. 14838/21.05.2013, emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiei din cadrul autorităţii pârâte.

1.3. Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare

Prin decizia nr. 3256 din 18 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei acţiunii OLAF şi a instrumentării actelor administrative contestate, invocată de intimata A. S.R.L., a admis recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 111 din 4 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a casat sentinţa recurată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Al doilea ciclu procesual

2.1. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 2.05.2017, sub nr. x/2013*.

La termenul de judecată din 15.03.2018, pârâta A.F.I.R. a invocat excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a administratorului societăţii reclamante, respectiv a mandatarului reclamantei, cu privire la care părţile prezente au pus concluzii la termenul de judecată din 26.04.2018, potrivit consemnărilor din încheierea de şedinţă respectivă.

La acelaşi termen de judecată, instanţa de judecată a invocat, din oficiu, în raport cu dispoziţiile art. 28 C. proc. pen. şi faţă de conţinutul şi dispozitivul deciziei penale nr. 888/23.11.2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale susmenţionate cu privire la fapta săvârşită de administratorul reclamantei şi persoana care a săvârşit-o, concluziile părţilor prezente fiind de asemenea consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată.

2.2. Soluţia instanţei de fond din al doilea ciclu processual

Prin sentinţa civilă nr. 73 din 3 mai 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale invocată de instanţă din oficiu în aplicarea art. 28 din Legea nr. 135/2010 şi, în consecinţă, a respins acţiunea; a respins excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a administratorului reclamantei şi a mandatarului acesteia, invocate de pârâta susmenţionată.

2.3. Decizia de casare în al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 2515 din 19 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 73 din 3 mai 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte sentinţa recurată, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca nefondată, a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate referitoare la excepţiile lipsei calităţii de reprezentant şi a acordat termen pentru rejudecarea fondului după casarea cu reţinere la data de 15.06.2021, cu citarea părţilor.

În cursul rejudecării acţiunii, la data de 15.10.2021, petentul C. a formulat o cerere de intervenţie accesorie, în cuprinsul căreia a invocat şi o excepţie de neconstituţionalitate a art. 89 alin. (1) din Legea nr. 207/2015.

Prin încheierea de şedinţă din 19 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte a constatat admisibilitatea cererii de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C. apreciind că acesta, în calitate de administrator special, justifică interes propriu în susţinerea şi apărarea intereselor reclamantei A. S.R.L., devenind parte atât în dosarul de fond, cât şi în dosarul ce are ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale.

II. Obiectul cererii de revizuire

1. Decizia instanţei de recurs în rejudecarea acţiunii, după casarea cu reţinere

Prin decizia nr. 5165 din 1 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal rejudecând, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.

2. Decizia de completare a deciziei nr. 5165 din 1 noiembrie 2021

Prin decizia nr. 1031 din 22 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de completare formulată de intervenientul C., a dispus completarea deciziei nr. 5165 din 1 noiembrie 2021 a aceleiaşi instanţe, în sensul că a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C., ca nefondată.

III. Cererea de revizuire

a) Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2022, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, intervenientul C. a solicitat, în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, revizuirea deciziei nr. 5165 din 1 noiembrie 2021 pronunţată de această instanţă în dosarul nr. x/2013.

Invocând considerentele Deciziei nr. 45/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, revizuentul susţine că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale căii de atac formulate, hotărârea atacată fiind pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.

Revizuentul consideră că, prin decizia pronunţată în recurs de către Înalta Curte, ce face obiectul revizuirii, au fost încălcate o serie de decizii pronunţate de CJUE în interpretarea şi aplicarea normelor referitoare la prescripţia invocată în litigiu, problemă de drept asupra căreia instanţa de recurs a refuzat nejustificat să se pronunţe.

Astfel, o primă decizie încălcată de către instanţa de recurs este cea pronunţată în Cauza T-297/05, mai exact punctele 148-150 din aceasta, prin care s-a reţinut că prescripţia aplicabilă în materie este o normă generală de drept, prin care se urmăreşte să se renunţe la posibilitatea recuperării sumelor presupus obţinute nejustificat după trecerea unei perioade de 4 ani de la săvârşirea presupusei abateri, legiuitorul comunitar reducând intenţionat această perioadă.

Instanţa de recurs a încălcat şi hotărârea pronunţată în Cauza C-52/14, reluată ulterior (ex C-105/14), prin care s-a statuat un termen de prescripţie special de 8 ani.

Cum dies a quo este 08.09.2008, dies at quem este 08.09.2012, iar dies at quem special este 08.09.2016, adică anterior pronunţării hotărârii supuse revizuirii.

O altă decizie încălcată de instanţa de recurs este cea din Cauza C-465/2010 (prin cererea introductivă, eronat indicată C-456/10, astfel cum a menţionat revizuentul prin precizările din 25.05.2022 - f.47 dosar), prin care s-a statuat că principiul proporţionalităţii se opune, în cadrul punerii în aplicare a dreptului comunitar, în special dispoziţiilor art. 3 din Reg. CE 2988, recuperării finanţării, ulterior împlinirii termenului de prescripţie de 4 ani, respectiv de 8 ani.

Similar, hotărârea supusă revizuirii încalcă şi principiul stabilităţii şi securităţii (ex C-278/02, precum şi pct. 28 al C-52/14).

Ulterior, printr-o primă cerere precizatoare, înregistrată la dosar la 16.02.2022, revizuentul a susţinut că instanţa de recurs a pronunţat decizia cu încălcarea şi a pct. 127-130 al hotărârii din Cauza T-455/07, iar prin cea de-a doua cerere precizatoare, înregistrată la dosar la 11.04.2022, a menţionat că decizia de recurs încalcă şi pct. 24 al hotărârii din cauza C52/14 (reconfirmat şi la pct. 51 al hotărârii din cauza C-447/20 şi C-448/20), precum şi pct. 112 al hotărârii din cauza C-447/20, care reţine că alin. (3)/1/4 al Reg. CE 2988/95 impune o limită absolută (de 8 ani), ulterior căreia, orice recuperare trebuie considerată ca prescrisă.

Mai susţine revizuentul că prescripţia invocată trebuia analizată de instanţa de recurs, câtă vreme temeiul juridic al decăderii din dreptul de a invoca prescripţia nu mai subzistă, iar această prescripţie a fost invocată din nou, în cel de-al doilea ciclu procesual, în faţa instanţei de fond, precum şi de intervenient, în recurs. Ca atare, conchide că instanţa a încălcat pct. 51 al C-477/20.

La data de 25.05.2022, revizuentul a înregistrat la dosar o a treia cerere precizatoare, prin care a arătat că prescripţia prevăzută la art. 3 a Reg. CE 2988/95, aplicabilă OLAF, DLAF, AFIR, este de ordine publică comunitară (v. pct. 60 şi 69 ale T-483/13), natura ei nefiind lăsată la latitudinea statelor membre, astfel că instanţa de recurs a încălcat şi această hotărâre CJUE, precum şi hotărârea CJUE C-349/14, pct. 90. De asemenea, a încălcat pct. 48 al C-477/20, pct. 91 al C-349/17, C-628/15, art. 116 al C-349/17 şi pct. 39 al C-131/10.

b) Prin intermediul notelor scrise, înregistrate la dosar la aceeaşi dată - 25.05.2022, revizuentul a arătat că formulează noi motive de revizuire, respectiv cele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuentul a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra prescripţiei dreptului DLAF (Departamentului de Luptă Antifraudă din România) de a efectua verificări de interes public şi de a întocmi Nota de control care a stat la baza condamnării, invocată în recurs, deşi, în opinia revizuentului, prescripţia se împlinise; raportat la dies a quo (08.09.2008), în lipsa îndeplinirii de către autorităţi a vreunui act susceptibil de întrerupere, prescripţia reglementată de art. 31/1 al Reg. CE nr. 2988/95 s-a împlinit la data de 08.09.2012.

Din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., revizuentul a solicitat ca instanţa să se pronunţe, pe cale incidentală, cu citarea OLAF, asupra existenţei infracţiunii de fals intelectual prin inserarea în Raportul OLAF 0944/2011 a unei pretinse vizite efectuate în baza autorizaţiei (27.09.2011) şi împuternicirii (23.09.2011) de control, emise în fals, în opinia revizuentului, adică la o dată ulterioară celei dizolvării firmei D. (18.09.2007), astfel cum rezultă din înscrisurile anexate (autorizaţie de control/împuternicire de control/certificat constatator/ordonanţa Tribunal du Roi, în traducere legalizată).

În cuprinsul aceloraşi note, revizuentul a mai susţinut că "formulez un nou motiv de revizuire raportat la art. 211 al Lg. 554/2004 coroborat cu art. 148 (2) C.Rom. în sensul că prescripţia prevăzută la art. 31/1 şi 3/1/4 ale Reg CE nr. 2988/95 este de ordine publică comunitară (v. de ex. T-483/13 pct. 60, 69), instanţa încălcând această prevedere obligatorie şi ei, cu efect direct în toate statele membre", precum şi că "încalcă instanţa şi pct. 64 al C-341/13 în sensul că încalcă atât termenul de 4 cât şi cel de 8 prevăzut de art. 3 al Reg. CE 2988/95, motiv prev. de art. 211 al Lg. 544/2004 şi art. 148 C.Rom."

2. Apărările formulate în cauză

Legal citate, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. nu au formulat întâmpinare faţă de cererea de revizuire.

IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Revizuirea declarată de intervenientul C. împotriva deciziei nr. 5165/1.11.2021 a ÎCCJ-SCAF, completată prin decizia nr. 1031/22.02.2022 a aceleiaşi instanţe, este nefondată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prezenta cale de atac extraordinară este întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ, constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorităţii dreptului unional, prevăzut de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţie.

Înalta Curte reţine că simpla invocare a prevederilor de drept unional şi a practicii CJUE nu este de natură a determina incidenţa cazului de revizuire reglementat de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, căci acestea trebuie să se afle în legătură cu problema de drept supusă analizei în decizia atacată cu revizuire.

Instanţa de revizuire constată că, prin cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, revizuentul invocă o încălcare a dreptului unional în rezolvarea chestiunii litigioase a prescripţiei autorităţii de a dispune măsuri de recuperare a finanţării nerambursabile. Or, această chestiune a fost analizată şi dezlegată definitiv în primul ciclu procesual, de către instanţa de recurs, prin decizia nr. 3256/2016, iar nu în al doilea ciclu procesual, prin decizia atacată cu revizuire.

Revizuentul este nemulţumit de modul de interpretare şi aplicare în cauză a normelor de drept unional şi a jurisprudenţei CJUE cu privire la prescripţie, analizată prin prisma Regulamentului CE nr. 2988/95, pretinzând că instanţa care a pronunţat decizia supusă revizuirii ar fi refuzat să dezlege această chestiune.

Or, potrivit art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., (î)n caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege, (d)upă casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Astfel, în al doilea ciclu procesual, rejudecarea cauzei a avut loc în limitele stabilite prin decizia de casare din primul ciclu procesual, respectiv decizia nr. 3256/18.11.2016 a ÎCCJ-SCAF.

Prin această decizie, argumentul referitor la intervenirea prescripţiei a fost definitiv tranşat, fiind respinsă "excepţia prescripţiei acţiunii OLAF şi a instrumentării actelor administrative contestate", invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., astfel încât excepţia nu mai putea fi repusă în discuţie nici în soluţionarea căii de atac declarată în al doilea ciclu procesual şi nici în rejudecarea fondului.

Ca atare, în cuprinsul deciziei nr. 5165/1.11.2021 a ÎCCJ-SCAF împotriva căreia se îndreaptă prezenta revizuire, la subpunctul 10.2.1. din decizie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

"Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că reclamanta prin administratorul special a reiterat în faţa acestei instanţe aspectele legate de prescripţia acţiunii de control a OLAF.

Or, aşa cum s-a statuat deja în cuprinsul încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale (punctul 9 din prezentele considerente), prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare din primul ciclu procesual (punctul 1.3 din prezentele considerente), definitivă şi obligatorie, a fost respinsă excepţia prescripţiei acţiunii OLAF şi a instrumentării actelor administrative contestate, invocată de intimata S.C. Marketing S.R.L., fiind arătate următoarele:

"(...)"

Prin urmare, acest aspect fiind soluţionat definitiv şi cu forţă obligatorie, nu mai poate fi reiterat în rejudecarea cauzei după trimitere şi cu atât mai puţin în rejudecarea acţiunii, astfel că Înalta Curte nu va putea analiza aspectele de mai sus, limitându-se la a cerceta motivele acţiunii iniţiale, astfel cum a fost formulată de către reclamantă."

În concluzie, chestiunea litigioasă a prescripţiei nu a fost tratată pe fond prin decizia supusă revizuirii, ci din perspectiva puterii de lucru judecat a deciziei pronunţate în recurs în primul ciclu procesual.

Argumentele reţinute fiind strict de ordin procedural, în sensul că autoritatea de lucru judecat se opune reiterării unui motiv de nelegalitate a actelor administrative care a fost deja rezolvat în primul ciclu procesual, în cauză nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Reanalizarea problemei prescripţiei nu ar putea avea loc decât cu încălcarea principiilor autorităţii de lucru judecat şi securităţii raporturilor juridice, care constituie elemente fundamentale ale preeminenţei dreptului care trebuie să guverneze ordinea juridică într-un stat de drept.

Cât priveşte argumentele invocate de revizuent în cuprinsul notelor scrise din 25.05.2022 instanţa de revizuire constată că motivele expuse din perspectiva art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. proc. civ., nu reprezintă, contrar susţinerilor revizuentului, motive noi de revizuire. În realitate, aceste susţineri sunt identice cu cele invocate în susţinerea motivului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, anume că prin decizia supusă revizuirii instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra argumentelor referitoare la prescripţie.

În contextul expus, instanţa de revizuire respinge şi aceste argumente ale revizuentului, pentru acelaşi considerent prioritar expus anterior.

Nu se poate reţine invocata nepronunţare asupra unui lucru cerut, câtă vreme prin decizia supusă revizuirii a fost tratată problematica intervenirii prescripţiei susţinută de reclamantă şi de către intervenientul accesoriu, prin prisma incidenţei autorităţii de lucru judecat.

În cele din urmă, este de remarcat că punctul 3 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ. nu are nicio legătură cu susţinerile din cererea de revizuire .

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

Având în vedere că în prezenta cauză, potrivit art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008, revizuentul a beneficiat de ajutor public judiciar, sub forma plăţii onorariului pentru asigurarea asistenţei juridice şi reprezentării prin avocat desemnat din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) pct. 3 raportat la art. 4 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă judiciară şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă judiciară privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală, încheiat între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Uniunea Naţională a Barourilor din România la data de 14 februarie 2019, Înalta Curte urmează a stabili onorariul avocatului E. la suma de 940 RON şi constată că, potrivit art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2008, aceste cheltuieli rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva deciziei nr. 5165 din 1 noiembrie 2021, completată prin decizia nr. 1031 din 22 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, ca nefondată.

Stabileşte onorariul definitiv cuvenit avocatului din oficiu care a asigurat asistenţa judiciară în cauză la suma de 940 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.