Insufficiency of security measure decision: generic statutory recitation of asset dissipation risk without concrete factual justification fails specific motivation requirement
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the county tax administration, thereby upholding the lower court's decision to annul the administrative act and allowing the taxpayer's claim to prevail. The dispute centered on the legality of a security measure decision imposing an assurance lien and attachment on the taxpayer’s movable assets (trucks) and bank accounts, which had been issued following a tax audit that established additional corporate income tax liabilities of approximately 10.5 million RON. The court determined that the challenged decision violated the mandatory requirement for specific motivation under Article 213(2) and (5) of the Fiscal Procedure Code (Law No. 207/2015); it held that merely citing the statutory ground of "risk of asset dissipation" without detailing the specific factual circumstances, actions, or inactions justifying the exception was insufficient, as the mere imposition of tax liabilities does not automatically constitute such a risk. Consequently, the security measures were annulled for lacking the requisite individualized justification, and the administrative court rejected the tax authority's argument that the motivation could be supplemented by arguments presented in the subsequent judicial proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 C. proc. civ; Insufficiency of security measure decision: generic statutory recitation of asset dissipation risk without concrete factual justification fails specific motivation requirement: The dispute centered on the legality of a security measure decision imposing an assurance lien and attachment on the taxpayer’s movable assets (trucks) and bank accounts, which had been issued following a tax audit that established additional corporate income tax liabilities of approximately 10.5 million RON. The court determined that the challenged decision violated the mandatory requirement for specific motivation under Article 213(2) and (5) of the Fiscal Procedure Code (Law No. 207/2015); it held that merely citing the statutory ground of "risk of asset dissipation" without detailing the specific factual circumstances, actions, or inactions justifying the exception was insufficient, as the mere imposition of tax liabilities does not automatically constitute such a risk. Consequently, the security measures were annulled for lacking the requisite individualized justification, and the administrative court rejected the tax authority's argument that the motivation could be supplemented by arguments presented in the subsequent judicial proceedings.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule governing the judgment of the cassation appeal in administrative disputes, cited to support the final decision.
Procedural rule defining the effects of a dismissed appeal, cited to uphold the lower court's decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 mai 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 aprilie 2021, sub nr. x/2021, precizată ulterior pentru termenul din 8.07.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi Serviciul Fiscal Municipal Hunedoara, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emisă sub nr. x/29.03.2021 - comunicată sub adresa nr. x/31.03.2021 şi a Procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunurile mobile emis sub nr. x/31.03.2021 (dosar nr. x) - comunicat sub adresa nr. x/31.03.2021.
La termenul de judecată din data de 8 iulie 2021, instanţa de fond a dispus disjungerea cererii prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunurile mobile emis de Serviciul Fiscal Municipal Hunedoara prin AJFP Hunedoara, fiind constituit în acest sens un nou dosar, conform Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin HCSM nr. 1375/2015.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 150 pronunţată la data de 8 iunie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia:
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă;
- a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi, în consecinţă, a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.03.2021, emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara - Serviciul Inspecţie Fiscală 3.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea în întregime a acţiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.
În opinia recurentei-pârâte, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii contestată în cauză a fost motivată corespunzător exigenţelor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.
În acest sens arată că intimata-reclamantă a fost suspusă unei acţiuni de inspecţie fiscală, la finalizarea acesteia fiind emis Raportul de inspecţie fiscală nr. x/24.03.2021 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/24.03.2021 prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare constând în impozit pe profit în sumă de 10.482.777 RON.
Aşadar, au fost constatate deficienţe cu privire la respectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la determinarea, înregistrarea, declararea şi plata la bugetul consolidat al statului a obligaţiilor indicate mai sus.
Verificând situaţia patrimonială a reclamantei, organul de inspecţie fiscală a apreciat că există elemente care indică pericolul ca reclamanta să îşi risipească patrimoniul şi că aceasta nu va achita obligaţiile stabilite în sarcina acesteia deoarece:
- asociatul societăţii este o persoană juridică nerezidentă, respectiv B. din Belgia (entitate care - din datele şi informaţiile disponibile - nu deţine alte participări ori active pe teritoriul României);
- activitatea în România a societăţii A. S.R.L. se defăşoară doar din două birouri închiriate în Parcul Industrial Hunedoara;
- singurele active pe care le deţine societatea A. S.R.L. sunt TIR-urile (cap tractor) ce au fost achiziţionate ori în sistem de leasing ori prin credite bancare (caz în care acestea sunt girate în favoarea băncilor);
- societatea A. S.R.L. nu deţine alte active în România (construcţii, baze/parcuri auto, etc.).
Recurenta-pârâtă arată că acestea sunt elementele în baza cărora organul de inspecţie a constatat existenţa pericolului sustragerii de la urmărire sau a risipirii patrimoniului, periclitând prin aceasta colectarea creanţelor.
În consecinţă, prin decizia atacată, s-a dispus aplicarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor identificate în patrimoniul contribuabilului.
Instanţa de fond a apreciat eronat că actul atacat nu respectă exigenţa de legalitate referitoare la motivarea sa, de vreme ce legea nu impune o detaliere excesivă a motivelor pentru care se dispun măsurile asigurătorii.
Arată că atât din conţinutul actului atacat, cât şi din cuprinsul întâmpinării rezultă în mod evident motivele pentru care a fost emisă decizia, cu menţiunea că prin întâmpinare şi concluziile orale a existat posibilitatea detalierii acestora.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că decizia nu este motivată, în raport de exigenţele prevăzute de art. 213 Codul de procedură fiscală.
Nu s-a demonstrat în cauză existenţa unui caz excepţional care să justifice instituirea măsurilor asigurătorii.
De asemenea, nu s-a dovedit existenţa vreunui pericol de sustragere de la urmărire sau de ascundere/risipire a patrimoniului, nu există niciun pericol concret de sustragere de la plată sau de risipire a patrimoniului.
Simpla stabilire a unor obligaţii fiscale nu reprezintă prin ea însăşi o dovadă suficientă a faptului că societatea se va sustrage de la executare silită sau va îngreuna colectarea.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii x/29.03.2021, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara - Serviciul Inspecţie Fiscală 3, în temeiul art. 213 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, având în vedere debitele estimate stabilite ca urmare a unei inspecţii fiscale, obligaţii bugetare suplimentare estimate în cuantum de 10.316.429 RON, a instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile în valoare totală de 2.894.870 RON, precum şi poprire asiguratorie asupra disponibilităţilor băneşti ale reclamantei.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat acţiunea în anulare admisă prin sentinţa recurată.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs, care se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, este nefondat.
Recurenta-pârâtă a invocat faptul că organul fiscal a indicat în mod clar motivele dispunerii măsurilor, că, având în vedere cele constatate, evidenţiate în concret în motivarea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, întrucât exista pericolul ca debitoarea să se sustragă sau să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea sumelor reprezentând prejudiciu estimat, s-a apreciat ca fiind necesară dispunerea de măsuri asigurătorii, că în timpul controlului s-a constatat că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire ori să îşi risipească patrimoniul, având în vedere că: (i1) asociatul societăţii este o persoană juridică nerezidentă, respectiv B. din Belgia (entitate care - din datele şi informaţiile disponibile - nu deţine alte participări ori active pe teritoriul României); (i2) activitatea în România a societăţii A. S.R.L. se defăşoară doar din două birouri închiriate în Parcul Industrial Hunedoara; (i3) singurele active pe care le deţine societatea A. S.R.L. sunt TIR-urile (cap tractor) ce au fost achiziţionate ori în sistem de leasing ori prin credite bancare (caz în care acestea sunt girate în favoarea băncilor); (i4) societatea A. S.R.L. nu deţine alte active în România (construcţii, baze/parcuri auto, etc.).
Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt nefondate. Emitentul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii a indicat temeiul de drept, art. 213 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a arătat faptul că "se dispun măsuri asigurătorii, întrucât s-a constatat existenţa pericolului să vă sustrageţi de la urmărire sau să vă ascundeţi ori să vă risipiţi patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea", că "au la bază debitele stabilite în baza Deciziei de impunere nr. x/24.03.2021, constând în următoarele obligaţii de plată: (...)". În continuare, expune situaţia constatată "Urmare inspecţiei fiscale parţiale efectuată pentru perioada (...), s-au stabilit obligaţii de plată suplimentare în valoare de (...)" şi invocă faptul că "În urma efectuării inspecţiei fiscale şi stabilirii debitelor suplimentare prezentate mai sus, există pericolul ca societatea să se sustragă de la plata debitelor stabilite, deoarece există pericolul să îşi risipească patrimoniul", fiind prezentate activele patrimoniale selectate pentru instituirea efectivă a măsurilor asigurătorii şi modul de ducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.
Având în vedere cuprinsul deciziei, instanţa de fond a constatat cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 207/2015, forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate în cauză, că decizia supusă analizei nu cuprinde în concret motivele care au dus la instituirea măsurilor asigurătorii, ci se rezumă la reiterarea prevederilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, reţinând generic existenţa pericolului ca reclamanta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, precum şi faptul că îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor fiscale nu justifică prin sine însăşi instituirea măsurilor asiguratorii, ci se impune în mod distinct a fi dovedită condiţia existenţei pericolului privind sustragerea de la plata obligaţiei fiscale.
Potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, "(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite. (...) (5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent".
Motivarea, atât în fapt cât şi în drept, reprezintă o condiţie de legalitate a actului administrativ, o garanţie împotriva arbitrariului, o dovadă de transparenţă, pentru a da posibilitatea cunoaşterii motivelor pentru care a fost emis, a elementelor de fapt şi de drept care au determinat adoptarea, persoanei interesate să aprecieze asupra legalităţii şi temeiniciei acestuia şi instanţei de judecată învestite de persoana care se pretinde vătămată să efectueze controlul jurisdicţional. Motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, iar aprecierea asupra acesteia se realizează în concret, în raport de natura şi obiectul actului administrativ.
Obligativitatea motivării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii este prevăzută imperativ de art. 213 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, iar în raport de dispoziţiile alineatelor precedente, motivarea trebuie să se refere la cazurile excepţionale avute în vedere. Potrivit dispoziţiilor alin. (2), în cazuri excepţionale se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietatea debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Cazurile excepţionale sunt indicate de legiuitor, aşadar, ca fiind situaţiile când există pericol ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Simpla menţionare a acestor situaţii, indicate generic de legiuitor, nu constituie, însă, motivarea deciziei de instituire a măsurii asiguratorii, în sensul art. 213 alin. (5) din Codul de procedură fiscală. De asemenea, prezentarea situaţiei de fapt care a condus la stabilirea obligaţiilor fiscale în sarcina contribuabilului, constatarea neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a acestora, cuantumul creanţelor fiscale, nu sunt suficiente. Starea de pericol ar putea rezulta din activitatea ce a generat creanţele fiscale, însă în condiţiile în care din aceasta rezultă împrejurări relevante în acest sens, care să afecteze recuperarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabil şi care trebuie evidenţiate.
Pericolul avut în vedere de legiuitor nu este constituit, aşadar, de operaţiunile care au format obiectul controlului fiscal şi au determinat obligaţiile fiscale, de stabilirea acestora, întrucât, în această situaţie, orice inspecţie fiscală în urma căreia au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de plată ar fi însoţită de aplicarea unei măsuri asiguratorii. Or, nu aceasta este voinţa legiuitorului. Pericolul de sustragere, de ascundere ori risipire a patrimoniului, de natură să pericliteze ori să îngreuneze în mod considerabil colectarea, trebuie să rezulte din anumite elemente, împrejurări, acţiuni sau inacţiuni în acest sens.
Or, în decizia contestată, acestea sunt inexistente, măsurile asiguratorii dispuse nefiind în concret justificate.
Referitor la alegaţiile recurentei-pârâte, reluate şi în cererea de recurs, în sensul că ar rezulta din cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul de fond motivele pentru care a fost emisă decizia, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă actului administrativ, o condiţie de legalitate externă a actului, care nu poate fi suplinită prin motivarea actului în faţa instanţei de judecată.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă şi a fost anulată decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, este pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nefiind de natură să conducă la reformarea hotărârii.
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare invocat de recurentă, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 150 din 8 iulie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.