Claimant's appeal over COVID-19 decree suspension rejected; interim order inadmissible under special administrative rules.

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi MAI - Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, suspendarea efectelor Hotărârii de Guvern nr. 1130/22.10.2021 pentru modificarea anexelor 2 şi 3 la H.G. nr. 1090/2021 şi a Hotărârii nr. 91/22.10.2021 cât şi a anexelor ca fiind nelegale, până la soluţionarea dosarului pe fond.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 591 pronunţată la data de 9 noiembrie 2021, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi MAI - Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, se arată în esenţă că prima instanţă a respins în mod nelegal demersul judiciar iniţiat de reclamant, calificând acţiunea introductivă de instanţă ca fiind inadmisibilă.

Recurentul-reclamant a reiterat motivele formulate prin acţiunea introductivă de instanţă, susţinând că sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, prevăzute de art. 997 C. proc. civ.

Astfel, există aparenţă în drept deoarece prin actele normative criticate se aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dreptul la muncă, sănătate, mişcare, etc., prin limitările şi restricţionările impuse creându-se o stare de discriminare vădită, împărţind cetăţenii în vaccinaţi şi nevaccinaţi, fără ca acest certificat verde să aibă un efect concret în privinţa sănătăţii.

Este îndeplinită şi cerinţa neprejudecării fondului, arătând în acest sens că pe rolul instanţei este înregistrată o acţiune ce vizează judecarea fondului cauzei, dar şi urgenţa.

A precizat că întârzierea soluţionării cauzei ar duce la pierderi de drepturi şi libertăţi, majoritatea cetăţenilor fiind discriminaţi fără niciun suport legitim.

Susţine, de asemenea, că prima instanţă a pronunţat sentinţa recurată fără să ţină cont de decizia CCR nr. 392/2021, invocată de reclamant. De altfel, nici nu a făcut vreo referire la aceasta.

Prin Decizia nr. 392/2021, paragraful 34, Curtea Constituţională a României a constatat că (d)ispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 nu pot fi interpretate decât ca făcând trimitere la art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020, astfel că incidenţa reglementărilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 este exclusă, în mod expres, în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă.

Raportat la aceste dispoziţii cu caracter obligatoriu, interpretând per a contrario, în situaţia în care nu există o lege specială care să aibă aplicare înaintea legii generale, în opinia recurentului, în cauză devin incidente dispoziţiile dreptului comun, reprezentate de art. 997 C. proc. civ.

Recurentul face trimitere şi la art. 5 şi 6 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Arată că legiuitorul a prevăzut o procedură specială şi derogatorie pentru suspendarea executării unui act administrativ, prin Legea nr. 554/2004 care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, nefiind incidente prevederile art. 997 şi următoarele din C. proc. civ. referitoare la ordonanţa preşedinţială, care au caracter general faţă de cele reglementate de legea contenciosului administrativ.

De altfel, nici decizia invocată de recurentul-reclamant în combaterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de B. în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal nu este în măsură a conduce la o altă soluţie.

4.2. Intimatul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin reprezentant legal Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În prezenta cauză, dispoziţiile procedurii ordonanţei preşedinţiale (art. 997 şi următoarele din C. proc. civ.) nu-şi găsesc aplicabilitate întrucât este vorba de un act administrativ individual, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, emis pentru combaterea efectelor unei epidemii (pandemii) potrivit art. 5 din lege, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, este inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială ce vizează cererea de suspendare a actului administrativ, justificat de existenţa unor reglementări cu caracter derogatoriu în materia contenciosului administrativ.

În ceea ce priveşte critica adusă de recurentul-reclamant raportat la decizia nr. 392/2021 a Curţii Constituţionale, instanţa de fond în mod corect a reţinut că aceasta nu este în măsură a deroga de la procedura prevăzută prin Legea nr. 554/2004 în materia suspendării actului administrativ.

Instanţa de fond a punctat faptul că "decizia amintită nu instituie o nouă cale de acces la justiţie altfel decât acestea sunt consacrate în prezent, ci doar conchide în sensul în care o atare acţiune (în anulare sau suspendării a executării actului) ar trebui soluţionată cu o procedură chiar mai rapidă decât cele pe care le are partea la dispoziţie conform Legii nr. 554/2004 (...) dar nu posibilitatea de a uza de procedura ordonanţei preşedinţiale pentru a obţine suspendarea executării actului în alte condiţii şi după alte cerinţe decât cele instituite de legiuitor la art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004".

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de ordonanţă preşedinţială, prin care a solicitat suspendarea efectelor Hotărârii de Guvern nr. 1130/22.10.2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la H.G. nr. 1090/2021 şi a Hotărârii nr. 91/22.10.2021, cât şi a anexelor, până la soluţionarea dosarului de fond, întemeiată pe prevederile art. 997 C. proc. civ.

Actele atacate se încadrează în definiţia legală prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004: act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Condiţiile şi cazurile în care poate fi suspendată executarea unui act administrativ sunt prevăzute expres în art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, ca lege specială, derogatorie de la dreptul comun, în materia contenciosului administrativ.

Se observă că, în cauză, reclamantul nu a solicitat măsura de suspendare în baza dispoziţiilor art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, ci pe calea ordonanţei preşedinţiale, potrivit art. 997 C. proc. civ.

În raport de obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială formulată, Înalta Curte reţine că în mod judicios prima instanţă a reţinut că este întemeiată excepţia de inadmisibilitate a cererii, invocată de pârâtul Guvernul României, în raport de caracterul special al dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, dispoziţii cu rang prioritar de aplicare în raport cu prevederile cu caracter general cuprinse în art. 997 C. proc. civ.

Este adevărat că art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate, pe de altă parte, precum şi cu procedura reglementată de această lege.

Dar, în condiţiile în care în cadrul raporturilor de autoritate dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate, pe de altă parte, legea specială a reglementat procedura suspendării executării actului administrativ atacat, suspendarea aceluiaşi act administrativ pe calea altei proceduri speciale, a ordonanţei preşedinţiale, reglementate de C. proc. civ. nu se mai poate dispune, această din urmă procedură fiind incompatibilă cu procedura reglementată de Legea nr. 554/2004.

Contrar susţinerii recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a referit la decizia CCR nr. 392/2021, reţinând în acest sens că decizia amintită nu instituie o nouă cale de acces la justiţie, altfel decât acestea sunt consacrate în prezent, ci doar conchide în sensul în care o atare acţiune (în anulare sau de suspendare a executării actului) ar trebui soluţionată cu o procedură chiar mai rapidă decât cele pe care partea le are la dispoziţie conform Legii nr. 554/2004. Cu alte cuvinte, în lumina considerentelor Deciziei CCR nr. 392/2021 din 08 iunie 2021, se prevede posibilitatea scurtării termenelor de soluţionare astfel încât să se asigure eficienţa verificării legalităţii actului în termenul scurt în care acesta îşi produce efectele, de 30 de zile, dar nu posibilitatea de a uza de procedura ordonanţei preşedinţiale pentru a obţine suspendarea executării actului în alte condiţii şi după alte cerinţe decât cele instituite de legiuitor la art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Curtea Constituţională a reţinut, aşadar, prin Decizia nr. 392/2021, că Legea nr. 55/2020 nu conţine dispoziţii procedurale care să garanteze soluţionarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiţie şi nici dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu ar răspunde acestor exigenţe, însă instanţa de contencios administrativ este ţinută de aplicarea Legii nr. 554/2004, dreptul comun în materie, neputând depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti substituindu-se legiuitorului şi să aplice alte proceduri decât cele existente.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 591 din 9 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.