Validity of insurance contract termination notice sent to temporary administrator after mandate restriction

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 20.11.2017, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor anularea Deciziei nr. 10406/31.10.2017 emise de pârât şi obligarea acestuia pârâtului la plata sumei de 1300 RON reprezentând diferenţă despăgubire.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2991 din data de 22 iunie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că reclamanta a transmis cererea de denunţare a contractului de asigurare către F.G.A., întrucât "la data primirii notificării, acesta nu avea competenţe de reprezentare a A. SA".

Menţionând că notificarea a fost transmisă sătre F.G.A. la data de 1.09.2016, deci anterior intrării în faliment a asigurătorului, recurenta a apreciat că soluţia pronunţată este nelegală, deşi instanţa a reţinut faptul că la data de 07.03.2016, A.S.F. a emis decizia nr. 603/2016 prin care a dispus ca F.G.A., în calitate de administrator temporar, să înlocuiască organul de conducere al S.C. A..

De asemenea, reclamanta a arătat instanţei de fond faptul că încă din data de 27.07.2016 s-a stabilit retragerea autorizaţiei de funcţionare a S.C. A., iar la momentul depunerii la F.G.A. a notificării de denunţare a poliţei, acesta preluase, conform deciziei A.S.F., conducerea S.C. A. Mai mult decât atât, reclamanta a fost informată informată verbal de către conducerea societăţii de asigurare că aceasta nu mai poate primi niciun document întrucât nu mai deţine autorizaţie de funcţionare.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ decizia nr. 10406/31.10.2017, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată nr. x/7.11.2016 privind suma de 586 RON, reprezentând prima de asigurare pentru perioada rămasă neacoperită a poliţei de Avarii şi Furt Casco Exclusiv nr. AAA 3053279.

Prima instanţă a respins acţiunea, având în vedere dispoziţiile art. 7.5 din convenţia încheiată între reclamanta A.P.I.A. şi A. S.A., conform cărora denunţarea unilaterală a contractului trebuia să se realizeze cu notificarea prealabilă a celeilalte părţi, efectuată cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de denunţare.

Fiind învestită cu recursul promovat de Reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa, Înalta Curte împărtăşeşte opinia instanţei de fond şi constată că hotărârea acesteia nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate.

Primul motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Instanţa de control judiciar apreciază că recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, atât ca urmare a neînfăţişării unor critici care să susţină acest motiv de casare, cât şi ca urmare a faptului că, în raport de considerentele hotărârii atacate, aceasta explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a pronunţat soluţia în cauză.

Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în materie.

Astfel, Înalta Curte constată că între reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa şi A. s-a încheiat la data de 17 februarie 2016 contractul de asigurare Casco nr. AAA 3053279, valabil în perioada 18 februarie 2016 - 17 februarie 2017.

La data de 07 noiembrie 2016, reclamanta a solicitat pârâtului plata sumei de 586 RON, ca urmare a denunţării unilaterale a contractului, iar prin decizia nr. 10406/31.10.2017, pârâtul a respins cererea de plată faţă de lipsa notificării prealabile a A.

Potrivit prevederilor art. 7.5. din Condiţiile de asigurare, parte din convenţia încheiată între reclamanta APIA si A., "Contractul de asigurare poate înceta prin denunţarea unilaterală de către una din părţile contractante, cu notificarea prealabilă a celeilalte părţi, care trebuie făcută cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de denunţare.(…)"

Or, reclamanta nu a notificat A. cu privire la denunţarea contractului pe asigurător, ci a înaintat notificarea unui terţ, respectiv pârâtului din prezenta cauză, care, la data primirii notificării, nu avea competenţe de reprezentare a A.. Prin urmare, o astfel de notificare nu poate produce efectele denunţării unilaterale. În plus, prevederile contractuale se completează cu dispoziţiile dreptului comun, respectiv cele ale art. 2209 din C. civ., potrivit cărora "Denunţarea contractului de asigurare de către una dintre părţi se poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către cealaltă parte" şi ale art. 1270 din acelaşi act normativ care statuează puterea de lege a contractului valabil încheiat între părţi.

Lipsa calităţii de reprezentant al F.G.A. la data notificării, 29 august 2016, rezultă din succesiunea în timp a dispoziţiilor legale şi normelor A.S.F.

Astfel, conform art. 9 alin. (3) din Norma A.S.F. nr. 16/2015, Fondul poate desfăşura şi activitatea de administrator special în procedura de redresare financiară a asigurătorului şi de lichidator în procedura de lichidare voluntară a asigurătorului.

La data de 07 martie 2016, A.S.F. a emis Decizia nr. 603/2016, prin care s-a dispus, conform art. 1, ca administratorul temporar - Fondul de garantare a Asiguraţilor să înlocuiască organul de conducere al A. S.A.

Ulterior, la data de 27 iulie 2016, prin Decizia A.S.F. nr. 1498/2016 s-a constatat starea de insolvenţă a A. S.A., astfel cum este definită de art. 3 alin. (1) lit. j) pct. 2 şi pct. 3 din Legea nr. 503/2004, coroborate cu prevederile art. 5 pct. 31 lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 85/2014 şi s-a dispus solicitarea intrării în procedura de faliment, conform prevederilor art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 503/2004.

Prin art. 6 din decizia menţionată, în considerarea prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, precum şi a faptului că membrii organului de conducere al asigurătorului au fost sancţionaţi de A.S.F. cu retragerea aprobării, iar prin Decizia A.S.F. nr. 603/2016 s-a dispus înlocuirea organului de conducere al A. S.A. cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în vederea protejării intereselor creditorilor de asigurări, prelungirea duratei mandatului administratorului temporar numai pentru şi până la îndeplinirea de către Societatea "A." S.A. a obligaţiei de predare a evidenţelor prevăzute la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004.

De asemenea, conform art. 6 alin. (2) din aceeaşi decizie, la data intrării ei în vigoare, prevederile art. 3 din Decizia A.S.F. nr. 603/2016 privind stabilirea atribuţiilor şi competenţelor Fondului de Garantare a Asiguraţilor - administrator temporar al Societăţii "A." S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 09 martie 2016, îşi încetează aplicabilitatea.

Aşadar, la datele la care notificarea de denunţare unilaterală a poliţei de asigurare a fost emisă (29 august 2016 - dosar fond) şi comunicată pârâtului (02 septembrie 2016 - dosar fond), prevederile art. 3 din Decizia A.S.F. nr. 603/2016, cuprinzând atribuţiile Fondului de garantare a asiguraţilor, desemnat administratorul temporar al A. S.A., îşi încetaseră aplicabilitatea ca urmare a intrării în vigoare a Deciziei A.S.F. nr. 1498/2016 la data de 02 august 2016 (data publicării în Monitorul Oficial).

Contrar susţinerilor recurentei, la datele la care notificarea a fost emisă şi comunicată pârâtului, mandatul administratorului temporar, acordat potrivit Deciziei A.S.F. nr. 603/2016, subzista doar în ceea ce priveşte obligaţia de predare a evidenţelor, nu şi în ceea ce priveşte obligaţia de conducere a activităţii societăţii de asigurare, motiv pentru care nu se poate reţine ca fiind valabil făcută denunţarea contractului de asigurare prin notificarea făcută pârâtului.

Denunţarea unei poliţe de asigurare se circumscrie noţiunii de asigurare a continuităţii activităţii asigurătorului şi nu constituie o simplă corespondenţă, fiind o manifestare de voinţă a părţii contractante în sensul încetării contractului de asigurare înainte de termen. Pentru a produce efecte, denunţarea trebuia notificată către cealaltă parte, în speţă aceasta fiind A..

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că reclamanta nu a îndeplinit formalitatea de a notifica partea cocontractantă (A.), în concordanţă cu art. 7.5. din Condiţiile de asigurare şi art. 2209 din C. civ., cu privire la intenţia de denunţare unilaterală a contractului de asigurare, convenţia nu a încetat, iar în această situaţie reclamanta nu este îndreptăţită să solicite restituirea, chiar şi parţială, a primei de asigurare.

Nu în ultimul rând, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2005, "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Cum prevederile art. 7.5. din contractul de asigurare încheiat între reclamantă şi A. nu au fost respectate, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că refuzul de plată exprimat prin decizia nr. 10406/31.10.2017 nu are caracter nejustificat.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa împotriva sentinţei nr. 2991 din data de 22 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.