Jurisdictional conflict over salary recalculation claims: non-observance of mandatory pre-litigation administrative procedure renders exclusive appellate jurisdiction inapplicable

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I Civilă, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională de Probaţiune, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au solicitat instantei ca, prin hotărârea pe care o va pronunta în prezenta cauză, să dispună obligarea pârâtilor la:

I. Recalcularea indemnizatiei de încadrare si a celorlalte drepturi aferente ale reclamanţilor, raportat la o valoare de referintă sectorială:

În cuantum de 440,16 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008: 405+8,5% în două etape, cu rotunjire=440,16) începând cu 09.04.2015, până la data de 01.12.2015; în cuantum de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea 293/2015: 440, 16+10%=484,176, care se rotunjeste la 484,18) începând cu 01.12.2015, până la 31.07.2016; în cuantum de 605,225 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 57/2015: 484,18+25%=605,225), începând din 01.08.2016 până la zi, şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, diferenţă actualizată cu indicele de inflatie la data plătii efective.

II. Repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozitiilor legale reprezentat de diferenta salarială rezultată dintre noua indemnizatie de încadrare si indemnizatia actuală de încadrare începând cu 01.08.2016 până la zi, si în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizatii de încadrare (prin obligarea pârâtilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plătii diferentelor bănesti corespunzătoare prin obligarea pârâtilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoasterea efectivă a dreptului, a diferentei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflatie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilitătii fiecărei obligatii lunare de plată si până la data plătii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 791 din data de 22.04.2021, Tribunalul Timiş, secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 1356 din data de 10.04.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa acestă hotărâre, Curtea de Apel a apreciat că ipoteza normei cuprinse în art. 7 a din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, care ar fi atras competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, nu este îndeplinită.

Reclamanţii nu au contestat acte administrative de stabilire a drepturilor salariale ori vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 153/2017, spre a fi atrasă în cauză competenţa instanţei prevăzută de art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017.

În susţinerea pretenţiilor solicitate, reclamanţii au invocat, printre altele, situaţia de discriminare în care se află faţă de alţi angajaţi ai familiei ocupaţionale Justiţie, care primesc drepturile salariale calculate în funcţie de valorile de referinţă sectorială anterior menţionate.

Curtea apreciază că dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 (fostele dispoziţii ale art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010) instituie o competenţă materială derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială.

Dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie. Din aceste motive, texte legale invocate de Tribunalul Timiş, secţia I Civilă nu sunt incidente în cauză.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Obiectul cauzei deduse judecăţii îl constituie obligarea obligarea pârâţilor a plata drepturilor salariale ce se cuvin reclamanţilor, în calitate de consilieri de probaţiune, luând în considerare o valoare sectorială de 440,16 RON, începând cu 09.04.2015 până la data de 01.12.2015; de 484,18 RON în perioada 01.12.2015 până la 31.07.2016 şi de 605,225 RON, începând din 01.08.2016 până la zi.

Potrivit prevederilor art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Înalta Curte constată că art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 reglementează o procedură specială în situaţia personalului din justiţie care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

În cauză, reclamanţii nu au urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv nu au formulat contestaţie împotriva modului de calcul al drepturilor salariale la Ministrul Justiţiei, ci s-au adresat instanţei de judecată cu o acţiune ce vizează obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare.

În acest sens este de reţinut că, în susţinerea pretenţiilor solicitate, reclamanţii au invocat şi situaţia de discriminare în care se află faţă de alţi angajaţi ai familiei ocupaţionale Justiţie, care primesc drepturile salariale calculate în funcţie de valorile de referinţă sectorială anterior menţionate.

Obiectul şi temeiul juridic al cererii de chemare în judecată sunt esenţiale pentru corecta determinare a normelor de competenţă materială incidente în litigiu, cu respectarea principiului disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă numai în limitele investirii.

În cauză, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit în mod corect că litigiul dedus judecăţii se referă la un conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale pe care reclamantele le consideră cuvenite şi neplătite şi deci competenţa de soluţionare în primă instanţă revine secţiilor specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalelor.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională de Probaţiune, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2022.