Validity of service at a procedural address after attorney resignation and unstamped cassation appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s recourse against the appellate decision upholding the National Integrity Agency’s evaluation report, and annulled the recourse against the initial judgment as unstamped, leaving the lower court rulings in force. The dispute concerned an administrative challenge to an integrity evaluation report and a subsequent procedural attempt to restart appeal deadlines via a request for re-notification of the judgment; the appellant argued that service at the law firm of her former counsel, who had unilaterally terminated the contract and changed addresses without notice, was invalid. The court held that service at the designated procedural address was valid under Article 158 of the Code of Civil Procedure, and that a unilateral termination of the legal assistance contract does not automatically revoke the chosen procedural domicile unless expressly stated, nor does it justify a request to restart deadlines under Article 172. Furthermore, the recourse against the initial judgment was annulled pursuant to Article 486(3) of the Code of Civil Procedure and O.U.G. No. 80/2013 because the appellant failed to pay the mandatory judicial stamp tax within the deadline, a defect subject to nullity.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 158 din C. proc. civ, art. 172 din C. proc. civ, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013; Validity of service at a procedural address after attorney resignation and unstamped cassation appeal: The dispute concerned an administrative challenge to an integrity evaluation report and a subsequent procedural attempt to restart appeal deadlines via a request for re-notification of the judgment; the appellant argued that service at the law firm of her former counsel, who had unilaterally terminated the contract and changed addresses without notice, was invalid. The court held that service at the designated procedural address was valid under Article 158 of the Code of Civil Procedure, and that a unilateral termination of the legal assistance contract does not automatically revoke the chosen procedural domicile unless expressly stated, nor does it justify a request to restart deadlines under Article 172. Furthermore, the recourse against the initial judgment was annulled pursuant to Article 486(3) of the Code of Civil Procedure and O.U.G. No. 80/2013 because the appellant failed to pay the mandatory judicial stamp tax within the deadline, a defect subject to nullity.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGrounds for annulling the recourse against the initial judgment due to non-payment of the judicial stamp tax.
Grounds for rejecting the recourse against the appellate decision as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 13 mai 2021
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 4.08.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare întocmit de inspecţia de integritate din cadrul pârâtei înregistrat sub nr. x/17.07.2017, cu consecinţa repunerii reclamantei în situaţia anterioara.
Prin sentinţa civilă nr. 417/25.01.2018, Tribunalului Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat judecarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal la data de 6.03.2018.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2634 din 06 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca fiind neîntemeiată.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ Fiscal, la data de 27.11.2018 în dosarul nr. x/2017, petenta A. a solicitat recomunicarea hotărârii civile nr. 2634/06.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul civil nr. x/2017
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 12 decembrie 2018 s-a respins cererea de recomunicare a sentinţei civile nr. 2634/6.06.2018, formulată de petenta A., ca neîntemeiată.
3. Recursurile
3.1. Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei cu consecinţa anulării raportului de evaluare nr. x/17.07.2017, reţinându-se că la data depunerii candidaturii pentru Camera Deputaţilor, raportul de serviciu era suspendat.
A formulat şi cerere de repunere în termenul de recurs.
3.2. Prin cererea formulată la data de 20.12.2018 recurenta - reclamantă a formulat recurs şi împotriva încheierii din 12 decembrie 2018.
Întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a susţinut recurenta că hotărârea a fost comunicată la sediul avocatului ales, care nu s-a prezentat la termenul din data de 6.06.2018, motiv pentru care a reziliat contractul de asistenţă juridică.
De asemenea, a învederat reclamanta că avocatul i-a comunicat faptul că nu a intrat în posesia sentinţei şi că şi-a schimbat sediul profesional, fără a încunoştinţa despre această împrejurare nici pe reclamantă şi nici instanţa de judecată.
A invocat dispoziţiile art. 157 şi 158 din C. proc. civ.
4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Constată instanţa de recurs că recurenta - reclamantă a criticat încheierea din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal prin care s-a respins cererea de recomunicare a sentinţei instanţei de fond.
În susţinerea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurenta că hotărârea primei instanţe a fost comunicată la cabinetul apărătorului cu care a reziliat contractul de asistenţă juridică în raport de împrejurarea că acesta nu s-a prezentat la termenul de judecată acordat.
Totodată din dovada de comunicare la sediul apărătorului rezultă că aceasta nu a fost primită personal, în condiţiile în care acesta, aşa cum i-a învederat ulterior, şi-a schimbat sediul profesional.
Reţine Înalta Curte că sub imperiul acestui caz de casare, se pot include neregularităţi de ordin procedural, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale care atrag sancţiunea nulităţii.
Contrar susţinerilor recurentei - reclamante, instanţa observă că prin cererea de chemare în judecată şi-a desemnat sediul ales la cab. Av. "B.", cu sediul profesional în Piteşti, Judeţ Argeş, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 158 din C. proc. civ., procedura de citare şi de comunicare s-a desfăşurat la această adresă, nefiind necesară indicarea de către parte a unui anumit avocat din cadrul cabinetului sau al societăţii profesionale de avocatură spre a primi actele de procedură, însuşi cabinetul (avocatul) sau societatea profesională fiind însărcinat(ă) cu această atribuţie.
Are în vedere Înalta Curte că dispoziţiile art. 172 din C. proc. civ. prevăd că dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată.
În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare/comunicare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.
Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte schimbarea în cursul procesului a domiciliului sau a sediului procesual ales. Sancţiunea care intervine în cazul în care partea omite să facă o atare încunoştinţare vizând schimbarea domiciliului sau a sediului procesual ales este aceea că procedura de comunicare se va considera legal îndeplinită la vechiul loc de citare, pentru aceeaşi instanţă.
Nici chiar renunţarea unilaterală la contractul de asistenţă juridică nu implică în mod automat şi renunţarea părţii la alegerea de domiciliu făcută la sediul profesional al avocatului care o reprezenta în proces, fiind necesar ca partea sau avocatul să arate în mod expres şi că renunţă la alegerea de domiciliu, întrucât domiciliul sau sediul procesual ales nu constituie obiect al contractului de asistenţă juridică.
In raport de aceste considerente, Înalta Curte costată că procedura de comunicare a sentinţei civile nr. 2634/06.06.2018 a fost corect îndeplinită, în raport de dovada aflată la dosar, din cuprinsul căreia rezultă că hotărârea a fost comunicată la data de 11.10.2018 la domiciliul procesual ales indicat de parte în cererea de chemare în judecată, respectiv la cab. Av. "B.", cu sediul profesional în Piteşti, Judeţ Argeş, fiind depusă la cutia poştală
Pentru aceste motive, urmează să fie respins recursul formulat împotriva încheierii din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal.
Deşi recurenta - reclamantă a formulat şi cerere de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte constată că cererea de recomunicare a sentinţei nu are drept consecinţă repunerea reclamantei în termenul de exercitare a căii de atac, care se calculează de la data la care sentinţa i-a fost comunicată iniţial, având în vedere că dovada comunicării a fost procedural întocmită.
Simpla afirmare în cuprinsul cererii de recomunicare a sentinţei, că apărătorul reclamantei nu a primit comunicarea acesteia la sediul ales indicat în cererea de chemare în judecată, nu echivalează cu o cerere de repunere în termenul de recurs şi nici nu cuprinde invocarea unor situaţii mai presus de voinţa părţii care să justifice repunerea în termenul de recurs, printr-o interpretare largă a calificării cererii, având în vedere obligaţiile impuse de dispoziţiile art. 172 din C. proc. civ.
Analizând excepţia netimbrării invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul formulat împotriva sentinţei nr. 2634 din 06 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Recurentei - reclamante i s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON conform O.U.G. nr. 80/2013, adresa instanţei fiind comunicată acesteia la data de 19 martie 2021, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar.
Recurenta - reclamantă nu a înţeles să acopere lipsa taxei judiciare de timbru până la termenul acordat în cauză la data de 13 mai 2021.
Potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:
"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invoca unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.
(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."
Astfel, deşi i s-a adus la cunoştinţă, prin citaţia pentru termenul de faţă, obligaţia achitării taxei judiciare de timbru conform prevederilor O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării recursului, recurenta - reclamantă nu s-a conformat dispoziţiei instanţei.
Potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acestea se plătesc anticipat iar, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, va anula recursul declarat împotriva sentinţei nr. 2634 din 06 iunie 2018, ca netimbrat şi, nefiind identificate motive de casare a încheierii din data de 12 decembrie 2018, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 2634 din 06 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2021.