Joint and several liability of company administrators for tax debts requires proof of bad faith and causation, not mere non-payment

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bacău reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi au solicitat anularea deciziilor nr. 113370 şi nr. 113369 din 2.05.2018, de angajare a răspunderii solidare.

Prin precizările depuse la 14 august 2018 reclamanţii au solicitat anularea deciziilor nr. 10583/16.07.2018 şi nr. 10584/16.07.2018 prin care au fost soluţionate contestaţiile împotriva deciziilor de atragere a răspunderii solidare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 115 din 04 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

S-a admis acţiunea privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

S-a anulat decizia nr. 10583 din 16.07.2018 şi decizia nr. 113370 din 2.05.2018 de angajare a răspunderii solidare a contestatoarei A..

S-a anulat decizia nr. 10584 din 16.07.2018 şi decizia nr. 113369 din 2.05.2018 de angajare a răspunderii solidare a contestatorului B..

A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor 2500 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că aspectele reţinute de instanţa de fond sunt nefondate, având în vedere că intimaţii reclamanţi, în calitate de administratori ai S.C. C. S.R.L., au ascuns bunurile şi sursele impozabile/taxabile şi au omis evidenţierea în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, evidenţiind cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale precum şi unele operaţiuni fictive.

Împotriva societăţii şi administratorilor statutari a fost înaintată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău plângerea penală nr. x/09.10.2017.

A susţinut recurenta - pârâtă că s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar în sumă de 961.727 RON aferent unei baze de impozitare suplimentare în sumă de 6.010.794 RON ca urmare a neacordării dreptului de deducere a cheltuielilor de exploatare în sumă de 1.699.783 RON, având în vedere lipsa documentelor justificative, nedovedirii sursei de provenienţă a furnizorului principal (persoana afiliată) şi stabilirii de venituri suplimentare în sumă de 4.451.541 RON.

S-a identificat legătura de cauzalitate între starea de insolvabilitate a debitorului S.C. C. S.R.L. şi comportamentul fiscal necorespunzător adoptat de intimatii reclamanţi cu privire la neîndeplinirea obligaţiei legale de a declara şi achita la scadenţă obligaţiile fiscale restante în suma de 2.667.988 RON ale contribuabilului debitor S.C. C. S.R.L..

Apreciind îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii solidare în temeiul prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Au arătat că a fost adusă la cunoştinţa organului fiscal imposibilitatea punerii la dispoziţie a documentelor financiar contabile, acestea fiind indisponibilizate în dosarul penal, aspect reţinut de prima instanţă.

Totodată, s-a arăta că simpla neplată a obligaţiilor fiscale nu atrage răspunderea administratorilor, în absenţa oricărei motivări a indeplinirii condiţiilotr cerute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

S.C. C. S.R.L. a fost supusă unei acţiuni de inspecţie fiscală pentru perioada 1.01.2012-31.12.2015 pentru impozitul pe profit, 1.02.2013-30.06.2017, pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor şi 1.01.2012-30.06.2017 pentru T.V.A., rezultatul inspecţiei fiind materializat prin emiterea deciziei de impunere nr. x/5.10.2017 respectiv decizia F-BC 397/5.10.2017.

Conform constatărilor organelor de inspecţie fiscală, C. S.R.L. a omis evidenţierea în contabilitate a operaţiunilor comerciale iar pe de altă parte a evidenţiat cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, astfel că a fost înaintată plângerea penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

S.C. C. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva deciziilor de impunere iar prin decizia 15/17.01.2018 organul de soluţionare a dispus suspendarea, până la finalizarea cauzei penale ce formează obiectul sesizării. Ulterior, au fost emise actele contestate în cauza de faţă.

Astfel, prin decizia nr. 113369 din 2.05.2018 s-a dispus angajarea răspunderii solidare a domnului B. în vederea recuperării creanţelor în sumă de 3.293.022 RON iar prin decizia nr. 113370 din 2.05.2018 angajarea răspunderii solidare a reclamantei A. în limita sumei de 2.667.988 RON.

S-a reţinut că în urma inspecţiei fiscale s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar de 961.727 RON aferent unei baze de impozitare suplimentare în sumă de 6.010.794 RON ca urmare a neacordării dreptului de deducere a cheltuielilor de exploatare în sumă de 1.699.783 RON având în vedere lipsa documentelor justificative, faptul că nu a fost dovedită sursa de provenienţă a furnizorului principal (persoana afiliată) a stabilirii de venituri suplimentare în sumă de 4.451.541 RON.

Deciziile de antrenare a răspunderii au fost contestate de reclamanţi şi soluţionate la 16.07.2018 prin deciziile nr. 10583/2018, respectiv nr. 10584/2018.

Prin art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinţei recurate.

Prin calea de atac exercitată, recurenta-pârâtă şi-a manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă în ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor privind răspunderea solidară, reiterând aceleaşi argumente supuse controlului de legalitate în faţa primei instanţe, criticile formulate vizând în fapt temeinicia sentinţei iar nu veritabile motive de nelegalitate.

Înalta Curte aminteşte că potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală., pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Din analiza textului de lege anterior enunţat, rezultă că prima condiţie pentru angajarea răspunderii examinate se referă la existenţa unui debitor declarat insolvabil, constatare care se face de către organul fiscal competent. A doua condiţie este existenţa unui prejudiciu. Cea de-a treia condiţie este existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi se materializează prin existenţa unei relaţii directe de la cauză la efect, în sensul că provocarea insolvabilitatea persoanei juridice prin nedeclararea/neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, se datorează faptelor ilicite săvârşite în forma prevăzută la art. 25 alin. (2) lit d din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Instanţa de control judiciar reţine că reaua-credinţă nu presupune o simplă culpă a administratorului societăţii în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci o atitudine asumată de persoana în cauză care, conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale, săvârşeşte un act sau un fapt contrar legii sau al celorlalte norme de convieţuire socială.

Recurenta-pârâtă nu a dovedit în ce constă comportamentul necorespunzător al acestora, limitându-se doar la indicarea unor împrejurări de fapt vizând neîndeplinirea obligaţiilor legale sau a măsurilor de executare silită declanşate împotriva societăţii debitoare, care nu au avut finalitatea prevăzută de lege datorită lipsei disponibilului bănesc şi a bunurilor din patrimonial societăţii care să acopere creanţa fiscală.

Astfel, nu se poate prezuma că toate situaţiile de neplată a obligaţiilor fiscale sau de ţinere neconformă a contabilităţii se datorează relei credinţe a administratorilor, astfel cum susţine recurenta.

Împărtăşind opinia instanţei de fond, Înalta Curte reţine că apărarea reclamanţilor referitoare la imposibilitatea prezentării documentelor de evidenţă financiar contabilă este fondată, întrucât acestea au fost predate organelor de cercetare penală cu prilejul unei percheziţii ce face obiectul altui dosar penal (2931/P/2014),

Totodată se reţine că prin Ordonanţa din 25 septembrie 2018 în dosarul penal x/2017 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. a) legea 241/2005 întrucât fapta nu există, reţinându-se că în plângerea penală organele de inspecţie fiscală nu au precizat în concret în ce a constat fapta, care e sursa impozabilă ce a fost ascunsă.

Prin urmare, analizând criticile din recurs prin raportare la dispoziţiile legale incidente, se constată că, în mod judicios, prima instanţă a concluzionat că din nicio probă nu rezultă că nedeclararea/neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale C. S.R.L. s-ar datora relei-credinţe a reclamanţilor.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva sentinţei nr. 115 din 04 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2021.