Applicability of five-year evaluation limit for young farmers to State Aid Scheme beneficiaries for forestry investments

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 la data de 30.10.2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 7 - Centru Alba Iulia şi intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin ministru, a solicitat anularea deciziei nr. 19311/20.07.2017 emisă de către Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi contravenţiilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/14.06.2017, obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 29.11.2017 pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii cu consecinţa menţinerii actelor emise de A.F.I.R. ca fiind temeinice şi legale, pentru motive în esenţă comune celor invocate prin actele administrative contestate.

La data de 22.02.2018 reclamanta a depus la dosar note scrise prin care a răspuns apărărilor formulate de partea pârâtă prin întâmpinare, iar, în şedinţa publică de la acea dată, reclamanta a precizat acţiunea în sensul că a contestat Decizia nr. 22751/17.08.2017 prin care a fost soluţionată contestaţia nr. 19311/20.07.2017.

Totodată, în şedinţa publică din data de 22.03.2018, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 1086/09.10.2012 a Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru aprobarea instrucţiunilor de lucru şi modificarea ordinului nr. 643/2008, dar şi excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 643/2008 a Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru aprobarea manualelor de proceduri consolidate ale APDRP.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4692 din 15 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea reclamantei la susţinerea excepţiei de nelegalitate a actelor adiţionale nr. x/11.12.2013 şi nr. y/19.02.2014 şi a Ordinului nr. 643/24.10.2008, a admis excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 1086/09.10.2012 şi a respins în consecinţă excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, a respins excepţia inexistenţei Ordinului nr. 1086/09.10.2012 ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 7 - Centru Alba Iulia şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Ministru, a dispus anularea deciziei nr. 22751/17.08.2017 de soluţionare a contestaţiei administrative şi a procesului-verbal nr. x/14.06.2017 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, a obligat pârâţii AFIR şi CRFIR 7 - Centru Alba Iulia la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4692 din 15 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale solicitând casarea în parte a otărârii atacate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea cererilor de recurs care în mare parte conţin motive similare s-au susţinut următoarele:

Pentru a admite acţiunea reclamantei, instanţa de fond a reţinut în mod netemenic şi nelegal faptul că "ultima tranşă de pălatâ a fost realizată la data de 30.05.2014, astfel că prevederile contractuale expuse impun concluzia potrivit căreia monitorizarea conduitei contractuale a societăţii putea fi realizată pe o perioadă de minim 2 ani de la data ultimei plăţi (deci până la data de 30.05.2016) şi maxim până la finalizarea perioadei de valabilitate a contractului de finanţare, şi anume 08.03.2017".

Raportat la termenul în interiorul căruia trebuie emis Procesul-verbal de constatare şi de stabilire a neregulilor nr. x/14.06.2017, instanţa de fond a ignorat dispoziţiile actului adiţional nr. x/19.02.2014 la contractul de finanţare, precum şi faptul că, prin scrisoarea de informare nr. x/23.09.2016, transmisă către beneficiarul proiectului societatea A. S.R.L., a fost programată misiunea de control, pe teren, în perioada 28-29.09.2016. Urmare a acestei înştiinţării reclanmanta a răspuns cu adresa nr. x/22.09.2016, înregistrată la CRFIR 7 Centru sub nr. x/22.09.2016, prin care a informat autoritatea de control că la momentul controlului la locul de implementare al proiectului poate fi prezent doar dl B. reprezentantul legal, iar maşinile şi utilajele, respectiv, tractorul articulat forestier NF 210-4R, utilajul transport buşteni groşi x, utilajul transport buşteni subţiri x, utilajul de recoltare buşteni groşi x şi utilajul de recoltare buşteni subţiri x nu pot fi prezentate spre identificare, "acestea aflându-se în plină activitate în diverse zone forestiere ale Germaniei". Singurul utilaj ce a putut fi identificat a fost Macaraua x, în Valea Rea jud. Argeş.

Ulterior, o echipă din cadrul CRFIR 7 Centru Alba Iulia a efectuat un control ex-post în perioada 28-29.09.2016, atât la sediul social al societăţii cât şi în judeţul Argeş - Valea Rea în vederea identificării singurului utilaj achiziţionat prin proiectul FEADR şi aflat pe teritoriul României.

La sediul societăţii, respectiv în comuna Vulcan, judeţ Braşov, echipa a întocmit CA 12.8A - Fişa de verificare a eligibilităţii proiectului in perioada ex-post nr. 5 din 29.09.2016, însuşită de către domnul B. - reprezentant legal al proiectului, fără obiecţiuni, fiind constatate o serie de deficienţe care au fost aduse la cunoştinţa beneficiarului şi pentru care au fost acordate termene de remediere/prezentare documente începând cu data de 29.09.2016

În plus, echipa de control a solicitat beneficiarului în nenumărate rânduri documente care să justifice activitatea cofinanţată, în vederea demonstrării respectării criteriilor de eligibilitate şi selecţie, prin CA 12.8A- Fisa de verificare a eligibilităţii proiectului in perioada ex-post nr. 5 din 29.09.2016 şi Adresele CRFIR 7 Centru nr. 16563/15.11.2016, nr. 17189/28.11.2016; nr. 182/05.01.2016şi nr. 1573/03.02.2017.

Încă din luna septembrie 2019 autorittea de management a demarat controlul EX-POST asupra proiectului (deci în interiorul perioadei de valabilitate a contractului), control demarat în temeiul art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011 care dispune astfel:

"în cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sesizează că proiectul nu respectă cerinţele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de procedurile aplicabile se va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 şi 21, în scopul recuperării creanţei bugetare rezultate din nereguli, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel."

Pe de altă parte, clauzele contractului de finanţare (art. 14 alin. 2 din Anexa I la contract) prevăd că, "beneficiarul trebuie să consimtă la inspecţiile pe bază de documente sau la fata locului efectuate de Autoritatea Contractantă, Comisia Europeană şi orice alt organism cu atribuţii în domeniu asupra modului de utilizare a finanţării nerambursabile pe durate de valabilitate a contractului", fiind astfel reglementat mecanismul controlului ulterior asupra proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile.

Se mai precizează că la contractul de finanţare x/08.03.2012 au fost încheiate o serie de acte adiţionale cu beneficiarul societatea A. S.R.L., acte încheiate în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană în vigoare:

Actul Adiţional nr. 4/11.12.2013 care a modificat Articolul 2 "Durata de realizare a investiţiei şi implementare a proiectului" la Contractul de Finanţare menţionând la alin. (4) următoarele:

"(...) Durata de valabilitate a contractului de finanţare pentru măsura N578 este formată din durata de execuţie şi durata de monitorizare. Durata de monitorizare a contractului de finanţare este de 5 ani şi se calculează de la data ultimei plăţi efectuată de către Autoritatea Contractantă."

Prin Actul adiţional nr. x/19.02.2014 care a modificat Articolul 2 "Durata de realizare a investiţiei şi implementare a proiectului" părţile au convenit că "(...) Durata de valabilitate a contractului de finanţare pentru măsura XS şi N578 este formată din durata de execuţie şi durata de monitorizare. Durata de monitorizare a contractului de finanţare este de 5 ani şi se calculează de la data ultimei plăţi efectuată de către Autoritatea Contractantă."

Întrucât Tranşa III (finală) a fost realizată la data de 30.05.2014, iar termenul de prescripţie este de 5 ani şi se calculează de la data ultimei plăţi efectuată de către Autoritatea Contractantă, se apreciază că acest termen nu era împlinit şi autoritatea de management era îndreptăţită să realizeze un control asupra proiectului asumat de reclamantă.

Condiţiile impuse de Actul adiţional nr. x/19.02.2014 au fost solicitate şi acceptate de reclamantă, aceasta neputând a se dezice de clauzele asumate, astfel că instanţa de fond nu poate ignora principiul forţei obligatorii a contractului de finanţare asumat de reclamantă, mai ales că, dacă nu s-ar fi întocmit actele adiţionale beneficiara nu ar mai fi putut depune cererea de plată nr. x (finală), în baza căruia i-a fost decontată suma de 1.353.040 RON, în data de 30.05.2014.

Instanţa de fond ignoră faptul că actele adiţionale au fost încheiate ţinând cont de prevederile Ordinului nr. 1086/09.10.2012 al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru aprobarea instrucţiunilor de lucru şi modificarea Ordinului nr. 1086/09.10.2012.

La momentul emiterii Ordinului MADR nr. 1086/09.10.2013, dar şi la momentul încheierii Actul adiţional nr. x/19.02.2014, era în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Art. 13 alin. (3) din Regulamentul nr. 1974/2006 dispune că "Autoritatea competentă evaluează respectarea planului de dezvoltare în termen de maximum cinci ani de la data adoptării deciziei individuale de acordare a ajutorului. Statele membre definesc, ţinând seama de circumstanţele în care planul de dezvoltare este pus în aplicare, condiţiile de recuperare a ajutorului deja primit, în cazul în care se constată că, la data evaluării, tânărul agricultor nu a respectat dispoziţiile planului de dezvoltare".

Prin art. 19 din Regulamentul Delegat (UE) nr. 807/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de introducere a unor dispoziţii tranzitorii, s-a dispus astfel la art. 19 abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1974/2006.

El rămâne aplicabil în cazul operaţiunilor puse în aplicare în conformitate cu programele aprobate de Comisie în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 înainte de 1 ianuarie 2014.

Având în vedere posibilitatea dată de Regulament, fiecare stat membru are obligaţia de a stabili în ce condiţii se va proceda la recuperarea ajutorului deja primit, iar în acest sens sunt prevederile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor efectuării ultimei plăţi în cadrul instrumentului de finanţare.

Instanţa de fond face o confuzie între data până la care se extinde perioada de valabilitate şi monitorizare a contractului şi data finalizării proiectului (execuţia proiectului) în condiţiile în care, durata de valabilitate a contractului de finanţare pentru măsura XS şi N578 este formată din durata de execuţie şi durata de monitorizare.

Aşadar, după data finalizării proiectului (execuţiei proiectului) se adaugă perioada de monitorizare a proiectului, care este de 5 ani şi se calculează de la data ultimei plăţi efectuată de către Autoritatea Contractantă (data ultimei plăţi = data finalizării proiectului).

În acest sens sunt atât dispoziţiile actului adiţional nr. x/19.02.2014 dar şi dispoziţiile art. 8 alin. (6) din Anexa I la contract, care dispune că "Beneficiarul are responsabilitatea ca pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului să menţină în funcţiune investiţia realizată şi să demonstreze utilitatea acesteia conform descrierilor formulate si a angajamentelor asumate prin Cererea de Finanţare."

Deoarece în perioada de implementare a proiectului elementele identificate nu pot conduce la o concluzie clară privind neregulilor reţinute, beneficiarii sunt evaluaţi în perioada ex-post, atunci când activitatea acestora va deveni cea în conformitate cu intenţia acestora şi când structurile cu atribuţii de control pot strânge mai multe dovezi care pot conduce la certitudinea ca beneficiarul a încălcat prevederile legale şi contractuale asumate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat respingerea recursurilor pârâtelor apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală.

În motivarea opţiunii sale procesuale reclamanta - intimată a susţinut următoarele:

Art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede:

"dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de încheiere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de încheiere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare".

Art. 13 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1974/2006 stabileşte:

"autoritatea competentă evaluează respectarea planului de dezvoltare în termen, de maximum cinci ani de la data adoptării deciziei individuale de acordare a ajutorului.

Statele membre definesc, ţinând seama de circumstanţele în care planul de dezvoltare este pus în aplicare, condiţiile de recuperare a ajutorului deja primit, în cazul în care se constată că, la data evaluării, tânărul agricultor nu a respectat dispoziţiile planului de dezvoltare."

Concret, cele două dispoziţii reglementează ipoteze diferite:

Legea europeană reglementează durata de verificare a modului de executare al contractului, pe perioada derulării programului,

O.U.G. nr. 66/2011 reglementează dreptul de a stabili creanţa bugetară, în termen de 1 an de la data închiderii programului.

Astfel cum se poate observa din considerentele instanţei, expuse în secţiunea anterioară, Curtea de Apel Bucureşti nu a dat dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 o interpretare contrară celei legale, interpretare propusă şi de AFIR - instituţia are dreptul de a stabili creanţa bugetară în termen de 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului.

Ori, în speţă nu prescripţia acestui termen este în discuţie, ci prescripţia dreptului autorităţii de a monitoriza conduita contractuală (iar numai ulterior acestei monitorizări se naşte dreptul stabilirii creanţei bugetare). Astfel cum a reţinut instanţa de fond:

"această teză este subsecventă celei prin care se instituie obligaţia autorităţii competente de a evalua respectarea planului de dezvoltare în termen de maximum 5 ani de la data adoptării deciziei individuale de acordare a ajutorului".

Astfel, în ceea ce priveşte monitorizarea conduitei contractuale a reclamantei, aceasta nu putea fi realizată decât pe o perioadă de minim 2 ani calculată de la data ultimei plăţi (anume de la 30.05.2014 - 30.05.2016), şi maxim până la finalizarea perioadei de valabilitate a Contractului de finanţare, anume 08.03.2017. Această concluzie are în vedere şi dispoziţiile art. 2 (8) al Contractului de Finanţare.

În acest context, pentru a extinde termenul stabilit în Regulamentul CE nr. 1974/2006 şi în Contractul de Finanţare, MADR a emis Ordinul nr. 1086/09.10.2013, PNDR Manual de procedură pentru contractarea fondurilor - Formulare - Cod Manual M01 03 Versiunea 20, care în anexa 3 prevede adăugarea, în art. 2.4. de la paginile 12 şi 18, faptul că durata de valabilitate a contractului de finanţare pentru măsura N578 este formată din durata de execuţie şi durata de monitorizare. Iar Durata de monitorizare a contractului de finanţare este de 5 ani şi se calculează de la data ultimei plăţi efectuată de către Autoritatea Contractantă. În temeiul acestui ordin au fost emise şi actele adiţionale nr. x/19.02.2014 şi nr. y/11.12.2013.

Însă, conform art. 288 (fostul art. 249) alin. (2) TFUE:

"regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru". Astfel, Regulamentul nr. 1974/2006 (precum toate celelalte regulamente ale Uniunii Europene invocate în prezenta acţiune) are aplicabilitate obligatorie şi directă, având prevalentă faţă de dispoziţiile Ordinului nr. 1086/09.10.2013 şi de cele ale actelor adiţionale nr. x/19.02.2014 şi nr. y/11.12.2013. Prevederea art. 288 TFUE, care nu se supune niciunei rezerve, ar fi lipsită de sens dacă un stat i-ar putea anula în mod unilateral efectele prin intermediul unei măsuri legislative care să prevaleze asupra legislaţiei UE.

Mai mult, caracterul obligatoriu şi direct al normei europene determină prevalenţa acestuia faţă de norma naţională, astfel cum rezultă din jurisprudenţa tradiţională a CJUE şi din declaraţia nr. 17 realizată cu ocazia semnării conferinţei ministeriale de semnare a Tratatului de la Lisabona.

Din jurisprudenţa Curţii de Justiţie reiese că supremaţia dreptului comunitar este un principiu fundamental al dreptului comunitar. Conform Curţii, acest principiu este inerent naturii specifice a Comunităţii Europene. La data primei hotărâri din cadrul acestei jurisprudenţe consacrate (hotărârea din 15 iulie 1964, în cauza 6/64, Costa/ENEL), supremaţia nu era menţionată în tratat. Situaţia nu s-a schimbat nici astăzi. Faptul că principiul supremaţiei nu va fi inclus în viitorul tratat nu va schimba în niciun fel existenta principiului şi jurisprudenţa în vigoare a Curţii de Justiţie."

Astfel, pe de-o parte supremaţia dreptului european a fost stabilită în mod neechivoc, o ocazia semnării tratatelor de la Lisabona. Pe de altă parte, CJUE s-a pronunţat în numeroase decizii cu privire la supremaţia dreptului european, astfel:

a) în Costa/Enel instanţa europeană a stabilit că legislaţia derivată din Tratatul CE are prioritate fată de prevederile legale interne, deoarece transferul de competente de la statele membre către CE/UE comportă o limitare permanentă a drepturilor suverane ale acestora.

b) în cauza Internaţionale Handelsgesellschaft, instanţa europeană a stabilit că doctrina priorităţii legislaţiei UE prevala, iar validitatea unei reglementări CE şi efectele acesteia în interiorul unui stat membru nu pot fi afectate de susţineri conform cărora acestea încalcă fie drepturile fundamentale, aşa cum sunt acestea formulate de Constituţia unui stat membru, fie principiile unei structuri constituţionale naţionale.

c) în fine, în Simmenthal instanţa europeană a stabilit că orice instanţă naţională a unui stat membru trebuie să aplice dispoziţia europeană în toate elementele sale şi să protejeze drepturile conferite persoanelor de drept privat de către prevederea de drept european. în consecinţă, instanţa naţională nu va aplica dispoziţia naţională atunci când aceasta este în conflict cu dispoziţia europeană. Curtea Europeană de Justiţie a arătat că doctrina priorităţii legislaţiei UE prevala, iar validitatea unei reglementări CE şi efectele acesteia în interiorul unui stat membru nu pot fi afectate de susţineri conform cărora acestea încalcă fie drepturile fundamentale, aşa cum sunt acestea formulate de Constituţia unui stat membru, fie principiile unei structuri constituţionale naţionale.

Astfel, AFIR nu se poate prevala de dispoziţiile actelor adiţionale nr. x/19.02.2014 şi ale actului adiţional nr. x/11.12.2013, ori cele ale Ordinului MADR nr. 1086/09.10.2013, întrucât aceasta intră în conflict cu prevederile Regulamentului nr. 1974/2006, dispoziţiile acestuia din urmă prevalând.

Astfel, inspecţia a avut loc peste termenul limită stabilit legal pentru realizarea acesteia, cu încălcarea normelor edictate pentru existenţa sa valabilă, fiind supusă sancţiunii nulităţii.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor.

2.1. Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile pârâtelor sunt fondate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta societatea A. S.R.L. a învestit instanţa de fond cu controlul de legalitate al procesului-verbal nr. x/14.06.2017 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare şi a deciziei nr. 22751/17.08.2017 de soluţionare a contestaţiei administrative exercitate de reclamantă împotriva procesului-verbal menţionat anterior.

Prin acest proces-verbal s-a dispus recuperarea sumei de 5.496.639,28 RON şi încetarea Contractului Cadru nr. C 123F011170800006/08.03.2012, datorită încălcării prevederilor contractuale de către beneficiar, pe perioada de valabilitate a acestuia, elementele de fapt care au determinat în concret luarea acestei măsuri administrative fiind evidenţiate pe larg în hotărârea atacată.

Prima instanţă a dispus anularea acestor acte administrative urmare a valorificării ca pertinente a susţinerilor reclamantei referitoare la prescripţia dreptului autorităţii de management de a mai efectua controlul ale cărui constatări au fost valorificate prin actele administrative contestate.

În concret, s-a reţinut a fi incidente dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Regulamentul nr. 1974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) care limitează posibilitatea de evaluare a respectării planului de dezvoltare a proiectului finanţat pe o perioadă de maxim 5 ani de la data adoptării deciziei de acordare a ajutorului, respectiv data încheierii contractului de finanţare (08.03.2012), astfel că efectuarea inspecţiei ulterior datei de 08.03.2017 (16.03.2017 - 08.05.2017) a fost apreciată ca nelegală.

În considerarea efectului direct al normei comunitare menţionate şi al caracterului prioritar al acestei instanţa de fond a înlăturat de la aplicare dispoziţiile actelor adiţionale nr. x/11.12.2013 şi y/19.02.2014 care reglementau durata de valabilitate a contractului de finanţare.

Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Regulamentul nr. 1974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Potrivit acestei norme unionale "autoritatea competentă evaluează respectarea planului de dezvoltare în termen de maximum cinci ani de la data adoptării deciziei individuale de acordare a ajutorului. Statele membre definesc, ţinând seama de circumstanţele în care planul de dezvoltare este pus în aplicare, condiţiile de recuperare a ajutorului deja primit, în cazul în care se constată că, la data evaluării, tânărul agricultor nu a respectat dispoziţiile planului de dezvoltare."

Condiţiile aplicabile ajutorului pentru instalarea tinerilor agricultori, prevăzut la articolul 22 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, trebuie îndeplinite la data depunerii cererii de ajutor, conform alin. (1) din norma menţionată.

Articolul 22 alin. (1) din Regulamentul nr. 1698/2005 defineşte "tânărul agricultor" ca fiind o persoană cu vârsta de până la 40 de ani la momentul depunerii cererii, care deţine competenţele şi calificările profesionale adecvate şi care se stabileşte pentru prima dată într-o exploataţie agricolă ca şef al respectivei exploataţii.

Potrivit alin. (2) ajutorul se acordă până la concurenţa cuantumului maxim stabilit în Anexa 1, care este în cuantum de 70.000 Euro.

Chiar dacă forma asociativă a tinerilor agricultori este indiferentă din perspectiva obţinerii acestui ajutor, în raport de întinderea ajutorului obţinut de reclamantă şi a măsurii în care a fost accesat acest ajutor, reclamanta nu poate fi încadrată în categoria de tânăr agricultor şi prin urmare dispoziţiile din actul normativ unional de care se prevalează nu-i sunt aplicabile.

Astfel, contractul de finanţare nr. x din data de 08.03.2012, încheiat între Agenţia de plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi reclamantă a avut ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către autoritatea de management contractantă, pentru punerea în aplicare a Cererii de Finanţare nr. F 123F011170800006 pentru proiectul Achiziţie de maşini şi utilaje pentru exploatarea forestieră prin schema de ajutor de stat nr. N578/2009 aferentă Măsurii 123", finanţarea fiind în cuantum de 5.496.639,28 de RON.

Schema de Ajutor de stat nr. N578/2009 pentru "Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii pentru procesarea produselor agricole şi forestiere în vederea obţinerii de produse neagricole" este instituită potrivit Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 12/2010 şi vizează îmbunătăţirea nivelului general de performanţă al întreprinderilor, prin creşterea competitivităţii întreprinderilor care realizeză investiţii în sectoarele:

- procesarea de produse agricole prevăzute în anexa 1 la Tratatul CE în vederea obţinerii de produse neagricole;

- procesarea primară a produselor forestiere lemnoase şi nelemnoase;

- procesarea produselor agricole în vederea obţinerii de biocombustibil.

Or, la o analiză a acestui act normativ naţional rezultă că de această schemă de finanţare nu beneficiază tinerii agricultori la instalarea lor în exploataţia agricolă pe care o administrează, astfel că reclamanta în calitate de beneficiar al finanţării în cadrul acestei măsuri nu poate fi calificată ca fiind tânăr agricultor. Acest aspect rezultă şi din întinderea ajutorului obţinut de reclamantă care este substanţial mai mare decât limita maximă prevăzută pentru instalarea tinerilor agricultori.

Prin urmare, dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Regulamentul nr. 1974/2006 nu-i sunt aplicabile reclamantei, care vizează exclusiv termenul de evaluare de respectare a planului de dezvoltare cu care tânărul agricultor a obţinut finanţarea.

În concluzie, se poate aprecia că în mod greşit instanţa de fond a reţinut incidenţa acestei norme în favoarea reclamantei, iar această constatare nu mai justifică înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor actelor adiţionale nr. x/11.12.2013 şi y/19.02.2014 care reglementau durata de valabilitate a contractului de finanţare.

Întrucât prin actul adiţional nr. x/19.02.2014 s-a convenit că durata de monitorizare a contractului de finanţare este de 5 ani şi se calculează de la data ultimei plăţi efectuată de către Autoritate Contractantă, iar tranşa III (finală) a fost realizată la data de 30.05.2014, autoritatea de management a apreciat corect că se află în perioada de valabilitate a contractului şi era îndreptăţită a realiza control asupra proiectului asumat de reclamantă, actele administrative prin care a fost finalizat fiind legale din această perspectivă.

Întrucât, instanţa de fond nu a analizat şi celelalte critici de nelegalitate invocate de reclamantă, pentru respectarea principiului dubului grad de jurisdicţie consacrat în materia dată prin Legea nr. 554/2004 se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 4692 din 15 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 4692 din 15 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.