FGA coverage dispute: inadmissibility of extrajudicial expert report as sole basis for valuation in civil procedure
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Insurance Policyholders' Guaranty Fund, quashed the appellate decision in its entirety, and remanded the case for re-judgment to the Court of Appeal, resulting in a reversal of the lower court's order that had partially annulled the Fund's administrative decision. The dispute concerned a challenge to an administrative decision issued by the Guaranty Fund that partially denied a policyholder's claim for the remaining difference of damages following a vehicle accident, with the material facts centered on the calculation of the vehicle's market value and the validity of the expert evidence used by the first-instance court. The decisive legal basis for the quashing was the violation of the right to a fair trial, the principle of immediacy, and the rules on the administration of evidence, specifically citing breaches of Articles 14(6), 16, and 22 of the Code of Civil Procedure and the grounds for cassation under Article 488(1)(5) and (6), as the appellate court improperly relied on an extrajudicial expert report that had not been formally communicated to or challenged by the opposing party, thereby rendering the evidentiary basis non-contradictory and the decision illegitimate.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 14 alin. (6) din C. proc. civ, art. 394 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015; FGA coverage dispute: inadmissibility of extrajudicial expert report as sole basis for valuation in civil procedure: The dispute concerned a challenge to an administrative decision issued by the Guaranty Fund that partially denied a policyholder's claim for the remaining difference of damages following a vehicle accident, with the material facts centered on the calculation of the vehicle's market value and the validity of the expert evidence used by the first-instance court. The decisive legal basis for the quashing was the violation of the right to a fair trial, the principle of immediacy, and the rules on the administration of evidence, specifically citing breaches of Articles 14(6), 16, and 22 of the Code of Civil Procedure and the grounds for cassation under Article 488(1)(5) and (6), as the appellate court improperly relied on an extrajudicial expert report that had not been formally communicated to or challenged by the opposing party, thereby rendering the evidentiary basis non-contradictory and the decision illegitimate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive for admitting the appeal and quashing the lower court decision.
Procedural ground cited in the dispositive justifying the cassation of the judgment due to violation of procedural and evidentiary rules.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 mai 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat instanţei de judecată admiterea cererii şi anularea Deciziei nr. 12783/02.02.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care a fost admisă cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 14.023 RON, si s-a respins cererea de plată cu privire la suma de 75.977 RON, precum şi obligarea FGA la plata diferenţei solicitate de acesta.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 212 din data de 07 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia formulată, a anulat Decizia nr. 12783/02.02.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor privind respingerea cererii de plată a reclamantului înregistrată la FGA cu nr. x/21.02.2017.
Totodată, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la reanalizarea cererii reclamantului prin prisma valorii de referinţă de piaţă a autoturismului marca x având număr de identificare x şi număr înmatriculare x, aşa cum a fost stabilită prin expertiza judiciară tehnică de evaluare efectuată în cauză de expertul B., expertiză care face parte din prezenta hotărâre, pârâtul urmând să recalculeze cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantului.
A respins, în rest, pretenţiile solicitate.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulată de intimatul-reclamant A. împotriva Deciziei FGA nr. 12783/02.02.2018. A solicitat, de asemenea, obligarea initmatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. susţine recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., expertiza judiciară reţinută de judecătorul fondului nu a fost niciodată comunicată recurentului, nu are cunoştinţă de conţinutul acesteia, expertul B. nu a fost desemnat să efectueze expertiza tehnică judiciară în această cauză potrivit normelor de procedură de desemnare a experţilor tehnici judiciari, iar expertiza în discuţie nu este anexată la hotărâre, deşi judecătorul fondului stabileşte că "expertiza face parte din prezenta hotărâre".
Arată recurentul că în prezenta cauză a fost desemnat să efectueze expertiza de evaluare expertul C. care a întocmit şi depus în cauză raportul de expertiză pentru termenul de judecată din data de 18.01.2019, raport împotriva căruia au fost formulate obiecţiuni de către reclamant, iar prin încheierea de şedinţă din data de 18.06.2019 au fost admise în parte, dispunându-se expertului să facă o evaluare asupra autoturismului avariat utilizând standard de evaluare aprobate de ANEVAR şi identificând valoarea de piaţă a autovehiculului reclamantului la data de 20.07.2016 prin valorificarea şi a prevederilor O.G. nr. 24/2011, urmând ca instanţa să decidă cu privire la valorificarea, în concret, a celor două variante de calcul şi rezultatele aferente, cu ocazia pronunţării asupra fondului.
Susţine recurentul că la termenul de judecată din 12.11.2019 a fost admisă în parte cererea reclamantului de a se reveni la expertul C. cu menţiunea de a efectua o reevaluare, dar pe baza datelor şi informaţiilor pe care părţile i le vor pune la dispoziţie, informaţii care să acopere din punct de vedere temporal, perioada/vârsta vehiculului şi momentul accidentului, iar la termenul de judecată din data de 19.05.2020 s-a dispus să se revină cu adresă către expertul desemnat cu menţiunea să depună la dosarul cauzei lămuriri la raportul de expertiză. Prin încheierea de şedinţă din data de 30.06.2020 se constată că expertul C. nu a primit documentele suplimentare, situaţie faţă de care instanţa decade reclamantul din probă, în sensul că nu se mai efectuează suplimentul de expertiză, dată fiind pasivitatea acestuia şi în temeiul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) C. proc. civ., declară dezbaterile închise.
În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine recurentul că instanţa de fond nu a motivat de ce a ales ca fiind corect calculul valorii de piaţă a autovehiculului realizat de expertul B. şi a respins calculul făcut de recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţine recurentul că hotărârea recurată încalcă dispoziţiile art. 51 alin. (9) şi 12 din Norma ASF nr. 23/2014 şi art. 52 alin. (1) şi (2) din Norma ASF 23/2014.
Afirmă recurentul că aceste dispoziţii legale stabilesc că valoarea despăgubirilor se calculează folosind sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, astfel că raportarea la alte standarde de evaluare este unul greşit, întrucât se încalcă legea specială potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Tot circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt şi criticile ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3), art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 21 din Norma ASF 16/2015.
Raportat la aceste dispoziţii legale, afirmă recurentul că Fondul de Garantare a Asiguraţilor protejează creditorii de asigurări de consecinţele insolvenţei, aspect ce nu înseamnă că se substituie asigurătorilor, obligaţiile Fondului fiind obligaţii proprii, iar nu o continuare/preluare a obligaţiilor asigurătorilor faliţi, aceste obligaţii fiind limitate atât în timp - la falimentul unui asigurator, cât şi ca plafon de garantare.
4. Apărările intimatei
În prezenta cauză nu a fost depusă întâmpinare de către intimatul-reclamant.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând legalitatea sentinţei recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Controlul judiciar declanşat de intimatul-reclamant A. are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 12783/02.02.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care a fost admisă cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 14.023 RON, si s-a respins cererea de plată cu privire la suma de 75.977 RON, precum şi obligarea FGA la plata diferenţei solicitate de acesta.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, constată incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.
Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din CEDO, include dreptul părţii de a prezenta judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi dreptul ca acesta să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă toate cererile şi observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.
În strânsă legătură cu acest din urmă aspect este principiul nemijlocirii, care presupune obligaţia instanţei de judecată de a cerceta direct toate elementele care ţin de justa soluţionare a cauzei. Instanţa trebuie să-şi sprijine soluţia adoptată pe probe primare, ceea ce presupune un raport nemijlocit între probă şi fapt.
Înalta Curte are în vedere şi faptul că prin art. 16 C. proc. civ., a fost instituit principiul administrării nemijlocite a probelor, potrivit căruia:
"Probele se administrează de către instanţa care judecă procesul, cu excepţia cazurilor în care legea stabileşte altfel", iar excepţiile de la acest principiu sunt de strictă interpretare şi aplicare.
De asemenea, pentru administrarea unei probe, legiuitorul a prevăzut un control de admisibilitate pe care instanţa trebuie să îl efectueze, după ascultarea punctelor de vedere ale părţilor cu privire la proba propusă, în condiţii de contradictorialitate.
În speţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând recurentul-intimat la reanalizarea cererii reclamantului prin prisma valorii de referinţă de piaţă a autoturismului marca x având număr de identificare x şi număr înmatriculare x, aşa cum a fost stabilită prin expertiza judiciară tehnică de evaluare efectuată în cauză de expertul B., expertiză care face parte din prezenta hotărâre, pârâtul urmând să recalculeze cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantului.
Din analiza hotărârii astfel pronunţate se constată, însă, că instanţa de fond s-a limitat la a da aparenţa unei minime examinări a cauzei, raportându-se în considerente, la concluziile unui raport de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de expertul B., ale cărui concluzii şi le-a însuşit în totalitate.
Acest înscris a fost depus la dosar de către intimatul-reclamant, iar instanţa de fond nu a argumentat şi nici nu a expus motivul pentru care apărările recurentei privind valoarea de piaţă stabilită în baza Legii nr. 213/2015 şi a Normelor ASF incidente cauzei au fost considerate neîntemeiate sau raţiunea pentru care a ales să dea prevalenţă înscrisului menţionat în detrimentul altor mijloace de probă depuse la dosar sau pe care ar fi avut posibilitatea să le administreze.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 16 şi art. 22 C. proc. civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorul este dator să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurare de fapt sau de drept şi să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, care vor fi administrate de către instanţa care judecă procesul.
Instanţa de fond a reţinut şi valorificat un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, considerând această probă determinantă, fără ca acest raport de expertiză să fie comunicat recurentului-pârât, fără ca acesta să aibă posibilitatea efectivă de a lua cunoştinţă de conţinutul acestuia, de a administra probe în combatere, în condiţiile în care în cauză fusese deja administrată proba cu expertiză tehnică de evaluare, expertul desemnat C. solicitând înscrisuri în vederea efectuării expertizei şi arătând, la data de 02.06.2020, că nu i-au fost comunicate înscrisurile solicitate.
Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, şi, totodată, să administreze mijloacele de probă care se impun în vederea justei soluţionări a cauzei.
În consecinţă, Înalta Curte, constatând încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (6), art. 16 şi art. 22 C. proc. civ., situaţie de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil al părţilor, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, va reţine ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Faţă de motivele de casare reţinute, constată că nu mai pot fi analizate celelalte critici formulate în cererile de recurs, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 212 din 07 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează in tot sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2022.