Transfer of irrigation infrastructure ownership: defective procedural capacity transfer and failure to establish factual basis for mandatory property conveyance under Law No. 138/2004

Şedinţa publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) "Grindu Prut" a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României obligarea acestuia la emiterea unei hotărâri prin care să transmită, în proprietate, sub condiţiile rezolutorii stabilite de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 138/2004, infrastructura secundară de irigaţii, cât şi terenul aferent acestei infrastructuri, aflate pe terenul administrativ al reclamantei, în suprafaţă de 1873 ha, în amenajarea pentru irigaţii "Câmpia Covurlui", din extravilanul mun. Galaţi.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 12 iulie 2018, reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) Grindu Prut a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cerere ce a fost admisă prin încheierea de şedinţă din data de 13.09.2018.

A. S.A. a formulat cerere de intervenţie principală în prezenta cauză.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 57 din data de 26 iunie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca fiind nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientei S.C. "A." S.A., invocată de reclamantă.

De asemenea, a respins, ca fiind nefondată, cererea de intervenţie principală formulată de SC "A." S.A..

A admis acţiunea promovată de către reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii Grindu Prut, astfel cum a fost precizată prin cererea din data de 12.07.2018 şi în consecinţă a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să transmită în proprietatea reclamantei Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii Grindu Prut, prin ordin al ministrului agriculturii, sub condiţiile rezolutorii prevăzute la art. 27 alin. (1) Legea nr. 138/2004, infrastructura secundară de irigaţii, cât şi terenul aferent acestei infrastructuri în suprafaţă de 1873 m.p., delimitat la vest de SPP3, la est, de râul Prut, la sud, de SPP2 şi Lacul Brateş, iar la Nord, de plotul SPP5, potrivit rapoartelor de expertiză de specialitate efectuate în cauză.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi intervenienta A. S.R.L.

3.1. Recursul formulat de pârâtul Guvernul României a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului, şi pe cale de consecinţă, casarea în parte a sentinţei recurate doar în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii faţă de Guvernul României.

În motivarea recursului, acest recurent a arătat că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, deoarece, deşi prin încheierea de şedinţă din data de 13.09.2018, instanţa a constatat transmiterea legală a calităţii procesuale pasive de la Guvernul României la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu alte cuvinte, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, iar în considerentele hotărârii, nu face referire la Guvernul României, în dispozitivul sentinţei nr. 57/26.06.2020 menţine Guvernul României ca parte în contradictoriu cu care s-a admis acţiunea.

În opinia acestui recurent, conform dispoziţiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

3.2. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului formulat în ceea ce priveşte introducerea în cauză a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) şi Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) solicitată de MADR, pentru opozabilitatea hotărârii judecătoreşti.

În motivarea recursului, acest recurent a arătat că, prin încheierea din data de 05.03.2020, curtea de apel a respins cererea formulată de MADR, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., ca inadmisibilă, încheiere care nu i-ar fi fost comunicată; consideră recurentul că, în cauza de faţă, nu se aplică prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. întrucât MADR, în calitate de pârât, şi nu judecătorul din oficiu, a solicitat motivat introducerea în cauză a celor două autorităţi în discuţie.

Astfel, apreciază că ar fi fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., deoarece, din situaţia de fapt şi de drept a cauzei, dar şi din materialul probator aflat la dosar, ar reieşi, în mod evident că, prin actele încheiate şi prevederile legale în vigoare la data încheierii acestora, introducerea în cauză a ANIF şi ADS este fondată şi temeinică; mai mult, instanţa de fond ar fi sesizat "atitudinea oscilantă" a recurentului în privinţa indicării autorităţii care are în patrimoniu infrastructura de irigaţii, dar nu a admis introducerea celor doua instituţii în cauză, la solicitarea MADR, fapt care, în opinia recurentului, ar fi condus tocmai la soluţionarea acestei situaţii.

Se mai susţine că, în ceea ce priveşte introducerea în cauză a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, aceasta a rezultat din reorganizarea vechiului B., în anul 2004, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1407/2 septembrie 2004 pentru aprobarea Planului de reorganizare globală a Societăţii Naţionale Îmbunătăţiri Funciare S.A. şi, conform Legii îmbunătăţirilor Funciare nr. x, prin divizare, s-a înfiinţat Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare R.A. care a preluat o parte din activul patrimonial al Societăţii Naţionale Îmbunătăţiri Funciare S.A., ce constă în bunuri care aparţin domeniului public şi privat al statului; anterior datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 11 din 09.06.2004 încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi S.C. A. S.A., era în vigoare Legea nr. 138/2004 a îmbunătăţirilor funciare publicată în Monitorul Oficial nr. 369/28.04.2004.

Potrivit art. 30 din acest act normativ, în forma de la data privatizării S.C. A. S.A., "infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului privat al statului, situată pe terenurile cu destinaţie agricolă deţinute în exploatare de societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, se transmite în folosinţă Administraţiei si se înregistrează în patrimoniul acesteia, cu reducerea corespunzătoare a capitalului lor social, prin diminuarea participaţiei statului".

Astfel, în opinia recurentului, aşa cum reiese din acest text de lege, anterior privatizării S.C. A. S.A.. infrastructura de irigaţii trebuia transmisă în folosinţa Administraţiei (Naţionale) de Îmbunătăţiri Funciare şi înregistrată în patrimoniul acesteia; ca atare, la data privatizării, pachetul majoritar de acţiuni scos la vânzare, nu mai trebuia să cuprindă si partea de capital reprezentată de infrastructura de irigaţii, aceasta continuând să fie doar utilizată de deţinătorii de terenuri dotate cu astfel de instalaţii, ca utilizatori individuali sau grupaţi în organizaţii înfiinţate conform legii.

Se mai susţine, în cadrul aceluiaşi recurs că, printr-o altă hotărâre judecătorească definitivă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a S.C. A. S.A., reţinându-se că aceasta nu mai poate aduce în discuţie problema existenţei şi întinderii dreptului său de proprietate asupra infrastructurii de irigaţii; de asemenea, anterior litigiului mai sus menţionat, a existat pe rolul instanţelor de judecată dosarul nr. x/2014, prin care OUAI Grindu Prut a formulat o acţiune în contradictoriu cu S.C. A. S.A. şi ADS, iar Tribunalului Galaţi a soluţionat litigiul, prin decizia civilă nr. 245/09.06.2016 definitivă, reţinând că S.C. A. S.A. nu are calitate de proprietar al infrastructurii de irigaţii, ci este doar un utilizator al acesteia, infrastructura fiind proprietatea privată a statului.

În susţinerea introducerii în cauză a APS, arată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, cu modificările şi completările ulterioare, "Agenţia Domeniilor Statului este instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (...)" şi instituţia specializată care realizează privatizarea societăţilor comerciale cu profil agricol, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990 şi arendarea şi concesionarea terenurilor cu destinaţie agricolă proprietate publică şi privată a statului, administrate de aceste societăţi; Agenţia Domeniilor Statului îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii de Guvern nr. 626/2001 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 şi a Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

În plus faţă de aceste prevederi legale anterior menţionate, solicită introducerea ADS în cauză pentru că, în baza celor două contracte încheiate între Agenţia Domeniilor Statului şi S.C. A. S.A., respectiv contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. 11 din 09.06.2004 şi Contractul de concesiune nr. x/05.08.2004, iar în ceea ce priveşte utilitatea introducerii în cauză a ADS, această instituţie deţine întreaga documentaţie ce a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat între respectiva autoritate şi A. S.A., înscrisuri pe care le apreciază concludente în soluţionarea cauzei de faţă.

3.3. Recursul formulat de intervenienta A. S.R.L. a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, şi pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului a arătat că instanţa de fond ar fi aplicat eronat art. 27 din Legea nr. 138/2004 modificat), fără a lua în considerare dispoziţiile art. 3 si art. 6 din Legea nr. 138/2004; astfel, MADR ar fi emis în anul 2019 două Ordine succesive şi a înţeles implicit, prin modificarea bunurilor şi a modalităţii de transfer din Anexele la ordinele respective, să rectifice aspectele care încălcau flagrant legea specială, respectiv Legea nr. 138/2004 modificată, precum şi să rectifice elementul esenţial cu privire la imposibilitatea transferului terenului aflat în domeniul privat al statului prin ordin de Ministru, recunoscând implicit, în opinia sa, că acest transfer poate fi efectuat doar prin Hotărâre de Guvern, în condiţiile clare stipulate de lege.

Susţine recurenta că prima instanţă ar fi trebuit să analizeze actele de înfiinţare ale S.C. A. S.A. şi să observe că, încă din anul 1991, mijloacele fixe, care cuprind şi infrastructura de irigaţii, aparţin societăţii comerciale (intervenienta), prin Hotărâre de Guvern; în opinia sa, încă de la acea dată, infrastructura de irigaţii a aparţinut S.C. A. S.A., valoarea acesteia fiind conţinută în valoarea acţiunilor evaluate pentru privatizare, proces care ar fi început încă din anul 2003.

Astfel, arată recurenta, conform adresei nr. x/30.01.2003. transmisă de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor-Agenţia Domeniilor Statului, societăţii comerciale S.C. A. S.A., directorul general de la acea dată era informat că, în temeiul legii 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, a Normelor Metodologice de aplicare a legii aprobate prin H.G. nr. 626/2001 şi a Legii nr. 549/2002 de modificare şi completare a Legii nr. 268/2001, societatea este în proces de privatizare, pachetul deţinut de APS la societate urmând a fi scos la vânzare, odată cu apariţia în presă a anunţului publicitar; ca răspuns la această adresă, S.C. A. S.A. transmite Adresa nr. x/06.11.2003 către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Agenţia Domeniilor Statului - Direcţia Privatizare - Concesionare, toată documentaţia solicitată care privea S.C. A. S.A., şi care, la punctul 15 cuprindea şi Situaţia numerică şi valorică a mijloacelor fixe la data de 30.09.2003, (care este aceeaşi ca cea din anul 1991, conform Registrului pentru evidenţa şi inventarul fondurilor fixe depuse la dosarul cauzei) şi care atestă ca toată infrastructura de irigaţii era în capitalul social al societăţii, deci în proprietatea acesteia.

Ulterior, în procesul privatizării, la data de 19.05.2004, s-a încheiat Procesul Verbal Preliminar, iar la data de 26.05.2004, Procesul Verbal al Şedinţei de Licitaţie, care consfinţeşte atribuirea pachetului de acţiuni şi a concesiunii terenului către S.C. A. S.A..

Susţine recurenta că instanţa fondului trebuia să îşi exercite rolul activ şi să solicite toate documentele pentru a verifica realitatea celor susţinute de reprezentanţii S.C. A. S.A. cu privire la deţinerea infrastructurii de irigaţii în proprietate, întrucât, aşa cum rezultă din toate actele normative enunţate, dar şi din înscrisurile depuse la dosar, procesul de privatizare a început încă din anul 2003, societatea intrând pe listă şi în procedura de privatizare, Agenţia Domeniilor Statutului procedând la vânzarea pachetului de acţiuni la o valoare care includea indubitabil şi valoarea mijlocului fix "infrastructura de irigaţii".

În opinia recurentei, chiar dacă se admite că nu s-a făcut la data privatizării aplicarea dispoziţiilor art. 31 din legea 138/2004, astăzi, acţionarul majoritar al S.C. A. S.A. nu poate fi privit decât ca un cumpărător de bună-credinţă care a achiziţionat ceea ce i-a vândut statul prin reprezentanţii acestuia, a plătit contravaloarea mijlocului fix infrastructura de irigaţii aflată in proprietatea S.C. A. S.A. încă din vremea când acesta era IAS şi, totodată, al cărei capital social nu a fost niciodată diminuat prin trecerea infrastructurii la ANIF, aşa cum prevedea art. 31 din Legea nr. 138/2004.

De asemenea, arată aceeaşi recurentă, instanţa fondului trebuia să observe faptul că, prin admiterea acţiunii şi dispunerea asupra trecerii, cu titlu gratuit, a infrastructurii de irigaţii în patrimoniul OUAI Grindu Prut cu terenul aferent, se realizează un transfer abuziv, fără o despăgubire reală şi efectivă pentru prejudiciul suferit, nemaivorbind de faptul că societatea intervenientă ar fi efectuat lucrări şi investiţii în infrastructură, de la data privatizării şi până la data pronunţării instanţei fondului, anul 2020.

În opinia sa, textul legal invocat, art. 31 din Legea nr. 138/2004 dispunea asupra preluării în administrare a infrastructurii de irigaţii de la societăţile comerciale cu deţinere majoritară a statului a pachetului de acţiuni, cu o reducere corespunzătoare a capitalului social, tocmai pentru că, în eventualitatea ulterioară a privatizării, cumpărătorii pachetului de acţiuni să nu fie prejudiciaţi; astfel, apreciază faptul că instanţa fondului, într-un mod prea lejer, ar fi apreciat puterea de lucru judecat cu privire la dreptul asupra infrastructurii de irigaţii şi nu a mai luat în considerare toate aspectele pe care le-a invocat şi în prezentul recurs cu privire la dreptul de proprietate asupra infrastructurii de irigaţii deţinută, ca urmare a privatizării S.C. A. S.A..

4. Apărările formulate în cauză

Faţă de recursurile formulate, reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii Grindu Prut a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului-pârât Guvernului României, excepţie respinsă de instanţa de recurs, la termenul la care a avut loc dezbaterea fondurilor prezentelor recursuri; pe fond, a solicitat respingerea recursurilor formulate ca fiind nefondate, susţinând în esenţă, cu privire la recursul recurentei Guvernul României că, prin încheierea din 13.09.2018, judecătorul fondului a constatat că a operat o transmitere legală a calităţii procesuale pasive a acestui pârât, în favoarea pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, constatând incidenţă instituţiei de drept procesual civil indicată, această autoritate a dobândit legitimare procesuală pasivă, în faţa primei instanţe, fiind introdus în proces, în locul autorului său şi preluând procedura în starea în care aceasta se găsea, în momentul în care a avut loc transmisiunea, actele procedurale îndeplinite de autorul său fiindu-i opozabile. Ca atare, în această situaţie, este eronată aprecierea pârâtului, potrivit căreia prima instanţă s-ar fi pronunţat asupra lipsei calităţii sale procesuale pasive, pentru ca, în final, prin sentinţă, să fi dispus contrariul.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, arată intimata că judecătorul fondului a apreciat că nu sunt în prezenţa unui litisconsorţiu necesar şi obligatoriu, care să impună introducerea terţilor indicaţi, dar a continuat judecata asupra fondului acţiunii civile şi s-a pronunţat asupra temeiniciei pretenţiilor părţilor litigante; apreciază că, faţă de obiectul şi cauza acţiunii în contencios administrativ, prin care intimata - reclamantă tinde la dobândirea, sub condiţie rezolutorie, a dreptului de proprietate asupra infrastructurii secundare de irigaţii în discuţie, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 138/2004, este de reţinut că unica autoritate publică centrală, competentă să emită actul administrativ, cu caracter individual, este pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Aşadar, rezultă că, în cauză, nu se află în ipoteza unei coparticipări procesuale pasive, necesare şi obligatorii, în înţelesul art. 60 alin. (2) din C. proc. civ., câtă vreme terţii în discuţie sunt în subordinea pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi nu au competenţă materială, în emiterea actului administrativ solicitat de intimata -reclamantă.

Referitor la recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.A. Galaţi, intimata-reclamantă solicită respingerea lui, ca nefondat, întrucât, contrar susţinerilor recurentei - intervenientei, consideră că infrastructura secundară de irigaţii, obiect al prezentei acţiuni, se află în proprietatea privata a statului, şi nu al acesteia, fapt ce rezultă din analiza hotărârilor judecătoreşti indicate, dar şi a actelor normative de înfiinţare şi privatizare a societăţii interveniente.

Faţă de recursul formulat de recurenta-intervenientă A. S.A., a formulat întâmpinare Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Şi recurenta-intervenientă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursurilor formulate de Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea prin prisma motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul fondat al tuturor recursurilor din această perspectivă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea introductivă, reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) "Grindu Prut" a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea unei hotărâri prin care să i se transmită în proprietate, sub condiţiile rezolutorii stabilite de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 138/2004, infrastructura secundară de irigaţii, cât şi terenul aferent acestei infrastructuri, aflate pe terenul administrativ al reclamantei, în suprafaţă de 1873 ha, în amenajarea pentru irigaţii "Câmpia Covurlui", din extravilanul mun. Galaţi.

Organizaţia a fost înfiinţată prin Ordinul nr. 108 din 09.05.2006 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în scopul livrării apei pentru irigat, exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile sistemului de irigaţii, ce deserveşte terenurile agricole exploatate de membrii organizaţiei (art. 6 alin. (1) lit. a) din lege); aceasta îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei suprafeţe de teren clar delimitată, amenajată cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, stabilită prin Statutul OUAI Grindu Prut, prevăzută la pct. I.3, intitulat "Dispoziţii generale" şi anume " (...) în suprafaţa de 1873 ha (...), în amenajarea de irigaţii Câmpia Covurlui, Jud. Galaţi, şi (...) are următoarele vecinătăţi: la vest, plotul SPP3; la est, râul Prut; la Sud, plotul SPP2" şi lacul Brateş; la nord, plotul SPP5(...)".

Pe această suprafaţă se află lucrări de îmbunătăţiri funciare, respectiv o staţie de pompare a apei pentru irigaţii - SPP4 şi conducte, intitulate "CS-uri" şi "antene", ce subtraversează terenurile agricole din T68-72, T113-T114 şi T117; staţia de pompare a apei pentru irigaţii menţionată a fost trecută în proprietatea OUAI Grindu Prut, conform Legii nr. 138/2004, prin Protocolul din 19.10.2006, de la ANIF, însă restul infrastructurii de irigaţii, constând în conductele subterane sus precizate, care asigură transferul apei de la staţia de pompare la terenurile agricole, nu a fost transmis în patrimoniul organizaţiei.

A susţinut reclamanta că transmiterea în proprietatea sa numai a staţiei de pompare a apei pentru irigaţii, fără conductele subterane, ce compun restul infrastructurii secundare de irigaţii, necesară şi obligatorie bunei funcţionari şi exploatări a apei pentru irigaţii, nu poate asigura dezideratul legiuitorului, prin adoptarea legii îmbunătăţirilor funciare şi anume repunerea în funcţiune a infrastructurii de irigaţii, care să asigure apa, pentru irigarea suprafeţelor de teren aparţinând membrilor organizaţiei. Cu toate acestea, autorităţile publice nu au iniţiat până în prezent vreun demers concret, fapt ce ar fi determinat sesizarea instanţei de judecată.

Prin sentinţa recurată, curtea de apel, în condiţiile arătate în preambulul prezentei decizii, a admis acţiunea promovată de către reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii Grindu Prut, astfel cum a fost precizată prin cererea din data de 12.07.2018 şi, în consecinţă, a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să transmită în proprietatea reclamantei Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii Grindu Prut, prin ordin al ministrului agriculturii, sub condiţiile rezolutorii prevăzute la art. 27 alin. (1) Legea nr. 138/2004, infrastructura secundară de irigaţii, cât şi terenul aferent acestei infrastructuri în suprafaţă de 1873 m.p., delimitat la vest de SPP3, la est, de râul Prut, la sud, de SPP2 şi Lacul Brateş, iar la Nord, de plotul SPP5, potrivit rapoartelor de expertiză de specialitate efectuate în cauză.

Înainte de a se trece la analiza efectivă a motivelor de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că hotărârea judecătorească trebuie să se circumscrie exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., inclusiv din perspectiva analizei raporturilor juridice dintre parţi, prin prisma tuturor susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar; în caz contrar, controlul judiciar este imposibil de realizat din cauză că prima instanţă a soluţionat procesul fara a intra în judecata fondului.

Corecta stabilire a situaţiei de fapt, ca o garanţie a satisfacerii exigenţei motivării presupune îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Pe de altă parte, chiar dacă principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil impune obligaţia dar şi dreptul reclamantului de a stabili cadrul procesual al litigiului, iar instanţa nu poate introduce părţi în cauză peste voinţa acestuia deoarece este de principiu că nu se poate autosesiza şi că limitele judecăţii sunt date de partea care iniţiază judecata, această limitare nu înlătură obligaţia judecătorului de fond de a pune în discuţie şi de a stabili corect cadrul procesual.

De asemenea, se impune a se preciza, din perspectivă teoretică, şi că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează nu numai ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, dar şi când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, deoarece şi această situaţie poate fi calificată ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării cât şi motivarea inexactă sau insuficientă; când starea de fapt stabilită de prima instanţă este una contradictorie, nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanţa de fond, iar în lipsa stabilirii acesteia, în faza procesuală a recursului, fază în care formează obiectul analizei instanţei de recurs corecta aplicare a normelor juridice de către instanţa de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de prima instanţă, nu se poate analiza legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Din analiza sentinţei ce face obiectul judecăţii instanţei de reformare, rezultă fără dubiu că această hotărâre nu corespunde niciuneia dintre exigenţele expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidenţa în cauză a motivelor de casare prevăzute de către dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ. astfel, chiar dacă recurentul Guvernul României a invocat incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7, această situaţie de casare nu este aplicabilă, dar argumentele fondate ale acestui recurent atrag incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 235 C. proc. civ.: "instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase" .

Se reţine astfel că, prin încheierea interlocutorie din data de 13.09.2018, curtea de apel a admis cererea reclamantului şi a constatat intervenită transmiterea legală a calităţii procesuale pasive în prezenta cauză, de la Guvernul României la MADR, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 130/2018.

Este fără putere de tăgadă că această încheiere de şedinţă nu poate avea decât un caracter interlocutoriu, iar asupra chestiunii litigioase tranşate (respectiv transmiterea calităţii procesuale între cele două autorităţi), instanţa nu mai putea reveni.

Se impune a se mai preciza faptul că, prin transmiterea calităţii procesuale legale, instituţia de drept procesual civil căreia instanţa de fond i-a dat eficienţă, potrivit art. 38 C. proc. civ., calitatea procesuală transmisă trece de la persoana care o deţine asupra altei persoane care, în acest mod, primeşte legitimarea procesuală; ca urmare, transmiţătorul nu mai poate beneficia de justificarea de a sta în proces, ca efect al acestei treceri.

Cu toate acestea, aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei recurate, aceasta a fost pronunţată într-un cadru procesual în care figurează, în mod greşit, şi Guvernul României, deşi acesta, aşa cum s-a arătat în paragrafele anterioare, nu mai avea legitimarea procesuală de a aparţine acestui cadru procesual, împrejurare care încalcă regula de procedură prevăzută de art. 235 C. proc. civ. şi atrage casarea hotărârii din perspectiva situaţiei de casare, prevăzută de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., de asemenea, aşa cum s-a precizat, se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi din această perspectivă.

Aceasta, deoarece, aşa cum rezultă din conţinutul hotărârii recurate, curtea de apel nu a stabilit situaţia de fapt, nerealizând o reală cercetare a fondului prezentei cauze; în plus, o parte a considerentelor au caracter contradictoriu în raport cu dispozitivul sentinţei.

Pe de o parte, judecătorul de primă jurisdicţie nu a identificat cine este proprietarul terenului, care este regimul juridic al acestuia, respectiv în deţinerea/posesia cărei entităţi sau persoană fizică se află în prezent şi, ca atare, cine urmează a fi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii.

Cu toate acestea, deşi în considerente a apreciat că MADR trebuie să identifice autoritatea care deţine inventarul infrastructurii în discuţie, prin dispozitiv obligă aceeaşi autoritate să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, fără a lămuri mai întâi aspectele esenţiale anterior arătate, iar motivarea ce justifică respectiva soluţie a instanţei este eliptică şi neconvingătoare, ceea ce impune soluţia casării din motivele expuse, fără a mai fi analizate criticile ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Un argument în plus pentru a se reţine nu numai nestabilirea exactă a situaţiei de fapt şi a cadrului procesual al litigiului, dar şi raţionamentul greşit al judecătorului de fond este acela că, deşi nu a admis introducerea în cauză a ANIF şi ADS, dar a sesizat "atitudinea oscilantă" a recurentului în privinţa indicării autorităţii care are în patrimoniu infrastructura de irigaţii, ulterior prima instanţă a obligat MADR la identificarea instituţiei care ar deţine inventarul infrastructurii în discuţie, cu toate ca acest pârât a susţinut, pe tot parcursul procesului, că ADS ar deţine întreaga documentaţie ce a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat între respectiva autoritate şi A. S.A..

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în acord cu dispoziţiile prezentei decizii; în rejudecare, instanţa urmează a analiza şi aspectele de fond invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, faţă de soluţia casării cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale precum şi recursul declarat de recurentul-intervenient S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 57 din 26 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2022.