Jurisdictional conflict resolved: Competence assigned to labor and social insurance courts for challenges to age-limit indemnity cessation orders

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2021, la data de 13.04.2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor, Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României - Senatul, Secretarul General al Senatului au solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi, obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanţi, cu plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 302 din 28 ianuarie 2022 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Argeş şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, în raport de obiectul cauzei, enunţând prevederile art. II din Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi ai senatorilor, tribunalul a reţinut că ordinul de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limita de vârstă are natură juridică a unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Totodată, dreptul reclamantilor la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, deoarece nu se circumscrie Legii nr. 263/2010, or Legii nr. 127/2019, nu se stabileşte prin decizie a casei teritoriale de pensii şi nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind nici drept de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul Muncii. Trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006 s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizaţie, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale. Indemnizaţia pentru limită de vârstă care a fost prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu poate fi asimilat cu un drept de pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale reglementate de Legea nr. 263/2010 şi nici de actuala lege a pensiilor, respectiv, Legea nr. 127/2019.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal este competentă să soluţioneze prezenta cauză.

2.2 Prin sentinţa civilă nr. 43/F-CONT din data de 6 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Piteşti invocată de reclamanţi şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în contencios administrativ şi fiscal promovată de contestatori în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea judecăţii şi a fost înaintată cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, în contextul enunţării dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, curtea a reţinut că ordinele contestate au ca obiect încetarea acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 96/2006 care înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2021 prevedea că deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale, aveau dreptul la acordarea, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat.

Astfel, acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă este indisolubil legată de dreptul de pensie, astfel încât şi natura juridică a dreptului la indemnizaţie trebuie asimilată drepturilor de asigurări sociale, aspect care rezultă şi din dispoziţiile art. 5 alin. (5) din Normele Metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016.

Totodată, Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la Legea contenciosului administrativ, iar, raportat la natura litigiului, numai instanţele prin intermediul cărora se realizează jurisdicţia asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalităţii odinelor contestate, competenţa instanţei de contencios administrativ putând interveni doar în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de legiuitor, astfel că Tribunalul Argeş este instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiu.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor, Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României - Senatul, Secretarul General al Senatului, prin care au solicitat anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi, obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanţi.

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care aceştia beneficiau şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a unei astfel de indemnizaţii, începând cu data de 27.02.2021, la zi.

De asemenea, reţine Înalta Curte că dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizaţii.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată şi totodată condiţionată de data la care titularilor acestei indemnizaţii li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere şi Expunerea de motive care a însoţit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenţia legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizaţie pentru limită de vârstă îndeplinea o funcţie similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri şi interdicţii sporite în comparaţie cu asiguraţii din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate şi au fost nevoite să se supună unor exigenţe inerente exercitării unei astfel de activităţi, atât pe plan profesional, cât şi personal, legiuitorul acordând acest drept şi în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizaţie.

Aşadar, indemnizaţia pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situaţie în care, având în vedere şi excluderea persoanelor alese în funcţie de demnitate publică din categoria funcţionarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curtea va reţine că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.

De altfel, legiuitorul însuşi a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizaţiei prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest context, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plăţii este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaţilor, nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conţinutul lor.

Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă şi limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înţelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziţii contrare, contestaţiile privind aceste decizii sunt soluţionate de jurisdicţia asigurărilor sociale şi nu de instanţele de contencios administrativ.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere şi aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit cărora:

"[...] în condiţiile existenţei unui act normativ special, care reglementează o anumită competenţă materială, emiterea unei decizii de către o instituţie/autoritate publică nu determină competenţa instanţei de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ şi în funcţie de rangul autorităţii publice emitente."

În contextul expus anterior, Înalta Curte reţine că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalităţii încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de faţă, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora:

"Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel."

Totodată, având în vedere şi dispoziţiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competenţă în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, în primă instanţă, este secţia/completul specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

4. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor, Secretarul General Al Camerei Deputaţilor, Parlamentul României - Senatul, Parlamentul României - Secretarul General al Senatului, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.