Salary claim appeal inadmissible; appellate ruling rejecting civil-servant allowances stands.

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.10.2019 şi înregistrată sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R. Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- recunoaşterea dreptului de primire a sporului de 25 % începând cu data de 09.04.2015, aşa cum a fost reglementat prin art. 1, pct. 1 din Legea nr. 71/09.04.2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice cu modificările şi completările ulterioare;

- obligarea pârâtului la plata sporului ce i se cuvenea începând cu data de 09.04.2015 şi până în prezent şi în continuare, introducerea sporului în salariul de bază;

- recunoaşterea dreptului la primirea sporului de fidelitate la coeficientul vechimii maxime în muncă;

- obligarea pârâtului la plata diferenţei de salariu care ar fi rezultat lunar prin introducerea în salariu de bază a acestui spor şi, care prin aplicarea coeficientului de calcul la suma totală ar fi implicit la mărirea salariului net;

- obligarea pârâtului la aplicarea prevederilor art. 1 pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 şi a Deciziei nr. 23/2016 a ICCJ astfel încât salariul de bază şi sporurile să-i fie calculate la nivelul de salarizare maxim existent în cadrul instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 95 din 13 februarie 2020, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi în consecinţă respinge ca fiind prescrisă acţiunea reclamantului pentru drepturile solicitate pentru perioada anterioară datei de 28.10.2016; a obligat pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române la stabilirea şi plata în favoarea reclamantului A., începând cu data de 28.10.2016 şi până la data de 31.01.2017, a diferenţelor salariale de natura sporului de studii superioare de 25% rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, diferenţe calculate la nivelul de salarizare aflat în plată pentru funcţia existentă în cadrul instituţiei similară funcţiei ocupată de reclamant, cu plata diferenţelor de drepturi salariale între cele cuvenite şi cele efectiv încasate în perioada 28.10.2016 - 31.01.2017; a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului începând cu data de 28.10.2016 şi până la 31.01.2017 a diferenţelor salariale de natura sporului de fidelitate, prin aplicarea art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, diferenţe salariale calculate la nivelul maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţiile similare funcţiilor reclamanţilor existente în cadrul autorităţii, cu plata diferenţelor de drepturi salariale între cele cuvenite şi cele efectiv încasate în perioada 28.10.2016 - 31.01.2017.

Împotriva acestei sentinţe, au promovat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române.

2. Hotărârea recurată

Prin decizia nr. 700 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 95 din 13 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil; s-a admis recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei nr. 95 din 13 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost casată sentinţa recurată şi, în rejudecare, s-a respins acţiunea promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 700 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi sentinţei nr. 95 din 13 februarie 2020 a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat casarea deciziei cu îndreptarea erorii materiale cum este menţionat în cererea de chemare în judecată, întrucât hotărârile sunt netemeinice şi nelegale, fiind rezultatul mai multor erori materiale.

4. Apărările formulate în cauză

In stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare expuse.

Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din acelaşi Cod:

"Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalităţii decurgând primordial din prevederile constituţionale care statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituţia României).

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că procesul trebuie să se desfăşoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce priveşte judecata şi executarea silită, cât şi sub aspectul competenţei, compunerii şi constituirii instanţei.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Totodată, art. 634 alin. (1) pct. 1, 4 şi 5 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului, hotărârile date în apel, fără drept de recurs şi hotărârile date recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

În cauză, recurentul a formulat recurs atât împotriva unei decizii definitive date în soluţionarea unui recurs exercitat împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat fondul acţiunii sale, precum şi împotriva acestei sentinţei, aceste hotărâri nefiind, aşadar, susceptibile de a mai fi atacate cu recurs, prin prezentul demers judiciar.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Prin urmare, reţinând că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva hotărârilor atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, Înalta Curte va face aplicarea sancţiunii inadmisibilităţii recursului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimată şi va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 700 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi sentinţei nr. 95 din 13 februarie 2020 a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.