Appeal against annulment of integrity evaluation report for incompatibility dismissed; public official prevails

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în principal, constatarea nulităţii absolute a Raportului de Evaluare nr. x/27.11.2019, emis în cadrul lucrării nr. x/26.10.2018 de către Agenţia Naţională de Integritate, iar în subsidiar, anularea acestui raport de evaluare.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 64 din 9 iulie 2020, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a dispus anularea Raportului de evaluare nr. x/27.11.2019 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca netemeinic.

Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant având ca obiect constatarea nulităţii absolute a raportului de evaluare.

De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 8.648 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susţine aplicarea greşită a disp. art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, raportat la incompatibilitatea în care s-a găsit intimatul care a deţinut simultan funcţia de arhitect şef în cadrul Primăriei Mun. Salonta, judeţul Bihor şi cea de arhitect de clădiri în cadrul S.C. B. S.R.L., care este în legătură indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, potrivit fişei postului.

De asemenea, recurenta-pârâtă invocă şi aplicarea greşită a disp. art. 20 din Legea nr. 176/2010, reţinându-se că inspectorul de integritate a încălcat prevederile legale referitoare la informarea persoanei evaluate.

Raportat la dispoziţiile care reglementează procedura de informare a persoanei evaluate, se susţine că prima instanţă a arătat în mod greşit, că aceasta nu a fost informată în mod corespunzător.

Chiar dacă aspectele privind informarea persoanei evaluate nu au condus la anularea raportului de evaluare, recurenta-pârâtă apreciază că interpretarea disp. art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010 este greşită şi se impune cenzurarea motivării sentinţei atacate cu privire la acest aspect.

În procedura de evaluare a conflictelor de interese şi incompatibilităţilor, legiuitorul a permis inspectorilor integritate să demareze activitatea de evaluare, anterior solicitării unui punct de vedere personal în cauză, o atare activitate implicând evaluarea declaraţiilor şi obţinerea altor date şi informaţii.

Aşadar, inspectorii de activitate pot derula activităţi de evaluare prin colectarea de date şi informaţii de la persoane fizice şi juridice, anterior solicitării punctului de vedere al persoanei evaluate, o atare măsură fiind necesară doar în ipoteza în care s-au identificat în cursul activităţii elemente în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese.

Deşi disp. art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 fac trimitere expresă la disp. art. 13 şi art. 15, amplasate în secţiunea a doua, dedicată evaluării averilor, trimiterea realizată a precizat că aplicarea acestor norme se face "în mod corespunzător", adică mutatis mutandis, ţinându-se seama de normele cu caracter special din secţiunea a treia, care cuprinde procedura evaluării conflictelor de interese şi incompatibilităţilor.

Se poate deduce astfel că, activitatea de evaluare a incompatibilităţilor poate fi realizată anterior solicitării unui punct de vedere persoanei în cauză, inclusiv prin solicitarea de date şi informaţii de la alte persoane.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate informează despre identificarea unor elemente ale incompatibilităţii persoanei în cauză şi are, totodată, obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

Recurenta-pârâtă susţine că, interpretând sistematic disp. art. 20 alin. (1) şi (5), art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 176/2010, se poate concluziona că odată ce a comunicat reclamatului despre declanşarea procedurii de evaluare, prin adresa din 15.11.2018, inspectorul de integrate era îndreptăţit să solicite informaţii relevante autorităţilor publice, iar reclamantului i s-a solicitat un punct de vedere doar la momentul la care, din datele şi informaţiile obţinute, a constatat că există indicii cu privire la o situaţie de incompatibilitate în privinţa sa.

În conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 176/2010, reclamantul a fost informat prin adresa din 23.09.2019 despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate.

Reclamantul a fost invitat să prezinte datele şi informaţiile pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris şi a fost informat cu privire la dreptul de a fi asistat sau reprezentat de avocat.

Urmare a acestei adrese, reclamantul s-a prezentat la sediul recurentei-pârâte în data de 09.10.2019, în vederea studierii documentelor aflate la dosarul de evaluare, fără a depune un punct de vedere.

Cu privire la situaţia de incompatibilitate reţinută prin raportul de evaluare, recurenta-pârâtă indică încălcarea disp. art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, între cele două funcţii există o legătură indirectă, deoarece pregătirea profesională în domeniul arhitecturii, urbanismului şi amenajării teritoriale fiind necesară atât pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de arhitect şef cât şi a funcţiei contractuale de arhitect de clădiri.

Recurenta-pârâtă susţine că finalitatea Legii nr. 161/2003 este prevenirea stărilor de conflict de interese şi a incompatibilităţilor, astfel că disp. art. 96 alin. (1) teza a II-a din lege se impun a fi interpretate în raport cu scopul preventiv urmărit de legiuitor.

Faptul că, potrivit fişei postului din domeniul privat, reclamantul nu are drept de semnătură pentru lucrări ce intră în competenţa de avizare, autorizare, control a unităţii administrative în cadrul căreia deţine o funcţie publică, nu influenţează situaţia de incompatibilitate, deoarece dacă ar fi existat acest drept de semnătură ne aflam în prezenţa unui conflict de interese.

În legătură cu interpretarea disp. art. 16 din Legea nr. 184/2001, raţionamentul instanţei de fond este greşit, deoarece legiuitorul nu a permis ca un arhitect din sectorul privat să fie în acelaşi timp arhitect în sectorul public.

Prin urmare, susţine recurenta-pârâtă, interpretarea corectă a disp. art. 16 este aceea că un arhitect care îşi desfăşoară activitatea în sectorul privat poate fi şi funcţionar public (consilier, inspector, referent, etc.), iar în calitate de funcţionar publice are atribuţii diferite de cele ale unui arhitect.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă, recurenta-pârâtă susţine că onorariul avocaţial este vădit disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat şi solicită reducerea sumei, conform disp. art. 451 C. proc. civ.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului Agenţiei Naţionale de Integritate

Analiza motivelor de casare

Referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 20 coroborat cu disp. art. 13 şi 15 din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte reţine că motivul de nelegalitate este neîntrunit, avându-se în vedere că urmare a informării reclamantului prin adresa din 15.11.2018, inspectorul de integritate era obligat să solicite de la autorităţile competente numai informaţii cu caracter public.

Potrivit disp. art. 13 coroborat cu art. 20 din Legea nr. 176/2010, numai după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere pot fi solicitate persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

Inspectorul de integritate a solicitat informaţii cu caracter nepublic, fără respectarea acestor dispoziţii legale, însă instanţa, în mod corect a reţinut că reclamantul nu este vătămat prin această conduită, deoarece acesta a prezentat din proprie iniţiativă un punct de vedere şi, prin urmare, sancţiunea nulităţii raportului de evaluare nu mai poate să fie aplicată.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că nu sunt incidente disp. art. 461 C. proc. civ., considerentele sentinţei atacate sub aspectul recurat, sunt corecte conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a prevederilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, se constată că acestea dispun că funcţionarii publici [...] pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, potrivit fişei postului.

Totodată, acelaşi articol sus-menţionat permite ca funcţionarii publici [...] să exercite funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.

Înalta Curte, interpretând această normă de drept material, în acord cu prima instanţă, susţine că funcţionarul public poate exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, cercetării ştiinţifice şi creaţiei literar-artistice, fără nicio altă condiţionare, iar în orice alte domenii de activitate din sectorul privat, sub condiţia ca funcţia să nu fie în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile funcţiei publice, potrivit fişei postului.

Prevederile art. 96 din Legea nr. 161/2003 nu interzic ca un funcţionar public să poată fi angajat cu contract de muncă în sectorul privat, folosindu-se de pregătirea pe care o are, ci doar ca atribuţiile să nu aibă o legătură directă sau indirectă cu activităţile funcţiei publice.

Aşadar, un arhitect şef - funcţionar public poate să se angajeze în domeniul privat pe un post de arhitect şi nu de referent, consilier, etc., dar atribuţiile celor două posturi să nu se afle într-o legătură directă sau indirectă.

Legătura directă presupune exercitarea aceluiaşi tip de activitate, adică o suprapunere de atribuţii, în timp ce noţiunea de legătură indirectă se interpretează de la caz la caz.

În situaţia analizată, simpla desfăşurare a unei activităţi tot în domeniul arhitecturii nu este suficientă pentru a se constata o legătură indirectă între cele două funcţii.

Din cuprinsul celor două fişe ale postului, domeniului public şi domeniul privat, reiese că intimatul-reclamant nu are drept de semnătură pentru lucrări care intră în competenţa de avizare, autorizare, control a autorităţii administrativ-teritoriale, nu oferă consultanţă şi nu desfăşoară activităţi pentru proiectele publice, în timp ce în calitate de arhitect-şef, atribuţiile sunt indisolubil legate de teritoriul municipiului.

Folosirea aceloraşi competenţe în cazul celor două funcţii nu reprezintă o legătură indirectă între acestea.

Este corectă afirmaţia făcută de judecătorul fondului, conform căreia, din cuprinsul disp. art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect se desprinde concluzia că nu se interzice acestuia ocuparea unei funcţii publice, ci numai interzicerea dreptului de semnătură a arhitectului într-o lucrare ce intră în sfera de competenţă a autorităţii publice, unde acesta este funcţionar public.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a disp. art. 451 C. proc. civ., Înalta Curte va reţine aplicabilitatea Deciziei Înaltei Curţi - Completul competent în soluţionarea recursului în interesul legii nr. 3/2020, conform căreia motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de acestea, nefiind întrunite criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 64 din 9 iulie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.