Tort damages claim against Ombudsman assigned to ordinary civil court, not administrative forum

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 456/2021 din 28 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Tg. Jiu, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare în cauza privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Avocatul Poporului, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Investită prin declinare, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 71 din 12 martie 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Avocatul Poporului, în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu şi, constatând ivit conflict negativ de competentă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Judecătoriei Tg. Jiu, pentru următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul acţiunii reclamantului este obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună repararea prejudiciului pretins a fi fost cauzat acestuia în cuantum de 3000 RON prin fapta ilicită a pârâtului ca urmare a lipsei de reacţie a acestuia în a-i apăra dreptul său prevăzut de art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamantul a susţinut că, începând cu anul 2015, pârâtul nu a luat act de toate relele tratamente la care sunt supuşi deţinuţii din penitenciarele din România şi, deşi în anul 2015 a reţinut, într-un raport toate ilegalităţile ce sunt în penitenciare, nu a luat luat vreo măsură. De asemenea că, i-a trimis mai multe petiţii, dar nu a primit niciun răspuns, deşi termenul de 30 de zile a expirat, apreciind astfel că, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 1349 şi 1357 C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de Tribunalele administrativ - fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

"Contenciosul administrativ" este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Repararea pagubei în condiţiile legii contenciosului administrativ este posibilă doar ca urmare a anulării unui act administrativ tipic - art. 8 alin. (1) teza I-a sau asimilat - art. 8 alin. (1) teza a II-a.

Astfel, acţiunea în despăgubiri formulată în faţa unei instanţe de contencios administrativ este întotdeauna subsidiară acţiunii în contencios, neintrând în sfera de competenţă a instanţei de contencios soluţionarea unei cereri de chemare în judecată având un obiect exclusiv patrimonial, cum este situaţia în speţă.

Astfel, concluzia care se impune este aceea că, de competenţa instanţelor de contencios administrativ, nu sunt toate litigiile care implică o autoritate publică, ci doar litigiile care privesc acte administrative tipice sau asimilate.

Împrejurarea că pârâtul este autoritate publică centrală nu este de natură a conduce la o altă concluzie, determinarea instanţei competente trebuind să fie făcută în funcţie de obiectul şi de cauza acţiunii, nu în funcţie de calitatea părţilor.

Astfel, raportul juridic care a condus la sesizarea instanţei nu este unul de drept public, ci unul de drept comun - acţiunea reclamantului având ca obiect plata sumei de 3.000 RON cu titlu despăgubiri pentru fapta ilicită a pârâtului, în temeiul răspunderii civile delictuale în temeiul disp. art. 1349 şi art. 1357 C. civ., astfel încât soluţionarea unei astfel de cereri intră în competenţa jurisdicţiei de drept comun, şi nu a celei de contencios administrativ.

Acţiunile patrimoniale având ca obiect obligarea unei instituţii publice la plata unei sume de bani sunt de competenţa instanţei de drept comun, atunci când nu se cere şi anularea unui act nelegal, nu se cere cenzurarea refuzului de a emite un act administrativ, ori nu au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea unui contract administrativ.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Avocatul Poporului, în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2021.