Healthcare provider's payment notification annulment upheld; restitution counterclaim time-barred as insurer knew applicable law.

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - Direcţia Generală Monitorizare, Control şi Antifraudă, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. anularea Notificării nr. x/20.02.2017 emisa de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, prin care s-a comunicat existenţa unei obligaţii de plată în privinţa sumelor de 54.012.84 RON reprezentând debit principal şi 31.752,1 RON, cu titlu de dobânzi şi penalităţi (anexa 1);

2. anularea Deciziei Comisiei de conciliere nr. 22934/12.04.2017 emisă de către Comisia de conciliere din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva sus indicatei Notificări (anexa 2);

3. anularea parţială a Raportului de control al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate - Direcţia Generală Monitorizare, Control şi Antifraudă nr. 856/23.10.2015, respectiv în privinţa aspectelor ce vizează activitatea reclamantei, precum şi reţinerea unor pretinse debite ale reclamantei faţă de CASMB;

4. obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2093 din 25 iunie 2019, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - Direcţia Generală Monitorizare, Control şi Antifraudă, a anulat notificarea nr. x/20.02.2017 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Decizia nr. 22934/12.04.2017 emisă de Comisia de Conciliere din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, a respins în rest cererea ca neîntemeiată şi, totodată, a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti au declarat recurs.

I. Prin recursul formulat, reclamanta S.C. A. S.R.L. arată că în cauză sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta susţine că analizând unicul paragraf dedicat de către prima instanţa dezlegării petitului privind anularea Raportului de control, se poate observa că deşi instanţa respinge cererea ca neîntemeiată, motivarea tinde, în realitate, să reţină o nulitate a cererii de chemare în judecată (în privinţa unui astfel de petit), întrucât se afirmă pretinsa inexistenţă a componentei motivării în fapt şi drept a petitului, teză ce s-ar circumscrie prevederilor art. 196 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, aspectul conformităţii cererii de chemare în judecată nu a fost pus în dezbaterea contradictorie a părţilor. Primul act de procedură, în cuprinsul căruia este tratat aspectul unei pretinse lipse a componenţei motivării petitului, este sentinţa.

Or, potrivit prevederilor art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt şi de drept relevante speţei, întemeindu-şi hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond a încălcat cele două principii procesuale fundamentale, respectiv principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare.

Pretinsa lipsă a unor motive de nelegalitate în privinţa petitului ce vizează Raportul de control, nu a fost niciodată invocată sau discutată, nici de părţi şi nici de către instanţă şi cu atât mai puţin nu a fost realizată comunicarea scrisă care să indice astfel de pretinse lipsuri şi nu a fost acordat termenul relevant.

După cum s-a reţinut la nivelul jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părţilor şi se sancţionează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite. Nulităţile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilităţii şi principiul oralităţii dezbaterilor) sunt nulităţi virtuale şi operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării.

Recurenta-reclamantă invocă şi incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că în cuprinsul Raportului de control -secţiunea "Constatări" pct. A.2. IV se arată că în urma verificării raportărilor informatice realizate în sistemul SIUI în privinţa serviciilor medicale paraclinice, în cazul unor furnizori s-a constatat că s-au realizat plăţi de către CASMB din sumele atribuite prin acte adiţionale urmare a aprobării cererilor de mutare a sumelor dintr-o lună viitoare în luna curentă, anterior datei semnării actului adiţional de suplimentare.

Nu se poate retine că nu s-au formulat critici de nelegalitate cu privire la Raportul de control, când, prin cererea formulată a investit instanţa cu două elemente distincte: (a) dezlegarea aspectului opozabilităţii constatărilor cuprinse într-un astfel de Raport şi a celui al lipsei legalităţii Raportului faţă de lipsa calităţii sale de entitate controlată şi (b) nelegalitatea constatărilor reţinute prin Raport, realizând o analiză a manierei de interpretare a prevederilor legale şi contractuale sub aspectul încadrării plăţilor realizate în plafonul reglementat contractual, respectiv inexistenţa unei încălcări a prevederilor Ordinelor comune aplicabile raporturilor contractuale ce fac obiectul cauzei.

Recurenta-reclamantă precizează că nu a fost încunoştinţată despre desfăşurarea controlului care s-a finalizat cu emiterea Raportului de control şi nici nu i-a fost comunicat, în condiţiile art. 5.2.3.5 din Ordinul 101282013 vreun Raport de control. Primul moment al comunicării unui extras al Raportului de control a fost epuizat în cadrul cercetării judecătoreşti din prezenta cauză, cu ocazia administrării probatoriului.

După cum se arată în cuprinsul întâmpinării depuse în cauză de către pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate rezultă ca prin intermediul Raportului de control nu s-a dispus in sarcina CASMB recuperarea vreunei sume determinate de bani, ci s-a dispus doar verificarea plaţilor făcute de CASMB in raport cu serviciile medicale paraclinice realizate si validate de toţi furnizorii de servicii medicale paraclinice, in baza actelor adiţionale de suplimentare a valorii iniţiale de contract.

De asemenea, prin aceeaşi întâmpinare se menţionează că aspectele menţionate de echipa de control in Raportul de Control la secţiunea "Constatări" pct. A.2. IV au avut în vedere doar verificarea raportărilor în SIUI a serviciilor medicale paraclinice, fără a fi luate în calcul actele adiţionale încheiate cu respectarea prevederilor Ordinului comun MS/CNAS nr. 1723/950/2011 anexa 8, art. 6 alin. (6) şi a Ordinului comun MS/CNAS nr. 423/191/2013 anexa 8, art. 6 alin. (6).

În cuprinsul întâmpinării depuse de către CNAS se învederează atât limitele controlului realizat şi finalizat prin emiterea Raportului de control, precum şi aspectul potrivit căruia concluziile unui astfel de Raport de control nu sunt opozabile A., aceasta nefiind parte controlata in acţiunea finalizata cu emiterea Raportului.

Trebuie menţionat faptul că potrivit art. 348 noul C. proc. civ., recunoaşterea de către una dintre părţi, din proprie iniţiativă a unui raport pe care partea adversă îşi întemeiază pretenţia constituie mărturisire judiciară, care, potrivit art. 349 noul C. proc. civ. face deplina dovadă împotriva aceluia care a făcut-o. Astfel, elementele invocate anterior au natura juridică a unei mărturisiri judiciare din partea CNAS, sub aspectul opozabilităţii.

Este evident că, în virtutea acţiunii de control indicate anterior, entitatea de control a stabilit în sarcina CASMB, obligaţia implementării măsurilor din Raportul de control, însă o astfel de obligaţie incumbă doar CASMB, iar în măsura în care CASMB aprecia incorect stabilită o obligaţie, avea pârghiile legale de a contesta masurile dispuse. După cum menţionează, însă, CNAS, în întâmpinare, Raportul de control nu a fost contestat de către CASMB, astfel că lipsa de diligenţă în realizarea demersului de contestare generează consecinţe doar în patrimoniul CASMB.

În acest context, faptul că prin Raportul de control s-ar "fi stabilit" o anumită situaţie de fapt nu ar trebui să aibă niciun efect juridic opozabil A., sens în care în mod nelegal prima instanţă nu a dezlegat, în nicio manieră, aspectul opozabilităţii Raportului de control.

Întrucât litigiul vizează pretenţii privind restituirea unor creanţe aferente lunilor februarie-mai 2013 şi iulie- octombrie 2013, a căror plată a fost efectuată de către CASMB în perioada 22.03.2013-15.11.2013 (plăţile având caracter individual, în considerarea prestării unor servicii paraclinice cu executare succesivă), cadrul normativ secundar aplicabil lunilor februarie - martie 2013 este reprezentat de H.G. nr. 1389/2010 şi Ordinul MS/CNAS nr. 1723/950/2011, iar cel incident lunilor aprilie-mai 2013 şi iulie- octombrie 2013, acesta constă în H.G. nr. 117/2013 şi Ordinul MS/CNAS nr. 423/191/2013, iar nu de Ordinul Comun MS/CNAS nr. 619/36072014 (reţinut prin Raportul de Control).

Din analiza actelor adiţionale semnate intre CASMB si A. la nivelul anului 2013, coroborat cu prevederile alin. (6), al art. 6 din Anexa 8 a Ordinului MS/CNAS nr. 1723/950/2011 ş alin. (6) al art. 6 din Anexa 8 a Ordinul MS/CNAS 423/191/2013, rezultă netemeinicia aspectelor privind decontarea serviciilor paraclinice cu nerespectarea prevederilor legale.

Potrivit prevederilor art. 9 din Contractul x/2011 şi art. 9 din Contractul x/2013 decontarea serviciilor medicale paraclinice se face lunar, în termen de maxim 25 zile calendaristice de la încheierea fiecărei luni, pe baza facturii şi documentelor justificative care se depun la casa de asigurări de sănătate, în primele 8 zile lucrătoare dar nu calendaristice).

Potrivit art. 2553 alin. (1) C. civ.:

"Când termenul se stabileşte pe zile, nu se iau in calcul prima si ultima zi a termenului". Din analiza succesiunii actelor adiţionale semnate la nivelul anului 2013, recurenta consideră că rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că a prestat, raportat şi solicitat spre decontare, servicii paraclinice, cu respectarea prevederilor legale şi contractuale precizate.

Astfel cum învederează expres parata CNAS, in cadrul controlului finalizat prin emiterea Raportului nu au fost avute în vedere decât informaţiile înregistrate în sistemul informatic SIUI, fără ca în cadrul unei astfel de activităţi de verificare sa se realizeze o analiză şi din Metodologie de stabilire şi recuperare a sumelor încasate necuvenit din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi furnizorii de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu şi îngrijiri paliative la domiciliu perspectiva înregistrărilor ce ar fi reprezentat depăşiri cu 5% a sumelor contractate (sume contractate prin contract şi acte adiţionale perfectate cu respectarea prevederilor legale), respectiv fără a fi analizate regularizările operate prin diminuarea valorii de contract/act adiţional a lunii următoare, cu încadrarea în valoarea contractată pentru trimestrul respectiv, astfel cum au fost acestea stabilite prin Contract şi actele adiţionale.

Faţă de aceste aspecte, susţinerile din cuprinsul Raportului de control, privind lipsa de temei legal al prestării, raportării, decontării şi plăţii unor astfel de servicii paraclinice, este neîntemeiată.

Tot din perspectiva nelegalităţii Raportului de control, trebuie observat faptul că teza nelegalităţii decontării serviciilor paraclinice efectiv prestate către persoanele asigurate, pentru pretinsa realizare a plăţii anterior semnării actelor adiţionale, reprezintă o interpretare formală a normelor de drept incidente, de natură a denatura astfel de norme de la finalitatea lor şi care se plasează în spectrul încălcării prevederilor art. 2 din Convenţia Europeana a drepturilor Omului, coroborat cu art. 14 al Convenţiei şi art. 1 al Protocolului adiţional nr. 12 la Convenţie

În cadrul contractului, principala obligaţie a furnizorului este de a presta servicii paraclinice asiguraţilor, obligaţia corelativă a CASMB fiind aceea de a deconta valoarea unor astfel de servicii.

Beneficiarul încheierii acestui contract este, însă, individul care face dovada îndeplinirii condiţiilor legale, are, deci, calitate de asigurat, prezintă un bilet de trimitere medicală, eliberată de un medic autorizat şi căruia nu i se poate refuza dreptul la serviciul medical paraclinic, opunându-i-se un contract în care nu este parte.

Astfel, valoarea stabilită de părţi, în contractele ce fac obiectul discuţiei, nu poate fi calificată decât ca având valoare estimativă, a cărei depăşire nu poate fi interpretată ca o încălcare a clauzelor contractuale, ci ca o depăşire a unei estimări anterioare, ce urmează a fi regularizată.

Calificarea valorii contractului drept estimare, iar nu plafon, a fost confirmată, în timp, chiar de către CASMB, prin încheierea actelor adiţionale.

Din perspectiva convenţională, Curtea Europeana a decis că statului îi incumbă obligaţii pozitive pentru apărarea efectivă a dreptului la viaţă, garantat de articolul 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi în materie de sănătate publică. Aceasta semnifică existenţa îndatoririi pentru autorităţile publice de a adopta reglementari care să impună furnizorilor de servicii luarea de măsuri de natură a asigura protejarea vieţii bolnavilor (a se vedea, in special, Silih contra Sloveniei, par. 192, hotărârea din 9 aprilie 2009; Calvelli si Cigjio contra Italiei; Byrzykowski contra Poloniei, par. 104, hotărârea din 27 iunie 2006; Erikson împotriva Italiei (dec), 26 octombrie 1999; Powell împotriva Regatului Unit (dec).

În acelaşi sens, instanţa europeana a decis, cu valoare de principiu, ca nu poate exclude ca acte si omisiuni ale autorităţii, in domeniul politicii de sănătate publica, sa poată conduce, la angajarea răspunderii statului pe temeiul art. 2 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.

Recurenta-reclamantă apreciază că prima instanţă a respins în mod nejustificat drept neîntemeiat petitul privind anularea Raportului de Control, încălcând şi aplicând greşit normele de drept material, sens în care sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că instanţa de fond a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată, apreciind că nu poate invoca necunoaşterea dispoziţiilor legale invocate în Notificarea nr. x/20.02.2017 pentru a justifica temeiul plăţii nedatorate, motiv pentru care a apreciat că de la data fiecărei plăţi a început să curgă termenul de prescripţie pentru acţiunea în restituire întrucât acesta este momentul de la care CASMB trebuia să cunoască atât paguba (caracterul nelegal al plăţii), cât şi pe cel care răspunde de ea.

Regula generală în ceea ce priveşte începutul prescripţiei extinctive este exprimată în art. 2523 din C. civ., în conformitate cu care "prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."

Aşadar, momentul de la care începe să curgă prescripţia extinctivă nu se suprapune neapărat cu momentul la care se naşte dreptul la acţiune.

Astfel, simpla încălcare a dreptului subiectiv, deşi implică naşterea dreptului la acţiune, nu atrage şi începutul prescripţiei extinctive, dacă titularul dreptului la acţiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă naşterea dreptului la acţiune şi nici, după împrejurări, nu trebuia să le cunoască. Dacă titularul dreptului la acţiune nu are cunoştinţă de elemente minime care fundamentează dreptul său, respectiv actul sau faptul juridic, licit sau ilicit, şi cel care este ţinut să răspundă, atunci nu poate acţiona, astfel încât dacă prescripţia ar începe să curgă, curgerea ar fi nejustificată, căci aceste elemente pot să nu fie cunoscute la data încălcării dreptului subiectiv.

Recurenta-pârâtă precizează că Raportul de control nr. x/23.10.2015 elaborat de DGMCA -CNAS, a fost înregistrat la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti cu nr. x/03.12.2015, aceasta fiind data la care a luat la cunoştinţă despre măsurile dispuse, fiind şi momentul la care se naşte dreptul la acţiune.

Prin urmare dreptul la acţiune nu este prescris, acesta împlinindu-se la data de 3 decembrie 2018.

Mai mult de atât, după cum se poate constata, Notificarea nr. x/20.02.2017 prin care reclamanta a fost înştiinţată despre suma datorată, s-a emis la data de 20.02. Ş017, fiind în termenul de prescripţie, motiv pentru care excepţia invocată este neîntemeiată.

Potrivit art. 2517 C. civ., "termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen".

Or, în situaţia dată, potrivit art. 2523 C. civ., termenul de prescripţie a început să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut naşterea lui, respectiv 03.12.2015, acesta împlinindu-se la data de 03.12.2018, chiar şi în situaţia în care notificarea CASBM transmisă reclamantei la data de 20.02.2017 nu poate fi considerată caz de întrerupere al cursului prescripţiei.

În ceea ce priveşte invocarea necunoaşterii unor dispoziţii legale de către CASMB, recurenta-pârâtă arată că a invocat încălcarea de către reclamanta-pârâtă a unor dispoziţii legale, în sensul că a folosit sumele alocate pentru decontarea serviciilor medicale înainte de semnarea actului adiţional.

Astfel, prin Notificarea nr. x din data de 20.02.2017, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a pus în aplicare măsura dispusă prin Raportul de Control nr. x/23.10.2015 al Direcţiei Generale Monitorizare, Control şi Antifraudă, notificând furnizorul cu privire la faptul că s-a dispus recuperarea serviciilor medicale prestate, raportate şi decontate anterior semnării unor acte adiţionale de suplimentare, servicii plătite cu încălcarea normelor legale aplicabile.

4. Apărările formulate în cauză

Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes a recursului formulat de recurenta-reclamantă în raport cu faptul că a fost respinsă cererea reconvenţională şi, totodată, a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, ca neîntemeiat.

De asemenea, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că atât excepţia lipsei de interes cât şi recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că obiectul căii de atac îl reprezintă sentinţa prin care instanţa de fond a admis, în parte, pretenţiile ce au format obiectul cererii de chemare în judecată.

Susţinerea recurentei-pârâte, potrivit căreia recurenta-reclamantă nu are interes în promovare recursului, în raport cu faptul că cererea reconvenţională a fost respinsă, este neîntemeiată şi nu poate fi primită.

Chiar acţiunea reclamantei a fost admisă doar în parte, fiind respinsă în rest.

Prin urmare, Înalta Curte constată că interesul recurentei-reclamante este menţinut, în prezent, de poziţia procesuală pe care o are în urma pronunţării sentinţei atacate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă are deschisă calea de atac procesuală împotriva sentinţei atacate.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă are interes în promovarea recursului, motiv pentru care va respinge excepţia lipsei de interes declarată de recurenta-pârâtă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, la data de 20.02.2017 pârâta CASMB a notificat-o pe reclamantă în vederea plăţii sumei de 54.012,84 RON reprezentând contravaloarea serviciilor medicale paraclinice raportate peste valoarea de contract, anterior semnării actului adiţionale de suplimentare/redistribuire şi 31752,1 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi cu privire la această sumă.

Această obligaţie de plată a fost justificată prin prisma constatărilor şi măsurilor dispuse prin Raportul de control al CNAS nr. x/23.10.2015 prin care s-a stabilit că reclamanta a prestat raportat şi decontat servicii medicale anterior semnării unor acte adiţionale de suplimentare/redistribuire, iar, pe cale de consecinţă aceste servicii au fost plătite cu încălcarea normelor legale aplicabile.

Prin decizia nr. 22934 din data de 12.04.2017 CASMB a respins solicitarea reclamantei de conciliere. În motivare, comisia a arătat că decontarea serviciilor medicale paraclinice nu a fost făcută în conformitate cu dispoziţiile legale incidente, respectiv Ordinul MS/CNAS nr. 388/186/2015, 619/360/2014, 423/191/2013, 1723/950/2011, motiv pentru care plata efectuată peste valoarea din contract, anterior semnării actului adiţional de suplimentare este nedatorată.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a constatat faptul recurenta-reclamantă, deşi a solicitat şi anularea raportului de control nr. x/25.10.2015 emis de CNAS, aceasta nu a formulat motive de nelegalitate cu privire la acesta, lipsind de motivaţie petitul privind solicitarea de anulare a acestuia, astfel că în mod temeinic a respins acest capăt de cerere.

Este de necontestat faptul că recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs precizează motivele de nelegalitate ale Raportului de control, dar acestea nu au fost formulate în faţa instanţei de fond, motiv pentru care instanţa de recurs nu le poate analiza.

În ceea ce priveşte începutul prescripţiei, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că pentru fiecare prestaţie solicitată cu caracter de plată nedatorată s-a împlinit termenul de prescripţie întrucât notificarea nr. x/20.02.2017 urmată de introducerea cererii arbitrale de către pârâtă a fost formulată la peste 3 ani de zile de la momentul efectuării plăţii. Astfel, pentru ultima plată, termenul de prescripţie s-a împlinit pe data de 16.11.2016.

Potrivit art. 2528 C. civ.:

"(1) Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul acţiunii în restituire întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, plată nedatorată sau gestiunea de afaceri."

Din anexa la notificarea CASMB din 20.02.2017 a rezultat că plăţile care sunt solicitate a fi restituite de către recurenta-reclamantă au fost achitate de către recurenta-pârâtă în perioada 22.03.2013-15.11.2013.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că temeiul restituirii prestaţiei achitate este dat de încălcarea la momentul plăţii a dispoziţiilor legale menţionate în notificare, respectiv art. 2 alin. (3) din Anexa 18 la Ordinul MS/CNAS 763/377/2016, art. 2 alin. (3) din Anexa 18 la Ordinul MS/CNAS 388/186/2015, art. 2 alin. (3) din anexa 18 la Ordinul MS/CNAS 619/360/2014, art. 6 alin. (3) din anexa 8 la Ordinul MS/CNAS 423/191/2013 şi art. 6 alin. (3) din anexa 8 la Ordinul MS/CNAS/1723/950/2011.

Aceste ordine au fost emise de către Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar aceasta este o instituţie publică aflată în subordinea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, motiv pentru care nu se poate prevala de necunoaşterea ordinelor emise de către principalele autorităţi în subordinea cărora îşi desfăşoară activitatea.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a apreciat că pârâta CASMB nu poate invoca necunoaşterea dispoziţiilor legale invocate pentru a justifica temeiul plăţii nedatorate, motiv pentru care a constatat că de la data fiecărei plăţi a început să curgă termenul de prescripţie pentru acţiunea în restituire întrucât acesta este momentul de la care trebuia să cunoască atâta paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes a recursului recurentei-reclamante A. S.R.L., invocate de recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2093 din 25 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2021.