Ethnic Discrimination Sanction: Appeal Dismissed, Fine Reduced to Warning

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 316/10.06.2018 emisă de Colegiul Director a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2018, ca urmare a petiţiei înregistrate sub numărul x/14.11.2018 formulată de către petenţii B. şi C., comunicată la data de 28.08.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 37 din 11 iunie 2020, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi intervenienţii introduşi în cauză din oficiu B. şi C.;

- a anulat în parte Hotărârea nr. 316/10.06.2018 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării;

- a înlocuit amenda de 2.000 RON aplicată reclamantei în baza art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 cu sancţiunea "avertisment";

- a respins cererea intervenienţilor de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul arată în esenţă că hotărârea recurată este criticabilă sub aspectul nelegalităţii întrucât a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 16 - 20 respectiv art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

În prezenta cauză dedusă judecăţii, ţinând cont şi de faptul că dreptul Uniunii Europene reclamă sancţionarea faptelor de discriminare prin sancţiuni cu caracter efectiv, proporţional şi disuasiv, prin Hotărârea nr. 316/10.06.2019, partea reclamată A. a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 15 clin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu minimul stabilit de art. 26 alin. (1) paragraf 2 şi anume 2.000 RON, având în vedere că fapta acestei părţi reclamate şi anume "prezentarea presei a unor elemente dintr-un dosar de cercetare penală, în care prezumtivii infractori sunt prezentaţi ca infractori, cu precizarea apartenenţei etnice ", a vizat două persoane fizice - B. şi C., având, astfel de-a face cu un grup de persoane.

Înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 2000 RON aplicată reclamantei A. cu sancţiunea avertismentului nu se circumscrie scopului principal al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi anume acela de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte.

C.J.U.E. a statuat în cauza C-Sl/12 următoarele: "Articolul 17 din Directiva 2000/78 încredinţează statelor membre sarcina de a stabili regimul sancţiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispoziţiilor naţionale adoptate conform acestei directive si de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării unor asemenea sancţiunii. Chiar dacă nu impune sancţiuni determinate, acest articol precizează că sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării dispoziţiilor naţionale adoptate conform acestei directive trebuie să fie efective, proporţionale şi disuasive.

Sancţiunile care trebuie sa fie prevăzute de dreptul naţional în temeiul art, 17 din această directivă trebuie să fie efective, proporţionale şi disuasire, inclusiv atunci când nu există o victimă identificabilă.

Rezultă că regimul de sancţiuni instituit prin transpunerea art. 17 din Directiva 2000/78 în ordinea juridică a unui stat membru trebuie să asigure, în paralel cu măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 9, o proiecţie juridică efectivă şi eficientă a drepturilor pe care acesta le prevede.

În concluzie, în aplicarea acestei hotărâri, apreciază că sancţiunea aplicată prin Hotărârea nr. 316/10.06.2019 (amendă contravenţională în cuantum de 2000 RON pentru partea reclamată A.) a fost legal şi corect individualizată, fiind proporţională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanţele personale ale contravenţiei.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin Decizia nr. 316/10.06.2019 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a dispus amendarea reclamantei A. cu suma de 2.000 RON, în temeiul art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, reţinându-se că în ziarul "Monitorul de Suceava" a fost publicat un articol intitulat "Comerciant din Bazar terorizat de un grup de trei romi", în care se menţionează numele petenţilor şi mamei/soacrei, ca reprezentând "grup de romi" care îl "terorizează" "în stil mafiot" pe un comerciant în Bazarul Suceava. De asemenea, s-a mai arătat că reclamanta A. a afirmat că "sunt numeroase acte materiale reclamate, ceea ce denotă o gravă perseverenţă infracţională a acestei familii de etnie romă".

Consiliul a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, precum şi a jurisprudenţei CEDO în materie de discriminare, considerând că menţionarea, în mod repetat, a apartenenţei etnice a petenţilor, reprezintă o diferenţiere, iar afirmaţiile legate de comiterea unor infracţiuni, cu precizarea apartenenţei etnice, este de natură să atingă dreptul la demnitate, cele publicate în articolul care formează obiectul petiţiei reprezentând un comportament manifestat public, care vizează crearea unei atmosfere ostile.

Înalta Curte are în vedere că, în drept, art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevede că:

"prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000, "constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

Conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "contravenţia prevăzută la art. 15 se sancţionează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate".

Din conţinutul articolului incriminat şi al actului de sancţionare contestat, se impută reclamantei declaraţia potrivit căreia:

"sunt numeroase acte materiale reclamate, ceea ce denotă o gravă perseverenţă infracţională a acestei familii de etnie romă", pasaj extras dintr-o cerere de urgentare a soluţionării dosarului penal adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Prin decizia contestată s-a reţinut întrunirea elementelor constitutive ale contravenţiei prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi sancţionată de art. 26 alin. (1) din aceleaşi act normativ, respectiv existenţa unui comportament care a vizat atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere ostile şi a fost îndreptat împotriva intervenienţilor, fiind legat de apartenenţa acestora la etnia romă.

Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind temeinică decizia de sancţionare, documentele dosarului confirmând existenţa faptei contravenţionale şi corecta încadrare juridică a acesteia.

Prezentarea unor acuzaţii de natură penală şi asocierea celor acuzaţi cu etnia romă a fost de natură să aducă atingere demnităţii intervenienţilor, acreditând ideea că apartenenţa acestora la etnia respectivă reprezintă un lucru negativ, sugerând ideea că membrii etniei sunt persoane periculoase, drept pentru care organele de urmărire penală ar fi trebuit să urgenteze finalizarea cercetărilor penale.

Totodată, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte sancţiunea amenzii, se constată că aceasta a fost aplicată de către Consiliu doar reclamantei.

Circumstanţele referitoare la faptă au fost reţinute ca agravante doar în cazul reclamantei şi au la bază calitatea sa de avocat şi obligaţiile ce-i revin acesteia în temeiul legii şi codului deontologic.

Înalta Curte, contrar opiniei recurentului apreciază că, încălcarea de către avocat a obligaţiilor ce-i revin potrivit legii şi codului deontologic excede competenţelor legale ce revin Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 37 din 11 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2021