Nullity of appeal for failure to substantiate violation of law under Article 488(1)(8) CPC in salary recalculation dispute

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 24.07.2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, anularea în parte a Ordinelor Procurorului Şef al DNA nr. 176/17.04.2019 şi nr. 288/12.06.2019 şi emiterea unui nou ordin de salarizare în care să se specifice în mod corect cuantumul salarial care i se cuvine începând cu 01.01.2018, obligarea pârâtei la comunicarea a modalităţii de calcul salarial, aferent salariului ce i se cuvine pentru perioada 09.04.2015-31.12.2017, şi emiterea unui document administrativ din care să rezulte modalitatea corectă de recalculare salarială pentru perioada 09.04.2015-31.12.2017 conform sentinţei civile nr. 3963 din 21 iunie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 897 din 29 septembrie 2020, Curtea a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, cu privire la drepturile salariale de până la 01.01.2018, admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării expertizei contabile, iar, în ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare la fond pentru soluţionarea celui de-al doilea capăt de cerere, deoarece instanţa, deşi a reţinut că reclamantul a solicitat acordarea majorării de 15% pentru complexitatea muncii, în pronunţarea hotărârii a reţinut numai argumente străine judecăţii, neaplecându-se asupra cererii deduse judecăţii.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecare, admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat din cauza nr. x/2020.

A susţinut recurentul, cu privire la primul capăt de cerere, referitor la drepturile salariale calculate greşit anterior datei de 01.01.2018, că instanţa a apreciat că îndreptarea ordinelor s-a făcut prin aplicarea sentinţei nr. 3963 din 21 iunie 2017, aspect inexact, critica sa vizând tocmai calculul prevăzut în ordin, iar, prin respingerea solicitării efectuării unei expertize contabile, instanţa i-a îngrădit posibilitatea de a proba temeinica pretenţiilor sale.

Instanţa a omis a observa că Ordinul nr. 176/2019 stabileşte salariul de bază cu încălcarea dreptului pretins referitor la majorarea salarială, deşi pârâta a recunoscut dreptul pretins şi dedus judecăţii.

Referitor la cele reţinute de instanţă că aspectul neplăţii dobânzii legale la care a fost obligată DNA ar exceda cadrului procesual, instanţa, în situaţia în care ar fi constatat că nu este competentă, ar fi trebuit să invoce din oficiu o astfel de excepţie şi să trimită cauza spre soluţionare instanţei competente.

În ceea ce priveşte considerentele instanţei că neacordarea majorării de 15% prevăzute de Legea nr. 153/2017 ar fi făcut obiectul dosarului nr. x/2018 sau al dosarului nr. x/2018, obiectul acestor dosare a fost diferit, respectiv constatarea că este îndreptăţit la acordarea vechimii în funcţia de specialist, iar în soluţionarea recursurilor sale formulate în cauză, Înalta Curte le-a admis, a casat hotărârile şi, în rejudecare, soluţiile au fost de respingere a acţiunilor ca rămase fără obiect, pârâta punând în executare drepturile pretinse de reclamant.

În privinţa capătului al doilea de cerere, există o soluţie la fond, executorie, Hotărârea nr. 653 din 26 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti din Dosarul nr. x/2020, în sensul anulării Ordinului nr. 415/21.08.2020, anulării în parte a Ordinului nr. 274/18.06.2020, doar în ceea ce priveşte drepturile salariale cuvenite reclamantului începând cu 01.01.2018 şi obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor salariale în sensul acordării, pentru complexitatea muncii, a majorării salariului de bază cu 15% începând cu 01.01.2018.

3. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului ridicată din oficiu.

3.1. Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantului A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.2. Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant A. susţine că argumentele sale s-ar circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv.

Textul de lege menţionat se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Înalta Curte constată că prima instanţă a răspuns, punctual, argumentelor invocate prin acţiune, în raport cu actele depuse la dosar şi cu conţinutul ordinelor atacate

Însă, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, recurentul nu a combătut şi nu şi-a circumstanţiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport cu considerentele hotărârii recurate, ci s-a limitat la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată, la a relua susţinerile din acţiune, în sensul că ordinul atacat i-a stabilit salariul cu încălcarea dreptului la majorarea salarială, la a solicita reaprecierea probelor (criticând soluţia de respingere a probei cu expertiza contabilă), la a-şi exprima opinia cu privire la excepţia necompetenţei ce ar fi trebuit ridicată de instanţă din oficiu şi la a invoca aspecte din alte dosare.

De altfel, în mod contradictoriu cu solicitarea de casare a hotărârii recurate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, petitul subsidiar al recursului vizează constatarea autorităţii de lucru judecat faţă de soluţia pronunţată într-un alt dosar, x/2020, de Curtea de Apel Bucureşti.

Or, simpla expunere a unor afirmaţii, nestructurate şi nesusţinute din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de control judiciar, în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având competenţa de a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 897 din 29 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.