Solidary tax liability for corporate insolvency: appeal dismissed for failure to prove bad faith, annulment of liability decision upheld

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată la data de 05.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, să se dispună anularea deciziei nr. 4022/23.07.2019 emisă de DGRFP Braşov şi a deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.04.2019 emisă de AJFP Braşov.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 22 din 20 martie 2020, a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a anulat decizia nr. 4022/23.07.2019 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.04.2019 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În cauză, prin Decizia nr. 371512/2/17.04.2019 s-a decis angajarea răspunderii reclamantei cu debitorul insolvabil S.C. B. S.R.L., faţă de faptul că obligaţiile fiscale cu care această societate figurează ca neachitate, depăşesc valoarea bunurilor şi veniturilor urmăribile identificate faptic şi evidenţiate scriptic.

În urma măsurilor de executare silită întreprinse de reprezentanţii AJ.F.P. Braşov nu au fost recuperate obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului de către S.C. B. S.R.L., motiv pentru care a fost declarată starea de insolvabilitate a societăţii prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/05.11.2018, transmis prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi comunicat la data de 16.11.2018.

Astfel, analizând evoluţia nivelului obligaţiilor fiscale, cât şi vechimea acestora, rezultă că administratorul şi asociatul societăţii a acţionat în interes propriu dispunând continuarea unei activităţi care produce prejudicii pentru bugetul de stat, acţiuni care nu pot decât să conducă la concluzia relei credinţe şi care de altfel au condus şi la crearea stării de insolvabilitate a societăţii.

Deşi a înregistrat venituri substanţiale şi disponibilităţi băneşti, agentul economic prin administrator şi/sau asociat, cu rea-credinţă, nu a achitat datoriile către bugetul consolidat al statului. Totodată, cu rea-credinţă, administratorul şi asociatul debitoarei nu a achitat obligaţiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului, deşi din încasarea creanţelor ar fi trebuit să o facă.

Prin decizia de impunere nr. x/30.08.2018, au fost stabilite suplimentar obligaţii fiscale reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, respectiv impozitul pe veniturile jucătorilor realizate din jocuri de noroc, pentru perioada 30.08.2013 -30.06.2017, însă instanţa a reţinut în mod eronat faptul că acest fapt ar face dovada lipsei relei credinţe a reclamantei.

Societatea se află în stare de insolvenţă de 1 an si 27 de zile prin raportare la data emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Insolvabilitatea debitoarei a fost determinată, de lipsa de diligentă în valorificarea bunurilor, a creanţelor, precum şi din utilizarea neadecvată/fără posibilitatea de urmărire a disponibilităţilor băneşti a căror valoare ar fi fost de natură să acopere o parte din pasivul societăţii.

În ceea ce priveşte lipsa dovedirii în cauză a relei-credinţe reţinută în cauză de către instanţa de fond, aceasta nu este întemeiată, iar instanţa de fond a pronunţat soluţia fără a avea în vedere acele aspecte obiective care, în mod indirect, fac dovada îndeplinirii acestei condiţii.

În concluzie, rezultă că instanţa de judecată a pronunţat o soluţie nelegală, desfiinţând actul administrativ care îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de legea procedural fiscală.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prioritar, în ceea ce priveşte întâmpinarea intimatei-reclamante A., înregistrată la dosar la data de 10.05.2021, Înalta Curte constată că a fost depusă în cauză cu nesocotirea termenului procedural prevăzut de art. 471 alin. (5) C. proc. civ., aplicabil în recurs potrivit art. 490 alin. (2) acelaşi Cod, sancţiunea fiind aceea a decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii de ordine privată, potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ.. Prin întâmpinare, nu au fost propuse probe şi nu au fost invocate excepţii de ordine privată, însă a fost invocată excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, care este o excepţie de ordine publică şi care poate fi invocată în orice stadiu al procesului. Cu referire la această excepţie de ordine publică, Înalta Curte constată că criticile formulate de recurentă pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel încât excepţia este neîntemeiată.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.04.2019 emisă de către pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov s-a dispus angajarea răspunderii reclamantei A., în calitate de asociat şi administrator al B. S.R.L. începând din data de 12.04.2016, pentru obligaţii de plată rămase neachitate până la data de 20.03.2019, respectiv creanţe fiscale de 18.586.908 RON.

În drept, dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, stabilesc faptul că "pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale".

Înalta Curte are în vedere că, pentru a fi incident acest caz de răspundere, este necesar să rezulte existenţa faptei de determinare a nedeclarării ori a faptei de determinare a neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale, iar aceste fapte să fi fost săvârşite de administrator sau de orice altă persoană cu rea credinţă. Altfel spus, pentru a putea fi incident acest caz legal de atragere a răspunderii solidare este necesară îndeplinirea unei premise obligatorii şi anume să fi existat o neachitare a obligaţiilor la scadenţă şi totodată îndeplinirea cumulativă a două cerinţe, respectiv persoana a cărei răspundere a fost atrasă să fi determinat prin conduita sa, neachitarea acestor obligaţii la scadenţă, iar această faptă să fi fost săvârşită cu rea-credinţă.

Pentru atragerea răspunderii solidare a administratorilor şi asociaţilor pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, organul fiscal este dator să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societăţii, înstrăinarea sau ascunderea bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea acesteia, precum şi reaua-credinţă a persoanei obligate solidar.

Simpla constatare a stării de insolvabilitate nu reprezintă o condiţie suficientă pentru atragerea răspunderii, având în vedere că dispoziţiile art. 25 din Codul de procedură fiscală nu instituie o prezumţie de culpă în sarcina administratorului, ci impune probarea relei - credinţe.

De asemenea, simpla invocare a existenţei unui debit al societăţii, stabilit de AJFP prin Decizie de impunere şi Raport de inspecţie fiscala, debitul şi starea de fapt care au fost, contestate de societatea B. S.R.L., nu echivalează cu demonstrarea relei-credinţe.

Reaua-credinţa nu poate fi demonstrata decât în raport cu împrejurări concrete, neputând a fi prezumată în urma prezentării unui tablou general al situaţiei rezultată în urma inspecţiei fiscale.

Analizând existenţa premisei mai sus arătate, Înalta Curte constată că, prin decizia de angajare a răspunderii solidare, se impută reclamantei faptul că, în timpul mandatului său, s-au acumulat datoriile fiscale reţinute în cadrul raportului de inspecţie fiscală şi care nu au fost achitate în termenul legal stabilit.

Astfel, Înalta Curte are în vedere că, de principiu, stabilirea unor obligaţii fiscale suplimentare în urma unei inspecţii fiscale are ca scop sancţionarea aplicării greşite a unor norme legale fiscale de către contribuabil, aceasta fiind raţiunea pentru care se efectuează o inspecţie fiscală, respectiv aceea a identificării unor atare nereguli. Cu toate acestea, stabilirea suplimentară a unor creanţe fiscale prin acte administrativ fiscale poate avea cauze multiple, una dintre acestea vizând interpretarea diferită dată unor prevederi legale, neputându-se aprecia, cu titlu de principiu, că evidenţierea eronată în contabilitate echivalează cu reaua-credinţă a persoanei care a gestionat societatea, fiind necesar a se indica circumstanţele care conduc la concluzia că s-a acţionat cu intenţia de a se eluda legea.

Altfel spus, dacă există în astfel de situaţii culpa ori neglijenţa persoanelor care au ţinut contabilitatea/au administrat societatea, pentru a se putea reţine reaua lor credinţă este necesară administrarea de probe suplimentare care să conducă la concluzia că s-a urmărit, cu intenţie, un scop ilicit prin modul în care s-a procedat.

Se reţine că elementul necesar şi determinant pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului/asociatului, reaua-credinţă, reprezintă o stare de fapt care trebuie dovedită, întrucât legiuitorul nu a instituit prezumţia de vinovăţie în cazul administratorilor şi asociaţilor.

Prin urmare, cum legiuitorul nu a instituit o prezumţie legală de vinovăţie şi de răspundere în sarcina administratorului/asociaţilor, invocarea dispoziţiilor legale nu constituie dovada necesară şi suficientă şi nu atrage automat răspunderea acestora în solidar cu societatea, deoarece reaua-credinţă, definită ca fiind atitudinea unei persoane care săvârşeşte un fapt sau un act contrar legii, pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale, trebuie dovedită.

Debitul stabilit în sarcina B. S.R.L., face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, instanţa de contencios administrativ şi fiscal fiind învestită să analizeze legalitatea şi temeinicia Deciziei de soluţionare a contestaţiilor nr. 35/01.02.2019, a Deciziei de impunere nr. x/30.03.2018 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.03.2018.

În concluzie, în cauza de faţă, instanţa de fond în mod corect a apreciat că nu au fost indicate astfel de circumstanţe şi nu s-au prezentat dovezi pe acest aspect, considerente faţă de care cazul de atragere a răspunderii prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, nu a putut fi reţinut.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 22 din 20 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2021