Nullity of cassation appeal for failure to specifically demonstrate legal violations in insolvency disciplinary proceedings

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.10.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România-Instanţa Superioară de Disciplină, anularea Deciziei nr. 10/01.03.2019 emise de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 257 din 22 aprilie 2020, Curtea a respins acţiunea reclamantului.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate şi examinarea cauzei sub toate aspectele.

În drept, şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a susţinut recurentul că instanţa în mod nelegal a stabilit că cele două societăţi, Vîlceana S.R.L. şi B. S.R.L., nu se aflau în litigiu la data intrării în procedura de faliment a societăţii B. S.R.L. Galaţi.

A apreciat că instanţa a încălcat regulile de procedură privitoare la respectarea puterii de lucru judecat în decizia civilă nr. 34/R/27.02.2019 şi la litigiul privind creanţele între cele două societăţi, existent la data intrării în faliment a B. S.R.L..

3. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, ridicată din oficiu.

3.1. Preliminar, se constată că, deşi pricina s-a judecat sub imperiul Noului C. proc. civ., în vigoare din 15.02.2013, recurentul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 din vechiul C. proc. civ. (abrogat prin Legea nr. 76/2012 şi înlocuit cu C. proc. civ. 2010), referitoare la modificarea hotărârii când instanţa a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii (pct. 8) şi când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, care ar avea drept corespondent dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantului A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) Noul C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentului, rezultă că acesta a invocat formal critici la adresa hotărârii recurate, fără, însă, a evidenţia niciun element de nelegalitate a sentinţei care să se poată încadra în ipotezele C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deşi, la nivel formal, recurentul a apreciat că instanţa ar fi interpretat greşit actul dedus judecăţii şi că a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

Recurentul-reclamant, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a prezenta situaţia de fapt şi la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia instanţei de fond, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod criticile de nelegalitate şi fără a motiva de ce sentinţa ce face obiectul prezentului recurs ar fi lipsită de temei legal.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Simpla nemulţumire a recurentului cu privire la soluţia instanţei de fond nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 257 din 22 aprilie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.