Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2812/2022 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to cite specific statutory grounds under Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 2812/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court declared the appeal null and void for lack of proper motivation, thereby upholding the Court of Appeal’s judgment which annulled the administrative sanction imposed by the National Council for Combating Discrimination (CNCD). The case concerned a challenge to a 6,000 RON contraventional fine issued for an alleged violation of anti-discrimination regulations (Order No. 137/2000), which the lower court had reversed after finding procedural defects in the communication of the respondent’s observations and a lack of proportionality. The High Court determined that the appellant failed to meet the mandatory formality requirements for a cassation appeal by merely repeating factual arguments and demanding a re-evaluation of evidence, without specifically identifying any of the statutory grounds for cassation or demonstrating a violation of material or procedural law. Consequently, relying on Articles 486(1)(d), 489(2), and 486(3) of the Code of Civil Procedure, the court ruled that the appeal was procedurally defective, leaving the first-instance annulment of the disciplinary fine in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to cite specific statutory grounds under Civil Procedure Code: The case concerned a challenge to a 6,000 RON contraventional fine issued for an alleged violation of anti-discrimination regulations (Order No. 137/2000), which the lower court had reversed after finding procedural defects in the communication of the respondent’s observations and a lack of proportionality. The High Court determined that the appellant failed to meet the mandatory formality requirements for a cassation appeal by merely repeating factual arguments and demanding a re-evaluation of evidence, without specifically identifying any of the statutory grounds for cassation or demonstrating a violation of material or procedural law. Consequently, relying on Articles 486(1)(d), 489(2), and 486(3) of the Code of Civil Procedure, the court ruled that the appeal was procedurally defective, leaving the first-instance annulment of the disciplinary fine in force.

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural nullity Civil Procedure Code civil annulment disciplinary fines administrative sanction

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

The legal basis cited in the dispositive section to establish the nullity of the appeal due to lack of proper motivation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 24.08.2020, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. şi C., anularea Hotărârii nr. 441/20.05.2020 emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care a fost amendat contravenţional cu 6.000 RON, potrivit art. 2 alin. (1), art. 26 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 158 din 22 decembrie 2020, Curtea a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, excepţie invocată de reclamant, şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

A admis acţiunea reclamantului şi a anulat Hotărârea nr. 441/20.05.2020 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii formulate de reclamant şi menţinerea Hotărârii nr. 441/20.05.2020 emise în dosarul CNCD nr. x/2020 conexat cu dosarul nr. x/2020.

A susţinut recurentul-pârât că instanţa în mod greşit a constatat că citarea nu a respectat dispoziţiile Ordinului nr. 144/2008, expunând motivele pentru care punctul de vedere al reclamantului nu ar fi putut ajunge la adresa de e-mail x@x.ro.

În continuare, a apreciat că prima instanţă în mod greşit a reţinut că fapta reclamantului nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi că sancţiunea aplicată este proporţională cu fapta săvârşită, reiterând argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării depuse la fond.

3. Apărările formulate

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi excepţia inadmisibilităţii recursului pentru lipsa de interes a recurentului.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

4.1. Instanţa de control judiciar constată că recursul pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentului, rezultă că acesta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în aceste motive de casare.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentului-pârât CNCD de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

Recurentul-pârât, după cum s-a expus, succint, la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe, la a solicita, în concret, reaprecierea probelor şi a situaţiei de fapt (privind aspectul comunicării punctului de vedere al reclamantului) şi la a relua argumentele din cuprinsul întâmpinării formulate în faţa instanţei de fond, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod critica de nelegalitate şi fără a motiva de ce instanţa de fond ar fi pronunţat o hotărâre nelegală.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenţei unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de control judiciar având competenţa de a verifica exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 158 din 22 decembrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.