Tax appeal suspension based on criminal referral: mandatory versus discretionary nature of the requirement that criminal findings have a decisive impact on the administrative taxation basis.

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 12.06.2018 înregistrată la rolul Curţii de Apel Bucureşti sub numărul de dosar x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 485/14.12.2017 privind soluţionarea contestaţiei, admiterea contestaţiei înregistrate la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. A SLP 2133/29.08.2017 şi anularea Deciziei de impunere nr. x din 26.06.2017 a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 26.06.2017 şi a Procesului-verbal nr. x/13.06.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2365 din 7 octombrie 2019, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de pârât prin întâmpinare ca nefondată, a respins cererea de adresare a întrebărilor preliminare ca nefondată, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor, a anulat Decizia nr. 485/14.12.2017 şi a obligat pârâta la soluţionarea contestaţiei administrative.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor a declarat recurs, iar reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs incident.

I. Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor, în motivarea recursului arată că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte obligarea la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/26.06.2017 emisa de AJFP Mureş.

Reiterează excepţia inadmisibilităţii in ceea ce priveşte anularea de către instanţa de fond a pct. 1 din dispozitivul Deciziei ANAF - DGSC nr. 485/14.12.2017, având în vedere că prin pct. 1 din dispozitivul Deciziei ANAF - DGSC nr. 485/14.12.2017 s-a dispus respingerea ca nemotivată a contestaţiei formulată de A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/26.06.2017 emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureş.

Din cuprinsul acţiunii nu rezultă că este criticată soluţia de respingere a contestaţiei ca nemotivată sau că este solicitată trimiterea cauzei pentru soluţionare pe fond, pentru respectivele obligaţii fiscale, organului de soluţionare a contestaţiei, singura soluţie care ar fi fost procedural posibilă.

Recurenta precizează că nu este posibilă criticarea direct în faţa instanţei a deciziei, solicitând admiterea excepţiei inadmisibilităţii acestui capăt de cerere.

Incidente speţei sunt şi prevederile art. 276 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte punctul 2 din dispozitivul Deciziei nr. 485/14.12.2017 recurenta consideră că în mod eronat instanţa de fond a dispus obligarea la soluţionarea contestaţiei, neţinând cont de prevederile legale in materie fiscala.

Contrar reţinerilor instanţei de fond, aspectele asupra cărora organul de soluţionare a fost investit să se pronunţe fac obiectul verificării organelor de urmărire penală, aspecte care ridică problema realităţii unor operaţiunilor derulate de reclamantă.

În esenţa, instanţa de fond si-a motivat decizia de obligare de a soluţiona pe fond contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere atacată, exclusiv pe considerentul că soluţia organelor penale nu are nici un efect asupra actelor administrative atacate.

O astfel de motivare este neîntemeiată ţinând cont că soluţia organelor penale este opozabilă organelor competente pentru soluţionarea contestaţiei.

Mai mult decât atât soluţia pronunţată de instanţa de fond se întemeiază şi pe argumentul potrivit căruia "lipsa pronunţării directe prin dispozitiv, reprezintă un refuz nejustificat".

O astfel de motivare este neîntemeiată având în vedere că din apărările formulate rezultă clar că, în cauză, nu se poate reţine incidenţa unui refuz nejustificat în ceea ce priveşte emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Contrar reţinerilor instanţei de fond, aspectele asupra cărora organul de soluţionare a fost investit să se pronunţe fac obiectul verificării organelor de urmărire penală, aspecte care ridică problema realităţii unor operaţiunilor derulate de contestatoare.

Organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureş au constatat că A. S.R.L. a înregistrat în evidenta contabilă si fiscală, cu aplicarea regimului de deductibilitate fiscală, cheltuieli în sumă totală de 8.129.867 RON şi a dedus TVA în sumă de 804.459 RON, în baza unor facturi emise de diverşi furnizori, fără a justifica realitatea operaţiunilor desfăşurate şi fără a face dovada provenienţei reale a mărfurilor în cauză, stabilind în sarcina acesteia suma totală de 2.105.238 RON reprezentând impozit pe profit si TVA.

În perioada supusă verificării, reclamanta a efectuat achiziţii de sârmă de cupru de la B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. si E. S.R.L. care efectuează la rândul lor achiziţii pe lanţurile de tranzacţionare de la furnizori care au un comportament atipic, în sensul că sunt declarate inactive ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor declarative, nu funcţionează la sediile declarate, figurează cu cazier fiscal, o parte din aceştia au obiect de activitate diferit faţă de produsele înscrise în facturi, nu sunt producătoare de astfel de produse, fiind numai societăţi intermediare interpuse pe un lanţ tranzacţional pe care nu se face dovada achiziţiei unor astfel de produse de la producători care nu au avut niciodată personal angajat.

În acest sens, contrar reţinerilor instanţei de fond. în mod legal si corect organele de inspecţie fiscală au constatat că prin tranzacţiile desfăşurate a fost simulat doar un circuit comercial în care se declară tranzacţii în mod fictiv. Prin această modalitate s-a încercat crearea unei aparenţe de tranzacţii reale, facturile fiind furnizate în vederea diminuării obligaţiilor fiscale de plată către bugetul de stat sub forma TVA şi impozitului pe profit de către A. S.R.L..

Drept urmare, organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureş au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Sesizarea penală nr. 306/26.06.2017 împreună cu Procesul-Verbal nr. x/13.06.2017, ale cărui constatări se regăsesc şi în Raportul de inspecţie fiscală x/26.06.2017 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/26.06.06.2017, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale unor infracţiuni prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, sesizarea vizând suma totală de 2.105.238 RON.

Totodată, organele de inspecţie fiscală au suspiciuni în legătură cu documentele prezentate de societate în susţinerea deducerii de cheltuieli şi TVA, în sensul în care acestea nu reflectă operaţiuni reale, sau a avut loc doar o derulare artificială a tranzacţiilor prin crearea unui circuit scriptic al respectivelor documente golite de conţinut economic.

Astfel, chiar dacă condiţiile de formă pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA şi a profitului impozabil ar fi îndeplinite, respectiv dacă ar exista documente justificative, petenta nu are drept de deducere în condiţiile în care operaţiunile nu sunt reale.

Este firesc ca, în virtutea principiului "penalul ţine în loc civilul", procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare.

II. Reclamanta A. S.R.L. prin recursul incident invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei)

Recurenta-reclamantă apreciază că motivul de casare este incident în raport de considerentele din alin. (2)-(5) de la pagina 13, pe de-o parte şi considerentele alin. (2)-(3) de la pagina 14, pe de altă parte.

Astfel, la alin. (2)-(5) de la pagina 13, instanţa de fond motivează soluţia din dispozitiv de anulare a Deciziei nr. 485/14.12.2017 şi de obligare a recurentei ANAF la soluţionarea contestaţiei administrative, reţinând următoarele:

- " Situaţia de fapt concretă, astfel cum este descrisă în procesul-verbal de control şi în decizia atacată nu permite încadrarea în ipoteza legală a art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală."

- " Nici din expunerea în cadrul plângerii formulate de ANAF - AJFP Mureş a elementelor care au condus la măsura sesizării organelor de cercetare penală, nu reies indiciile comiterii unor infracţiuni legate de mijloacele de probă necesare pentru stabilirea bazei de calculare a creanţelor bugetare. În privinţa stabilirii bazei de impunere, organele fiscale au ele însele competenţa de a verifica şi de a lămuri situaţia de fapt sub aspect fiscal."(...)

- " Aşadar, sub aspectul legalităţii suspendării procedurii de soluţionare a contestaţiei, Curtea reţine că măsura nu se poate încadra decât formal în prevederile art. 277 din. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei nedemonstrând că situaţia de fapt din speţă corespunde ipotezei legale menţionate de această prevedere legală"

În esenţă, instanţa a reţinut în cadrul considerentelor de mai sus, faptul că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) CPF, în baza cărora organele fiscale au dispus suspendarea parţială a soluţionării contestaţiei. Pe cale de consecinţă, instanţa a obligat recurenta ANAF la soluţionarea contestaţiei împotriva actelor fiscale administrative indicate în petitul acţiunii introductive: a) Decizia de impunere nr. x din 26.06.2017 ("Decizia de impunere"); (b) Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 26.06.2017 ("RIF"); (c) Procesul-verbal nr. x/13.06.2017 ("Procesul-verbal");

Pe de altă parte, la pagina 14 din sentinţă, în cadrul alin. (2), enunţul 4, instanţa reţine alte aspecte, contradictorii celor de mai sus, precum şi soluţiei din dispozitiv, respectiv faptul că: " ... o soluţie coerentă ar fi impus ca organul de soluţionare a contestaţiei fiscale, considerând că este necesară finalizarea unui proces penal referitor la conduita presupus ilicită a reclamantului, să suspende în totalitate soluţionarea acestei contestaţii, pentru că de această soluţie ar fi depins regimul juridic al prescripţiei"

Acest considerent vine în completarea argumentelor instanţei cu privire la faptul că decizia contestată cuprinde două dispoziţii distincte, prima de respingere a contestaţiei ca nemotivată, iar cea de-a doua de suspendare, precum şi cu privire la refuzul nejustificat al ANAF, rezultat din nepronunţarea prin dispozitiv cu privire la unele argumente.

Cu toate acestea, considerentul mai sus citat, în mod contrar celor pe cale se întemeiază soluţia din dispozitiv, pare să sugereze că organele fiscale ar putea sau ar fi putut să suspende în totalitatea soluţionarea contestaţiei - situaţie care este considerată de instanţă "o soluţie coerentă".

În continuare, în alin. (3) de la pagina 14, instanţa motivează care dintre argumente ar intra sub apanajul său în verificarea legalităţii soluţiei de suspendare a contestaţiei administrative, în sensul că nu va analiza argumentele cu privire la realitatea tranzacţiilor, respectiv: "plata furnizorilor prin intermediul băncii şi recepţia mărfii de către clienţii finali, desfăşurarea de operaţiuni comerciale cu furnizori activi, cu sediul în România, înregistraţi în scopuri de TVA". Astfel, instanţa reţine că "va verifica legalitatea măsurii de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative, dar nu va cenzura actul de sesizare a organelor de cercetare, actul de sesizare neavând natura juridică a unui act administrativ, chiar dacă este emis de autorităţi administrativ-fiscale, ci natura juridică a unui act procedural penal."

Contradicţia rezultă din aspectul că, prin cele de mai sus, instanţa pare să sugereze, în mod implicit, faptul că argumentele cu privire la legalitatea operaţiunilor economice desfăşurate ar putea să fie verificate doar de către organele de cercetare penală. Or, aşa cum rezultă din considerentele de la pag. 13 pe care se întemeiază soluţia din dispozitiv, instanţa a stabilit deja că organele fiscale au competenţa şi atributul stabilirii bazei de impozitare. Prin urmare, în acest caz, organele fiscale vor trebui să facă şi unele aprecieri cu privire la realitatea tranzacţiilor din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor de legalitate prevăzute în Codul de procedură fiscală - această analiză, măcar din punct de vedere al respectării legislaţiei fiscale, este indisolubil legată de soluţionarea contestaţiei administrative, din punct de vedere al operaţiunii de stabilire a bazei de impozitare.

Din considerentele menţionate în alin. (3) de la pagina 14, ar rezulta că, verificarea realităţii tranzacţiilor s-ar afla exclusiv sub apanajul organelor de cercetare penală, nefiind elemente ale actelor administrative contestate, contrar soluţiei din dispozitiv.

4. Apărările formulate în cauză

Reclamanta A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtă.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motiv pentru care aceasta va fi respinsă ca atare.

Pe fondul cauzei, examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul principal declarat de pârâtă este fondat, iar recursul incident formulat de reclamantă este nefundat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte recursul principal, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii reţinând că reclamanta nu are o altă cale administrativă de contestare.

Înalta Curte reţine că faţă de societatea A. S.R.L. s-a derulat în perioada 10.01.2017 - 26.06.2017 o inspecţie fiscală realizată de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice perioada verificată fiind 1.01.2011-30.09.2016. Inspecţia a fost suspendată în perioada 08.02.2017 - 10.04.2017.

In urma inspecţiei, a fost emis Procesul-verbal nr. x/13.06.2017 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/26.06.2017. În temeiul raportului a fost emisă Decizia de impunere nr. x/26.06.2017 care a stabilit o creanţă fiscală în cuantum de 1.300.779 RON, reprezentând impozit pe profit aferent unei baze de impunere stabilite suplimentar în cuantum de 8.129.867 RON şi o creanţă în cuantum de 804.459 RON, reprezentând TVA aferent unei baze de impunere stabilite suplimentar în cuantum de 3.380.057 RON,

Împotriva deciziei de impunere s-a formulat contestaţie fiscală.

Prin Decizia nr. 485/14.12.2017 s-a respins ca nemotivată contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş pentru suma de 11.797 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 5.420 RON şi TVA în sumă de 6377 RON şi s-a suspendat soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere pentru suma de 2.105.238 RON, reprezentând TVA în sumă de 804.459 RON şi impozit pe profit în sumă de 1.300.779 RON.

Pentru emiterea acestei soluţii, pârâtă a analizat în considerentele deciziei şi a considerat neîntemeiată critica privind prescrierea dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale în sarcina A. pentru anul 2011 precum şi critica referitoare la intervalul de timp cuprins în controlul efectuat de inspecţia fiscală cu încălcarea art. 98 alin. (3) vechiul C. proc. civ. Fiscală. S-a arătat că reclamanta nu şi-a probat criticile privind suma de 11.797 RON (reprezentând impozit pe profit în cuantum de 5.420 RON şi TVA în cuantum de 6.377 RON), motiv pentru care contestaţia a fost respinsă, în parte, ca nemotivată.

În ceea ce priveşte anularea dreptului de deducere a TVA în cuantum de 2.565.529 RON (1.098.249 RON pentru perioada decembrie 2013 - octombrie 2016 şi în cuantum de 1.467.280 RON pentru perioada decembrie 2015 - ianuarie 2016), efectul fiscal nu ar fi fost cuantificat prin Decizia de impunere, astfel că nu ar exista un titlu de creanţă care să poată fi contestat. Procesul-verbal nu ar fi un act administrativ fiscal şi nici un titlu de creanţă, astfel că acesta nu ar putea fi contestat.

În ceea ce priveşte suma de 2.105.238 RON (reprezentând TVA în cuantum de 804.459 RON şi impozit pe profit în cuantum de 1.300.779 RON), s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei faţă de sesizarea penală nr. 306/26.06/.2017 înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureş au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Sesizarea penală nr. 306/26.06.2017 împreună cu Procesul-Verbal nr. x/13.06.2017, ale cărui constatări se regăsesc şi în Raportul de inspecţie fiscală x/26.06.2017 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/26.06.06.2017, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale unor infracţiuni prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, sesizarea vizând suma totală de 2.105.238 RON.

Prin decizia contestată, s-a invocat prevederea art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea 207/2015 şi s-a arătat că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin raportul de inspecţie fiscală în baza căreia a fost emisă decizia de impunere contestată şi existenţa elementelor constitutive ale unei infracţiuni cu privire la mijloacele de probă există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că decizia emisă trebuia anulată parţial, doar în ceea ce priveşte pct. 2, nu şi în ceea ce priveşte pct. 1.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat, în raport de conţinutul actului de sesizare a organelor de cercetare penală dar şi de cele rezultate din raportul de inspecţie fiscală că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 277 din Legea nr. 207/2015 potrivit căruia: " (1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

În cauza de faţă, pârâta nu a justificat condiţionalitatea ca infracţiunea sesizată organelor de cercetare penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte apreciază că simpla sesizare a organelor de cercetare penală, în vederea constatării existenţei vreunei infracţiunii, nu justifică măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrativ fiscale.

Prevederile art. 277 din Legea nr. 207/2015, pot constitui temei al suspendării soluţionării contestaţiei administrativ fiscale, însă nu este suficient ca organul fiscal să fi sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni ci este necesar ca dezlegarea dată de organele de cercetare penală cu privire la existenţa faptei, identitatea şi vinovăţia autorului să constituie în sine un temei pentru continuarea procedurii administrative, acesta fiind înţelesul noţiunii de "înrâurire hotărâtoare" asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Organele de cercetare penală nu pot înlocui analiza pe care trebuie să o efectueze organul fiscal învestit cu soluţionarea contestaţiei, care este pe deplin competent a verifica situaţia de fapt fiscală şi aspectele relevante în cauză.

Pârâta are deplină competenţă în a-şi exercita dreptul de apreciere, în virtutea prevederilor art. 6 din Legea nr. 207/2015 potrivit căruia:

"(1) Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege şi să adopte soluţia întemeiată pe prevederile legale, precum şi pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii".

De asemenea, art. 7 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că:

"Organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului. În analiza efectuată, organul fiscal este obligat să identifice şi să ia în considerare toate circumstanţele edificatoare fiecărui caz în parte".

Prin soluţionarea contestaţiei fiscale anterior finalizării procesului penal nu se ignoră cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, iar art. 277 din Legea nr. 207/2015 nu prevede obligaţia organelor fiscale să suspende soluţionarea contestaţiei cu care au fost învestite şi în a căror competenţă intră, textul având caracter dispozitiv, iar pe cale de consecinţă, suspendarea soluţionării contestaţiei nu este obligatorie, ci este facultativă.

Prin urmare, se impune a analiza legalitatea actelor de control din perspectiva criticilor formulate de reclamantă pe calea contestaţiei administrative, fără ca soluţionarea acesteia să depindă de rezultatul anchetei penale care va statua dacă respectivele fapte îmbracă sau nu conţinutul constitutiv al vreunei infracţiuni.

II. În ceea ce priveşte recursul incident, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului formulată de pârâtă, va admite recursul principal, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va anula parţial Decizia 485/14.12.2017 emisă de pârâtă doar în ceea ce priveşte pct. 2, va menţine dispoziţii ale sentinţei.

Totodată, va respinge recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Având în vedere soluţia pronunţată, precum şi punctul de vedere exprimat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea cererii privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei nr. 2365 din 7 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Anulează parţial Decizia 485/14.12.2017 emisă de pârâtă doar în ceea ce priveşte pct. 2.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Respinge recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2021.