Insurance guarantee fund liability: procedural nullity of cassation appeal for lack of specific legal grounds

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 04.02.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 22542/21.02.2020 emise de pârât şi obligarea pârâtuliu la plata sumei de 8.115,50 $, reprezentând despăgubiri în baza poliţiei de asigurare nr. x încheiată cu B. S.A., cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1254 din 3 decembrie 2020, Curtea a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, recurentul-reclamant, referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susţinut că instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului şi nu a luat în considerare înscrisurile şi interogatoriul luat Fondului de Garantare a Asiguraţilor, reţinând greşit că reclamantul nu a suportat niciun prejudiciu.

A susţinut recurentul că instanţa nu a analizat actele depuse la S.C. B. S.A. şi la Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi actele depuse în instanţă, atât de reclamant cât şi de pârât, din care rezultă o primă situaţie referitoare la 3.370,40 $, plata serviciilor medicale din 2016, nedecontate de B. şi o a doua situaţie referitoare la notificarea emisă de societatea de executare S.C. C., prin care i se solicită suma de 8.115,50 $, valoarea serviciilor medicale şi cheltuielile de executare practicate de firma de executare.

Sumele menţionate trebuiau plătite de asigurătorul S.C. B. sau de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, creat în acest scop, deoarece există temeiul contractual şi poliţa de asigurare.

După concluziile instanţei de fond, s-ar încălca legea în situaţia în care s-au făcut foarte multe plăţi de către FGA pentru asiguraţii S.C. B. S.A..

Pârâtul i-a trimis greşit notificarea în oraşul Arad, prin care solicita completarea dosarului, deşi FGA ştia că locuieşte în Franţa.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat recurentul că a acceptat contractul de asigurare cu S.C. B. S.A. dar nu a ştiut la data încheierii contractului că societatea era în faliment, asociaţii erau cercetaţi penal şi că asigurătorul nu plătea poliţele de asigurare.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost creat, conform Legii nr. 213/2015, pentru a garanta plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare în cazul falimentului unui asigurător.

A mai precizat recurentul că FGA acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor, produselor şi serviciilor de asigurări, plăţile făcute de fond reprezentând obligaţiile civile ale asigurătorului în faliment, iar instanţa de fond nu a luat în considerare contractul de asigurare şi poliţa de asigurare.

A mai arătat că instanţa de fond nu a permis apărătorului său să depună concluzii scrise şi nu a dispus pentru rezolvarea litigiului ca părţile să facă o mediere care ar fi tranşat definitiv litigiul.

Faţă de faptul că s-au plătit poliţele de asigurare la diverşi asiguraţi, ar fi o discriminare în raport cu pretenţiile sale, pentru că are poliţă de asigurare care nu este onorată pe diverse criterii neconcludente.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului ridicată din oficiu.

4.1. Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantului A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu aceste considerente, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deşi, la nivel formal, recurentul-reclamant A. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestor motive de casare.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 6, acesta se referă la cazul când hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurentul-reclamant nu a adus niciun argument şi nu a precizat care dintre situaţiile reglementate de articol ar fi incidentă în cauză, ci, în esenţă, a susţinut că instanţa de fond nu ar fi analizat actele depuse la dosar şi a prezentat aprecieri personale referitoare la situaţia de fapt şi la sumele pretinse prin cererea de plată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia instanţei de fond şi la a face aprecieri cu privire la contractul de asigurare şi la statutul juridic al Fondului de Garantare a Asiguraţilor, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod critica de nelegalitate şi fără a motiva de ce instanţa de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Nici alegaţiile recurentului referitoare la faptul că instanţa nu i-ar fi permis să depună concluzii scrise şi că nu a recomandat procedura medierii nu sunt fondate.

La termenul când instanţa a reţinut cauza în pronunţare, recurentul a fost reprezentat de avocat, care a avut cuvântul asupra acţiunii în cadrul dezbaterilor. Amânarea pronunţării se dispune în cazul în care instanţa nu are timp pentru a delibera, nefiind o obligaţie a judecătorului, chiar dacă părţile o cer. În ceea ce priveşte procedura medierii, Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a pronunţat în limitele învestirii sale prin acţiunea formulată de reclamant, neexistând, în prezenta cauză, nicio obligaţie a instanţei în sensul indicat de recurent.

De altfel, aceste ultime două aspecte s-ar putea încadra, eventual, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ceea ce nu se poate constata cu privire la hotărârea recurată.

4.3. Înalta Curte subliniază faptul că, în actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a analiza aspecte vizând temeinicia hotărârii recurate, probatoriile administrate sau de a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de control judiciar având competenţa de a verifica exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1254 din 3 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.