Tax inspection measures invalidated for procurement works; nullity of appeal for failure to specify material law violations under extraordinary appeal requirements

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, anularea parţială a Dispoziţiei obligatorii nr. CRR-AIF 178/17.01.2017 emise de pârâtă, respectiv anularea măsurilor nr. 2, 3 şi 6 stabilite de inspecţia economico-financiară prin aceasta, şi anularea parţială a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. x/22.03.2016.

La data de 07.03.2019, reclamanta a formulat cerere de completare a acţiunii, în sensul că solicită anularea parţială a Deciziei nr. 51/P/15.06.2017 emise în soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. CRR-AIF 178/17.01.2017, respectiv art. 2 cu privire la măsurile nr. 2, 3 şi 6 stabilite prin dispoziţie.

Prin încheierea de şedinţă din 9 martie 2018, instanţa, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004, a dispus introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice, emitentul Deciziei nr. 51/P/15.06.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 945 din 1 noiembrie 2019, Tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta DGRFP Craiova, şi a admis acţiunea reclamantei S.C. A. S.A. astfel cum a fost precizată.

1.2. Împotriva acestei sentinţe, pârâţii Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova au formulat recurs.

Prin Decizia nr. 744 din 3 iunie 2020, Curtea de Apel Craiova a admis recursul pârâţilor, a casat în tot sentinţa recurată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut instanţa de recurs că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează competenţa de soluţionare a cauzei în funcţie de rangul emitentului actului atacat.

1.3. În rejudecare, pricina a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2020, la data de 24.06.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 250 din 5 noiembrie 2020, Curtea a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Ministerul Finanţelor Publice.

A anulat art. 2 din Decizia nr. 51/P/15.06.2017 emisă de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la măsurile nr. 2 şi 6 din Dispoziţia obligatorie nr. CRR-AIF 178/17.01.2017.

A anulat măsurile nr. 2 şi 6 din Dispoziţia obligatorie privind măsurile stabilite de inspecţia economico-financiară nr. CRR-AIF 178/17.01.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

A anulat Raportul de inspecţie economico-financiară nr. 777/22.03.2016 cu privire la măsurile nr. 2 şi 6.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea actelor menţionate anterior în ceea ce priveşte măsura nr. 3.

2. Cererile de recurs

Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs reclamanta A. S.A. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj.

2.1. Recurenta-reclamantă A. S.A. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii formulate.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a făcut referire la Contractul nr. x/12.06.2014 şi la procedura de atribuire a acestuia, arătând că, deşi contractul a fost atribuit ca achiziţie directă, pentru a asigura transparenţa şi pentru o cheltuire judicioasă a fondurilor aprobate, a organizat o selecţie de oferte. Sub aspectul legalităţii măsurii, a susţinut că, în caietul de sarcini, au fost cuprinse şi lucrările de la hidrofor OJT şi hidrofor Super 2000, lucrări pe care organul de control le consideră suplimentare. Însă, lucrările erau absolut necesare, hidrofoarele respective neputând funcţiona fără acestea.

2.2. Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a solicitat casarea hotărârii recurate, cu consecinţa rejudecării pe fond şi a respingerii acţiunii în totalitate.

A susţinut recurentul că un prim motiv de recurs priveşte faptul că instanţa de fond şi-a însuşit în totalitate concluziile raportului de expertiză, fără a motiva înlăturarea susţinerilor sale. De asemenea, în cauză nu se impunea efectuarea unei expertize contabile, problema dedusă judecăţii fiind una doar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebui să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă şi să se refere la probele administrate şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile părţilor şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.

Expertiza contabilă dispusă potrivit art. 201 alin. (1) C. proc. civ. are rolul de a oferi instanţei o opinie de specialitate asupra documentaţiei financiar-contabile supusă analizei, dar concluziile pot fi înlăturate motivat, întrucât în aprecierea probelor intervine raţionamentul judecătorului, care o poate corela cu toate celelalte probe administrate şi o analizează prin prisma normelor juridice aplicabile.

În continuarea argumentelor sale, recurentul, referitor la măsura nr. 2, a susţinut că instanţa de fond nu a analizat realitatea operaţiunilor şi nu a ţinut cont de modul cum acestea au fost prezentate ca fiind derulate şi nu le-a coroborat cu cele declarate de membrii comisiei de recepţie în notele explicative date organelor de inspecţie economico-financiară.

A prezentat situaţia de fapt, apreciind că au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, societatea A. S.A. nerespectând prevederile legale şi contractuale în ceea ce priveşte contractele încheiate cu B. S.R.L..

A mai susţinut recurentul, în ceea ce priveşte măsura nr. 6, că judecătorul fondului nu a avut în vedere că întocmirea unor documente cu scopul de a îndeplini condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi înregistrate în evidenţa contabilă nu este suficientă în a concluziona că operaţiunile au fost reale.

A prezentat situaţia de fapt, a reiterat aspecte prezentate în cuprinsul întâmpinării formulate la fond, concluzionând că în mod corect echipa de inspecţie economico-financiară a dispus în sarcina A. S.A. recuperarea sumei de 67.457,55 RON

3. Apărările formulate

3.1. Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare faţă de recursul pârâtului, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că recurentul reia situaţia de fapt constatată prin actele de control, fără a invoca în concret un text de lege care nu ar fi fost analizat sau încălcat de instanţa de fond.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare faţă de recursul reclamantei, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, apreciind că recurenta-reclamantă reiterează parţial acţiunea, fără a evidenţia niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţiile nulităţii recursurilor invocate de intimata-reclamantă şi de intimatul-pârât prin întâmpinările depuse.

Înalta Curte constată că ambii recurenţi au invocat atât motivul de casare prevăzut de pct. 6, cât şi de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă niciunul dintre recursuri nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4.1. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 6, acesta se referă la cazul când hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a invocat formal acest motiv de casare, fără a preciza care dintre situaţiile reglementate de articol ar fi incidentă în cauză.

Nici recurentul-pârât Ministerul Finanţelor nu a indicat care dintre ipotezele prevăzute pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. ar fi incidentă în cauză, recurentul rezumându-se la a reda art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi la a-şi exprima nemulţumirea faţă de proba cu expertiză contabilă administrată la fond.

4.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nici recursul reclamantei şi nici recursul pârâtului nu satisfac exigenţele prevăzute de C. proc. civ. din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

4.2.1. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deşi, la nivel formal, recurenta-reclamantă A. S.A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu a precizat în niciun fel care norme de drept material au fost încălcate sau aplicate greşit de prima instanţă, rezumându-se la a reda situaţia de fapt, în ceea ce priveşte măsura nr. 3 din actele contestate în privinţa căreia acţiunea a fost respinsă, şi a reitera argumentele din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Nici cererea de exercitare a căii de atac formulată de recurentul-pârât Ministerul nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

După cum s-a expus la pct. 2.2. al prezentei decizii, recurentul s-a limitat la a arăta o parte a considerentelor primei instanţe şi la a reitera aceleaşi argumente formulate în faţa instanţei de fond, prin întâmpinarea la acţiune, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod critica de nelegalitate şi fără a motiva de ce instanţa de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Faptul că recurentul-pârât Ministerul Finanţelor a intercalat unele fraze, prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de hotărârea primei instanţe şi indică actele normative incidente, nu echivalează cu motivarea recursului.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor formulate de reclamanta S.C. A. S.A. şi de pârâtul Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei nr. 250 din 5 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.