Tax authority's cassation appeal rejected; cost award of 5,000 RON upheld after late VAT processing mooted claim

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti:

- obligarea pârâtei la soluţionarea Deconturilor de TVA, în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii;

- obligarea pârâtei, în temeiul art. 18 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de penalităţi către Societate în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă în urma admiterii primului capăt de cerere de mai sus;

- obligarea conducătorului autorităţii publice la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în conformitate cu art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în caz de neexecutare a obligaţiei prevăzute la primul capăt de cerere de mai sus;

- precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1702 din 10 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti a constatat rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, cu titlu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei atacate, iar în rejudecare, în principal, respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat, iar în subsidiar, diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă arată că în mod nelegal instanţa a admis cererea reclamantei de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, de vreme ce, la momentul depunerii cererii precizatoare de către reclamantă la instanţa de fond (29.02.2019), DGRFP Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi nu mai avea în competenţă soluţionarea deconturilor de TVA care au făcut obiectul cererii de chemare în judecată, acestea fiind trimise încă din 15.01.2019 spre competentă soluţionare Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice.

Arată că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., respectiv ne există "partea care a pierdut procesul" şi partea "care a câştigat", întrucât acţiunea reclamantei a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Pentru reţinerea cheltuielilor de judecată trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli. Or, recurenta-pârâtă arată că această condiţie nu este îndeplinită în speţă.

O altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru acordarea cheltuielilor de judecată este aceea ca partea care le solicită să fi câştigat în mod definitiv procesul, condiţie care, de asemenea, nu este îndeplinită.

Prin urmare, în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON reprezentând onorariu avocaţial, se solicită în principal, exonerarea de la plata acestora, având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ., iar în subsidiar, să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că instanţa poate chiar şi din oficiu să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În fapt, depunerea acţiunii ce face obiectul prezentei cauze se datorează exclusiv întârzierii demersurilor DGRFP Bucureşti de soluţionare a deconturilor de TVA pentru lunile mai 2018 - octombrie 2018.

Arată că termenul de 45 de zile în care trebuia soluţionat fiecare decont de TVA era împlinit în momentul în care DGRFP Bucureşti a iniţiat procedura de soluţionare a acestora, prin emiterea deciziei de delegare a competenţei din data de 15.01.2019.

Totodată, contrar susţinerilor DGRFP Bucureşti din cuprinsul cererii de recurs, instanţa de fond a diminuat cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, aspect reţinut chiar în dispozitivul sentinţei atacate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti vizează soluţia primei instanţe de obligare a acestei părţi litigante la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocaţial redus.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte privind greşita ei obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs precizează că aceasta are în mod indiscutabil calitatea de parte în prezentul litigiu.

Împrejurarea că, în baza art. 120 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 şi art. 2 din OPANAF nr. 767/2016, DGRFPB - AFCN a dispus delegarea de competenţă către Administraţia Sectorului 5 a Finanţelor Publice, în vederea soluţionării deconturilor de TVA depuse de societate (un nerezident din punct de vedere al legislaţiei fiscale), nu înseamnă că DGRFPB nu mai are în administrare acest contribuabil, astfel încât DGRFPB să nu aibă calitatea procesuală în cauză. Prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond, DGRFPB - AFCN a motivat dispunerea delegării de competenţă prin "(...) faptul că deconturile de TVA depuse de către societatea reclamantă urmează a fi soluţionate cu control anticipat, stocul foarte mare de D.N.O.R. la nivelul DGRFPB cu control anticipat, raportat la numărul redus al echipelor de inspecţie fiscală de care dispune Serviciul de Inspecţie Fiscală (10 inspectori) din cadrul DGRFPB-AFCN-Serviciul Inspecţie Fiscală, prin adresa nr. x/30.05.2018, a fost solicitat sprijin pentru urgentarea soluţionării DNOR menţionate".

Înalta Curte constată că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit a fost obligată la cheltuieli de judecată de către instanţa de fond prin prisma dispoziţiilor anterior menţionate, întrucât nu se află în culpă procesuală, iar prin atitudinea sa în cursul derulării procesului nu a determinat aceste cheltuieli.

Aceste critici ale recurentei-pârâte sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că acţiunea formulată de reclamanta A. a fost respinsă ca rămasă fără obiect, având în vedere că organul căruia pârâta i-a delegat competenţa de soluţionare a soluţionat deconturile cu sume negative de taxă pe valoare adăugată pentru perioada solicitată de către reclamantă, în cursul soluţionării procesului.

În doctrina şi practica judecătorească este unanim acceptat faptul că, în cazul respingerii cererii reclamantului, ca rămasă fără obiect, urmare îndeplinirii obligaţiilor de către pârât în cursul soluţionării cauzei, culpa procesuală aparţine pârâtului.

Culpa procesuală a pârâtei, raportat la demersul judiciar pe care societatea A. l-a declanşat prin formularea cererii de obligare a autorităţii pârâte la soluţionarea Deconturilor de TVA, a fost dovedită, faţă de soluţia pronunţată în cauză, în care s-a respins cererea de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect, fiind astfel întrunite cerinţele unei răspunderi civile sub aspectul cheltuielilor de judecată ocazionate de necesitatea apelării la intervenţia instanţei judecătoreşti pentru ca reclamanta să obţină pretenţia solicitată.

Totodată, nu se pot reţine criticile recurentei referitoare la lipsa culpei sale procesuale, raportat numai la reaua credinţă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, cât timp s-a constatat necesitatea declanşării de către reclamantă a unui proces pe parcursul căruia aceasta a efectuat cheltuieli de judecată şi în care s-a demonstrat că organul fiscal a procedat la soluţionarea Deconturilor de TVA, după declanşarea acestui demers judiciar.

Prin urmare, fundamentul suportării cheltuielilor de judecată de către pârâtă există, întrucât aceasta se află în culpă procesuală, astfel că cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată este întemeiată, instanţa de fond procedând în mod corect la admiterea acestei solicitări, făcând şi aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. care prevede că "instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei".

Sub aspectul criticilor vizând diminuarea cheltuielilor reprezentate de onorariul avocaţial în discuţie, Înalta Curte reţine că asupra acestei chestiuni s-a pronunţat Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În motivarea soluţiei astfel dispuse, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut că:

"proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate."

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanţelor de judecată prin decizia anterior menţionată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, referitor la diminuarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În fine, chiar dacă recurenta-pârâtă nu a criticat şi soluţia de obligare a sa la plata taxei judiciare de timbru, Înalta Curte reţine că această critică ar fi nefondată, având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 din C. proc. civ., cheltuielile de judecată includ şi taxele de timbru.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1702 din 10 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2021.