Challenging anti-discrimination fine imposed on deliberative council: lack of active procedural standing for executing public institution
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the local social assistance directorate, thereby upholding the lower court's decision to reject the action for lack of active procedural standing, which left the original administrative sanction in force. The dispute concerned the challenge to a national anti-discrimination council's decision that imposed a fine on a local council for discriminatory practices in issuing free transit cards, with the appellant arguing that only the implementing public institution (the directorate) had the capacity to challenge the penalty, as the deliberative council lacked legal personality. The court held that procedural standing in administrative litigation requires identity between the party and the subject of the disputed legal relationship, noting that the directorate was not a party to the administrative proceedings and the sanction targeted the local council; consequently, the court rejected the argument that the institution could act to protect legitimate interests under general administrative litigation norms, citing that such standing is reserved exclusively for cases expressly provided by law, which did not apply here.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 32 C. proc. civ, art. 37 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 32 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 36 C. proc. civ; Challenging anti-discrimination fine imposed on deliberative council: lack of active procedural standing for executing public institution: În conformitate cu prevederile art. 23-25 şi respectiv art. 28 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, Consiliul local este o autoritate administrativă locală, un organ deliberativ ai cărui membri sunt aleşi prin vot, neavând reprezentant legal astfel cum arată CNCD prin hotărârea atacată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 mai 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 mai 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., a solicitat anularea Hotărârii nr. 78/22.02.2018 emisă de CNCD şi scutirea de la plata amenzii aplicate.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2359 din 4 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.
Prin recurs, reclamanta critică greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale active, considerând în acest sens că sentinţa atacată a fost pronunţată de instanţa de fond cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.
Susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. d) coroborate cu cele ale art. 21 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 (în forma în vigoare în perioada de referinţă), Consiliul Local Sector 3 Bucureşti nu are personalitate juridică şi nici capacitate de folosinţă şi de exerciţiu. Prin urmare, nu poate fi subiect al unei amenzi contravenţionale, astfel cum este cea aplicată de autoritatea intimată şi implicit nu poate deţine calitate procesuală activă, lipsindu-i capacitatea procesuală.
În conformitate cu prevederile art. 23-25 şi respectiv art. 28 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, Consiliul local este o autoritate administrativă locală, un organ deliberativ ai cărui membri sunt aleşi prin vot, neavând reprezentant legal astfel cum arată CNCD prin hotărârea atacată.
Cum potrivit art. 32 C. proc. civ., reclamant poate fi doar cel ce are capacitate procesuală, în condiţiile legii reclamanta are calitate procesuală, de vreme ce Consiliul Local Sector 3 nu are capacitate procesuală.
De altfel, un motiv de nulitate absolută a actului administrativ atacat, pe care l-a invocat în faţa instanţei de fond, îl reprezintă faptul că prin acesta (hotărârea CNCD nr. 78/2018) au fost luate măsuri şi a fost dispusă o amendă contravenţională împotriva unei autorităţi administrative fără personalitate juridică, care nu are reprezentant legal, fără capacitate de folosinţă şi de exerciţiu care nu poate fi subiect activ al unei contravenţii, neputându-se astfel angaja răspunderea sa contravenţională.
Contrar celor afirmate de instanţa de fond, deşi nu există identitate între Consiliul Local Sector 3 şi reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, recurenta-reclamantă apreciază că interesul şi legitimarea sa procesuală este conformă cu art. 37 C. proc. civ.
Calitate procesuală activă în cauza de faţă poate avea doar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 ca şi instituţie publică organizată la nivelul Sectorului 3, care pune în aplicare prevederile HCL Sector 3 nr. 55/2014, şi nu Consiliul Local Sector 3.
4. Apărările formulate în cauză
Legal citaţi, intimaţii-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A. nu au formulat întâmpinare în dosarul de recurs.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că, prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, întrucât acţiunea a fost iniţiată de o persoană care nu a fost menţionată în hotărârea atacată, reţinând în acest sens că DGASPC Sector 3 nu a fost parte în procedura derulată înaintea CNCD, neconstatându-se existenţa unei situaţii discriminatorii în raport de conduita acesteia şi nefiind sancţionată pentru vreun act sau acţiune discriminatorii. A mai reţinut prima instanţă că DGASPC Sector 3 şi Consiliul Local al Sectorului 3 sunt două entităţi distincte, iar Consiliul Local al Sectorului 3 are capacitate de drept administrativ, aceasta reprezentând aptitudinea recunoscută de lege unei autorităţi publice de a avea drepturi şi obligaţii şi de a le exercita, în nume propriu, în scopul realizării administraţiei publice.
Recurenta-reclamantă DGASPC Sector 3 critică modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale active, apreciind în esenţă că, în cauză, calitate procesuală activă poate avea doar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, fiind instituţia publică organizată la nivelul Sectorului 3 care pune în aplicare prevederile Hotărârii nr. 55/2014 a Consiliului Local al Sectorului 3, iar nu Consiliul Local al Sectorului 3, organ deliberativ împotriva căruia nu se putea dispune de către CNCD respectiva sancţiune.
Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.
Controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă DGASPC Sector 3 are ca obiect verificarea legalităţii hotărârii nr. 78/22.02.2018 prin care emitentul acesteia, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a constatat că efectele create prin art. 2 (modalitatea de acordare gratuită a cartelei de metrou) din Hotărârea nr. 55/2004 a Consiliului Local al Sectorului 3 reprezintă un tratament diferenţiat, discriminatoriu, conform art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4) şi art. 10 lit. g) din O.G. nr. 137/2000 (pct. 2) şi a aplicat acestuia (Consiliului Local al Sectorului 3) o amendă contravenţională de 2.000 RON, conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 (pct. 3).
La baza investigaţiei efectuate de intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stat sesizarea petentei A., susţinând aceasta că prin modalitatea de eliberare a cartelei gratuite de metrou de către Consiliul Local al Sectorului 3 se produce o discriminare a persoanelor cu dizabilităţi.
Înalta Curte reţine că în materia contenciosului administrativ, legitimarea procesuală activă derivă, aşa cum rezultă din prevederile art. 52 din Constituţie şi art. 1 din Legea nr. 554/2004, din faptul vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim; prin urmare, au calitate procesuală activă în litigiile de contencios administrativ persoanele fizice şi juridice care se consideră vătămate în drepturile lor sau în interesele lor legitime.
De asemenea, potrivit art. 32 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "(1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia:/.../b) are calitate procesuală", iar potrivit art. 36 din acelaşi Cod, "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."
În consecinţă, calitatea procesuală este determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii.
Având ca reper aceste dispoziţii legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte constată, aşa cum rezultă din actul atacat - Hotărârea CNCD nr. 78/2018, precum şi din actele care au stat la baza emiterii lui, că părţile citate în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în temeiul art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, sunt petenta A. şi persoana reclamată Consiliul Local al Sectorului 3 prin reprezentant, faţă de care s-a constatat existenţa unei situaţii discriminatorii în raport de conduita acestuia şi care a fost sancţionat în consecinţă.
Înalta Curte reţine că, prin adresa din 25.04.2017 din dosarul administrativ, DGASPC Sector 3 a înţeles să formuleze apărări în dosarul nr. x/2017 al CNCD, însă, acestea au fost apreciate de către organul jurisdicţional ca fiind susţineri ale părţii reclamate, iar nu ale DGASPC Sector 3, în nume propriu. Nu se poate considera, astfel, că DGASPC Sector 3 a fost parte în procedura jurisdicţională.
Concluzionând, de vreme ce reclamanta DGASPC Sector 3 nu a fost parte în procedura derulată înaintea CNCD, dar a introdus acţiunea în nume propriu, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că nu este justificată în cauză calitatea de reclamantă a DGASPC Sector 3, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, şi anume anularea Hotărârii CNCD nr. 78/2018.
În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de reclamantă, reiterare în recurs, referitoare la faptul că are calitate de instituţie publică în subordinea Consiliului Local Sector 3 care pune în aplicare prevederile Hotărârii nr. 55/2014 şi că CNCD a decis o sancţiune împotriva unui organ deliberativ împotriva căruia nu putea să decidă o astfel de sancţiune, nu este de natură a legitima DGASPC Sector 3 în formularea acţiunii deduse judecăţii, câtă vreme cercetarea petiţiei nu a privit conduita acesteia, respectiv aceasta nu a fost sancţionată.
Cât priveşte susţinerile recurentei-reclamante, potrivit cărora are interes şi legitimare procesuală activă în cauză în sensul art. 37 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate.
Art. 37 C. proc. civ. reglementează legitimarea procesuală a altor persoane (decât subiectele raportului juridic litigios) şi prevede: "În cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări şi de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi, care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general". Or, în contencios administrativ, în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege înseamnă, cu caracter de normă generală, organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate, în interpretarea dată de Decizia nr. 8/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia dată de instanţa de fond excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei DGASPC Sector 3, excepţie invocată din oficiu, este legală şi reflectă corecta aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ. şi a art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta DGASPC Sector 3, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 împotriva sentinţei civile nr. 2359 din 4 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2021.