Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2697/2022 AI generated

Parish’s restitution appeal quashed as void for lack of proper legal grounds

Case Number Decizia nr. 2697/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the trial court's dismissal by annulling the appellant's appeal as void for lack of proper grounds, thereby leaving the first-instance decision in force. The case involved a Greek Catholic parish challenging a decision of the Special Restitution Commission that denied its claim for restitution of a property under Law No. 10/2001 on religious property restoration. The Court ruled that the appeal failed to meet the mandatory requirements under Articles 487 and 489 of the Civil Procedure Code because it merely restated the facts and legal provisions from the initial claim without identifying concrete errors of law attributable to the challenged judgment, with no specific argument fitting the exhaustive grounds listed in Article 488(1)(8) C. proc. civ. Thus, the appeal was deemed procedurally invalid, and the trial court's judgment became final.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ; Parish’s restitution appeal quashed as void for lack of proper legal grounds: The case involved a Greek Catholic parish challenging a decision of the Special Restitution Commission that denied its claim for restitution of a property under Law No. 10/2001 on religious property restoration. The Court ruled that the appeal failed to meet the mandatory requirements under Articles 487 and 489 of the Civil Procedure Code because it merely restated the facts and legal provisions from the initial claim without identifying concrete errors of law attributable to the challenged judgment, with no specific argument fitting the exhaustive grounds listed in Article 488(1)(8) C. proc. civ. Thus, the appeal was deemed procedurally invalid, and the trial court's judgment became final.

Keywords

AI generated
restitution of property Civil Procedure Code grounds for cassation invalidity proceedings and surrender misuse of a right judicial assistance in civil matters

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:
art. 487 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art.
art. 489 alin. (3) C. proc. civ
Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.
art. 488 C. proc. civ
120 din 03 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică, Târnăveni I, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reţine că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
art. 488 din C. proc. civ
Prin urmare, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
Basis for declaring the appeal null and void for lack of proper grounds.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal null and void for lack of proper grounds.

art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive for declaring the appeal null.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 02 septembrie 2019 la Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică, Târnăveni I, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a formulat contestaţie prin care a solicitat: anularea Deciziei nr. 8660/18.06.2019, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, în ceea ce priveşte imobilul situat în mun. Târnăveni, jud. Mureş, înscris în CF nr. x Târnăveni (nr. CF vechi x) provenit din CF nr. x, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii cu soluţia admiterii cererii reclamantei nr. 5784/27.02.2003, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 120 din 03 decembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică, Târnăveni I, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România.

3. Cererea de recurs exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 120 din 03 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică, Târnăveni I, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 iulie 2020, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-reclamantă prezintă situaţia de fapt şi preia aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în faţa instanţei de fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurentă.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, deşi aşa cum s-a relevat mai sus, recurenta-reclamantă a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reţine că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de faţă la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţinute ca temei al recursului.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speţă, cererea de recurs se limitează la reluarea conţinutului cererii de chemare în judecată formulată în primă instanţă, fără a se formula critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Prin urmare, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică, Târnăveni I.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică, Târnăveni I împotriva sentinţei civile nr. 120 din 03 decembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2022.