Tardiness of appeal due to invalid service at changed procedural address; application of Civil Procedure Code Article 172 and Article 186

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal la data de 27 aprilie 2015, reclamanta A. S.R.L.,în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, încheiată la data de 04 februarie 2015 şi înregistrată sub nr. x/05.02.2015, comunicată în data de 10 februarie 2015, precum şi a Deciziei nr. 7512 din 19 martie 2015 de soluţionare a contestaţiei la aceasta.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 644 din 20 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice prin Ministerul Finanţelor Publice, a anulat Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadru obiectivului de convergenţă încheiată la data de 04 februarie 2015 sub nr. x/05.02.2015, precum şi decizia pentru soluţionarea contestaţiei nr. 7512 din 19 martie 2015 şi a obligat pârâta, la plata către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 4.000 RON, reprezentând onorariul de avocat şi a sumei de 50 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

3. Cererea de recurs declarată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 644 din 20 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a reiterat situaţia de fapt prezentată şi în cuprinsul cererii de chemare în judecată, criticile acestuia vizând, în esenţă, modul deficitar prin care prima instanţă a analizat şi soluţionat speţa cu care a fost învestită, ignorând argumentele expuse în susţinerea temeiniciei actelor atacate şi întemeîndu-şi hotărârea doar pe existenţa unei pretinse puteri de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 621/19.02.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014, precum şi cuantumul nejustificat al cheltuielilor de judecată acordate în cauză.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a formulat şi cerere de repunere în termenul de recurs, învederând că întârzierea în formularea căii de atac este cauzată de necomunicarea hotărârii judecătoreşti şi întoarcerea plicului la instanţă, în condiţiile în care deşi exemplarul sentinţei civile nr. 644/20.02.2020 destinat Ministerul Fondurilor Europene a fost transmis la adresa din Bucureşti, Bd. x, dar a fost returnat instanţei de judecată pe motiv că Ministerul Fondurilor Europene s-a mutat, nu s-a dispus o nouă comunicare potrivit dispoziţiilor art. 154, art. 155 şi art. 166 din C. proc. civ. la sediul legal prevăzut de art. 2 din H.G. nr. 52/2018 din strada x nr. 36-38.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea în termenul legal solicitând, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, să se constate că recursul este nul.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte va analiza cu prioritate cerinţa respectării termenului de formulare a recursului, termen legal, imperativ şi absolut, precedată însă, de analizarea cererii de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul-pârât.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", acesta urmând a fi calculat, în raport de prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere astfel cum prevăd dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Totodată, dispoziţiile art. 172 din C. proc. civ. prevăd că:

"Dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

În cauză, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii, aflată la fila x din volumul 2 al dosarului de fond, sentinţa atacată se consideră comunicată recurentului-pârât la data de 29 iulie 2019, iar recursul a fost declarat la data de 26 mai 2020, prin poştă electronică, aşa cum rezultă din înscrisul de la dosarul de recurs, ultima zi de declarare a recursului fiind 14 august 2019.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

În acest sens, Înalta Curte aminteşte că termenul de decădere pentru exercitarea drepturilor procedurale constituie un factor de securitate juridică şi răspunde, de asemenea, nevoii de a lăsa titularului dreptului un termen de reflecţie suficient pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a prezenta o cerere şi pentru a defini conţinutul ei. Astfel, se marchează limita temporală a controlului ce poate fi exercitat şi se semnalează, în acelaşi timp, indivizilor şi autorităţilor statului, perioada peste care acest control nu mai este posibil.

Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.

Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

În speţă, recurentul-pârât a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, odată cu cererea de recurs, susţinând faptul că întârzierea în formularea căii de atac nu îi este imputabilă şi este cauzată de necomunicarea hotărârii judecătoreşti şi întoarcerea plicului la instanţă, în condiţiile în care deşi exemplarul sentinţei civile nr. 644/20.02.2020 destinat Ministerul Fondurilor Europene a fost transmis la adresa din Bucureşti, Bd. x, dar a fost returnat instanţei de judecată pe motiv că Ministerul Fondurilor Europene s-a mutat, nu s-a dispus o nouă comunicare potrivit dispoziţiilor art. 154, art. 155 şi art. 166 din C. proc. civ. la sediul legal prevăzut de art. 2 din H.G. nr. 52/2018 din strada x nr. 36-38.

Potrivit art. 186 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac".

Termenul de decădere poate suporta, aşadar, o repunere în termen în condiţiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării şi într-un interval de timp de la data încetării acestora.

Potrivit art. 186 C. proc. civ., instituţia de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinic justificate nu şi-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ.

Din analiza coroborată a prevederilor legale rezultă că, pentru repunerea în termen este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: nerespectarea de către parte a unui termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul iniţial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării.

În literatura de specialitate, s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înţeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

Înalta Curte reţine că, deşi recurentul-pârât susţine, în esenţă, că procedura de comunicare a sentinţei nu a fost legal îndeplinită prin comunicarea la adresa din Bucureşti, Bd. x, aceasta este adresa la care s-a indicat de către pârât sediul procesual ales atât prin precizările formulate în faţa instanţei de fond pentru termenul de judecată din 21 noiembrie 2018, cât şi prin ultimul act de procedură depus de pârât la dosarul instanţei de fond pentru termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2019, termenul la care au avut loc dezbaterile în fond şi s-a reţinut cauza în pronunţare .

Totodată, se are în vedere că potrivit art. 155 alin. (2) din C. proc. civ.:

"(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) pct. 1 şi 2, statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, unităţile administrativ-teritoriale, precum şi celelalte persoane juridice de drept public îşi pot alege un sediu procesual la care vor fi comunicate toate actele de procedură".

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentului-pârât, dispoziţiile privind alegerea sediului procesual pentru comunicarea tuturor actelor de procedură au caracter special, derogatoriu, astfel încât voinţa manifestată a părţii de a-i fi comunicate actele de procedură la o altă adresă decât cea prevăzută în hotărârea de guvern de înfiinţare a ministerului are prioritate şi a fost respectată de instanţa de fond.

De altfel, instanţa de control judiciar reţine că şi prin cererea de recurs a fost indicat un sediu procesual ales, diferit de cel prevăzut la art. 2 din H.G. nr. 52/2018.

Prin urmare, faptul că nu s-a putut comunica pârâtului sentinţa la sediul procesual ales, acesta fiind de altfel şi sediul indicat prin întâmpinarea formulată în primă instanţă, pentru unul dintre motivele indicate la art. 166 C. proc. civ. (pentru că destinatarul actului nu mai locuieşte în imobilul respectiv), impune aplicarea dispoziţiilor art. 172 din C. proc. civ., procedura de comunicare considerându-se astfel legal îndeplinită.

În fine, Înalta Curte aminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ.:

"Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia, iar art. 12 alin. (1) din acelaşi cod prevede: "Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi".

În contextul prezentat, în condiţiile în care recurentul îşi învocă practic lipsa sa de diligenţă în raport de dispoziţiile legale incidente anterior enunţate, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurentul-pârât.

Prin urmare, reţine instanţa că recursul declarat în cauză este tardiv formulat, recurentul-pârât nefiind suficient de diligent pentru conservarea drepturilor sale procesuale, aceasta neaflându-se într-o situaţie prevăzută de 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Astfel, comunicarea sentinţei efectuată de instanţa de fond la data de 29 iulie 2019, potrivit dovezii de la fila x din volumul 2 al dosarului de fond, are efectul declanşării curgerii termenului de recurs împotriva reclamantei. În raport de această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 14 august 2019, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, recursul a fost declarat la data de 26 mai 2020, prin poştă electronică, aşa cum rezultă din înscrisul de la dosarul de recurs, cu mult peste termenul prevăzut de lege.

Termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ şi sunt sancţionate cu decăderea şi cum recurentul-pârât a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancţiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală din C. proc. civ.

În consecinţă, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea excepţiei tardivităţii exclude analizarea criticilor susţinute de recurentul-pârât prin cererea de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, va admite excepţia tardivităţii, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. şi va respinge recursul declarat ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, ca neîntemeiată.

Admite excepţia tardivităţii, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" împotriva sentinţei civile nr. 644 din 20 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2022.