Appeal against agricultural payment agency quashed as null for lack of concrete statutory grounds.

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Ialomiţa, la data de 03 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Ialomiţa, a solicitat să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x încheiat de pârâtă la data de 19 august 2014 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 9041/26.09.2014.

Tribunalul Ialomiţa a respins excepţia necompetenţei materiale, ca neîntemeiată, iar, pe fond, a admis cererea reclamantei, prin sentinţa civilă nr. 754/13.05.2015.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta APIA - Centrul Judeţean Ialomiţa.

Prin decizia nr. 5413/12.11.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare în fond, admiţând excepţia necompetenţei materiale a tribunalului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015.

2. Hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 619 din 25 februarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea şi a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x, încheiat la 19 august 2014, şi Decizia nr. 9041/26.09.2014, apreciindu-se că aceste acte nu au fost motivate în fapt şi în drept.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Ialomiţa, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

3. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 3401 din 18 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Ialomiţa împotriva sentinţei nr. 619 din 25 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, apreciindu-se că actele atacate au fost motivate în mod legal.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015*.

4. Hotărârea pronunţată în cel de al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 730 din 26 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Ialomiţa, ca neîntemeiată.

5. Cererea de recurs declarată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 730 din 26 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Ialomiţa a formulat întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-reclamantă prezintă situaţia de fapt şi preia aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în faţa instanţei de fond în primul ciclu procesual, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurentă.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, deşi aşa cum s-a relevat mai sus, recurenta-reclamantă a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reţine că prin art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi când instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, iar în aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speţă, cererea de recurs se limitează la reluarea conţinutului cererii de chemare în judecată formulată în primă instanţă, în primul ciclu procesual, fiind reluate inclusiv criticile privind nemotivarea actelor administrative atacate, chestiuni dezlegate cu caracter definitiv prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual, fără a se formula critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate.

Prin urmare, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Ialomiţa şi va constata nul recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Ialomiţa.

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 730 din 26 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2022.