Territorial jurisdiction for judicial plaintiffs under Art. 127 CPC: scope of 'plaintiff' status for interveners and priority over special administrative litigation venue rules

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.06.2021 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei şi Trezoreria Municipiului Bucureşti, anularea Ordinului nr. 2336/2011 al Ministerului Finanţelor Publice, ce a aprobat procedura de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice, deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 215 din data de 7 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Ploieşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ploieşti, Ministerul Justiţiei şi Trezoreria Municipiului Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În considerentele sentinţei a reţinut dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. şi Decizia nr. 7/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, referitoare la interpretarea restrictivă a textului de lege arătat, în sensul că acesta vizează numai instanţa la care judecătorii îşi desfăşoară efectiv activitatea.

De asemenea, a mai reţinut Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., în considerentele căreia s-a statuat că, prin limitarea sferei sale de aplicare la instanţa la care îşi desfăşoară efectiv activitatea reclamantul judecător, norma legală nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situaţiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăţi, în condiţiile în care dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparţialitate şi obiectivitate necesar soluţionării cauzelor.

Instanţa a apreciat că trebuie avute în vedere circumstanţele cauzei, respectiv poziţia procesuală comună exprimată prin precizarea la acţiunea principală şi la cererea de intervenţie, motiv pentru care a reţinut că cererea de intervenţie voluntară principală formulată de intervenienta B. atrage incidenţa prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea obiectului cererii şi a poziţiei procesuale exprimate în comun de către reclamantă şi intervenientă.

Totodată, a reţinut poziţia procesuală exprimată de părţi, care au solicitat, în cazul în care se va pune în discuţie incidenţa art. 127 C. proc. civ., declinarea cauzei la Curtea de Apel Galaţi.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 32/2022 din data de 24 februarie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ploieşti, Ministerul Justiţiei şi Trezoreria Municipiului Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios adminisitrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., ci dispoziţiile speciale cuprinse în art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamata A. nu este judecător la Curtea de Apel Ploieşti, instanţă competentă să soluţioneze cauza în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar referitor la B., care este judecător la Curtea de Apel Ploieşti, a reţinut că aceasta nu are nicio calitate întrucât intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii de intervenţie, conform art. 65 alin. (1) din C. proc. civ.. Pe de altă parte, a reţinut că şi în eventualitatea admiterii cererii de intervenţie formulate de B., aceasta nu dobândeşte calitatea de reclamant, ci de intervenient, şi, prin urmare, nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât conform art. 55 C. proc. civ., nu se poate face confuzie între reclamant şi terţele persoane care intervin, în condiţiile legii, voluntar sau forţat în proces. Mai mult, dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse şi la celelalte părţi din dosar.

Dincolo de aceste aspecte, a mai reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi incidente în cauză nici dacă reclamanta ar avea calitatea de judecător la Curtea de Apel Ploieşti, întrucât denumirea marginală a articolului 127 C. proc. civ. este "Competenţa facultativă", iar dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt de ordine publică conform art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.. Astfel, art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. are în vedere o competenţă teritorială determinată de calitatea reclamantului, iar C. proc. civ. constituie norma generală de procedură, în schimb dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 au în vedere o competenţă teritorială exclusivă determinată atât de obiectul cauzei de contencios administrativ, cât şi de calitatea reclamantului, Legea nr. 554/2004 reprezentând norma specială în cauză. Având în vedere principiul specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială, norma specială aplicându-se cu prioritate faţă de norma generală.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, din perspectiva incidenţei în cauză a normei de la art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Examinând dispoziţiile legale în materia competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, Înalta Curte constată că acestea vizează ipotezele în care judecătorul are calitatea de reclamant.

Raţiunea acestei norme rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţii şi asigurarea "egalităţii de arme" între reclamant şi pârât, într-un litigiu în care reclamantul judecător activează în cadrul instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Astfel fiind, se constată că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. instituie un caz de prorogare legală a competenţei teritoriale după calitatea persoanei, derogând, în mod expres, de la normele ce stabilesc competenţa teritorială în mod uzual pentru cauzele având un anumit obiect, din raţiuni ce privesc asigurarea imparţialităţii judecătorului chemat să soluţioneze cauza, raţiuni ce au prioritate, potrivit noii reglementări procedurale.

Or, în speţă, astfel cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile în care reclamanta A. nu este judecător la Curtea de Apel Ploieşti, instanţă învestită prin cererea introductivă, iar în ceea ce o priveşte pe B., judecător la Curtea de Apel Ploieşti, aceasta nu are nicio calitate în cauză, câtă vreme cererea de intervenţie nu a fost admisă în principiu.

Prin urmare, competenţa teritorială nu se poate stabili în funcţie de o persoană ce nu are calitatea de parte în dosar.

O interpretare extensivă în sensul celei date de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal nu poate fi primită, în condiţiile în care, având în vedere caracterul derogatoriu al art. 127 C. proc. civ. de la norma comună în materie de competenţă teritorială, aplicarea sa este limitată strict la situaţiile avute în vedere de către legiuitor.

În consecinţă, dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu pot fi aplicate unei situaţii ipotetice şi prin urmare, nu sunt incidente în speţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că revine Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţă care, de altfel, a fost şi sesizată iniţial de către reclamantă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ploieşti, Ministerul Justiţiei şi Trezoreria Municipiului Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 12 mai 2022.