Validity of disciplinary sanction for unfair competition via derisory fees after reclassification of the prohibited conduct in the insolvency practitioner ethics code

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 noiembrie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Filiala Alba - Consiliul de Conducere, anularea Deciziei nr. 23/21.09.2018, pronunţate de către Instanţa Superioară de Disciplină a UNPIR Bucureşti în dosarul nr. x/2018 şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a Deciziei nr. 15/22.02.2018, pronunţate de Instanţa Locală de Disciplină - Filiala UNPIR Alba, în dosarul nr. x/2015, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1932 din 5 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Filiala Alba - Consiliul de Conducere şi a anulat decizia nr. 23/21.09.2018 a Instanţei Superioare de Disciplină a UNPIR.

De asemenea, a obligat pârâta UNPIR să achite reclamantei suma de 1500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1932 din 5 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii contestaţiei formulate de reclamantă şi menţinerii, ca temeinică şi legală, a Deciziei nr. 23/21.09.2018 pronunţate de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină.

În motivarea recursului arată că intimata-reclamantă A., prin ofertele financiare depuse până în luna septembrie 2017, a practicat un onorariu fix de 35 RON, respectiv de 10 RON lunar, în total fiind depuse oferte în 8 dosare de insolvenţă.

În acest mod, consideră că s-au încălcat prevederile art. 120 pct. (5) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi art. 3 lit. c) şi f) din Codul de etică profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

Precizează că prin Hotărârea nr. 15 din 22.02.2018 s-a respins sesizarea formulată de Consiliul de Conducere al Filialei UNPIR Alba, iar împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie Consiliul de conducere al UNPIR Alba, ce a fost admisă prin Decizia nr. 23 din 21.09.2018 a Instanţei Superioare de Disciplină, care a modificat decizia anterioară şi a dispus suspendarea dreptului practicianului în insolvenţă A. de a mai exercita profesia pe o perioadă de 3 luni, reţinând că onorariul ofertat în procedura debitorului B. S.R.L., de 35 RON/lună exclusiv T.V.A, şi un onorariu de succes de 0,001% din sumele distribuite creditorilor, exclusiv T.V.A., contravine prevederilor art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006.

Consideră că, la stabilirea onorariului, practicianul în insolvenţă trebuie să ţină seama de atribuţiile/obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinească în procedură, ţinând cont de criteriile prevăzute de art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, întrucât depunerea de oferte derizorii şi acceptarea unui onorariu derizoriu este o formă de concurenţă neloială, ce încalcă prevederile legale şi contravine deontologiei profesionale şi bunei defăşurări a actului de justiţie.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 3 lit. e) şi lit. f) din Codul privind conduita etică, care prevede că practicienii în insolvenţă trebuie să se abţină de la practici de concurenţă neloială. În acest sens, invocă art. 63 alin. (1) şi art. 46 alin. (1) lit. a) şi d) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, art. 13, 14 şi 15 din Codul privind conduita etică, art. 73 lit. c) şi art. 74 din O.U.G. nr. 86/2006

Susţine că, întrucât intimata-reclamantă nu a avut abateri anterioare, i s-a aplicat cea mai uşoară sancţiune, respectiv suspendarea din profesie pentru o perioadă de 3 luni.

Recurenta-pârâtă subliniază că ofertele de 35 RON sau 10 RON/lunar sunt derizorii în raport cu gradul de complexitate a activităţii desfăşurate şi cu oferta financiară a celorlalţi practicieni în insolvenţă. Mai mult, arată că un onorariu de 10 RON lunar nu este unul onest, chiar dacă procedura ar dura câţiva ani, întrucât este obiectiv imposibil ca suma de 120 RON pe an sa poată acoperi costurile de funcţionare.

Mai arată că practicarea unor preţuri nefundamentate a condus la înlăturarea de către reclamantă de pe piaţa serviciilor de insolvenţă a celorlalţi practicieni în insolvenţă, sens în care invocă Raportul Consiliului Concurenţei privind investigaţia sectorială pe piaţa serviciilor oferite de practicienii în insolvenţă pe teritoriul României, declanşată în baza Ordinului Preşedintelui nr. 51/05.02.2013.

Precizează că prin acest gen de ofertare intimata-reclamantă şi-a asigurat în portofoliu un număr mare de dosare, acesta reprezentând unul dintre criteriile avute în vedere de ANAF la acordarea punctajului în cadrul selecţiilor de oferte. Prin urmare, reclamanta şi-a devansat concurenţii în cadrul selecţiilor organizate de ANAF, pe lângă onorariul derizoriu şi prin prezentarea numărului mare de dosare în care a fost selectată de ANAF în ultimii 3 ani.

Critică considerentul instanţei de fond în sensul că în lipsa asigurării accesului la toate informaţiile relevante pentru justa fundamentare a ofertelor, nu se poate retine întrunirea condiţiilor răspunderii disciplinare.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În esenţă, apreciază că prima instanţă a dat o dezlegare corectă şi legală aspectelor deduse judecăţii, în condiţiile în care nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 lit. c) din Codul de etică, pentru atragerea răspunderii sale disciplinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Filiala Alba - Consiliul de Conducere, anularea Deciziei nr. 23/21.09.2018, pronunţate de către Instanţa Superioară de Disciplină a UNPIR Bucureşti în dosarul nr. x/2018 şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a Deciziei nr. 15/22.02.2018, pronunţate de Instanţa Locală de Disciplină - Filiala UNPIR Alba, în dosarul nr. x/2015.

Analizând considerentele hotărârii recurate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către instanţa de recurs din oficiu, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a analizat toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată.

Cu titlu exemplificativ, se constată că instanţa de fond nu a analizat susţinerile reclamantei referitoare la aplicarea în cauză a prevederilor art. 14 din Codul de etică, privind practicile de concurenţă neloială, prin prisma modificării acestui text de lege prin Hotărârea nr. 2/22.09.2017, în sensul că fapta prevăzută la art. 14 lit. o), respectiv depunerea sau acceptarea, în mod repetat, de oferte de onorariu care nu îndeplinesc prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, a fost scoasă de sub incidenţa prevederilor art. 14 şi menţionată la art. 411, devenit după republicarea Codului de etică, art. 42.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a analizat toate susţinerile relevante din cererea de chemare în judecată, din perspectiva stabilirii sau nu a existenţei în speţă a unor fapte de concurenţă neloială, şi nici susţinerile pârâtei Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, care afirmă că dispoziţiile art. 14 din Codul de etică, în forma invocată de către intimata-reclamantă, nu se aplică.

Or, în lipsa analizării acestor aspecte de către instanţa de fond, instanţa de recurs nu poate proceda la analiza lor, impunându-se casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu se poate considera că sentinţa atacată răspunde cerinţei privind motivarea soluţiilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti, respectiv aceasta nu poate răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judecătoresc de către instanţa ierarhic superioară, constituind o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, urmând să analizeze toate aspectele deduse judecăţii, inclusiv cele detaliate mai sus.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, faţă de soluţia dată recursului, cererea intimatei-reclamante, de acordare a cheltuielilor de judecată, urmează a fi avută în vedere de instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină împotriva sentinţei civile nr. 1932 din 5 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină împotriva sentinţei civile nr. 1932 din 5 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 12 mai 2022.