Interpretation of O.U.G. 24/2008 Art. 2(a): whether unauthorized political surveillance and suppression of fundamental rights by a Securitate officer constitutes the legal status of a Securitate worker.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1133 din data de 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A..

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1133 din data de 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentinţa atacată este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor de drept material respectiv ale art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Prima instanţă a arătat că, în speţă, este îndeplinită condiţia referitoare la faptul că intimatul a fost ofiţer al fostei Securităţi, dar, potrivit interpretării date de prima instanţă, nu ar fi îndeplinită cea de-a doua condiţie legală pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.

În esenţă, în considerentele hotărârii judecătoreşti s-a reţinut că "activităţile pârâtului se circumscriu atribuţiilor legale pe care le avea în calitate de lucrător al fostei Securităţi", sens în care a citat în extenso din cuprinsul Decretului nr. 121 din 3 aprilie 1978, evidenţiind anumite atribuţii pe care prima instanţă le consideră relevante.

În primul rând, din perspectiva definiţiei legale a noţiunii de lucrător al Securităţii, dată de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, relevant este doar dacă fostul ofiţer sau subofiţer al Securităţii "a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului". Nu are nicio relevanţă, din perspectiva legiuitorului, dacă acţiunile Securităţii de încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale aveau sau nu susţinere legală sau regulamentară. Altfel spus, dacă un ofiţer al Securităţii încălca un drept fundamental, pentru motive tipice poliţiei politice, acesta se înscrie în categoria lucrătorilor Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fără a mai avea relevanţă, din perspectiva definiţiei menţionate, dacă respectiva acţiune de încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale era sau nu susţinută de ordinul superiorului, sau de regulamentele de funcţionare a Securităţii, sau de legislaţia impusă de regimul comunist. Aceasta este interpretarea dată nu numai de CNSAS, dar şi de jurisprudenţa creată în aplicarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Prin urmare, atât timp cât adaugă, la condiţiile impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, o condiţie care nu este prevăzută prin definiţia legală (prima instanţă raportându-se la condiţia nerespectării legislaţiei care stabilea atribuţiile Securităţii, condiţie neprevăzută prin definiţia legală) rezultă că prima instanţă a adăugat la definiţia legală a noţiunii de lucrător al Securităţii şi a distins acolo unde legiutorui nu a distins, ceea ce este nepermis.

O interpretare contrară jurisprudenţei conturate până în prezent, ar duce la situaţia în care calitatea de lucrător al Securităţii nu s-ar mai constatat în nicio cauză, întrucât legislaţia regimului totalitar comunist impunea, aşa cum rezultă din chiar textul decretului citat de prima instanţă, tocmai aplicarea politicii "partidului", pentru a combate "propaganda îndreptată împotriva orânduirii socialiste", cu alte cuvinte, pentru reducerea la tăcere a opozanţilor regimului şi pentru menţinerea la putere a B..

În consecinţă, sentinţa primei instanţe este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, dar şi a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi de art. 6 alin. (1) din C. civ., situaţie ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 04 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 13 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii, reţinând în esenţă, că nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie impusă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, referitoare la desfăşurarea unor activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, iar supravegherea, urmărirea şi sancţionarea numitului C.., care era "bănuit de agitaţie cu caracter duşmănos", s-au înscris în atribuţiile pârâtului prevăzute de art. 5 pct. I lit. a), d), e), k) al punctului I din Decretul nr. 121/1978.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect se invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menţionate, instanţa de control judiciar constată că este incident motivul de nelegalitate invocat, soluţia primei instanţe fiind rezultatul interpretării şi aplicării greşite a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

O analiză a textului legal în discuţie demonstrează că este irelevant pentru stabilirea calităţii de lucrător al securităţii distincţia creată de intimatul-pârât între ofiţerii de informaţii şi ofiţerii de cercetare penală în cadrul organelor de securitate. Esenţială pentru stabilirea acestei calităţi este ca persoana evaluată din acest punct de vedere, să aibă calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii, indiferent de atribuţiile concrete în cadrul acestei instituţii, iar în privinţa intimatului-pârât este necontestat că în perioada de referinţă analizată (anul 1968-1969) avea gradul de locotenent major, în cadrul I.J. Iaşi, Serviciul 1, Biroul 3.

În îndeplinirea acestor atribuţii specifice, instanţa de fond a reţinut că, pârâtul a supravegheat, urmărit şi sancţionat numitului C.., care era "bănuit de agitaţie cu caracter duşmănos", iar aceste activităţi s-au înscris în atribuţiile pârâtului prevăzute de art. 5 pct. I lit. a), d), e), k) al punctului I din Decretul nr. 121/1978.

Înalta Curte nu împătăşeşte această opinie având în vedere că, în calitate de locotenent major intimatul-pârât a activat în cadrul I.J. Iaşi, Serviciul 1, Biroul 3, a participal la instrumentarea dosarului x, a semnat olograf Raportul din 11.03.1968 din cuprinsul căruia reiese că propune "/.../a se aproba avizarea celui în cauză de către organele informative, având în vedere manifestările duşmănoase avute", măsura avertizării fiind pusă în executare, aspect ce rezultă din însemnarea marginală datată 06.04.1968 "Numitul C.. a fost avertizat la data de 04.04.1968 de către cpt. D.", iar ulterior punerii în executare a măsurii avertizării, intimatul-pârât a întocmit o Hotărâre de închidere a dosarului de verificare nr. 3878 privind pe C.. bănuit de agitaţie cu caracter duşmănos, datată 12.04.1968 în care s-a menţionat "/.../sarcinile propuse a fi rezolvate în cadrul dosarului de verificare au fost îndeplinite, elementul în cauză fiind avertizat/.../" şi propune "/.../Dosarul de verificare să fie clasat iar elementul va fi urmărit informativ în continuare în cadrul bazei de lucru din com. Gropiţa".

În considerarea aceleiaşi propuneri, intimatul-pârât a dirijat şi instruit sursele "E." şi "F." din legătura personală a titularului dosarului, astfel cum rezultă din adnotările acestuia pe marginea notelor informative furnizate de aceste surse.

Înalta Curte constată că activităţile de supraveghere, urmărire şi sancţionare s-au desfăşurat în perioada 1968-1969, context în care în mod greşit a reţinut prima instanţă incidenţa art. 5 pct. I lit. a), d), e) şi k) al Decretului nr. 121 din 3 aprilie 1978, în temeiul cărora intimatul-pârât exercita atribuţiile Departamentului securităţii statului şi organelor din subordine, după cum urmează:

"a) răspunde de modul în care se aplică politica partidului şi statului în domeniul apărării securităţii statului;

d) acţionează pentru contracararea şi neutralizarea activităţilor cu caracter fascist, naţionalist-iredentist şi de propaganda îndreptată împotriva orinduirii socialiste;

e) acţionează pentru cunoaşterea, prevenirea şi lichidarea oricăror fapte de natura sa submineze economia naţionala şi sa aducă atingere securităţii statului;

k) organizează şi executa, potrivit legii, activitatea de urmărire penală a infracţiunilor date în competenţa securităţii statului".

În acest context, Înalta Curte constată că în mod greşit a reţinut prima instanţă că activitatea de supraveghere, urmărire şi sancţionare a numitului C.. făcea parte din atribuţiile specifice Departamentului securităţii statului, conform Decretului nr. 121/03.04.1978 conform cărora intimatul-pârât trebuia să "răspundă de modul în care se aplică politica partidului şi statului în domeniul apărării securităţii statului", să "acţioneze pentru contracararea şi neutralizarea activităţilor cu caracter fascist, naţionalist-iredentist şi de propagandă îndreptată împotriva orânduirii socialiste" şi să "organizeze şi să execute, potrivit legii, activitatea de urmărire penală a infracţiunilor date în competenţa securităţii statului", având în vedere că în calitatea reţinută, a participat direct în urmărirea informativă a subiectului dosarului nr. x prin avizarea pentru legalitate a "avertizării", a "atenţionării" şi respectiv a "sancţionării" persoanei urmărite, iar faptul că persoana urmărită "era cunoscută cu manifestări duşmănoase împotriva tranformării socialiste a agriculturii şi a regimuli democrat popular" nu se încadrează în dispoziţiile legale sus-citate.

Împrejurarea că informaţiile privind faptele numitului C. nu erau de natură a aduce atingere securităţii statului ori să conducă la subminarea economiei naţionale rezultă din dosarul de urmărire nr. x, având în vedere că prin din conţinutul acestuia nu rezultă că cel urmărit ar fi săvârşit concret acele fapte, iar intimatul-pârât nu se poate prevala de anumite dispoziţii legale în epoca evenimentelor pentru a se considera că activităţile şi rezultatul măsurilor luate ar fi fost în conformitate cu atribuţiile ce-i reveneau.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, simpla obţinere şi mai ales, folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

Or, în cauza dedusă judecăţii, nu prezintă relevanţă dacă informaţiile obţinute şi prelucrate de către intimatul-pârât au determinat sau nu îngreunarea situaţiei persoanei urmărite, importantă fiind, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de intimatul-reclamant, în viaţa privată a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofiţer al Securităţii să fi desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri şi persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Prin urmare, toate activităţile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, respectiv faptul că intimatul-pârât a participat în mod activ în cazul numitului C.. la aprobarea avertizării şi respectiv punerea în executare a măsurii avertizării, precum şi luarea unui angajament ca pe viitor să aibă o comportare corespunzătoare în relaţiile cu diverşi cetăţeni, să semnaleze organelor de securitate manifestările ostile la adresa partidului şi statului, demonstrează caracterul profund abuziv al acţiunilor desfăşurate de organele de securitate, cu participarea directă a intimatului-pârât, apte prin efectul lor de a limita şi afecta nejustificat dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertate de exprimare şi conduc la constatarea calităţii de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior enunţate.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că intimatul-pârât nu se poate apăra invocând natura activităţii desfăşurate în baza raporturilor de serviciu, având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist", care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti", şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere reglementarea convenţională şi constituţională a dreptului la viaţă privată şi a dreptului la exprimare, în vigoare la momentul evenimentelor, norme pe care intimatul-pârât în calitatea pe care o avea şi de care se prevalează în apărare, trebuia să le dea eficienţă, în sensul garantării şi respectării în concret a celor două drepturi fundamentale ale omului.

Prin urmare, activităţile desfăşurate de intimatul-pârât în calitate de locotenent major în cadrul Inspectoratului Judeţean Iaşi se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi în consecinţă se va constata calitatea acestuia de lucrător al securităţii.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi rejudecând, va admite cererea dedusă judecăţii şi va constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 1133 din 11 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite cererea de în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A..

Constată calitatea pârâtului A. de lucrător al Securitatii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.